Ucidere din culpă - culpă concurentă inculpată şi victimă ; pretenţii periodice lunare

Prin plângerea adresată instanţei la data de 9.12.2008 si înregistrată sub nr. 4424/866/2008, petenta A.I.M. a contestat legalitatea ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală nr. X din 7.11.2008 faţă de numita D.A.M.  pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal, dată în dosarul nr. 2197/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pascani.

În motivarea plângerii, petenta a aratat că, în mod greşit, s-a reţinut existenţa cazului fortuit în speţă, faţă de modalitatea în care s-a produs accidentul. Mai mult, petenta consideră ca probatoriul administrat în cauză, şi anume trei expertize de dinamică a accidentului, declaraţii de martori, procese-verbale de constatare, era de natură suficientă pentru trimiterea in judecată a persoanei responsabile de moartea soţului său şi arată că, în cazul în care probele nu ar fi suficiente, stă în sarcina organelor de cercetare a verifica toate aspectele până când se obţine un dosar de urmărire întemeiat.

Prin încheierea din data de 23.03.2009 a fost admisă plângerea petentei şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de invinuita D.A.M. şi a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin.2 Cod penal.

După admiterea plângerii, în temeiul art. 2781 alin. 8 lit.c Cod procedură penală, judecătorul s-a abtinut, cerere de abtinere fiind admisă, iar cauza a trecut pentru judecarea în fond la un alt complet.

In faţa instanţei de fond s-au constatat următoarele:

Din cercetările preliminare – proces verbal de cercetare la fata locului, planse fotografice – reiese că, în fapt, la data de 8.07.2005, pe drumul european 583, pe raza comunei Baltati, pe sensul de mers Iaşi – Târgu Frumos, s-a produs un accident rutier, soldat cu victime omeneşti.

Din verificările poliţiei, s-a stabilit că, la data de 8.07.2005, inculpata D.A.M. conducea autoturismul marca Audi  pe banda a doua de lângă axul drumului european pe directia Iaşi-Bucuresti. În dreptul Fermei numarul 6 Sârca, inculpata nu a observat autoturismul marca Dacia 1310, condus de A.S., care era angajat in efectuarea manevrei de schimbare a directiei de mers spre stanga in directia drumului comunal 90, catre satul Zmeu. Inculpata nu a franat, apreciind ca poate executa manevra de depasire prin partea lateral dreapta a autoturismului Dacia, care a franat la axul drumului si din cauza faptului ca nu s-a pastrat distanta de siguranta s-a produs coliziunea: partea frontala a autoturismului Audi in partea laterala dreapta spate a masinii Dacia break. Dacia a fost tarată 11 metri, după care ambele autoturisme au parasit partea carosabila iesind in decor.

In urma coliziunii a rezultat avarierea celor doua autoturisme si ranirea in zona capului a pasagerului Daciei, A.G., cat si ranirea la bratul stang a pasagerei din Audi, D.A.M. Persoanele ranite au fost transportate la spital in vederea de acordari de ingrijiri medicale de specialitate, cei doi conducatori auto implicati in accident fiind condusi la spitalul orasenesc Targu Frumos, unde in urma analizei toxicologice a alcoolemiei s-a constatat ca niciunul dintre cei doi nu consumase bauturi alcoolice.

La data de 15.07.2005, pasagerul Daciei, A.G., in varsta de 35 de ani a decedat la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi, decesul fiind datorat comei determinate de leziunile meningo-cerebrale produse in cadrul unui traumatism cranio cerebral, complicat in evolutie cu bronho-pneumonie.

Din raportul de constatare medico-legală (autopsie) (f. 23-25 d.u.p.) rezultă ca moartea acestuia a fost violentă si leziunile traumatice constatate la cadavru pledează pentru producerea lor in cadrul unui accident rutier, prin lovire de corpuri dure din interiorul autovehicolului, decesul survenind in 15.07.2005.

La data de 27.07.2005, A.I.M., soţia decedatului, a depus o plangere scrisa impotriva inculpate D.A.M., sub aspectului comiterii infractiunii de ucidere din culpa.

In cursul cercetărilor penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fata locului (f.8-12), raport de constatare medico-legala (f.23-25), declaratie si constituire de parte civilă A.I. (f.33-34, 36), inscrisuri (f.22, 37-39, 41, 73-75, 82-83, 140-141), declaratie inculpata D.A.M. (f.210-214), expertize dinamica accident auto (f.56-66, 123-137, 142-161, 194-202), declaratii martori.

In faza de cercetare judecătorească, au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaratie parte vătămată (f. 74), inscrisuri (f. 154-163), declaratie inculpat  (f. 164), declaraţii martori din lucrari – M.V.(f. 165), P.S. (f. 166), T.C. (f.167), D.E. (f.168), A.S. (f. 190), C.G. (f. 224), P.C. (f.225) - martori latură civilă – P.S (f.191), M.V. (f. 165).

A fost introdusă in cauză, in calitate de asigurator, Societatea Comercială X. SA, conform politei de asigurare a inculpatei.

S-au constituit părti civile A.I.M., A.A. (f.91) si Spitalul X (f.107). 

