Taxa judiciara de timbru. Achitare în sistem on-line.
- Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, art.19
Potrivit art.19 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificata prin OUG nr.212/04.12.2008, taxele judiciare de timbru se platesc în numerar, prin virament, sau în sistem on-line. Daca plata s-a facut în sistem on-line nu mai este necesara o confirmare în plus din partea bancii cu privire la încasarea taxei judiciare de timbru.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VI-A COMERCIALA,
DECIZIA COMERCIALA nr.170 din 26.03.2010)
Prin sentinta comerciala nr.10993/6.10.2009 pronuntat de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a a fost anulata ca netimbrata cererea formulata de reclamanta A N M în contradictoriu cu pârâta S.C. I L R IFN S.A., retinându-se ca desi reclamantei i s-a pus în vedere sa faca dovada achitarii taxei de timbru în cuantum de 62 lei si timbru judiciar de 0,30 lei, sub sanctiunea anularii cererii, reclamanta nu s-a conformat acestei dispozitii.
Împotriva acestei sentinte formuleaza apel reclamanta solicitând admiterea apelului, desfiintarea în tot a sentintei atacate si trimiterea cauzei la instanta de fond pentru solutionarea fondului cauzei.
Apelanta învedereaza faptul ca taxa de timbru a fost achitata înca din data de 6.04.2009, fiind prezentata instantei o copie pentru termenul din data de 7.04.2009.
Se mai arata ca taxa de timbru a fost achitata în sistem „on-line”, neexistând obligativitatea depunerii vreunui original al viramentului, instanta punându-i în vedere sa prezinte un extras de cont privitor la plata executata si cu privire la care exista dovada la dosar. Cu toate acestea, în mod inexplicabil tribunalul a anulat cererea ca netimbrata.
Analizând actele dosarului, Curtea constata ca apelul este întemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.19 din Legea 146/1997, astfel cum a fost modificata prin OUG 212/4.12.2008, taxele judiciare de timbru se platesc în numerar, prin virament sau în sistem on-line.
Apelanta a depus la dosar (fila 33) dovada achitarii taxei judiciare de timbru, respectiv O.P. nr.14/6.04.2009, taxa ce a fost achitata în sistem on-line.
La data de 6.05.2009 apelanta, la solicitarea instantei, depune un extras de cont curent eliberat de V. România cu privire la plata facuta în sistem on-line (fila 51), extras prin care se confirma aceasta plata.
La cererea instantei se depune ulterior dovada achitarii în sistem on-line printr-un înscris purtând stampila bancii (fila 144) si, cu toate acestea, cererea este anulata ca netimbrata.
De mentionat este faptul ca nu exista nici o dispozitie în Legea146/1997 privind taxele judiciare de timbru care sa prevada obligativitatea depunerii în original a dovezii privind achitarea taxelor judiciare de timbru.
Daca plata s-a facut în sistem on-line, este absurd a se solicita extras de cont cu viza bancii la care s-a platit, aceasta modalitate de plata fiind introdusa tocmai în vederea evitarii deplasarilor la institutia încasatoare.
Având în vedere cele aratate mai sus, constatând ca apelanta a facut dovada achitarii taxei judiciare de timbru, în temeiul art.297 alin.1 C.pr.civ. Curtea urmeaza sa admita apelul, sa desfiinteze hotarârea atacata si sa trimita cauza pentru solutionarea fondului, aceleiasi instante.
Curtea de Apel Timișoara
Taxă judiciară de timbru. Respingerea cererii de reexaminare. Efecte
Judecătoria Craiova
Anulare ca netimbrată – contestaţie la executare
Judecătoria Liești
Taxe de timbru. Anularea cererii ca netimbrată. Instanţa va dispune anularea cererii ca netimbrată numai după ce în prealabil a calculat taxa ce urmează a se achita şi a pus în vedere reclamanţilor la termen sau prin citaţie să achite taxa judiciară ...
Tribunalul Dolj
Cerere de reexaminare taxă de timbru. Încheiere
Tribunalul Arad
Taxe judiciare de timbru.Trimiterea dovezii de achitare prin fax concomitent cu cererea de amânare a judecatii.