Procedura insolvenţei. Casarea hotărârii judecătorului sindic prin care se dispusese deschiderea procedurii. Nulitatea actelor de procedură subsecvente. Menţinerea unor acte de procedură. Situaţia retribuirii practicianului în insolvenţă

Procedura insolvenţei. Casarea hotărârii judecătorului sindic prin care se dispusese deschiderea procedurii. Nulitatea actelor de procedură subsecvente. Menţinerea unor acte de procedură. Situaţia retribuirii practicianului în insolvenţă.

(Legea nr.85/2006  privind procedura insolvenţei, art.147 Codul de procedură civilă; art.106)

Hotărârile judecătorului sindic sunt definitive şi executorii. De regulă, după pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei, procedura continuă la prima instanţă şi pe parcursul judecării recursului declarat împotriva hotărârii respective. În cazul în care prin decizia pronunţată în recurs hotărârea de deschidere a procedurii a fost casată, potrivit art.106 alin.1 C.pr.civ. anularea unui act de procedură atrage nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare. În cazul retribuţiei practicianului în insolvenţă trebuie considerat că dispoziţia prin care a fost stabilită aceasta a avut o existenţă de sine stătătoare  şi şi-a produs deja efectele, momentul plăţii efective neavând relevanţă.

(Decizia comercială nr.198 R din 08.02.2007 - Secţia a VI-a Comercială a Curţii de Apel Bucureşti)

Prin cererea formulată în cadrul raportului de activitate depus în data de 26.04.2006 la dosarul având ca obiect procedura prevăzută de Legea nr.64/1995, republicată, deschisă împotriva debitorului S.C. "I..." S.A., aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a Comercială, administratorul judiciar desemnat în cauză, S.C. "A..." S.R.L., a solicitat să se dispună închiderea procedurii în temeiul art.132 din Legea nr.64/1995, republicată, ca urmare a plăţii în întregime a obligaţiilor scadente ale debitorului şi a rămânerii în sold a unor disponibilităţi băneşti substanţiale şi, de asemenea, a mai solicitat - astfel cum a precizat prin cererea de la 02.05.2006 - să se dispună plata onorariului în sumă de 4.656.510.000 ROL administratorului judiciar prin aprobarea unui procent de 6% din valoarea de 77.608.590.000 ROL a bunurilor vândute din averea debitoarei.

Prin sentinţa comercială nr.1052 pronunţată în data de 03.05.2006 în dosarul nr.48484/3/2005 Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Comercială, prin judecătorul sindic, a admis cererea administratorului judiciar şi, în baza art.132 din Legea nr.64/1995 a închis procedura derulată împotriva debitorului şi a dispus ca onorariul administratorului judiciar în sumă de 475.000 RON să fie achitat din averea debitorului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că din raportul depus de administratorul judiciar la 26.04.2006 rezulta că debitorul în cauză a achitat toate creanţele din tabelul definitiv şi mai are în cont disponibilităţi în sumă de 1.047.320 RON, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.132 în vederea închiderii procedurii.

S-a mai reţinut că onorariul pentru administratorul judiciar va fi achitat din averea debitoarei în procent de cca.6% din valoarea bunurilor vândute (7.760.859 RON).

Împotriva acestei sentinţe comerciale au declarat recurs debitorul S.C. "I..." S.A. şi creditorul AVAS.

Prin recursul declarat de AVAS s-a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul dispunerii continuării procedurii până la recuperarea tuturor creanţelor înscrise la masa credală.

În motivarea recursului, s-a arătat, în raport cu prevederile art.304 pct.9 şi 3041 Cod procedură civilă, că tribunalul a reţinut plata tuturor creanţelor de către debitor fără să verifice plăţile efectuate, astfel încât, la momentul închiderii procedurii creanţa AVAS  a rămas nerecuperată.

AVAS formulase declaraţie de creanţă în cauză pentru suma de 28.900,68 RON după ce a fost notificată de administratorul judiciar la 17.02.2006. Până la dispunerea închiderii procedurii nu s-a comunicat AVAS eventuala verificare a creanţei, neînscrierea creanţei în tabelul creanţelor sau diminuarea ei, astfel că în raport cu dispoziţiile art.80 alin.4 din Legea nr.64/1995 aceasta trebuia înscrisă la masa credală iar închiderea procedurii nu se putea face câtă vreme nu era plătită.

Prin recursul declarat de debitorul S.C. "I..." S.A. s-a solicitat casarea hotărârii atacate precum şi respingerea cererii administratorului judiciar de stabilire a onorariului sau micşorarea onorariului respectiv în funcţie de cuantumul stabilit iniţial în procedură.

