Contestaţia împotriva hotărârii adunării creditorilor

Dosar nr. 30122/3/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A VII-A CIVILA

SENTINŢA CIVILĂ NR. 10054

ŞEDINŢA CAMEREI DE CONSILIU  DE LA  26.11.2013

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE - JUDECATOR SINDIC – VSC

GREFIER – CN

Pe rol soluţionarea cauzei civile de faţă  întemeiată pe dispoziţiile Legii 85/2006 privind pe debitoarea MH – contestaţie împotriva hotărârii Adunării creditorilor din data de 04.09.2013 formulată de contestatorul ML, cu domiciliul procesual ales în, Bucureşti.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa camerei de consiliu din data de 19.11.2013, când instanţa, pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 26.11.2013, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL,

Asupra contestaţiei:

1. Prin încheierea de cameră de consiliu, pronunţată la data de 26.06.2012 în dosarul civil nr. 23405/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, s-a admis cererea formulată de debitoarea MH, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei în forma generală, s-a desemnat practicianul în insolvenţă GGE în calitatea de administrator judiciar şi s-au luat măsurile subsecvente deschiderii procedurii, conform legii insolvenţei.

La data de 09.09.2013 (data poştei), prin Serviciul registratură al secţiei, creditorul ML a depus o contestaţie privind hotărârea Adunării creditorilor din data de 04.09.2013, contestaţie  ce a fost înregistrată ca dosar distinct sub nr. 30122/3/2013, asociat dosarului de insolvenţă.

Contestaţia are ca obiect principal desfiinţarea hotărârii Adunării creditorilor din data de 04.09.2013, prin care creditori au respins contestaţia formulată de creditorul ML la hotărârea comitetului creditorilor din 30.07.2013, au constatat ca legal adoptată această hotărâre şi au constatat valabila încheiere, în baza hotărârii comitetului, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1777/31.07.2013 de BNP MP şi având ca obiect imobilele debitoarei. Contestaţia are şi un al doilea capăt de cerere, constând în obligarea administratorului special al debitoarei să procedeze la convocarea adunării creditorilor pentru discutarea contestaţiei formulate de acelaşi creditor la decizia comitetului creditorilor din data de 30.07.2013.

În motivarea contestaţiei, se arată că în mod nelegal comitetul creditorilor din 30.07.2013 a hotărât să se vândă terenul debitoarei la un preţ de 1 360 650 euro plus TVA către cumpărătorul LR, deşi la 03.07.2013 membrii aceluiaşi comitet hotărâseră vânzarea aceluiaşi bun la preţul de 1 500 000 euro plus TVA către ofertantul NSI. Contestatorul susţine că, prin adoptarea hotărârii adunării creditorilor, s-au încălcat dispoziţiile imperative ale art.93¹ din legea insolvenţei, nefiind îndeplinite niciuna din condiţiile prescrise de aceste dispoziţii, şi nu se explică de ce a fost refuzată oferta de cumpărare a activului care propunea un preţ mai mare cu 10% decât cel oferit de LR.

 Mai arată că decizia comitetului este nelegală şi pentru că s-a adoptat cu încălcarea dispoziţiilor art.17 alin.5 din lege de către creditoarea BR, care este în evident conflict de interese cu acei creditori care au rămas practic neîndestulaţi prin faptul că preţul mai mic de vânzare nu acoperă şi creanţele acestor creditori după ce creanţa prioritară a băncii creditoare şi comisionul exorbitant al administratorului judiciar vor fi plătite integral din preţul vânzării.

Creditorul susţine că, după anularea hotărârii, se impune convocarea unei noi adunări a creditorilor care să decidă asupra contestaţiei pe care a formulat-o împotriva decizia Comitetului creditorilor din data de 30.07.2013 şi asupra modului de vânzare a imobilului debitoarei şi că administratorul judiciar, fiind direct implicat în vânzarea către LR prin faptul că urmăreşte încasarea comisionului, este incompatibil să mai procedeze la convocarea şi prezidarea adunării creditorilor, astfel că este necesar ca judecătorul sindic să dispună în sarcina administratorului special al debitoarei obligaţia convocării şi prezidării acestei adunări.

În drept, se invocă aplicarea dispoziţiilor art.14 alin.2, 7-8, art.99 şi art.101 ale Legii nr.85/2006.

În probaţiune, s-au depus înscrisuri.