Prin sentinţa penală nr. 202/28.06.2010 a Judecătoriei Paşcani, s-a condamnat inculpata  D.A.M.  la pedeapsa de 2 (doi) ani inchisoare pentru săvîrşirea infracţiunii prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal; în baza art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatei drepturile prevazute de art. 64 alin.1 lit a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal; în baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi s-a stabilit un termen de incercare de 4 ani, calculat conform art. 82 Cod penal; în baza art. 71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendarii condiţionate a executarii pedepsei inchisorii; în baza art. 359 al.1 Cod procedură penală, s-a atras atentia inculpatei asupra prevederilor art 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii; s-a constatat ca S.A.J.I. nu s-a constituit parte civilă; în baza art. 346 şi 14 Cod procedura penala raportat la art. 998-999 Cod civil şi art. 41 şi urmatoarele din Legea 136/1995, s-a admis actiunea civila formulată de A.I.M,  A.A., prin reprezentant legal, şi Spitalul X; s-a obligat inculpata să plăteasca parţii civile A.A. suma de 500 de lei lunar pîna la implinirea de către aceasta din urma a vîrstei de 18 ani, şi, in caz de continuare a studiilor, pîna la terminarea acestora, dar nu mai tarziu de atingerea vîrstei de 25 de ani; s-a obligat inculpata să plăteasca partii civile Spitalul X. suma de 3017,04 lei, reprezentînd costul asistenţei medicale acordate lui A.G; s-a obligat asiguratorul Societatea X să platească partii civile A.I.M. suma de 10.000 de lei cu titlu de daune materiale şi suma de 100.000 de lei cu titlu de daune morale; s-a obligat asiguratorul Societatea X. să platească partii civile A.A. suma de 150.000 de lei daune morale; s-a obliga asiguratorul Societatea X. să platească partilor civile A.I.M. şi A.A. suma de 6.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi, în baza art. 191 alin 1 Cod procedura penală, s-a obligat inculpata să plateasca in favoarea statului cheltuieli judiciare in cuantum de 600 de lei.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel părţile civile A.I.M. şi A.A., inculpata D.A.M şi asiguratorul Societatea X.

Prin decizia penală nr. 74/15.02.2011, Tribunalul Iaşi a admis apelurile formulate de părţile civile A.I.M., A.A., prin reprezentant legal A.I.M., şi inculpata D.A.M., împotriva sentinţei penale nr. 202/28.06.2010 a Judecătoriei Paşcani,  şi, în consecinţă, a  desfiinţat integral sentinţa instanţei de fond şi  încheierea de şedinţă din 23.03.2009, pronunţată în acelaşi dosar şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. De asemenea, Tribunalul Iaşi a respins ca tardiv apelul formulat de asiguratorul Societatea X,  împotriva aceleiaşi sentinţe.

 În rejudecare, prin încheierea din 14.06.2011, a fost admisă plângerea petentei AI.M. împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală nr. x a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, menţinută prin rezoluţia nr. x al prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, pe care le-a desfiinţat cu privire la soluţia de scoatere de sub urmărire penală pentru fapta prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal a învinuitei D.A.M. şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpata D.A.M. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod penal.

După admiterea plîngerii, în temeiul art. 2781 alin. 8 lit.c Cod procedură penală, judecătorul s-a abtinut, cerere de abtinere fiind admisă, iar cauza a trecut pentru judecarea în fond la un alt complet.

S-au constituit părti civile A.I.M. şi A.A., care au arătat că îţi menţin aceeaşi pretenţii, actualizate cu rata inflaţiei (f.59) si Spitalul X. (f.72). 

În cursul cercetării judecătoreşti, au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţii martori din lucrari – M.V. (f. 107), T.C. (f. 108), A.S. (f.109), P.C. (f. 110) şi martor latură civilă – M.V. (f. 107).

La termenul din 15.11.2011, instanţa a constatat imposibilitatea audierii nemijlocite a martorilor din lucrări C.B.F., având în vedere că este plecat din localitate, şi C.G., care a decedat la data de 07.07.2010, potrivit extrasului din registul de deces pentru uz oficial, eliberat de Primăria com. X.(f. 89).

La temenul din data de 11.10.2011, părţile civile A.I.M. şi A.A., prin apărător, au arătat că înţeleg să se foloseacă, în latură civilă, de martorii deja audiaţi în cauză, iar reprezentantul Ministerului Public şi inculpata, prin apărător, nu s-au opus şi asigurătorul a fost legal citat, chiar dacă nu s-a prezentat în instanţă, pentru a-şi preciza poziţia procesuală privitor la acest aspect.

La temenul din data de 15.11.2011, reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, respectiv din infracţiunea pevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. 1 şi 2 Cod penal, instanţa urmând să se pronunţe odată cu fondul cauzei.

La acelaşi termen de judecată, instanţa a respins cererea inculpatei, prin apărător, privitor la suplimentarea probatoriului cu un supliment  de expertiză criminalistică şi o reconstituire la faţa locului, cu motivarea de la acel termen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, pe baza probatoriului administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

La data de 08.07.2005, în jurul orei 17.00, inculpata D.A.M. conducea autoturismul marca Audi , pe banda a doua de lângă axul drumului european, pe sensul de mers Iasi-Târgu Frumos. În dreptul Fermei numarul 6 Sârca, în afara localităţii, inculpata a observat târziu, în faţa autoturismul pe care îl conducea, autoturismul marca Dacia, condus de A.S., care era angajat in efectuarea manevrei de schimbare a directiei de mers la stanga spre drumului comunal 90, care face legătura cu satul Zmeu. Observând târziu autoturismul Dacia, inculpata nu a mai reuşit să frâneze şi nici nu a reuşit să efectueze vreo manevră de depăşire prin partea dreaptă, astfel încât s-a produs coliziunea: partea frontala a autoturismului Audi in partea laterala dreapta spate a masinii Dacia. Autoturimul Dacia a fost târât 11 metri, după care ambele autoturisme au părăsit partea carosabilă, ieşind în decor.

În urma coliziuni, a rezultat avarierea celor doua autoturisme, inculpata  a suferit leziuni uşoare la braţul stâng, pentru care nu a necesitat internare medicală, iar conducătorul autoturismului Dacia, A.S., nu a suferit leziuni.  În autoturismul Dacia se afla pe locul din dreapta faţă se afla fratele lui A.S., A.G., care a suferit leziuni grave, fiind transportat de urgenţă  la spital in vederea de acordari de ingrijiri medicale de specialitate. Cei doi conducători auto implicaţi în accident au fost conduşi la spital, unde, în urma analizei toxicologice a alcoolemiei, s-a constatat că niciunul dintre cei doi nu consumase bauturi alcoolice.

La data de 15.07.2005, pasagerul Daciei, A.G., în vârstă de 35 de ani, a decedat, decesul fiind datorat comei determinate de leziunile meningo-cerebrale produse în cadrul unui traumatism cranio cerebral, complicat în evoluţie cu bronho-pneumonie. Din raportul de constatare medico-legală (autopsie) (f. 23-25 d.u.p.) rezultă că moartea acestuia a fost violentă şi leziunile traumatice constatate la cadavru pledează pentru producerea lor în cadrul unui accident rutier, prin lovire de corpuri dure din interiorul autovehiculului, decesul survenind la data de 15.07.2005.