În motivarea recursului, după arătarea situaţiei de fapt, s-a susţinut mai întâi că sentinţa nr.183/25.01.2006 prin care s-a deschis procedura în cauză a fost casată (anulată) prin decizia nr.2026R/06.06.2006 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a Comercială. Or, sentinţa de închidere nu are o existenţă de sine stătătoare ci este dată ca urmare a sentinţei de deschidere a procedurii,anularea primei conducând în mod necesar la anularea celei de a doua, potrivit art.106 alin.1 Cod procedură civilă. Prin urmare se impune constatarea nulităţii sentinţei atacate şi casarea acesteia.

Prin al doilea motiv de recurs s-a arătat că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii din 03.03.2006 a creditoarei S.C. "A..." (care a formulat cererea introductivă în cauză) de renunţare la judecată deşi prin cererea înregistrată la 25.04.2006 recurenta solicitase tribunalului să soluţioneze cererea de renunţare la judecată a creditoarei menţionate, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă fusese formulată mai înainte să fie depuse alte declaraţii de creanţă de către creditori.

S-a mai arătat de către recurent că tribunalul a admis cererea administratorului judiciar privind un onorariu exorbitant de 475.000 RON fără o bază legală, aprecierea judecătorului sindic asupra cuantumului onorariului fiind greşită. Prin sentinţa de deschidere a procedurii s-a stabilit pentru administratorul judiciar o remuneraţie de 10.000.000 ROL lunar care la prima adunare a creditorilor, stabilită la 26.04.2006, urma să fie luată în discuţie de către aceştia, însă la data menţionată s-a dispus închiderea procedurii.

Această remuneraţie era pe deplin justificată în raport cu activitatea administratorului judiciar care în cele 2 luni cât a derulat procedura după dispunerea deschiderii acesteia doar a verificat creanţele depuse, a ţinut o şedinţă cu creditorii, a întocmit rapoartele lunare şi tabelul de creanţe preliminar şi definitiv.

Nu s-a propus un plan de reorganizare iar în ceea ce priveşte vânzarea unui teren care a permis debitoarei să achite toate creanţele şi din preţul căreia ar urma să se acorde onorariul de succes în procentul de 6%, administratorul judiciar nu a avut nici o contribuţie.

Astfel, la sfârşitul anului 2006, anterior deschiderii procedurii, AGA din societatea debitoare a hotărât vânzarea activului respectiv selecţionându-se şi un cumpărător cu care s-a încheiat un precontract la 17.01.2006, vânzarea realizându-se în fapt mai înainte de începerea activităţii de către administratorul judiciar.

La dosarul cauzei s-au depus înscrisuri de către părţi.

S.C. "I..." S.A. a depus întâmpinare la recursul declarat de către creditorul AVAS solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

La termenul de judecată de la 02.11.2006 Curtea a dispus suspendarea judecăţii în cauză în temeiul art244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, iar la termenul de faţă s-a repus cauza pe rol.

Faţă de acestea, analizând actele şi lucrările dosarului cauzei, Curtea reţine următoarele:

În ceea ce priveşte recursul declarat de către S.C. "I..." S.A., în fapt, prin sentinţa comercială nr.183 pronunţată la data de 25.01.2006 Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Comercială, prin judecătorul sindic, a admis cererea introductivă formulată de creditorul S.C. "A..." S.R.L. şi, în consecinţă, a deschis procedura prevăzută de Legea nr.64/1995 republicată împotriva debitorului S.C. "I..." S.A. Prin aceeaşi sentinţă S.C. "A..." S.R.L. a fost desemnat în cauză în calitate de administrator judiciar, stabilindu-se pentru acesta o retribuţie lunară de 10.000.000 ROL, exclusiv TVA.

Anterior, prin Hotărârea AGEA de la 09.12.2005 a S.C. "I..." S.A. s-a hotărât vânzarea unui activ (teren) al acestei societăţi, sens în care la 17.01.2006 s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu cumpărătorul găsit, iar la 20.02.2006 a intervenit contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.312. În raport cu preţul obţinut debitorul a avut posibilitatea să plătească în primele 3 luni de derulare a procedurii în cauză creanţele scadente, în măsura în care au fost menţionate în tabelul definitiv întocmit de administratorul judiciar. Urmare a acestor plăţi, până la termenul de la 26.04.2006 - data stabilită şi pentru prima adunare a creditorilor în faţa judecătorului sindic, creditoarea S.C. "A..." S.R.L. a formulat cerere prin care a renunţat la acţiune şi la însuşi dreptul pretins, iar prin raportul de activitate depus la dosar administratorul judiciar a solicitat închiderea procedurii pentru că au fost plătite creanţele precum şi plata unui onorariu în sumă de 475.000 RON.