La termenul de judecată din 05.11.2013, intervenientul LR a depus o cerere de intervenţie, calificată de instanţa ca fiind accesorie, în interesul creditorilor care au votat pentru adoptarea hotărârii contestate, cerere ce a fost admisă în principiu la acelaşi termen.

Prin cererea de intervenţie accesorie, s-au invocat excepţia privind lipsa de interes procesual a contestaţiei şi excepţia privind inadmisibilitatea cererii contestatorului de obligare a debitoarei, prin administrator special, să convoace adunarea creditorilor. Pe fond, intervenientul a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art.93¹ din lege, ci cele prevăzute de art.49 alin.2 din lege, şi că motivele invocate de contestator sunt doar motive de oportunitate economică care nu pot fi cenzurate de judecătorul sindic, iar hotărârea nu poate anulată doar pentru că adunarea creditorilor nu a dat prioritate unei oferte la un preţ de vânzare superior ori pentru că preţul aprobat nu acoperă integral masa credală.

În probaţiune, s-au depus înscrisuri.

Administratorul judiciar s-a prezentat în instanţă, solicitând respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

Creditorii şi preşedintele comitetului creditorilor nu au formulat întâmpinare şi nu s-au prezentat în faţa instanţei pentru a-şi preciza poziţia procesuală.

2. Analizând dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa are în vedere următoarele dispoziţii din Legea nr.85/2006:

- art.14 alin.7: împotriva hotărârii adunării creditorilor se poate face contestaţie/cerere pentru motive de nelegalitate de către creditorii care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării ori de creditorii îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei şi care au lipsit motivat de la şedinţa creditorilor.

- art.14 alin.8: cererea va fi depusă la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor şi se soluţionează în camera de consiliu (…).

- art.17 alin.5: Dacă un membru al comitetului creditorilor se află, datorită interesului propriu, în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanţi la procedura, acesta se va abţine de la vot.

- art.49 alin.2: Actele, operaţiunile şi plăţile care depăşesc condiţiile menţionate la art.49 alin.1, respectiv care nu constituie activităţi curente ale debitorului ori plăţi către creditorii cunoscuţi şi care nu se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, vor putea fi autorizate în exercitarea atribuţiilor de supraveghere de către administratorul judiciar; acesta va convoca o şedinţă a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia.

3. Asupra excepţiilor procesuale invocate de intervenientul accesoriu LR

Sub aspectul excepţiei privind lipsa de interes procesual a contestaţiei, instanţa are în vedere că, în cazul promovării unei contestaţii la hotărârea adunării creditorilor prin care creditorii au soluţionat o contestaţie formulată, conform art.17 alin.6 din Legea nr.85/2006, împotriva unei hotărâri a comitetului creditorilor, judecătorul sindic învestit cu soluţionarea unei asemenea contestaţii va analiza atât legalitatea desfăşurării şi deliberării şedinţei la care s-a adoptat hotărârea contestată, cât şi legalitatea soluţiei adoptate prin această hotărâre, ceea ce implică şi analiza legalităţii măsurilor luate prin hotărârea comitetului creditorilor ce a fost contestată la adunarea creditorilor. Situaţia este similară celei existente în cazul soluţionării unei căi de atac declarate la instanţa ierarhic superioară împotriva unei hotărâri judecătoreşti în primă instanţă, întrucât adunarea creditorilor reprezintă un organ jurisdicţional, de control în raport cu deciziile şi hotărârile comitetului, iar hotărârile luate de adunare în exercitarea acestui control sunt supuse controlului de legalitate exercitat de judecătorul sindic.

Prin urmare, în speţă contestaţia prezintă interes procesual concret şi actual pentru creditorul ML, deoarece, prin atacarea hotărârii adunării creditorilor din data de 04.09.2013, acesta are posibilitatea să supună analizei instanţei şi legalitatea hotărârii comitetului creditorilor din 30.07.2013 (şi nu a hotărârii comitetului din 03.07.2013, aşa cum greşit se susţine de intervenient) şi să obţină anularea ambelor hotărâri şi desfiinţarea deciziei creditorilor de a vinde activele debitoarei către intervenient.

În consecinţă, instanţa va respinge excepţie analizată ca neîntemeiată.

