Societati comerciale. Cerere pentru constatarea nulitatii absolute a Hotarârii agea. Stabilirea unui termen de 32 de zile în actul constitutiv al societatii pentru exercitarea dreptului de preferinta.

. Societati comerciale. Cerere pentru constatarea nulitatii absolute a Hotarârii AGEA. Stabilirea unui termen de 32 de zile în actul constitutiv al societatii pentru exercitarea dreptului de preferinta.

Art.216 din Legea nr.31/1990 rep. si modificata

Modificarea actului constitutiv al societatii si stabilirea unui termen de 32 de zile pentru exercitarea de catre actionari a dreptului de preferinta la subscrierea noilor actiuni, cu ocazia majorarii de capital social, nu constituie motiv de nulitate absoluta a hotarârii AGEA. Nerespectarea termenului de o luna (prevazut de art.261 din Legea nr.31/1990 rep. si modificata) pentru exercitarea acestui drept de preferinta este sanctionat cu nulitatea relativa, conform alin.3 al aceluiasi articol.

(Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala

 decizia comerciala nr.385/22.06.2010)

Prin actiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI a Comerciala sub nr. 18335/3/2009 reclamantul persoana fizica a solicitat constatarea nulitatii absolute a Hotarârii AGEA nr.1/27.02.2009 a SC E SA, cu cheltuieli de judecata.

Prin sentinta comerciala nr. 2019/24.02.2010 s-a respins ca neîntemeiata actiunea formulata de reclamant.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre judecatorul fondului a retinut, cu privire la articolul 19/1 modificat al actului constitutiv, ca reclamantul nu a facut dovada ca termenul de 32 de zile stabilit de acest articol ar reprezenta mai putin de o luna asa cum prevede articolul 216 din Legea nr.31/1990 rep., iar pe de alta parte nerespectarea dreptului de preferinta ar putea fi doar un motiv de nulitate relativa, nu absoluta.

În ceea ce priveste articolul 19/1 punctul 19/1.3, s-a retinut ca reclamantul nu a dovedit care sunt dispozitiile de ordine publica nesocotite ce ar putea atrage sanctiunea nulitatii absolute.

De asemenea, dispozitiile articolului 192.7 litera i) ultima liniuta nu încalca dispozitiile articolelor 98-99 din Legea nr.31/1990 rep., ci dau expresie dreptului de proprietate al actionarilor asupra actiunilor detinute, drept reglementat de dispozitiile  articolului 91 din acelasi act normativ. Articolul 192.8 din actul constitutiv sanctioneaza actionarii care, desi au posibilitatea sa opteze în privinta modului de alocare a actiunilor, nu o fac, ci mai mult exercita ulterior abuziv dreptul de ataca în instanta tocmai modul de alocare a actiunilor.

Sub aspectul cerintei semnaturii legalizate, tribunalul arata ca aceasta norma a fost adoptata de majoritatea actionarilor, ca acest act constitutiv este, pentru actionari, un contract ce reprezinta legea lor, iar dispozitiile legale în vigoare nu interzic si nici nu limiteaza aplicarea cerintei semnaturii legalizate. Prin urmare, partile contractante, respectiv actionarii, sunt liberi sa decida daca introduc sau nu aceasta cerinta în contractul ce urmeaza a le guverna întelegerea.

Fata de toate considerentele aratate, judecatorul fondului a retinut ca dispozitiile introduse la capitolul "Fuziunea si divizarea societatii" prin hotarârea AGEA nr.1/27.02.2009 de modificare a actului constitutiv sunt în deplina concordanta cu dispozitiile Legii nr. 31/1990 rep.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel, în termen legal, reclamantul, acesta fiind înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala sub acelasi numar unic 18335/3/2009.

În motivarea apelului, legal timbrat, apelantul-reclamant a aratat ca modul de calcul si momentul la care se împlineste termenul de exercitare a dreptului de preferinta sunt prevazute de articolul 101 Cod procedura civila, dispozitiile legale fiind de ordine publica si neputându-se deroga de ele prin conventie. Stabilirea termenului de 32 de zile prin modificarea actului constitutiv poate nesocoti regulile cuprinse în articolul 101 Cod procedura civila si se poate ajunge la termene de exercitare a dreptului de preferinta mai mici decât cel de o luna prevazuta de articolul 216 din Legea nr.31/1990 rep.

În ceea ce priveste criteriile de alocare a actiunilor, apelantul-reclamant a aratat ca instanta de fond nu a precizat cum ar putea fi aplicate în practica criteriile stabilite prin hotarârea atacata, fara a se încalca drepturile intangibile ale actionarilor. Se mai precizeaza ca articolul 238 alineat 2 si articolul 2501 din Legea nr.31/1990 rep. stabilesc un singur mod de distribuire a actiunilor în cazul divizarii partiale, nefiind permis un alt mod  decât cel reglementat de lege.

Referitor la cerinta semnaturii legalizate, apelantul a sustinut ca aceasta clauza este inadmisibila, ea aducând atingere dreptului intangibil al actionarului de a ramâne în societate, pretinzându-se conditii suplimentare si complicându-se voit procedura de exercitare a dreptului de preferinta.

Apelantul-reclamant a mai precizat ca indisponibilizarea actiunilor prevazuta la articolul 19.2. punctul 7 contravine principiului cesibilitatii actiunilor, iar  renuntarea la dreptul de a invoca dispozitiile articolului 19.2 constituie o limitare inadmisibila a dreptului la aparare.

Fata de motivele aratate, apelantul-reclamant a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentintei apelate si, pe fond, admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.