La 03.05.2006, după ce s-a amânat pronunţarea, a fost dată în sensul menţionat anterior sentinţa comercială nr.1052. Împotriva sentinţei nr.183 fusese deja formulat recurs, iar prin decizia comercială nr.2026R din 06.06.2006 pronunţată în dosarul nr.48484/3/2005 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a Comercială a admis recursul, a casat sentinţa comercială nr.183 şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, reţinând greşita aplicare a dispoziţiilor art.38 alin.2 şi 3 din Legea nr.64/1995 republicată.

Prin decizia comercială nr.3286 pronunţată la 15.12.2006 în dosarul nr.8840/2/2006 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a Comercială a respins contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr.2026R din 06.06.2006.

La rejudecarea cauzei sub aspectul cererii introductive, creditoarea S.C. "A..." S.R.L. a solicitat să se ia act de renunţarea sa la judecată deoarece creanţa i-a fost achitată. Prin sentinţa comercială nr.2482 pronunţată la data de 13.10.2006 în dosarul nr.29151/3/2006 Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Comercială prin judecătorul sindic a luat act de renunţarea creditoarei la judecată şi a respins cererea introductivă ca fiind rămasă fără obiect. Ambele părţi au depus cereri de renunţare la exercitarea căii de atac împotriva acestei sentinţe.

Procedura insolvenţei constituie o succesiune complexă de activităţi şi acte de procedură. Potrivit art.149 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenţei, dispoziţiile acestei legi se completează doar în măsura compatibilităţilor cu cele ale Codului de procedură civilă, printre altele. În procedura insolvenţei desfăşurată în speţă sentinţa nr.183 şi sentinţa nr.1052 sunt succesive. În determinarea efectelor casării primei sentinţe asupra celeilalte Curtea apreciază, în raport de susţinerile recurentei, că este justificată aplicarea în mod adecvat - în măsura compatibilităţii - a dispoziţiilor art.106 alin.1 Cod procedură civilă în sensul că anularea unui act de  procedură atrage nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare; nu este cazul să se reţină aplicabilitatea dispoziţiilor art.315 alin.2 deoarece acestea vizează un obiect de reglementare nerelevant în cauză şi nici aplicabilitatea dispoziţiilor art.3791 şi parţial art.311, în măsura în care se referă la acte de executare, deoarece deşi procedurii insolvenţei i se poate reţine şi un caracter executoriu, aceasta este reglementată ca o procedură specială, distinctă de procedura de drept comun a executării silite.

În raport cu formularea prevederilor art.106 alin.1 Cod procedură civilă se impune ca actele de procedură vizate să fie analizate individual.

Ca urmare a casării sentinţei nr.183 dispoziţiile din cuprinsul acesteia referitoare la deschiderea procedurii sunt nule şi, în consecinţă, sunt nule şi dispoziţiile intervenite ulterior în baza acestora, referitor la continuarea, respectiv, închiderea procedurii - deci inclusiv dispoziţiile sentinţei nr.1052 referitoare la acest din urmă aspect, aceasta atrăgând casarea.

Potrivit art.312 alin.3 teza finală Cod procedură civilă, în cazul în care sunt găsite întemeiate mai multe motive dintre care unele atrag modificarea iar altele casarea, instanţa de recurs casează în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art.312 alin.4 Cod procedură civilă, în caz de casare instanţa de recurs rejudecă pricina în fond. În acest context, din moment ce nu mai există dispoziţii de deschidere a procedurii nu se mai justifică nici dispoziţiile privind închiderea acesteia sau măsurile referitoare la comunicarea şi afişarea sentinţei atacate, astfel că instanţa va decide înlăturarea acesteia.

În ceea ce priveşte rejudecarea cererii administratorului judiciar de stabilire a retribuţiei sale trebuie făcute distincţiile necesare. Actele de procedură următoare celui anulat nu sunt nule şi ele dacă pot avea o existenţă de sine stătătoare. Altfel, în speţă ar trebui reţinute ca fiind nule şi vânzarea activului teren de către debitoare precum şi plata creanţelor scadente de către debitoare în condiţiile în care acestea s-au efectuat după deschiderea procedurii. Or, actele respective şi-au produs deja efectele în cadrul procedurii din moment ce inclusiv la rejudecarea cererii introductive creditorii cu creanţe scadente nu au mai depus declaraţii de creanţă iar titularul cererii introductive a renunţat la judecată.

Adăugând la aceasta şi scopul asigurării stabilităţii circuitului civil se poate aprecia, prin urmare, că cel puţin în cadrul procedurii în cauză aceste acte au avut o existenţă de sine stătătoare.

