Litigiu de muncă. desfacerea contractului individual de muncă din motive ce nu ţin de persoana salariatului. încălcarea obligaţiei angajatorului. consecinţe.

LITIGIU DE MUNCĂ. DESFACEREA CONTRACTULUI

INDIVIDUAL DE MUNCĂ DIN MOTIVE CE NU ŢIN DE

PERSOANA SALARIATULUI. ÎNCĂLCAREA OBLIGAŢIEI

ANGAJATORULUI. CONSECINŢE.

Art.70 alin.3 şi art.79 alin.1 din Legea nr.76/2002 combinate cu art.64 şi

art.65 alin.1 din Codul muncii

În pofida formulării limitative a art.64 din Codul muncii,

dispoziţiile sale trebuie aplicate şi în situaţiile vizate de art.65

alin.1, întrucât relaţiile de muncă se bazează şi pe principiul bunei

credinţe şi a garantării dreptului la protecţie împotriva şomajului.

Obligaţia respectivă este prealabilă desfacerii

contractului, astfel încât omisiunea de a o aduce la îndeplinire

atrage nulitatea acestei măsuri.

(Decizia civilă nr.507/R/CM/17 octombrie 2006 pronunţată de

Curtea de Apel Piteşti)

Prin acţiunea înregistrată la data de 13.03.2006 sub nr.1306,

C.L. a formulat, în temeiul dispoziţiilor art.283 alin.l lit.a din Codul

muncii,  contestaţie împotriva deciziei nr.24 din 09 februarie 2006 emisă

de S.C.„PETROM”S.A. BUCUREŞTI – SUCURSALA ARPECHIM

PITEŞTI, prin care i-a fost desfăcut contractul individual de muncă în

temeiul dispoziţiilor art.65-67 şi art.73-75 din Legea nr.53/2003,

solicitând anularea acesteia, reintegrarea în funcţia deţinută anterior,

precum şi obligarea unităţii la plata despăgubirilor cu titlu de drepturi

salariale calculate de la data de 09.02.2006 şi până la reintegrarea în

funcţia avută, în cuantum indexat, majorat şi reactualizat şi la plata

celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, inclusiv tichetele de masă.

A mai solicitat obligarea angajatorului şi la plata indemnizaţiei

de concediu de odihnă aferent anului 2006, precum şi a cheltuielilor de

judecată ocazionate de proces.

În motivarea contestaţiei, se arată că în perioada 26.09.1990–

09.02.2006 contestatoarea a desfăşurat activitatea de operator chimist şi

pompagiu.

Prin decizia contestată i-a fost desfăcut contractul individual

de muncă, urmare a desfiinţării postului de pompagiu din cadrul Secţiei

Cracare Catalitică  datorită reorganizării activităţii Sucursalei Arpechim 

Piteşti.

Măsura de desfacere a contractului individual de muncă este

nelegală şi netemeinică, deoarece contestatoarea a fost angajată la

Arpechim Piteşti prin transfer de la C.A.T.C. Piteşti pentru a însoţi pe

P.Ş., accidentat la locul de muncă şi care, datorită accidentului suferit, a

rămas fără vedere,  având  nevoie de însoţitor permanent.

Transferul contestatoarei a fost aprobat pentru a-l însoţi

permanent pe P.Ş., care prin decizia nr.1408/29.06.1978 a fost încadrat

în gradul I de invaliditate – nevăzător.

Conducerea intimatei a aprobat prin referatul întocmit de

directorul general la data de 26.04.1983 propunerea ca însoţitorul

persoanei invalide să fie din cadrul Arpechim Piteşti.

Arată contestatoarea că despre măsura desfacerii contractului

individual de muncă a aflat din adresa nr.567/27.02.2006, comunicată de

către intimată lui P.Ş. la data de 01.03.2006.

Postul pe care a fost angajată contestatoarea este unul fictiv,

ce nu necesită prezenţa sa la locul de muncă, neputând fi astfel inclus în

categoria locurilor de muncă ce au fost desfiinţate.