Sub aspectul excepţiei excepţia privind inadmisibilitatea cererii creditorului de obligare a debitoarei, prin administrator special, să convoace adunarea creditorilor, instanţa constată că motivul invocat de intervenient în susţinerea excepţiei, legat de lipsa prevederii în legea insolvenţei a atribuţiei administratorului special de convocarea şi prezidare a adunării creditorilor, constituie o apărare de fond, ce va fi analizată odată cu fondul cauzei, şi nu o excepţie procesuală, deoarece măsura convocării adunării creditorilor este prevăzută de lege, iar o cerere adresată judecătorului sindic în sensul obligării unui participant la procedură să îndeplinească o astfel de măsură este admisibilă.

În consecinţă, instanţa va respinge şi această excepţie ca neîntemeiată.

4. Analizând lucrările dosarului pe fondul cauzei, sub aspectul contestării legalităţii hotărârii adunării creditorilor din data de 04.09.2013, instanţa constată că, prin contestaţie, s-au invoca două categorii de critici, una referitoare la hotărârea adunării creditorilor din 04.09.2013 şi cealaltă categorie referitoare la hotărârea comitetului creditorilor din 30.07.2013. Prin ultima hotărâre menţionată, creditorii membri ai comitetului (BR, D.G.F.P. şi ML, prin lichidator) au aprobat cu majoritate de voturi încheierea în formă autentificată, între debitoare şi cumpărătorul LR, a contractului de vânzare-cumpărare privind terenul de 2 895 mp şi construcţiile edificate pe acesta, situate în Bucureşti, sector 2, Şos Pantelimon nr.111A, la preţul de 1 360 000 euro plus TVA, prevăzut în antecontractul de vânzare-cumpărare nr.2592/23.09.2011 şi acul adiţional nr.2636/22.11.2012. Contractul respectiv a fost încheiat şi autentificat de BNP MP sub nr.1777/31.07.2013, iar prin hotărârea adunării creditorilor din 04.09.2013, creditorii au respins contestaţia formulată de creditorul ML la hotărârea comitetului creditorilor din 30.07.2013, au constatat ca legal adoptată această hotărâre şi au constatat valabila încheiere, în baza hotărârii comitetului, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat arătat.

Mai prezintă relevanţă faptul că la data de 02.08.2013 ML a contestat hotărârea comitetului menţionată prin contestaţia înregistrată direct pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă sub nr. 27129/3/2013 şi respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa civilă nr.7515/24.09.2013, iar adunarea creditorilor la care s-a adoptat hotărârea contestată în cauză a fost convocată la iniţiativa administratorului judiciar, care a luat cunoştinţă de existenţa pe rolul tribunalului a contestaţiei din dosarul nr. 27129/3/2013.

Cu privire la legalitatea hotărârii adunării creditorilor din 04.09.2013, instanţa constată că hotărârea contestată respectă dispoziţiile prevăzute de art.15 din Legea nr.85/2006 privind desfăşurarea şi deliberarea adunării creditorilor, fiind adoptată cu respectarea condiţiilor de majoritate de cvorum şi de vot prevăzute de art.15 alin.1 şi art.15 alin.2 lit.a) din lege, deoarece au fost prezenţi şi şi-au exprimat votul fie prin reprezentant prezent în şedinţă, fie prin corespondenţă creditorii titulari ai unor creanţe cu o pondere de 74,14 % din valoarea masei credale, iar hotărârea a fost adoptată cu votul favorabil a creditorilor titulari de creanţe cu o pondere de 70,53 % din masa credală.

De asemenea, soluţia respingerii contestaţiei la hotărârea comitetului creditorilor din 30.07.2013 a fost conformă dispoziţiilor din legea insolvenţei aplicabile în speţă. Creditorul-contestator ML a invocat, cu privire la hotărârea adunării creditorilor, nerespectarea dispoziţiilor art.93¹ din Legea nr.85/2006 privind executarea de debitorul aflat în procedură a obligaţiile rezultate dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare. Această critică este nefondată, deoarece, chiar dacă preţul vânzării către intervenientul LR fusese stabilit prin antecontractul de vânzare-cumpărare nr.2592/23.09.2011, semnat de administratorul statutar al debitoarei (actual administrator special), în calitatea de promitent-vânzător, şi de intervenient, aprobarea de creditori a vânzării bunului imobil al debitoarei către intervenient nu s-a făcut în baza unei cereri a acestuia de executare a promisiunii de vânzare conform art.93¹ din lege, ci potrivit art.49 alin.2 din lege, în baza aprobării de comitet a unei propuneri de înstrăinare, în afara activităţii curente a debitorului, a unui bun imobil al acestuia.

