Arbitraj - inadmisibilitatea acţiunii în anulare

Decizie 2 din 12.01.2007


Arbitraj - inadmisibilitatea acţiunii în anulare

(Codul de procedură civilă: art.364 lit.a-i)

Motivele prevăzute la art.364 lit.a-i Cod procedură civilă nu dau dreptul instanţei de judecată să cerceteze modul în care tribunalul arbitral a soluţionat fondul pricinii.

Ca urmare orice acţiune arbitrală trebuie întemeiată şi motivată în conformitate cu dispoziţiile art.364 lit.a-i care sunt de strictă interpretare.

În caz contrar, acţiunea în anulare este inadmisibilă.

(Decizia comercială nr.2/12.01.2007 - Secţia a VI-a Comercială a Curţii de Apel Bucureşti)

Prin sentinţa arbitrală nr.32/06.02.2006 pronunţată de Tribunalul arbitral al Curţii de arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul arbitrajului nr.57/2005 s-a admis în parte acţiunea înregistrată sub nr.183/17.02.2005 formulată de S.C. KCCI S.A. - Domneşti.

A fost obligată pârâta S.C. ID S.R.L. Bucureşti să plătească reclamantei suma de 21.715 Euro în echivalent în lei respectiv suma de 78.334,69 lei cu titlu de despăgubiri.

S-a admis în parte şi acţiunea înregistrată sub nr.383/30.03.2005 a reclamantei S.C. ID S.R.L. - Bucureşti trimisă prin declinare de competenţă de la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Comercială a dosarului nr.13202/2004.

A fost obligată pârâta S.C. KCCI S.A. - Domneşti să plătească reclamantei din această acţiune suma de 20.609 Euro în echivalent în lei respectiv suma de 74.345,02 lei cu titlu de preţ neachitat şi penalităţi de întârziere.

S-a dispus compensarea creanţelor până la concurenţa sumei celei m ai mici şi a fost obligată S.C. ID S.R.L. să plătească către S.C. KCCI S.A. suma de 1.106 Euro respectiv 3.989,78 lei precum şi la plata sumei de 1.497,96 lei cu titlu de cheltuieli de arbitraj reprezentând taxă de arbitraj aferentă sumei de 3.989,78 lei.

În motivarea acestei soluţii Tribunalul arbitral a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de construcţii nr.2554S/17.09.2003 conform căruia S.C. ID S.R.L. s-a obligat să execute şi să predea cu materiale proprii, pe riscul său, lucrările prevăzute în Oferta nr.2516S/12.09.2003, beneficiarului S.C. KCCI S.A. conform planurilor, general şi de detaliu şi potrivit proiectului de execuţie prezentate de beneficiar.

Termenele de execuţie şi eşalonarea plăţilor au fost prevăzute în contract în 4 tranşe, iar recepţia lucrărilor trebuia să se efectueze pe faze de execuţie şi la închiderea lucrărilor prin semnarea procesului-verbal de recepţie şi execuţie finală, moment din care constructorul ar fi avut dreptul la plata integrală a lucrărilor executate.

Că în fapt, ambele părţi s-au aflat în culpă, nu au respectat clauzele contractuale acuzându-se reciproc de neexecutarea obligaţiilor asumate ori de executarea lor necorespunzătoare.

În cauză s-a efectuat şi o expertiză tehnică în materie de construcţii şi coroborând şi interpretând întregul probatoriu dispus şi administrat de părţi în cauză, s-a pronunţat sentinţa de mai sus.