În fapt, nu a avut loc o restrângere de activitate care să atragă

incidenţa dispoziţiilor art.65 din Codul muncii.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art.76,

art.77, art.78 şi art.281-289 din Codul muncii.

În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeş,

prin sentinţa civilă nr.392/CM din 24 mai 2006, a respins contestaţia

formulată.

S-a reţinut de instanţa de fond, la pronunţarea acestei

sentinţe, că iniţial contestatoarea a refuzat să primească decizia de

concediere, situaţie în care intimata a procedat la încheierea procesului

verbal din 09.01.2006 şi a comunicat decizia prin scrisoare recomandată

la domiciliul acesteia, care se afla la domiciliul numitului P.Ş., întrucât era

însoţitor permanent al acestuia, acolo fiind şi locul său de muncă.

Instanţa de fond a apreciat că reşedinţa contestatoarei era la

domiciliul numitului P.Ş., unde i-a fost comunicată decizia de concediere,

plicul respectiv fiind deschis de acesta din urmă, care însă era invalid de

gradul I, fiind nevăzător.

Cum comunicarea deciziei către contestatoare s-a făcut la

data de 18.01.2006, conform înscrisului de la fila 30, având în vedere că

pe data de 19.01.2006 P.Ş. a informat conducerea intimatei că nu poate

semna decizii pentru salariaţii săi, s-a apreciat că formularea contestaţiei

la data de 13 martie 2006 este tardivă, nefiind respectat termenul de 30

de zile prevăzut de art.283 alin.1 lit.a din Codul muncii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal,

contestatoarea C.L.

Se arată, în motivarea recursului, că sentinţa este nelegală,

întrucât în mod nejustificat s-a respins contestaţia ca tardiv formulată.

Nu s-a avut în vedere că termenul pentru formularea cererilor

în vederea soluţionării unui conflict de muncă este de 30 de zile de la

data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului, iar în

cauza de faţă decizia nu a fost comunicată contestatoarei nici până în

prezent.

Dovada comunicării deciziei de desfacere a contractului de

muncă se poate efectua numai prin Poşta Română cu confirmare de

primire şi semnătura destinatarului, nici o altă instituţie particulară

nefiind abilitată să confirme sau să infirme asemenea comunicări.

Pe de altă parte, toată corespondenţa de care face vorbire

intimata a fost făcută pe numele lui P.Ş. şi nu pe numele contestatoarei,

cel dintâi semnând de primire, nefăcându-se astfel dovada primirii de

către contestatoare a deciziei respective.

Faţă de aceste motive, se solicită admiterea recursului şi

modificarea sentinţei civile atacate, în sensul respingerii excepţiei

tardivităţii formulării contestaţiei, invocată de intimată şi trimiterii cauzei

spre competentă soluţionare la acelaşi tribunal.

Recursul declarat de contestatoare este întemeiat.

Prin decizia nr.24 din 09 ianuarie 2006, intimata PETROM

S.A. BUCUREŞTI – Sucursala Arpechim Piteşti a dispus încetarea

contractului individual de muncă al contestatoarei C.L. din funcţia de

pompagiu în cadrul Secţiei Cracare Catalitică, în temeiul art.65 şi 66 din

Codul muncii, începând cu data de 09 ianuarie 2006.

Se arată în decizie că motivul concedierii îl reprezintă

desfiinţarea postului ocupat de aceasta, respectiv a postului de pompagiu

la Secţia Cracare Catalitică, ca urmare a reorganizării activităţii Sucursalei

Arpechim Piteşti, conform programului de reorganizare a PETROM

S.A. aprobat prin hotărârile Consiliului de Administraţie al PETROM

S.A. în data de 07 iunie 2005 şi 09 august 2005.

Potrivit art.283 alin.1 lit.a din Codul muncii, decizia

unilaterală a angajatorului privind încetarea contractului individual de

muncă poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data la care a fost

comunicată.