În faza de cercetare penală, au fost efectuate trei expertize auto. Astfel, în cauză a fost efectuată expertiza tehnică auto de către expert autorizat V.C., la data de 01.10.2005, care raportat la susţinerile inculpatei D.A.M. şi a conducătorului autoturismului Dacia, A.S., cât şi la declaraţiile martorilor C.B.F. şi T.C., a concluzionat că dinamica producerii accidentului de circulaţie a fost cea declarată de martori şi de fratele victimei. Starea de pericol a fost creată de învinuită, care nu a observat în timp util prezenţa autoturismului Dacia pe banda a II-a şi nu a efectuat manevra necesară evitării impactului – viraj dreapta. Singura măsură de evitare a accidentului rutier luată de învinuită a fost frânarea cu întârziere a autoturismului. Consecinţele accidentului de circulaţie nu ar fi fost grave dacă victima ar fi purtat centura de siguranţă, iar învinuita putea evita accidentul prin efectuarea manevrei de viraj dreapta. Se mai reţine în raportul de expertiză că manevra de virare spre stânga a autoturismului Dacia a fost corectă, deoarece autoturismul se afla pe banda a II-a a DE 583, km 39+400 de metri, porţiunea de drum în care axul ce separa cele două sensuri de mers este marcat longitudinal discontinuu şi permite virajul spre drumul comunal; conducătorul auto a semnalizat în prealabil intenţia de schimbare a direcţiei de mers şi a redus viteza de deplasare, autoturismul fiind aproape oprit. Aceste concluzii ale raportului de expertiză nu sunt confirmate de către învinuită care, prin apărător, a formulat o notă de obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică auto şi a solicitat efectuarea în cauză a unei expertize tehnice criminalistice.

La data de 31.01.2006 a fost efectuată expertiza criminalistică nr. 17 de către expert INEC – Laboratorul Interjudeţean Iaşi, O.S., expertiză care reţine următoarele aspecte: potrivit declaraţiei inculpatei D.A.M. şi a martorului P.S., ocupantul locului din dreapta din autoturismul condus de învinuită, aceasta a observat autoturismul marca Dacia deplasându-se pe banda I în aceeaşi direcţie de mers. Conducătorul autoturismului Dacia a schimbat brusc direcţia de mers spre stânga, pătrunzând pe banda a II-a în culoarul de mers al autoturismului condus de învinuită, cu intenţia de a pătrunde pe un drum secundar. În această situaţie, inculpata nu a dispus de spaţiul şi timpul necesar pentru a putea efectua vreo manevră de evitare a accidentului, lovind în spate autoturismul Dacia. Martorii C.B. şi T.C., cât şi conducătorul autoturismului Dacia, susţin că autoturismul Dacia era oprit pe banda a II-a a sensului de mers Iaşi – Tg. Frumos, cu semnalizarea stânga în funcţiune, urmând să efectueze virajul la stânga după ce a acordat prioritatea autovehiculelor care se apropriau din sens opus. Având în vedere declaraţiile contradictorii ale persoanelor audiate, expertul concluzionează că în condiţiile concrete existente la faţa locului nu ar fi trebuit să existe o stare de pericol iminent, deoarece existenţa unui autovehicul pe banda de la axul drumului care virează la stânga poate reprezenta, cel mult, un pericol potenţial pentru conducătorii de vehicule care se apropie din spate, manevra corect efectuată ar fi fost trecerea pe banda I şi continuarea deplasării. Dacă se are în vedere că inculpata nu a observat din timp oprit autoturismul Dacia, se apreciază în expertiză că a existat o stare de pericol iminent care s-a declanşat odată cu observarea autoturismului oprit la axul drumului. Pentru conducătorul autoturismului Dacia starea de pericol iminent s-a declanşat în momentul producerii impactului întrucât, raportat la declaraţia iniţială dată de acesta, nu a observat aproprierea autoturismului. Ulterior a revenit asupra declaraţiei, susţinând că a observat în oglinda retrovizoare apropierea autoturismului condus de învinuită, însă în ambele ipoteze nu putea întreprinde nici o manevră de evitare. La punctul 5 din raportul de expertiză se arată că inculpata D.A.M. putea evita producerea accidentului dacă s-ar fi deplasat cu cel mult 39 km/h, însă, pe sectorul de drum respectiv nu existau restricţii sau alte motive de reducere a vitezei la valoarea sus-menţionată. În aceste condiţii, viteza de deplasare a autoturismului Audi nu a avut legătură de cauzalitate cu producerea accidentului. S-a reţinut că inculpata ori nu a observat deloc autoturismul Dacia decât foarte târziu, ori a observat autoturismul în timp, însă a apreciat eronat că acesta se va pune în mişcare şi îi va elibera culoarul de mers. În ambele cazuri inculpata putea preveni producerea accidentului, trecând pe banda I pentru a efectua depăşirea în timp regulamentar. Se reţine că A.S. nu a avut nici o posibilitate de a preîntâmpina coliziunea celor două maşini. (filele 56-123 d.u.p.).

În continuare, având în vedere probele contradictorii şi neputându-se stabili cu certitudine dacă conducătorul autoturismului Dacia a oprit brusc autoturismul, conform susţinerilor inculpatei şi a martorilor propuşi de către aceasta, s-a solicitat de către organul de cercetare penală efectuarea unui nou raport de expertiză criminalistică de către INEC Bucureşti, care a întocmit acest raport cu nr. 88 la data de 30.03.2007. În acest raport de expertiză criminalistică la pct. 3 se reţine că: probatoriul administrat până la data efectuării raportului de expertiză nu permite stabilirea cu certitudine a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, existând două variante ale modului de acţiune a conducătorului autoturismului Dacia, A.S., în momentele anterioare producerii accidentului. Se concluzionează, raportat la cele două variante de producere a accidentului de circulaţie susţinute de inculpata D.A.M. şi de către conducătorul autoturismului Dacia, A.S., că nu se poate stabili cu certitudine spaţiul pe care s-a deplasat în regim de frânare autoturismul Dacia înainte de impact, cât şi modul în care a acţionat conducătoarea autoturismului Audi premergător producerii coliziunii, neputându-se determina vitezele iniţiale ale celor două autovehicule. În varianta de producere a accidentului susţinută de către conducătorul autoturismului Dacia şi de martorii C.B.F. şi T.G., starea de pericol iminent pentru învinuită s-a declanşat în momentul în care conducătorul autoturismului Dacia a frânat pentru a se putea înscrie în viraj şi a da prioritate de trecere eventualelor autovehicule care circulau pe sens opus. În varianta susţinută de inculpată şi martorii propuşi de aceasta, starea de pericol s-a declanşat la momentul schimbării traiectoriei autoturismului Dacia pe o direcţie de intersectare – caz fortuit. Urmele reţinute la faţa locului, pe carosabil, au fost imprimate de roţile autoturismului Dacia în procesul de împingere – proiectare, cu rotire, la care a fost supus după iniţierea coliziunii. Potrivit simulării coliziunii, la momentul impactului autoturismul Dacia se afla pe sensul Iaşi-Tg. Frumos, orientat oblic stânga sub un unghi de circa 700 faţă e axa longitudinală a drumului, iar autoturismul Audi se afla pe acelaşi sens, orientat uşor oblic stânga cu un unghi de circa 40, de la roata din stânga faţă a axului carosabilului fiind o distanţă laterală de circa 1,4 m, iar de la cea din stânga spate la acelaşi reper, circa 1,5 m. La punctul 7 din raportul de expertiză criminalistică întocmit de trei experţi ingineri juridici, se arată că nu se poate stabili pe calea expertizei criminalistice care au fost împrejurările reale în care s-a produs evenimentul rutier (filele 144-150).

Având în vedere concluziile contradictorii ale expertizelor întocmite, instanţa urmează a le completa cu celelalte probe administrate în cauză şi va reţine declaraţiile martorilor oculari a căror obiectivitate nu poate fi pusă la îndoială. În acest sens, instanţa constată că martorii oculari T.C. şi C.B.F. arată că ambele maşini se aflau pe aceeaşi banda şi sens de mers, autoturismul Audi în spatele autoturismului Dacia. Din depoziţiile acestora rezultă că şoferul Daciei a semnalizat din timp intenţia de a vira la stânga, iar în momentul în care s-a oprit pentru a da prioritate maşinilor care veneau din sens opus a fost lovit violent de Audi. Martorul C.B.F., care se deplasa pe bicicletă, a arătat că a fost depăşit de autoturismul Dacia de culoare albă, care circula pe banda de lângă axul drumului, iar la circa 50-60 de metri de martor a oprit şi a semnaliza stânga, iar apoi, la 2-3 minute, a fost depăşit de un autoturism Audi de culoare roşie, care l-a şi claxonat. A văzut că Dacia dădea prioritate unui autoturism care venea din sens contrar şi a stat aproximativ un minut.

Depoziţiile acestor martori se coroborează cu declaraţiile conducătorul autoturismului Dacia, A.S., care a relevat că, înainte de producerea accidentului, a oprit maşina pe dreapta cam cu un kilometru înaintea locului accidentului, pentru a cumpăra peşte. În momentul în care s-au pus în mişcare, a mers aproximativ 50 de metri pe banda întâi, după care a trecut pe banda a doua întrucât ştia că în câteva sute de metri trebuia să facă stânga. A semnalizat corespunzător cu 100 de metri înainte de intersecţie şi a oprit pentru a da prioritate vehiculelor care veneau din contra sens, moment în care a fost lovit din spate de Audi care l-a târât aproape 20 de metri.

Declaraţiile acestor trei martori se coroborează si cu constatările tehnice din cadrul expertizelor auto efectuate la urmărirea penală, iar din planşele fotografice de la dosarul de urmărire penală reiese că autoturismului Dacia a fost lovit direct din spate, iar autoturismul condus de învinuită frontal faţă.

În consecinţă, instanţa va înlătura declaraţiile inculpatei D.A.M. şi a martorului P.S., prietenul inculpatei şi care se afla în maşină cu aceasta. Inculpata recunoaşte că, după ieşirea din curbă,  a văzut autoturismul Dacia la o distanta de aproximativ 200 de metri in fata sa, însă pe banda din dreapta a drumului, pentru ca, ulterior, să arate că a observat, deodată, autoturismul Dacia chiar in faţa sa, şi, cu toate că a încercat să o evite virînd spre dreapta, nu a reusit să mai evite coliziunea. Inculpata a apreciat viteza sa de deplasare in jur de 60 km/h.

Din declaraţiile martorului P.S., rezultă că cele două autoturisme se aflau pe acelaşi sens de mers, Dacia pe prima, iar Audi pe banda a doua. Atunci când maşina Audi era ”cu botul aproape de spatele Daciei, la aproximativ 5 metri, Dacia a intrat pe sensul nostru de mers pentru a intra pe un drum lateral la stînga.”

Dacă accidentul s-ar fi produs la modul descris de inculpată şi martorul P.S., respectiv că autoturismului Dacia a intrat brusc de pe prima banda pe a doua în poziţie de viraj la stânga (tăind fata maşinii învinuitei), avariile Daciei trebuiau să apară pe partea laterală stânga. Or, din fotografii se observă clar ca impactul a fost în plin spate, lateralele Daciei nefiind lovite, ci pliate în urma impactului.

Aceeaşi variantă este susţinută de lipsa urmelor de frânare ale autoturismului Dacia înainte de impact, conform procesului verbal de cercetare la faţa locului, care ar fi trebuit să existe în varianta inculpatei (la filele 212 şi 213 d.u.p. aceasta afirmă că a văzut stopurile de frânare ale autoturismului Dacia, conducătorul acestui autoturism a frânat). Cu toate acestea, singurele urme descoperite sunt două urme de târâire ale autoturismului Dacia care încep de pe sensul de mers Iaşi – Tg. Frumos şi se continuă pe contrasens, aproximativ perpendiculare pe axul drumului.