În mod similar trebuie avut în vedere şi aspectul retribuirii administratorului judiciar. Dispoziţiile din sentinţa nr.183, de deschidere a procedurii, privind desemnarea în cauză a administratorului judiciar şi stabilirea retribuţiei acestuia şi-au produs deja efectele în cadrul procedurii derulate, anterior intervenirii deciziei de casare a sentinţei respective. În acest sens trebuie reţinut că în mod definitoriu retribuţia administratorului judiciar se cuvine deja pentru activitatea prestată de acesta. În măsura în care a fost deja efectuată activitatea respectivă şi retribuţia corelativă capătă o existenţă de sine stătătoare în cadrul procedurii, iar momentul plăţii efective nu prezintă importanţă. În acelaşi context este relevantă natura juridică a calităţii pe care o deţine în acest context practicianul în insolvenţă în cadrul procedurii ca organ de aplicare a acesteia, diferită de aceea de parte în cauză. În raport cu acest aspect, retribuţia se cuvine administratorului judiciar pentru activitatea efectuată, în mod asemănător situaţiilor din procedura de judecată de drept comun în care după casare cu rejudecare se acordă cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat efectuate şi în primul ciclu procesual sau în care indiferent de intervenirea casării, expertului care a întocmit raportul de expertiză i se achită onorariul stabilit. În mod obiectiv administratorul judiciar a devenit un creditor al debitorului în cadrul procedurii, pentru retribuţia cuvenită şi este justificată asigurarea protecţiei necesare în sensul plăţii acesteia.

Pe de altă parte, prin cererea formulată administratorul judiciar a solicitat practic să îi fie stabilit un onorariu de succes în cotă procentuală din preţul de vânzare al activului teren. Din înscrisurile la dosar privind vânzarea respectivă nu rezultă participarea la realizarea acesteia în mod direct a administratorului judiciar. De asemenea, nu se poate reţine nici în general că procedura derulată ar fi constituit un succes, în contextul hotărârilor judecătoreşti de casare pronunţate, sau cel puţin nu din  punct de vedere judiciar, iar acest aspect este încă de esenţa procedurii insolvenţei.

Pentru activităţile dovedite a fi fost derulate în procedură de către administratorul judiciar conform înscrisurilor la dosar, retribuţia stabilită prin hotărârea de deschidere a procedurii este corespunzătoare iar efectele dispoziţiilor în acest sens s-au produs deja, după cum s-a arătat, pe măsura prestării activităţii până la casare.

În concret, pentru activităţile prestate în cele trei luni de derulare a procedurii administratorului judiciar i se cuvine o retribuţie totală în sumă de 3.000 lei (RON), justificând admiterea doar în parte a cererii formulate.

În ceea ce priveşte recursul declarat de AVAS, prin sentinţa nr.183/25.01.2006 s-a stabilit prima adunare a creditorilor la 14.04.2006, termenul de întocmire a  tabelului preliminar la 15.04.2006 şi termenul de definitivare a tabelului creanţelor la 25.04.2006, cu menţiunea publicării acestuia într-un ziar.

Administratorul judiciar s-a conformat celor stabilite, sens în care a notificat inclusiv creditorul AVAS cu privire la acestea, a depus la dosar tabelul preliminar împreună cu motivarea respingerii înscrierii creanţei AVAS, tabelul definitiv, dovezile de comunicare, afişare şi publicare în ziar. AVAS nu a participat la şedinţa creditorilor din 14.04.2006 şi nu a contestat neînscrierea creanţei sale în termenul legal de 10 zile  anterior definitivării tabelului creanţelor conform art.87 din Legea nr.64/1995 republicată şi, prin urmare, susţine în mod nejustificat că în tabelul creanţelor ar fi trebuit să fie menţionată şi creanţa sa, astfel încât, din moment ce aceasta nu a fost plătită, tribunalul nu era în măsură să închidă procedura pe motivul achitării tuturor creanţelor scadente. Aprecierea tribunalului s-a raportat în mod legal la creditorii înscrişi în tabelul definitiv, susţinerile recurentei în sens contrar fiind nefondate.

Oricum, indiferent de aspectele menţionate, în raport cu casarea dispoziţiilor privind deschiderea procedurii precum şi a celor privind închiderea procedurii - în raport cu admiterea recursului S.C. "I..." S.A. şi având în vedere şi hotărârea  pronunţată la rejudecarea după casare a judecătorului sindic, admiterea recursului în sensul solicitat de AVAS nu este justificată.

În consecinţă, Curtea a admis recursul formulat de recurenta S.C. "I..." S.A., a casat sentinţa atacată şi rejudecând, a înlătura dispoziţiile privind închiderea procedurii şi măsurile referitoare la comunicarea şi afişarea sentinţei atacate şi, totodată, a admis în parte cererea administratorului judiciar privind plata retribuţiei în sensul că a dispus plata din averea debitorului către administratorul judiciar a sumei de 3.000 lei (RON) reprezentând retribuţia totală a acestuia.

De asemenea, Curtea a respins recursul formulat de recurenta AVAS, ca nefondat şi a luat act că recurenta S.C. "I..." S.A. şi intimata S.C. "B..." S.R.L. nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare