Pretenţii pentru accident de circulaţie produs în alt stat. Existenţa unei poliţe de asigurare rca încheiate pe numele unei alte persoane decât proprietarul autovehicului.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 1062/866 din 18.02.2013 reclamantul BAAR a chemat în judecată  pe pârâtul BC,  solicitând ca prin hotărârea  ce se va pronunţa acesta să fie obligat la plata sumei  de 5980,76 lei, sumă compusă din 5966,64 lei achitaţi către autorităţile din Italia, la care se adaugă comisionul bancar aferent de 14,12 lei, a sumei de 952,86 lei reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 5980,76 lei calculată până la data de 14.02.2013, la plata dobânzii legale calculate de la data de 14.02.2013 până la data achitării efective şi a sumei de 88,89 lei reprezentând TVA datorat bugetului de stat la încasarea sumelor menţionate,  cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul  arată că în data de 25.07.2009 pârâtul a provocat din vina sa un accident de circulaţie în Italia în timp ce conducea autovehiculul înmatriculat cu numărul SV.

În urma accidentului a fost avariat autovehiculul cu numărul AC 765 VH.

La data de 09.03.2010 Biroul Naţional Carte Verde din Italia a avizat pe reclamant cu privire la accident, solicitând să verifice situaţia asigurării autovehiculului cu numărul SV, la avizarea de daună fiind anexat procesul verbal întocmit de organele de poliţie.

După primirea avizării, reclamantul a deschis dosarul de daună cu referinţa BAAR/AD-MGA/10/I/00828 şi a verificat situaţia asigurării autovehiculului cu numărul SV în baza de date CEDAM care este o bază de date comună asigurătorilor administrată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Conform răspunsului primit autovehiculul SV nu era asigurat la data producerii accidentului.

Pentru obţinerea datelor cu privire la situaţia înmatriculării autovehiculului şi cu privire la proprietarul/deţinătorul acestuia, reclamantul s-a adresat Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor. Din răspunsul primit rezultă că proprietar era CNF.

Prin adresa nr. AD 008254/06.04.2010 reclamantul a notificat pe proprietar despre accident, solicitându-i informaţii cu privire la asigurare, dar nu a primit nici un răspuns.

Prin adresa nr. AD 011995/10.06.2010 a notificat pârâtul cu privire la accident, solicitându-i informaţii cu privire la asigurare, iar pârâtul a trimis reclamantului un contract de vânzare cumpărare încheiat la data de 30.09.2009 de proprietar IAM, precum şi un document de asigurare încheiat de BT Asigurăriu Transilvani SA cu IAM.

În urma demersurilor efectuate nu s-a făcut dovada existenţei unei asigurări RCA/Carte Verde valabilă la data accidentului, iar autovehiculul avea la acea dată locul obişnuit de staţionare în România, astfel că reclamantul a constatat că este obligat să îşi angajeze răspunderea în garanţie şi a acceptat ca Biroul Naţional din Italia să gestioneze cazul de daună şi să plătească despăgubirile cuvenite persoanei prejudiciate, conform legislaţiei din Italia.

La data de 30.06.2010 Biroul Naţional Carte Verde din Italia a comunicat reclamantului că a soluţionat pretenţiile de despăgubire şi a solicitat rambursarea sumei de 1407,36 euro reprezentând despăgubiri şi costuri.

La data de 21.07.2010 reclamantul prin adresa nr. MGA01157 a notificat pe pârât despre plata despăgubirilor şi i-a acordat un termen pentru a se prezenta la sediul său în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă.

Întrucât pârâtul nu a achitat el însuşi despăgubirile, în data de 25.08.2010 reclamantul a achitat către Biroul Naţional din Italia suma solicitată de 1407,36 euro, suportând şi comisionul bancar în sumă de 3,33 euro. Având în vedere cursul valutar de la data plăţii, reclamantul a înregistrat o cheltuială de 5980,76 lei, din care 5596,27 lei despăgubiri, 370,37 lei costuri şi 14,12 lei comision bancar.