Faţă de situaţia de fapt prezentată mai sus, instanţa urmează a reţine că vina nu putea aparţine, conform OUG 195/2002, decât inculpatei, care avea obligaţia legală de a păstra o distanţă rezonabilă fată de vehiculul din faţa sa, pentru a avea timp util şi spaţiu suficient pentru a evita eventualele manevre ale participantului la trafic din faţa sa.

Din probele administrate în cauză, astfel cum au fost menţionate, instanţa apreciază că s-a probat vinovăţia inculpatei în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii pentru care este judecată în prezenta cauză, impunându-se reţinerea, în sarcina acesteia, a unei culpe de 90% în producerea evenimentului rutier, conform OUG 195/2002, inculpata având obligaţia legală de a păstra o distanţă rezonabilă faţă de vehiculul din fata sa, pentru a avea timp util şi spaţiu suficient pentru a evita eventualele manevre ale participantului la trafic din faţa sa.

În sarcina victimei A.G.  se poate reţine o culpă concurentă în producerea accidentului, culpă apreciată de instanţă ca fiind concuratoare în proporţie de 10 la % în producerea accidentului rutier provocat de inculpata D.A.M., derivând din nesocotirea dispoziţiilor din O.U.G. 195/2002, considerând că faptul de a nu purta centură de siguranţă, obligaţie ce îi revenea, a avut un rol important în producerea consecinţelor grave.

În drept, fapta inculpatei care la data de 08.07.2005 a condus autoturismul marca Audi, si, nefiind atentă la drum şi nerespectînd distanţa minimă legala între autoturismele aflate în mers, a intrat in coliziune cu autoturismul Dacia, accident soldat cu moartea pasagerului din Dacie, întruneşte elementele infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută art. 178 alin.1 şi 2 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal.

În temeiul art. 334 Cod proc. pen., instanţa va schimba încadrarea juridică a faptei, stabilind că aceasta se încadrează în dispoziţiile art. 178 alin.1 şi 2 Cod penal, în condiţiile în care a avut loc uciderea din culpă a unei persoane, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale pentru efectuarea unei anume activităţi.

Pentru reţinerea formei agravate a infracţiunii de ucidere din culpă se are în vedere încălcarea de către inculpata a prevederilor art. 48 si 51 din OUG 195/2002, care prevăd expres obligaţia de păstrare a unei distanţe suficiente, adaptată la condiţiile de trafic, pentru evitarea unei coliziuni.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material s-a concretizat în acţiunea inculpatei, în calitate de conducător auto, de ucidere a numitului A.G.

Urmarea imediată a constat în moartea victimei.

Legătura de cauzalitate există, după cum s-a arătat anterior din conţinutul raportului de necropsie.

Sub aspectul laturii subiective inculpata a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie a culpei fără prevedere, aşa cum este aceasta definită de art.19 pct.2 lit.b Cod penal, inculpata trebuind şi putând să prevadă rezultatul conduitei sale, chiar dacă nu a facut-o. Ceea ce caracterizează culpa simplă este neprevederea de către inculpat a rezultatului socialmente periculos al faptei sale, în condiţiile în care el avea datoria de a proceda cu toată atenţia şi diligenţa pentru a prevedea acest rezultat şi totodată avea posibilitatea să-l prevadă în condiţiile concrete în care a realizat acţiunea sa .În determinarea existenţei acestei modalităţi ale culpei, instanţa a avut în vedere cele două criterii instituite de literatura de specialitate, respectiv criteriul obiectiv ce a constat în verificarea împrejurărilor de fapt în care a avut loc accidentul , pentru a se stabili dacă orice persoană din categoria din care face parte şi inculpatul, ca nivel de pregătire şi experienţă de viaţă, trebuia să prevadă rezultatul acţiunii sale şi criteriul subiectiv ce a constat în verificarea existenţei posibilităţii reale, subiective a inculpatului, în momentul şi în condiţiile săvârşirii faptei, de a prevedea rezultatul. În acest scop s-a ţinut seama de toate particularităţile intelectuale, de experienţă de viaţă  şi de pregătirea inculpatului, raportate la momentul şi împrejurările concrete ale săvârşirii faptei.

Având în vedere că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpată, instanţa o va condamna pe inculpata D.A.M.  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă faptă prevăzută de art. 178 alin.1 şi 2 Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei vor fi avute în vedere criteriile enumerate de art.72 din Codul Penal, şi anume: limitele de pedeapsă între 2 şi 7 ani stabilite de Codul penal, circumstanţele reale (inculpata circula fără păstrarea distantei legale fată de autoturismul din faţa sa), gradul de pericol social concret al faptei (pericol social ridicat fapta conducând la moartea unei persoane), urmarea produsă (moartea unei persoane) şi circumstanţele personale (lipsa antecedentelor penale). Instanţa urmează să facă aplicarea art.74 alin.1 lit.a şi c Cod penal având în vedere  lipsa antecedentelor penale şi  conduita bună a acesteia in societate, fiind la prima incalcare a legii. În plus, instanţa remarcă că, sub acest aspect, inculpatei nu i se poate face o situaţie mai grea în propria cale de atac. Astfel, şi la rejudecare se aplică principiul non reformatio in pejus, în sensul că, dacă s-a desfiinţat hotărârea în apelul uneia din părţi sau în apelul procu¬rorului, declarat în favoarea unei părţi, nu se poate agrava situaţia acestei părţi. Dacă hotărârea a fost desfiinţată în apelul procurorului, declarat în defavoarea inculpatului, sau în apelul părţii vătămate, instanţa care rejudecă poate pro¬nunţa şi o pedeapsă mai grea. Or, instanţa constată că apel au formulat doar inculpata, părţile civile A.I.M. şi A.A. şi asigurătorul. Apelul asigurătorului a fost respins ca tardiv, iar apelul părţilor civile a privit doar latura civilă, deci nu i se poate crea inculpatei o situaţie mai grea inculpatei, în propria cale de atac, în latură penală.

Punând în balanţă ansamblul acestor considerente, instanţa apreciază că o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul prevăzut de lege este aptă să atingă scopul preventiv şi educativ al sancţiunii, urmând a aplica inculpatei pedeapsa de 2 ani închisoare.

În privinţa pedepsei accesorie, instanţa reţine că prin hotărârea pronunţată în cauza Hirst contra Marii Britanii, 06.10.2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că interzicerea generală şi nediferenţiată a dreptului de vot al deţinuţilor, indiferent de durata pedepsei principale şi independent de natura şi gravitatea infracţiunii pe care a comis-o şi de situaţia lor personală, este incompatibilă cu art.3 din protocolul 1 la convenţie şi prin urmare, nu va interzice inculpatului decât dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art.64 lit.a teza a II a şi b C.pen., reţinând că faţă de natura infracţiunii nu se impune şi interzicerea dreptului de a alege, prev. de art.64 lit.a teza I C.pen.

În acelaşi sens, interzicerea dreptului prev. de art.64 lit.c C.pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, trebuie analizat în contextul faptei săvârşite de inculpată.

Constată că singura ipoteză din cele enunţate de textul legal citat care ar fi compatibilă cu infracţiunea săvârşită de inculpată (ne referim la conducerea autovehiculului ca şi cauză în ansamblu a morţii victimei) este noţiunea de „activitate” însă instanţa apreciază că legiuitorul a avut în vedere ipoteza în care „activitatea" este o circumstanţă reală, o stare de fapt înlesnitoare, care creează inculpatului posibilitatea săvârşirii infracţiunii.

Or, în speţă, conducerea unui autovehicul ca amator, nu poate fi apreciată ca fiind o activitate folosită de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Această interpretare rezultă şi din sintagma folosită de legiuitor „….de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii…… ”, sintagmă care în opinia instanţei exprimă existenţa unei intenţii directe sau indirecte, cu excluderea culpei, inculpatul folosindu-se de aceste circumstanţele reale enunţate de legiuitor în mod voit, cu scopul înlesnirii săvârşirii infracţiunii.

Pentru aceste considerente instanta nu va aplica si pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit.c Cod penal, insă va avea în vedere şi dispoziţiile art.114 alin.1 din OUG 195/2002 potrivit cărora permisul de conducere urmează a fi anulat când titularul acestuia a fost condamnat pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane ca urmare a nrespectării regulilor de circulaţie.

Prin urmare, în temeiul art.71 C.pen., va interzice inculpatei doar drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a şi b C.pen.

Având în vedere faptul că pedeapsa ce urmează a fi aplicată inculpatei este de 2 ani închisoare, că inculpata nu a mai suferit anterior nici o condamnare dar şi celelalte circumstanţe reţinute şi cu ocazia stabilirii cuantumului pedepsei, instanţa apreciază că reeducare inculpatei poate fi asigurată şi prin executarea pedepsei în stare de libertate. Pentru aceste motive, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 alin. 1 Cod penal, instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, potrivit art. 82 alin.1 Cod penal.

În temeiul art. 359 Cod procedură penală, va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

În temeiul art. 71 alin.5 Cod penal, instanţa va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În privinţa laturii civile a cauzei, instanţa reţine că, în cauză, s-au constituit părţi civile soţia, A.I.M. şi, respectiv, fiica victimei, A.A.N. Iniţial, în cursul urmăririi penale, acestea au solicitat suma de 5000 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare şi de înmormântare, o obligaţie de întreţinere lunară în favoarea minorei A.N. şi 20000 euro, reprezentând daune morale (fila 20 d.u.p.).

Ulterior, în cursul judecăţii, părţile civile A.I.M. şi A.A.N. au arătat că îşi menţin aceleaşi pretenţii, actualizate cu rata inflaţiei (f.59). Astfel, prin precizările depuse în şedinţa publică din 02.09.2009, (f. 91), acestea şi-au majorat pretenţiile, în sensul că au solicitat, pentru partea civilă A.I.M., suma de 50000 lei, cu titlu de daune materiale şi 200000, cu titlu de daune morale, iar pentru partea civilă A.A.N., suma de 200000, cu titlu de daune morale şi 500 lei, cu titlu de indemnizaţie lunară periodică, până la împlinirea vârstei de majorat. Părţile civile au solicitat actualizarea sumelor la rata inflaţiei şi obligarea asiguratorului de răspundere civilă, conform poliţei RCA, Societatea Comercială de Asigurare-Reasigurare Astra SA, la plata daunelor solicitate, instanţa dispunând citarea asiguratorului în prezenta cauză.

De asemenea, există la dosarul cauzei constituirea de parte civilă a  Spitalului X. cu suma de 3017,04 lei (fila 72), spre deosebire de S.A.J.I. care nu a solicitat nici un fel de despăgubiri.

În privinţa daunelor materiale solicitate de partea civilă A.I.M., instanţa apreciază ca fiind întemeiate pretenţiile solicitate numai în ce priveşte suma de 8000 lei, suportată de partea civilă cu cheltuielile de spitalizare, de înmormântare şi cu praznicele şi pomenirile ulterioare.

Instanţa nu poate reţine susţinerile asigurătorului privitor la faptul că părţile civile nu şi-au dovedit pretenţiile. La termenul din data de 11.10.2011, într-adevăr părţile civile A.I.M. şi A.A.N., prin apărător, au arătat că înţeleg să se folosească, în latură civilă, de martorii deja audiaţi în cauză, iar reprezentantul Ministerului Public şi inculpata, prin apărător, nu s-au opus şi asigurătorul a fost legal citat, chiar dacă nu s-a prezentat în instanţă, pentru a-şi preciza poziţia procesuală privitor la acest aspect. De altfel, instanţa va ţine seama de declaraţia martorului M.V. (fila 107), care a fost audiat nemijlocit de instanţă şi care a arătat că-şi menţine declaraţiile anterioare, iar reprezentantul asigurătorului, care a fost prezent la audierea acestui martor, avea posibilitatea să-i adreseze întrebări privitor la latura civilă, dacă dorea mai multe lămuriri privitor la acest aspect.