Împotriva sentinţei arbitrale nr.32/06.02.2006 S.C. KCCI S.A. a formulat acţiune în anulare motivată în drept pe dispoziţiile art.364 lit.i Cod procedură civilă, criticile aduse sentinţei atacate constând într-o analiză amplă pe fondul cauzei şi anume că în mod greşit arbitrajul a considerat creanţa pârâtei ca fiind certă şi exigibilă, în realitate:

- pretenţiile pârâtei S.C. ID S.R.L. nu sunt justificate, deoarece obligaţia sa de plată devenea scadentă numai după întocmirea şi confirmarea situaţiilor de lucrări şi după recepţionarea lucrărilor, documente ce nu i-au fost niciodată comunicate, ele fiind prezentate pentru prima dată în cadrul dosarului;

- documentele nu conţin date reale;

- nu-i pot fi opozabile deoarece nu au fost semnate de societatea sa;

- la întocmirea lor au fost încălcate dispoziţii ale contractului;

- au fost facturate lucrări ce nici nu erau executate;

- a achitat reclamantei sume mai mari decât i se cuveneau având în vedere lucrări de remediere pe care a trebuit să le execute pe cheltuiala-i proprie;

- contravaloarea debitului principal respectiv 19.448 Euro pretinsă de pârâtă nu este cea reală;

- penalităţile în sumă de 350.378.906 lei nu le datorează pentru motivele arătate.

Şi-a întemeiat acţiunea în anulare astfel motivată, pe dispoziţiile art.364 lit.i Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de faptul că reclamanta nu respectă dispoziţiile exprese ale art.364 lit.i din Codul de procedură civilă.

Curtea a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii invocate de pârâtă în întâmpinare, precizând şi faptul că dispoziţiile art.364 lit.a-i sunt imperative şi de strictă interpretare.

Petenta reclamantă a cerut respingerea excepţiei ca nefondată.

Pârâta a cerut admiterea excepţiei.

Faţă de cele de mai sus, Curtea a reţinut următoarele: acţiunea în anulare este singura modalitate care permite părţilor să ceară desfiinţarea hotărârii arbitrale fiind prevăzută de lege la art.364 Cod procedură civilă pentru motivele prevăzute în mod expres la literele a-i din acest articol.

Potrivit deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dispoziţiile art.364 lit.a-i Cod procedură civilă sunt prevăzute expres de lege şi de strictă interpretare.

Astfel: "Nici unul din motivele prevăzute de art.364 lit.a-i Cod procedură civilă nu dă instanţei de judecată dreptul să cerceteze modul în care tribunalul arbitral a soluţionat fondul pricinii, ci numai să vadă dacă nu au fost respectate condiţiile de formă ale arbitrajului şi anume cele privind existenţa unei convenţii arbitrale legale şi posibilitatea ca litigiul să fie soluţionat pe calea arbitrajului, constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului la apărare a părţilor, redactarea hotărârii arbitrale şi respectarea dispoziţiilor imperative ale legii şi a normelor care asigură ordinea publică şi bunele moravuri" (Curtea Supremă de Justiţie - Secţia Comercială - decizia civilă nr.1343/1997).

În speţă petenta-reclamantă şi-a întemeiat acţiunea arbitrală pe dispoziţiile art.364 lit.i din Codul de procedură civilă care prevede în mod expres că o hotărâre arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare dacă "încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii".

Prin criticile aduse hotărâri arbitrale atacate, petenta a invocat însă numai aspecte care vizează fondul pricinii respectiv modul de interpretare de către tribunalul arbitral a probelor administrate pentru soluţionarea fondului cauzei şi aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză s-a dispus şi efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, că i s-ar fi dat câştig de cauză pârâtei deşi aceasta şi-ar fi încălcat unele obligaţii contractuale, ş.a., fapte ce nu echivalează cu încălcarea bunelor moravuri, în plus petenta nu face nicio precizare în ce constă încălcarea bunelor moravuri, în situaţiile arătate, şi nici care din dispoziţiile imperative ale legii au fost încălcate, acţiunea în anulare nefiind motivată în niciun fel în sensul art.364 lit.i Cod procedură civilă invocat.

Astfel fiind, faţă de toate cele arătate ţinând seama de claritatea textului, şi cum criticile formulate de petentă pe calea acţiunii în anulare nu se încadrează în textul  de lege expres indicat, art.364 lit.i Cod procedură civilă, Curtea a admis excepţia şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea în anulare ca inadmisibilă.