Pentru justificarea cererii formulate reclamantul a indicat şi citat dispoziţiile legale aplicabile, respectiv legea 32/2000, legea 136/1995, Directiva 72/166/CEE, Convenţia multilaterală de garantare, Regulamentul General al  Consiliului Birourilor, Decizia 2007/482/EC, Directiva 91/323/CEE, Directiva 2009/103/CE.

Menţionează că obligaţia sa de garantare în condiţiile Acordului se angajează pentru prejudiciile cauzate prin accidente provocate începând cu data de 01.08.2008 pe teritoriul aflat în competenţa celorlalte birouri naţionale semnatare de vehicule care au locul obişnuit de staţionare în România.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1669-1670 cod civil.

În privinţa TVA  a invocat prevederile art. 127, 137 al. 3 lit. b din legea 571/2003.

Cu privire la dobândă, reclamantul precizează că pentru perioada 26.08.2010-30.09.2011 aceasta a fost calculată în baza art. 3 al. 1,3,4 din OG 9/2000, iar pentru perioada 01.10.2011-14.02.2013 aceasta a fost calculată în baza art. 1 al. 3 şi art. 3 al. 2 din OG 13/2011. Totodată, a prezentat detaliat modul de calcul a sumei de 952,86 lei reprezentând dobânda pentru perioada 26.08.2010-14.02.2013.

În susţinerea acţiunii reclamantul a depus înscrisurile menţionate în cerere.

Legal citat, pârâtul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii. Arată pârâtul că a fost chemat în judecată pentru a plăti reclamantului suma de aproximativ 7500 lei reprezentând despăgubiri, dobânzi, TVA achitate de reclamant ca urmare a unui accident în care a fost implicat în Italia la data de 25.07.2009.

Precizează pârâtul că în momentul accidentului conducea autovehiculul înmatriculat cu numărul SVdespre care cunoştea că aparţine numitei IAM, fiind însoţit de fiul acesteia, IVC care avea asupra sa toate documentele autovehiculului, inclusiv poliţa de asigurarea RCA  pe care a predat-o poliţiştilor italieni.

Poliţa a fost emisă la data de 30.06.2009, fiind valabilă în perioada 02.07.2009-01.01.2010 şi a fost încheiată de numitul CMM care avea calitatea de broker sau agent în cadrul SC BT Asigurări Transilvania SA-Agenţia Paşcani ( în prezent Groupama Asigurări SA).

Precizează pârâtul că reclamantul a verificat baza de date CEDAM la data de 16.06.2010, dată la care fusese deja notificat de către reclamant, astfel că a solicitat şi el o verificare tot la CEDAM la data de 24.06.2010, ocazie cu care a rezultat că autovehiculul are poliţă de asigurare.

Odată cu întâmpinarea, pârâtul a formulat şi cerere de chemare în garanţie a numitului CMM şi SC BT Asigurări  Transilvania SA-Agenţia Paşcani pentru ca în cazul în care se va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamant aceştia să fie obligaţi să îl despăgubească cu suma de 7500 lei, cu cheltuieli de judecată.

CMM a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanţie  prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive motivat de faptul că a completat poliţa de asigurare în calitate de agent de asigurări, raportul juridic luând naştere între asigurat şi asigurător.

SC Groupama Asigurări SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepţie netimbrării şi excepţia prematurităţii cererii de chemare în garanţie.

Pe fond, arată că nu are vreo culpă deoarece nu i s-a adresat vreo cerere de despăgubire. Consideră că acţiunea formulată în contradictoriu cu asigurătorul nu poate viza mai mult decât suma achitată cu titlu de despăgubire. Menţionează că şi-a dovedit buna credinţă prin asumarea poliţei încheiate la data de 30.06.2009.

La termenul din data de 20.09.2013 instanţa a respins excepţia netimbrării şi excepţia prematurităţii cererii de chemare în garanţie pentru motivele consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată.

La acelaşi termen instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a numitului CMM astfel că cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul B C în contradictoriu cu acesta urmează a fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Instanţa a încuviinţat reclamantului şi pârâtului proba cu înscrisuri şi interogatoriu, iar în cererea de chemare în garanţie a încuviinţat pârâtului proba cu înscrisuri şi interogatoriul SC Groupama Asigurări SA.

