Contestaţie la executare – deducerea duratei reţinerii şi arestului preventiv. Temeiul în drept al contestaţiei la executare. Competenţa soluţionării contestaţiei la executare.

Prin cererea înregistrată sub nr.217/32/2010 contestatorul-condamnat B.O.L. a formulat contestaţie le executare cu privire la pedeapsa principală de 6 (şase) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.1593 din data de 08.09.2008, pronunţată de Judecătoria Bacău.

În motivarea contestaţiei la executare, contestatorul a susţinut că instanţa nu a dispus deducerea din pedeapsa principală aplicată şi a duratei reţinerii de 24 de ore.

În drept, contestatorul şi-a fundamentat contestaţia la executare pe dispoziţiile art.461 alin.1 lit.c Cod procedură penală.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. nr.1593 din data de 08.09.2008, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr.6546/180/2008, aşa cum a fost modificată prin decizia penală nr.11/A din data de 08.01.2009, pronunţată de Tribunalul Bacău, s-a dispus condamnarea contestatorului din prezenta cauză, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prevăzută de art.215 alin.1, 2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare.

În temeiul art.350 Cod procedură penală, s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa principală aplicată perioada executată prin arest preventiv, începând cu data de 24.11.2007 la zi.

Instanţa investită cu soluţionarea unei cauze sau a unei cereri, are obligaţia în primul rând să verifice dacă este competentă să soluţioneze acea cauză.

Contestaţia la executare este mijlocul procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acel moment, în cursul executării pedepsei, dacă incidentul s-a ivit în cursul executării şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia.

În conformitate cu dispoziţiile art.461 alin.1 Cod procedură penală, se prevăd patru cazuri de contestaţie la executare.

Aşa cum se arăta, contestatorul şi-a fundamentat în drept prezenta contestaţie pe dispoziţiile art.461 alin.1 lit.c Cod procedură penală.

Temeiul în drept al unei cereri în justiţie nu este cel indicat de persoana care se adresează instanţei, ci este cel care rezultă din dispoziţiile legale, desigur raportat la situaţia de fapt prezentată în cerere.

Pentru a examina care este temeiul în drept al prezentei contestaţii, faţă de motivul contestaţiei, Curtea va prezenta prevederile art.461 alin.1 Cod procedură penală, text care are următorul conţinut: „Contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.”

Aşa cum rezultă şi din prevederile art.461 alin.1 lit.d teza finală Cod procedură  penală, întrucât ultimul caz al contestaţiei la executare are în vedere şi „orice alt incident ivit în cursul executării”, legiuitorul a lăsat ca jurisprudenţa să poată admite contestaţia la executare şi pentru incidente care nu sunt nominalizate expres de lege, dar care îndeplinesc cerinţele legii”

Computarea reţinerii sau arestului preventiv din pedeapsa aplicată printr-o hotărâre definitivă de condamnare constituie un incident în cursul executării şi nu o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.

În asemenea situaţii, de regulă, hotărârea care se execută este certă, iar conţinutul acesteia este clar şi fără să comporte nelămuriri, inclusiv cu privire la durata sancţiunii penale aplicată de instanţă.

Intervenţia instanţei, în cadrul contestaţiei la executare, este cerută pentru a soluţiona un incident ivit în cursul executării, deoarece în hotărâre se prevede o anumită durată de executare, iar condamnatul susţine că durata este mai redusă, prin aceea că a executat anterior o parte din pedeapsă sau nu i s-a computat durata reţinerii sau a arestului preventiv.

Acest incident nu afectează claritatea hotărârii care se execută şi, ca atare, temeiul contestaţiei, în astfel de situaţii, este cel prevăzut de art.461 alin.1 lit.d Cod procedură penală, iar nu cel prevăzut de art.461 alin.1 lit.c Cod procedură penală, cum a invocat contestatorul.

Pe cale de consecinţă, competenţa instanţei de a judeca contestaţia la executare care are ca obiect computarea reţinerii sau a arestului preventiv revine nu instanţei care a pronunţat hotărârea de condamnare, potrivit art.461 alin.2 Cod procedură penală, raportat la art.461 alin.1 lit.c Cod procedură penală, ca instanţă de executare, ci instanţei prevăzute de art.460 alin.1 sau 6 Cod procedură penală, raportat la art.461 alin.2 şi art.461 alin.1 lit.d Cod procedură penală.

Aşa cum rezultă din Nota telefonică din data de 28.04.2010, la data formulării contestaţiei la executare, contestatorul se afla în Penitenciarul Botoşani.

Competenţa soluţionării prezentei contestaţii la executare revine, potrivit art.460 alin.6, raportat la art.461 alin.2 Cod procedură penală, instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării contestaţiei, corespunzătoare în grad instanţei de executare, iar nu a celei care a dispus condamnarea contestatorului ca instanţă de executare.

În conformitate cu dispoziţiile art.418 alin.1 Cod procedură penală: „Hotărârea instanţei penale, rămasă definitivă la prima instanţă de judecată, la instanţa de apel sau la instanţa de recurs, se pune în executare de către prima instanţă de judecată.”

Deci, instanţa de executare este instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, chiar în condiţiile în care hotărârea instanţei de fond a fost modificată sau casată de instanţele de control judiciar.

Competenţa în astfel de situaţii este exclusivă, iar nu alternativă, astfel încât contestaţia la executare prin care se invocă deducerea reţinerii sau arestului preventiv, sau a perioadei executate, aparţine, atunci când contestatorul este în stare de detenţie, instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, corespunzătoare în grad instanţei de executare şi numai atunci când contestatorul este în stare de libertate, competenţa aparţine instanţei de executare.

Astfel că, chiar şi în condiţiile în care acelaşi penitenciar deserveşte ambele instanţe, competenţa aparţine doar instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, corespunzătoare în grad instanţei de executare şi nu a celei care a dispus condamnarea.

Apoi, competenţa aparţine instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere în care contestatorul executa pedeapsa la data formulării contestaţiei la executare, fiind lipsit de relevanţă, sub aspectul competenţei soluţionării contestaţiei la executare în astfel de situaţii, transferarea contestatorului într-un alt loc de deţinere, sau chiar punerea acestuia în libertate după formularea contestaţiei, eventual prin întreruperea executării pedepsei,  potrivit art.455 Cod procedură penală, raportat la art.453 Cod procedură penală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.42 Cod procedură penală, cu art.461 alin.1 lit.d, art. 461 alin.2, raportat la art.460 alin.6 Cod procedură penală, se va dispune declinarea competenţei de soluţionare  a contestaţiei la executare formulată de în favoarea Judecătoriei Botoşani, judeţul Botoşani.

Domenii speta

Spete similare