Astfel, din declaraţia martorului M.V. rezultă că, pentru săptămâna în care stat in spital victima inainte de a deceda, s-au cheltuit aproximativ 3000 de lei, suma ce reprezintă contravaloarea drumurilor la Iasi, medicamente, scoaterea de la morgă şi că, de asemenea, a suportat cheltuielile de înmormântare, a organizat toate praznice cerute de riturile religioase, pentru toate cheltuind aproximativ 5000 lei. Este adevărat că martorii nu au participat la achiziţionarea produselor necesare pentru fiecare pomenire, iar sumele arătate de aceştia sunt estimative, însă prima instanţă a apreciat că acordarea, către partea civilă, a unei părţi din suma totală solicitată reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului material suferit şi care este imputabil inculpatei, în temeiul răspunderii civile delictuale, cheltuieli a căror efectuare nu poate fi contestată de nimeni. Nu în ultimul rând, instanţa are în vedere şi criteriul rezonabilităţii, ţinând cont şi de cheltuielile inerente ocazionate de asemenea evenimente nefericite, dar şi de cuantumul estimativ (în mod obişnuit) a unor asemenea cheltuieli, apreciind că suma de 8000 lei stabilită cu titlu de daune materiale probate est şi echitabilă.

Potrivit dispoziţiilor art.998 din Codul civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara. De asemenea, potrivit art.999 din Codul civil, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa. Din prevederile legale menţionate, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie să fie întrunite anumite condiţii şi anume: existenţa unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate şi a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul. Aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt reţinută în cauză, instanţa constată îndeplinite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte partea civilă A.I.M.

Instanţa apreciază ca fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale şi, ţinând seama de faptul că victima a avut o culpă în producerea accidentului de 10%, iar inculpata de 90%, suma ce va fi acordată părţii civile se va raporta la culpa inculpatei în producerea accidentului. Astfel, din cuantumul total de 8000 lei, suma ce va fi acordată părţii civile, în total, va fi de 7200 lei, sumă ce urmează a fi achitată de asigurătorul de răspundere civilă.

Privitor la cererea părţii civile A.A.N. de obligare a asigurătorului de răspundere civilă la plata unei prestaţii periodice lunare, instanţa o va respinge, având în vedere următoarele considerente:

Din interpretarea prevederilor art. 998 C.civ., rezultă că, în situaţia în care prin fapta ilicită s-a cauzat moartea unei persoane, revine autorului faptei ilicite obligaţia de a repara prejudiciile patrimoniale suferite de persoanele apropiate defunctului. Pentru stabilirea despăgubirilor periodice sunt luate în considerare sumele de bani pe care defunctul le afecta pentru întreţinerea şi pregătirea profesională. Însă, în situaţia în care cei îndreptăţiţi la despăgubire au dreptul la pensie de urmaş, despăgubirile se stabilesc în măsura diferenţei dintre suma corespunzătoare pe care defunctul o afecta întreţinerii şi această pensie de urmaş. Or, verificând actele dosarului, şi anume cartea de muncă a victimei (fila 160 dosar nr. 4424/866/2008), instanţa, având în vedere veniturile nete pe care le realiza victima cu 6 luni anteriore decesului, constată că, în funcţie de 1 din aceste venituri, cuantumul întreţinerii pe care o acorda victima minorei A.A.N. se situează sub cuantumul pensiei de urmaş stabilită în favoarea acesteia prin decizia nr. X. eliberată de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi (fila 163 dosar nr. 4424/866/2008). În consecinţă, instanţa constată că pensia de urmaş acoperă integral prejudiciul încercat, prin pierderea susţinătorului.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate, instanţa a reţine că partea civilă A.I.M., în calitate de soţie supravieţuitoare a victimei accidentului, a solicitat daune morale în cuantum de 200000 lei, iar partea civilă A.A.N., în calitate de fiică,  200000 lei.

Instanţa apreciază ca fiind evident prejudiciul moral cauzat părţilor civile, având în vedere că fapta săvârşită de inculpat a avut  urmări ireversibile, constând în moartea unei persoane, eveniment tragic care lezează direct sentimentele de dragoste, afecţiune dintre soţi, precum şi dintre părinţi şi copii. ambelor părţi civile le-au fost cauzate suferinţe psihice de mare intensitate. Părţilor civile le-a fost afectat, în mod esenţial şi ireversibil, climatul socio-familial în care convieţuiau, ele rămânând brusc fără sprijinul şi afecţiunea soţului, respectiv tatălui. Ca urmare a faptei inculpatei, părţilor civile le-au fost cauzate importante limitări şi privaţiuni, acestea fiind lipsite, ireversibil, de compania, sprijinul şi afecţiunea soţului şi respectiv tatălui.

Dispariţia soţului, respectiv tatălui, a afectat părţile, pe multiple laturi: sub aspect psiho-afectiv; din perspectiva sprijinului material reciproc pe care soţii şi-l acordau;  sub aspectul climatului socio-familial, care evident că s-a modificat radical;  din perspectiva necesităţii de a face faţă brusc unor sarcini administrativ-gospodăreşti, suplimentare, care evident că a implicat şi implică  pentru aceasta un efort în plus.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, instanţa a apreciază că, datorită specificului acestora, nu se poate vorbi despre o reparare integrală a prejudiciului cauzat, ci au rolul de a acoperi, într-o manieră rezonabilă, o suferinţă psihică suferită de părţile civile, sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să reprezinte măsuri excesive pentru autorul pagubei, dar nici o îmbogăţire fără just temei pentru persoanele lezate.

În aceste condiţii, instanţa consideră că suma de câte 100.000 lei pentru fiecare dintre părţile civile reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit şi, în consecinţă,  în baza disp. art. 14 şi art. 346 din Codul de procedură penală, va admite, în parte, cererea părţilor civile de acordare a daunelor morale, având în vedere şi gradul de culpă al inculpatei de 90% la producerea accidentului, aşa cum s-a arătat anterior, deci va acorda despăgubiri de 90.000 lei, pentru fiecare dintre părţile civile.