Contestatorul a mai criticat hotărârea şi pentru motivul că, deşi a existat o ofertă de cumpărare din partea ofertantul NSI pentru un preţ de1 500 000 euro plus TVA şi, ulterior, de 1 600 000 euro plus TVA, prin hotărârea nu s-a explicat de ce a fost refuzată această oferta de cumpărare care propunea preţuri superioare celui oferit de LR. Alegaţia arătată nu constituie însă o critică de nelegalitate, întemeiată pe dispoziţii relevante din legea insolvenţei, fiind vorba doar de libera opţiune şi apreciere a creditorilor în exprimarea votului şi luarea deciziilor, împrejurare care reprezintă un aspect de oportunitate ce scapă cenzurii judecătorului sindic, conform art.11 alin.2 din lege, şi nu poate conduce la desfiinţarea ca nelegală a hotărârii contestate.

5. Cu privire la legalitatea hotărârii comitetului creditorilor din 30.07.2013, instanţa apreciază că motivul de nelegalitate ridicat de contestator în temeiul art.17 alin.5 din lege nu este întemeiat, întrucât creditoarea BR nu s-a aflat în conflict de interese cu ceilalţi creditori, în sensul textului legal menţionat, şi nu trebuia să se abţină de la votul în cadrul comitetului.

Având în vedere caracterul concursual prin definiţie al procedurii insolvenţei, caracterizat prin existenţa unor priorităţi de plată între creditorii participanţi la procedură potrivit cărora plata anumitor creanţe din fondurile obţinute în procedură se face înaintea altor categorii de creanţe, nu se poate reţine în mod automat şi fără un minim probatoriu, că prin votul exprimat în cadrul comitetului, în calitatea sa de creditor garantat cu prioritate la plată faţă de ceilalţi creditori negarantaţi înscrişi la masa credală, BR ar fi urmărit cu rea-credinţă prejudicierea drepturilor celorlalţi creditori prin aprobarea unei vânzări la un preţ din care se poate plăti doar propria creanţă garantată.  De asemenea, nu se poate pretinde unui creditor garantat în procedură să se abţină de plano de la orice vot asupra chestiunii vânzării activelor unui debitor în insolvenţă doar pentru simplul motiv că, prin aprobarea unei vânzări, ar exista posibilitatea ca din preţul de vânzare obţinut să se îndestuleze numai creanţa respectivului creditor garantat.

Conflictul între interesul unui creditor membru al comitetului şi interesul concursual al creditorilor participanţi la procedură, la care fac referire dispoziţiile art.17 alin.5 din lege, nu priveşte acele decizii luate în comitet ce nu sunt conforme interesului unor anumiţi creditori sau pot afect indirect drepturile unor creditori, ci acele cazuri speciale în care, prin acceptul fraudulos al unui creditor, comitetul poate lua decizii care pot afecta negativ interesele întregii mase credale. Este vorba aşadar de decizii luate de comitetul creditorilor, în exercitarea atribuţiilor sale legale, care pot avea un impact negativ concret pentru toţi creditorii participanţi la procedură, precum ar fi decizia de a nu se formula acţiuni în anularea unor acte frauduloase încheiate de debitor, şi nu de decizii care potenţial ar afecta posibilitatea unor creditori de a-şi vedea plătite creanţele într-un procent cât mai mare, aşa cum a pretins contestatorul. Situaţia cea mai des întâlnită care atrage incidenţa art.17 alin.5 din lege este aceea în care un creditor membru al comitetului face parte din acelaşi grup economic de interese cu debitorul ori se află sub un control comun cu debitorul, iar interesul debitorului, în conflict evident cu interesele masei credale, este practic reprezentat şi susţinut în comitet de către acel creditor, or o astfel de situaţia nu a fost invocată şi dovedită în speţă.

Pe de altă parte, măsura adoptată de hotărârea comitetului creditorilor a fost confirmată de hotărârea adunării creditorilor din 04.09.2013, în cadrul căreia oricum interdicţia de vot stabilită de art.17 alin.5 din lege nu este aplicabilă, astfel că voinţa majoritară a masei credală, valabil exprimată în adunarea creditorilor conform considerentelor arătate mai sus, este în sensul perfectării vânzării către intervenient a activelor debitoarei la preţul de 1 360 000 euro plus TVA.

Instanţa mai constată că susţinerile contestatorului privind aşa-zisa opţiune frauduloasă a comitetului pentru oferta intervenientului LR în detrimentul ofertei de cumpărare a ofertantului MNSI, care propunea preţuri de vânzare superioare, nu constituie un motiv de nelegalitate al hotărârii comitetului care să fie întemeiat pe dispoziţii relevante din legea insolvenţei.  Creditorii membrii ai comitetului au apreciat că oferta făcută de intervenient este mai serioasă şi prezintă garanţii reale de respectare în raport cu oferta făcută de MNSI care propunea şi o plată a preţului în două tranşe, aprecierea lor fiind de altfel confirmată prin plata integrală de către LR a preţului stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat încheiat la 31.07.2013. Alegerea de creditori a cumpărătorului LR constituie însă doar aspect de oportunitate al deciziei comitetului, aceştia apreciind că interesele lor legitime în procedură sunt realizate cel mai bine prin valorificarea activului debitoarei către LR, or, conform art.11 alin.2 din Legea nr.85/2006, controlul şi verificarea oportunităţii deciziilor luate de creditori ori de administratorul judiciar nu intră în atribuţiile judecătorului-sindic.

De asemenea, faptul că în comitetul din 30.07.2013 s-a renunţat la decizia luată anterior în adunarea comitetului din 03.07.2013, prin care iniţial creditorii hotărâseră ca vânzarea să se realizeze către ofertantul MNSI, constituie tot un aspect de oportunitate economică aflat la libera apreciere a creditorilor şi nu poate conduce la anularea hotărârii comitetului din 30.07.2013 pentru aceleaşi motive rezultate din aplicarea art.11 alin.2 din lege.

În consecinţă, instanţa consideră că atât hotărârea adunării creditorilor din 04.09.2013, cât şi hotărârea comitetului creditorilor din 30.07.2013 au fost adoptate cu respectarea dispoziţiilor din legea insolvenţei privind desfăşurarea şi deliberarea celor două organe colective ale creditorilor şi, respectiv, a celorlalte dispoziţii legale aplicabile în speţă, sens în care va respinge ca neîntemeiată contestaţia analizată.

6. Sub aspectul cererii contestatorului privind obligarea administratorului special al debitoarei să procedeze la convocarea adunării creditorilor pentru discutarea contestaţiei formulate de acelaşi creditor la decizia comitetului creditorilor din data de 30.07.2013, instanţa constată, faţă de soluţia respingerii contestaţiei, că în cauză nu se mai este nevoie de convocarea adunării creditorilor pentru motivul invocat de contestator, deoarece soluţia dată de adunarea creditorilor din 04.09.2013 contestaţiei creditorului ML la hotărârea comitetului creditorilor din 30.07.2013 a rămas definitivă la data pronunţării prezentei sentinţe. Pe de altă parte, instanţa reţine şi faptul că măsura convocării adunării creditorilor nu este prevăzută printre atribuţiile legale ale administratorului special, conform art.13 rap. la art.18 alin.2 din lege, prin urmare nu se poate dispune exercitarea de administratorul special a unei astfel de atribuţii, iar pretinsa existenţă a unei incompatibilităţi a administratorului judiciar de a convoca în speţă o adunare a creditorilor este motivată de contestator prin afirmaţii lipsite de orice consistenţă şi temeinicie.

În concluzie, instanţa va respinge ca neîntemeiate contestaţia formulată de creditorul ML şi cererea acestuia de obligare a debitoarei, prin administrator special, să convoace adunarea creditorilor pentru discutarea contestaţiei formulate de acelaşi creditor la decizia comitetului creditorilor din data de 30.07.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

1. Respinge ca neîntemeiate excepţia privind lipsa de interes procesual a contestaţiei formulate de creditorul ML şi excepţia privind inadmisibilitatea cererii creditorului de obligare a debitoarei MH, prin administrator special, să convoace adunarea creditorilor, excepţii invocate de intervenientul accesoriu LR

2. Respinge ca neîntemeiată contestaţia promovată de creditorul ML, cu domiciliul procesual ales în sector 5, Bucureşti, împotriva hotărârii din data de 04.09.2013 a Adunării creditorilor debitoarei MH.

Respinge ca neîntemeiată cererea promovată de creditorul ML de obligare a debitoarei, prin administrator special, să convoace adunarea creditorilor pentru discutarea contestaţiei formulate de acelaşi creditor la decizia Comitetului creditorilor din data de 30.07.2013.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.11.2013.

PREŞEDINTE, GREFIER,

SORIN CIPRIAN VIZIRU   NICOLETA CENUŞĂ

Red./Dact.SCV

06.12.2013

Domenii speta

Spete similare