La data de 17.10.2013 SC Groupama Asigurări SA a depus precizări prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în pretenţii întrucât evenimentul rutier a avut loc la data de 25.07.2009, iar acţiunea a fost formulată la data de 01.04.2013, fiind prescrise atât cererea principală, cât şi cea accesorie.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma normelor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

La data de 25.07.2009 pe teritoriul Italiei a avut loc un accident rutier în care a fost implicat autovehiculul cu numărul de înmatriculare SVcondus de către pârâtul BC. În cuprinsul răspunsului la interogatoriu ( f. 86) pârâtul a recunoscut faptul că lui îi aparţine culpa în producerea accidentului, accident în urma căruia a fost avariat autovehiculul cu numărul de înmatriculare AC 765 VH.

În baza prevederilor Convenţiei Multilaterale de Garantare Biroul Naţional din Italia a plătit suma de 1407,36 euro cu titlu de despăgubiri.

În baza dispoziţiilor legii 136/1995, ale Directivei 72/166/CEE şi Acordului multilateral între birourile naţionale de asigurări ale statelor membre ale spaţiului european şi ale altor state asociate reclamantul  a rambursat biroului italian suma plătită. Reclamantul a efectuat plata întrucât în urma verificărilor pe care le-a efectuat în baza de date CEDAM  a rezultat că autovehiculul condus de către pârât nu avea poliţă de asigurarea RCA la data producerii accidentului, respectiv 25.07.2009.

Reclamantul a solicitat relaţii de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor cu privire la proprietarul autovehiculului, iar conform răspunsului primit, a constata că proprietar este numitul CNF.

Ca urmare, reclamantul s-a adresat acestei persoane, solicitând informaţii cu privire la existenţa unei poliţe de asigurare valabile la data de 25.07.2009 şi cu privire la poziţia pe care o are faţă de accident şi urmările acestuia, însă nu a primit vreun răspuns.

În consecinţă, reclamantul a adresat aceleaşi solicitări pârâtului care a înştiinţat reclamantul despre existenţa poliţei de asigurare şi încheierea contractului de vânzare cumpărare.

La data de 25.08.2010 reclamantul a achitat biroului italian suma de 1407,36 euro, suportând şi comisionul bancar de 3,33 euro aferent tranzacţiei.

Reclamantul a efectuat plata în baza obligaţiei de garantare asumată prin semnarea Acordului multilateral între birourile naţionale de asigurări ale statelor membre ale spaţiului european şi ale altor state asociate, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 1669, 1670 din vechiul cod civil are drept de regres împotriva pârâtului. Pârâtul răspunde pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită potrivit dispoziţiilor art. 998, 999 cod civil.

În baza dispoziţiilor legii 571/2003 reclamantul datorează statului TVA pentru suma pe care urmează a o recupera de la pârât.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, invocată de chemata în garanţie, instanţa constată că aceasta este neîntemeiată şi o va respinge.

Astfel, potrivit art. 1 din Decretul 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege.

 Art. 3 din acelaşi act normativ stabileşte durata termenului de prescripţie ca fiind de 3 ani. Conform art. 7 al. 1 din acelaşi act normativ prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.

În speţă, dreptul la acţiune al reclamantului s-a născut la data la care a achitat despăgubirile către biroul italian, respectiv 25.08.2010 şi nu la data producerii accidentului, aşa cum în mod eronat susţine chemata în garanţie.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 18.02.2013, fiind depusă la oficiul poştal la data de 14.02.2013, adică în termenul de prescripţie prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, aceasta a fost depusă la data de 01.04.2013, adică tot în termenul de prescripţie menţionat, însă cu privire la această cerere instanţa apreciază că termenul de prescripţie nici măcar nu a început să curgă, dreptul la acţiune al pârâtului nu s-a născut încă atâta timp cât pârâtul nu a fost obligat la plata vreunei sume către reclamant. Cererea pârâtului are un caracter preventiv, fiind formulată pentru eventualitatea în care acţiunea principală va fi admisă pentru ca pârâtul să nu fie nevoit ulterior să formuleze pe cale separată o astfel de acţiune.