La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa nu poate reţine argumentul apelanţilor referitor la jurisprudenţa instanţelor româneşti în materie întrucât, pe de o parte, în dreptul român, jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, iar, pe de altă parte, invocata jurisprudenţă conţine date insuficiente, fiind vorba de date selectate şi puse la dispoziţie de părţi (care nu se referă nici măcar la cazuri similare ori la prea puţine asemenea). Cuantumul sumele acordate cu titlu de daune morale diferă de la speţă la speţă în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, inclusiv de sumele cerute sau nu, cu acest titlu, de părţile civile. În plus, în materia cuantificării daunelor morale, jurisprudenţa nu poate reprezenta pentru instanţe un criteriu hotărâtor.

Având în vedere că  la data producerii accidentului, autoturismul condus de către inculpată marca Audi  era asigurat la  Societatea X, conform poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, răspunderea asigurătorului fiind izvorâtă din efectul legii, urmează ca plata acestor daune materiale şi morale, acordate de instanţă, fie suportate de către asigurător.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.49 din Legea nr.136/1995, modificată şi republicată: „Asiguratorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil. Despăgubirile se acordă indiferent de locul în care au fost produse accidentele de autovehicule, atât în timpul mersului, cât şi în timpul staţionării”.

La data producerii accidentului, respectiv 08.07.2005, erau în vigoare normele ordinului CSA nr.3108/2004 din 10.12.2004 pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule”, ordin care prevede că limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de asiguratorii RCA pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de autovehicul, este de 1.000.000 lei ROL până la 3.000.000.000 lei ROL, indiferent de numărul persoanelor păgubite, (…) pentru pagube materiale directe şi indirecte de peste 1.000.000 lei Rol şi de 1.000.000.000 lei ROL pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 5.000.000.000 lei ROL indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

Faţă de aceste dispoziţii legale, care prevăd şi permit acordarea  de despăgubiri pentru deces, inclusiv pentru prejudicii cu şi fără caracter patrimonial, având în vedere stabilirea existenţei unui prejudiciu material şi moral, aşa cum a fost acesta stabilit de către instanţa de judecată, precum şi faţă de toate considerentele expuse anterior în ceea ce priveşte daunele solicitate de părţile civile, instanţa va admite, în parte, acţiunile civile şi, în baza dispoziţiilor art.14 şi art. 346 din Codul de procedură penală, va obliga pe asiguratorul de răspundere civilă să plătească părţilor civile următoarele sume: pentru partea civilă AI.M., suma de 7.200 lei daune materiale şi suma de 90.000 lei daune morale, sume care se vor actualiza în raport cu rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective, şi, pentru partea civilă A.A.N., suma de 90.000 lei daune morale, sumă care se va actualiza în raport cu rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective şi va respinge, ca fiind neîntemeiate, restul pretenţiilor formulate de aceste două părţi civile.

Astfel, instanţa va dispune actualizarea sumelor acordate în raport cu rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective la data plăţii efective, având în vedere că acestea au fost susţinerile părţilor civile,prin apărător, pe parcursul întregului proces penal. Instanţa nu poate reţine solicitarea părţilor civile de actualizare a sumelor la dobânda BNR până la data plăţii efective, având în vedere că au solicitat acest lucru doar prin concluziile scrise pe fondul cauzei, după ce instanţa a rămas în pronunţare.

În temeiul art. 346 si 14 Cod procedură penală raportat la art. 998-999 Cod civil, va admite actiunea civilă formulată de Spitalul X. si va obliga inculpata la plata sumei de 3017,04 lei către acesta. Suma reprezintă cheltuielile suportate de spital pentru acordarea ingrijirilor medicale si a interventiilor considerate necesare în încercarea de a salva viata victimei.

În temeiul art. 41 si următoarele din Legea nr. 136/1995, va obliga asiguratorul si la plata cheltuielilor de judecată suportate de cele doua părţi civile, respectiv suma de 6000 de lei cu titlu de onorariu avocat.

În temeiul art. 191 alin.1 Cod procedură penală, va obliga inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1200 de lei.

HOTĂRĂŞTE

Condamnă inculpata  D.A.M., cu domiciliul in …, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 1 şi 2 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal, aplică inculpatei D.A.M. pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal.

În temeiul dispoziţiilor art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, stabilită prin prezenta sentinţă penală, pe o perioadă de 4 (patru) ani care, conform dispoziţiilor art. 82 alin. 1 Cod penal, constituie termen de încercare pentru inculpata D.A.M.

Atrage atenţia inculpatei D.A.M. cu privire la dispoziţiile art. 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune şi suspendarea executării pedepsei accesorii, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de textul de lege anterior-menţionat.

Constată ca S.A.J.I. nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul dispoziţiilor art. 14, 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999 Cod civil, cu referire la art. 49 şi urm. din Legea nr. 136/1995, admite, în parte, acţiunile civile formulate de către părţile civile A.I.M. şi A.A.N.

Obligă asigurătorul de răspundere civilă Societatea X., cu sediul în …, în baza poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto …, să plătească părţilor civile următoarele sume:

-pentru partea civilă A.I.M. suma de 7.200 lei daune materiale şi suma de 90.000 lei daune morale, sume care se vor actualiza în raport cu rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective, şi

-pentru partea civilă A.A.N. suma de 90.000 lei daune morale, sumă care se va actualiza în raport cu rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective.

Respinge cererea părţii civile A.A.N. de obligare a asigurătorului de răspundere civile la plata unei prestaţii periodice lunare, ca neîntemeiată.

În temeiul dispoziţiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul X. şi obligă inculpata să plătească acestuia suma de 3.017,04 lei.

În temeiul art. 193 Cod procedură penală, obligă asigurătorul de răspundere civilă Societatea X. să plătească părţilor civile A.I.M. şi A.A.N. suma de 6.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 191 alin 1 Cod procedură penală, obliga inculpata să plătească în favoarea statului suma de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru părţile civile şi asigurătorul de răspundere civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.12.2011.

Domenii speta

Spete similare