În drept, apelantul-reclamant a invocat dispozitiile art. 296 Cod procedura civila, art. 216 alin. 2 din Legea nr.31/1990 rep.

Analizând hotarârea atacata sub aspectul motivelor de apel invocat, Curtea a constatat urmatoarele:

Prin Hotarârea AGEA S.C. E  S.A nr.1/27.02.2009 a carei nulitate absoluta s-a solicitat a se constata s-a dispus modificarea actului constitutiv al societatii intimate, prin introducerea a doua noi articole, respectiv art.191 referitor la "Majorarea capitalului social" si art.192 referitor la "Fuziunea si divizarea societatii".

La art.191.3 s-a prevazut ca termenul de exercitare a dreptului de preferinta al actionarilor la subscrierea noilor actiuni este de 32 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al României a hotarârii AGEA sau a deciziei consiliului de administratie prin care a fost aprobata majorarea de capital, indiferent daca cea de-a 32-a zi este lucratoare sau nu, prima zi a termenului fiind considerata ziua publicarii. Articolul mai prevede ca, pentru evitarea oricarui dubiu, prevederile art.101 Cod procedura civila nu sunt aplicabile.

Potrivit art.216 alin.2 din Legea nr.31/1990 rep., termenul pentru exercitarea dreptului de preferinta prevazut de actul constitutiv sau stabilit de adunarea generala sau consiliul de administratie, respectiv directorat, nu poate fi mai mic de o luna.

Fata de aceste dispozitii legale, Curtea a constatat ca modificarile referitoare la stabilirea termenului de 32 de zile mentionat mai sus nu contravin dispozitiilor art.216 alin.2 din Legea nr.31/1990 rep.

Referirile la art.101 Cod procedura civila nu au relevanta în cauza, atâta timp cât legea speciala cuprinde dispozitii în aceasta materie (art.216 Legea nr.31/1990 rep.), dispozitii ce nu au fost încalcate prin art.191.3 din modificarea actului constitutiv al intimatei. Mai mult, cum în cauza nulitatea nu este prevazuta anume de lege, potrivit art.105 alin.2 Cod procedura civila, neobservarea formelor legale referitoare la modul de calcul al termenelor duce la anularea actelor numai daca s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate înlatura decât prin anularea lor. În speta, însa, nu a fost dovedita o asemenea vatamare.

Prin urmare, motivul invocat de apelantul-reclamant pe acest aspect era nefondat. De altfel, încalcarea art.216 alin.2 nici nu putea sa atraga nulitatea absoluta, sanctiunea fiind stabilita de alin.3 al aceluiasi articol, respectiv nulitatea relativa.

Nu putea fi primita nici critica referitoare la cerinta semnaturii legalizate pentru exercitarea dreptului de preferinta, instanta de fond retinând în mod corect ca legea nu limiteaza si nici nu interzice introducerea acestei cerinte în actul constitutiv al societatii, act ce reprezinta contractul partilor (adoptat de majoritatea actionarilor) si care urmeaza a le guverna întelegea.

În ceea ce priveste dispozitiile referitoare la criteriile de alocare a actiunilor, Curtea a constatat ca sunt nefondate criticile aduse acestora deoarece art.238 alin.2 si art.2501 din Legea nr.31/1990 rep. nu stabilesc limitativ modul de distribuire a actiunilor în cazul divizarii. Acest lucru rezulta si din dispozitiile art.241 lit.c) din Legea nr.31/1990 rep., administratorii societatilor care urmeaza a participa la divizare având obligatia întocmirii proiectului de divizare, proiect ce trebuie sa cuprinda si conditiile alocarii de actiuni la societatile beneficiare.

Referitor la sustinerile apelantului-reclamant potrivit carora instanta de fond nu a precizat cum ar putea fi aplicate în practica criteriile stabilite prin hotarârea AGEA atacata, Curtea a apreciat ca o astfel de interpretare nu era atributul instantei de judecata în aceasta cauza.

Nici ultimul motiv de apel invocat de apelantul-reclamant, referitor la art.192 pct.7 si 8 având ca obiect indisponibilizarea actiunilor si renuntarea la dreptul de a invoca dispozitiile art.192 pct.5, 6 si 7, nu a putut fi primit pentru urmatoarele considerente: punctul 7 al art.192 vorbeste de o indisponibilizate temporara a actiunilor pâna la data la care divizarea îsi produce efectele, ceea ce nu reprezinta o încalcare a principiului cesibilitatii actiunilor invocat de apelant, caci dobândirea noilor actiuni este consecinta divizarii (conf.art.250 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 rep.), divizare ce îsi produce efectele de la data înregistrarii hotarârii de adoptare a operatiunii (conf. art.249 din acelasi act normativ).

În ceea ce priveste punctul 8 al art.192 din hotarârea atacata, acesta nu încalca dreptul de aparare al actionarilor ci reprezinta o sanctiune pentru neîndeplinirea întocmai a procedurii prevazute de punctul 7. Aceasta sanctiune reprezinta vointa actionarilor si ea nu limiteaza dreptul la justitie si nici mijloacele de aparare pe care actionarii le-ar putea invoca în fata instantei.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat criticile aduse sentintei atacate ca fiind neîntemeiate si, pe cale de consecinta, în baza art.296 Cod procedura civila, a respins apelul ca nefondat, mentinând în tot hotarârea atacata.

În baza art.298 rap. la art.274 Cod procedura civila, Curtea a obligat  apelantul la plata catre intimata a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecata ( S.R.).

Domenii speta

Spete similare