Având în vedere considerentele expuse, instanţa constată că acţiune reclamantului este întemeiată, urmând a fi admisă.

În consecinţă, instanţa va obliga pe pârât să plătească reclamantului suma de 5980,76 lei reprezentând despăgubiri şi comision bancar, suma de 952,86 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 14.02.2013 inclusiv, suma de 88,89 lei reprezentând TVA, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei de 5980,76 lei calculată de la data de 15.02.2013 până la data plăţii efective.

În baza dispoziţiilor art. 274 din vechiul cod de proc. civ. pârâtul va fi obligat să plătească reclamantului suma de 535,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată( taxă de timbru şi timbru judiciar).

Cu privire la cererea de chemare în garanţie, instanţa reţine următoarele:

Autovehiculul cu numărul de înmatriculare SV şi numărul de identificare a fost vândut de către numitul CNF numitei IAM la data de 30.09.2009 conform contractului încheiat ( f. 32).

La data de 30.06.2009 pentru autovehiculul având numărul de identificare a fost încheiată o poliţă de asigurare RCA  valabilă de la data de 02.07.2009 până la data de 01.01.2010 între SC Groupama Asigurări SA ( fostă SC BT Asigurări Transilvania SA) şi IAM.

Deşi iniţial societatea de asigurări a recunoscut existenţa poliţei de asigurare, ulterior, aceasta, în cuprinsul corespondenţei purtate prin poşta electronică cu reclamantul a precizat că nu va prelua răspunderea asiguratului I A deoarece la data accidentului proprietar al vehiculului era CNF( f. 196).

Instanţa constată că, într-adevăr, contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat ulterior încheierii poliţei de asigurare, însă societatea de asigurări îşi invocă propria sa culpă susţinând că poliţa nu este valabilă întrucât nu este încheiată cu proprietarul.

Potrivit art. 18 al. 1 din Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor ( în vigoare la data încheierii poliţei) documentul de asigurare obligatorie RCA eliberat de un asigurător RCA în schimbul unei prime plătite de proprietarul sau utilizatorul unui vehicul garantează, pentru perioada de valabilitate înscrisă, despăgubirea prejudiciilor provocate prin accidente de vehicule produse în limitele teritoriale de acoperire, în conformitate cu prevederile prezentelor norme sau cu dispoziţiile legislaţiei privind asigurarea obligatorie RCA, în vigoare la data accidentului, a statului în care acesta s-a produs.

Conform art. 9 din legea 136/1995 ( forma în vigoare la data încheierii poliţei ) prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obliga să plătească o primă asiguratorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită în continuare indemnizaţie, rezultată din contractul de asigurare încheiat în condiţiile prezentei legi, în limitele şi la termenele convenite.

Conform art. 481 la înscrierea în circulaţie, la efectuarea de modificări în certificatul de înmatriculare/înregistrare sau în cartea de identitate a unui vehicul şi la efectuarea verificărilor tehnice periodice, este obligatorie prezentarea dovezii existenţei unei asigurări de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, în condiţiile prezentei legi. Contractul de asigurare atestă existenta asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule. Încheierea contractului de asigurare de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule se dovedeşte cu poliţa de asigurare/documentul Carte Verde.

Prin urmare, instanţa constată că, deşi a emis o poliţă de asigurare pentru autovehiculul având numărul de identificare şi a încasat prima de asigurare, societatea de asigurări refuză asumarea răspunderii pe motiv că poliţa nu a fost încheiată cu proprietarul. Or, în acest caz, culpa îi aparţine, atâta timp cât la încheierea poliţei i-au fost prezentate documentele autovehiculului ( fără aceste documente nu avea de unde cunoaşte datele de identificare ale vehiculului, fiind aproape imposibil ca numita IAM să fi memorat numărul de identificare şi să-l fi redat doar verbal agentului de asigurare), aceasta avea posibilitatea de a refuza încheierea poliţei în condiţiile în care persoana care a contactat-o nu era proprietarul înscris în documentele autovehiculului.

Asiguratorul a încasat prima de asigurare, a încheiat poliţa cu numita IAM, iniţial şi-a asumat această poliţă, iar ulterior a refuzat să îşi asume răspunderea pe motiv că la data încheierii poliţei această persoană nu era proprietar. Or, aşa, cum am arătat, în condiţiile în care poliţa trebuia încheiată cu proprietarul, culpa îi aparţine asiguratorului care a încheiat poliţa cu altă persoană decât proprietarul şi a încasat prima de asigurare. Situaţia existentă nu poate fi imputată nimănui altcuiva decât asiguratorului care avea posibilitatea de a refuza încheierea poliţei.

Mai mult, poliţa nu menţionează numărul de înmatriculare al autovehiculului, ci doar numărul de identificare, acesta fiind cel mai probabil motivul pentru care reclamantul atunci când a verificat baza de date CEDAM a primit un răspuns negativ, în timp ce pârâtul a fost informat despre existenţa asigurării( reclamantul a efectuat verificări după numărul de înmatriculare, iar pârâtul după numărul de identificare).

Având în vedere aceste aspecte, întrucât singura în culpă pentru încheierea poliţei cu o altă persoană decât proprietarul autovehiculului este societatea de asigurări, instanţa apreciază că la data producerii accidentului generator de prejudicii pentru autovehiculul condus de către pârât exista încheiată o poliţă de asigurare RCA valabilă pentru perioada 02.07.2009-01.01.2010.

În consecinţă, instanţa va admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârât în contradictoriu cu asiguratorul, iar acesta din urmă va fi obligat să plătească pârâtului  suma de 5980,76 lei reprezentând despăgubiri şi comision bancar, suma de 952,86 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 14.02.2013 inclusiv, suma de 88,89 lei reprezentând TVA, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei de 5980,76 lei calculată de la data de 15.02.2013 până la data plăţii efective şi suma de 535,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În baza dispoziţiilor art. 274 din vechiul cod de proc. civ. acesta va fi obligat să plătească pârâtului suma de 280,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată( taxă de timbru).

În baza dispoziţiilor art. 18 din OUG 51/2008  va fi obligat să plătească statului suma de 280,5 lei reprezentând taxă de timbru pentru care pârâtul BC a beneficiat de ajutor public judiciar.

În baza dispoziţiilor art. 274 din vechiul cod de proc. civ. instanţa va obliga pe pârâtul BC să plătească chematului în garanţie CMM suma de 620 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( onorariu avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de chemata în garanţie SC Groupama Asigurări SA.

Admite acţiunea formulată de reclamantul BAAR, cu sediul în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul B C, domiciliat în .

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 5980,76 lei reprezentând despăgubiri şi comision bancar, suma de 952,86 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 14.02.2013 inclusiv, suma de 88,89 lei reprezentând TVA, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei de 5980,76 lei calculată de la data de 15.02.2013 până la data plăţii efective.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 535,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul B C în contradictoriu cu C MM, domiciliat în ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul B C în contradictoriu cu SC Groupama Asigurări SA-Agenţia Paşcani, cu sediul în .

Obligă pe chemata în garanţie SC Groupama Asigurări SA să plătească pârâtului B C suma de 5980,76 lei reprezentând despăgubiri şi comision bancar, suma de 952,86 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 14.02.2013 inclusiv, suma de 88,89 lei reprezentând TVA, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei de 5980,76 lei calculată de la data de 15.02.2013 până la data plăţii efective şi suma de 535,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Obligă pe chemata în garanţie SC Groupama Asigurări SA să plătească pârâtului B C suma de 280,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( taxă de timbru).

Obligă pe chemata în garanţie SC Groupama Asigurări SA să plătească statului suma de 280,5 lei reprezentând taxă de timbru pentru care pârâtul BC a beneficiat de ajutor public judiciar.

Obligă pe pârâtul B C să plătească chematului în garanţie C M M suma de 620 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( onorariu avocat).

Prezenta hotărâre se va comunica după rămânerea irevocabilă către ANAF- Serviciul Fiscal Municipal Paşcani.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.11.2013.

Domenii speta

Spete similare