Instanţa de fond a respins ca tardiv formulată contestaţia

împotriva deciziei de mai sus, reţinând că a fost înaintată intimatei cu

scrisoare recomandată prin DHL pe numele lui P.Ş., dar pentru

contestatoare şi care a fost primită la data de 18 ianuarie 2006, dată faţă

de care formularea contestaţiei la 13 martie 2006 este tardivă.

Instanţa constată însă că, din înscrisul de mai sus prin care s-a

comunicat decizia de concediere contestatoarei, rezultă că aceasta a fost

primită la data de 18.01.2006 de numitul P.Ş., care a semnat personal de

primire şi nu de contestatoare.

La dosar nu a fost depusă nici o altă dovadă din care să

rezulte comunicarea către contestatoare a deciziei de concediere, pentru a

se putea stabili data exactă când aceasta a luat cunoştinţă de decizie şi de

la care curgea termenul de 30 de zile pentru formularea contestaţiei.

Potrivit art.75 din Codul muncii, decizia de concediere

produce efecte de la data comunicării ei, comunicarea făcându-se prin

predarea ei direct salariatului, cu semnătură de primire ori, în caz de refuz

al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa

comunicată de acesta. Data comunicării marchează momentul aplicării

sancţiunii de la care angajatorul este îndreptăţit să procedeze la

executarea acesteia şi de la care începe să curgă termenul de 30 de zile

calendaristice pentru introducerea contestaţiei.

Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada comunicării deciziei

contestatoarei, în mod nejustificat instanţa de fond a respins ca tardiv

formulată contestaţia, situaţie în care, faţă de prevederile art.312 alin.2

Cod procedură civilă, a fost admis recursul formulat şi casată sentinţa

civilă atacată.

Potrivit art.81 alin.1 din Legea nr.168/1999 privitoare la

soluţionarea conflictelor de muncă, în caz de admitere a recursului,

instanţa va judeca în fond cauza. Prevederile acestui text de lege nu se

aplică, aşa cum prevede  art.81 alin.2 în următoarele situaţii: soluţionarea

cauzei de instanţa de fond s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale

referitoare la competenţă şi atunci când judecata în fond a avut loc în

lipsa părţii, care nu a fost legal citată.

Cum în speţă nu ne aflăm în cele două situaţii prevăzute de

lege, recursul formulat de contestatoare fiind admis, instanţa urmează a

judeca în fond cauza.

Se constată că, prin recursul formulat, nu s-a atacat de

contestatoare fondul cauzei, însă având în vedere prevederile art.3041

Cod procedură civilă, potrivit căruia recursul declarat împotriva unei

hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la

motivele de casare prevăzute de art.304, instanţa putând să examineze

cauza sub toate aspectele coroborat cu art.292 alin.2 Cod procedură

civilă, urmează a se analiza cauza în fond pe baza celor invocate la prima

instanţă.

Rejudecând pe fond cauza, se constată că, aşa cum s-a arătat

mai sus, prin decizia nr.24 din 09.01.2006 s-a dispus încetarea

contractului de muncă al contestatoarei în temeiul art.65 şi 66 din Codul

muncii, ca urmare a reorganizării activităţii Sucursalei Arpechim Piteşti,

ce a dus la desfiinţarea postului ocupat de aceasta, respectiv de pompagiu

în cadrul Secţiei de Cracare Catalitică.

Contestatoarea-recurentă nu contestă că la societatea intimată

a avut loc o reorganizare a activităţii, care a dus la desfiinţarea postului

său, însă arată că, în realitate, a fost angajată la Arpechim Piteşti prin

transfer de la C.A.T.C. Piteşti pentru a însoţi pe P.Ş., accidentat la locul

de muncă în timp ce-şi îndeplinea sarcinile de serviciu şi că în toată

perioada 26.09.1990 -09.02.2006 l-a însoţit permanent pe acesta, locul

său de muncă fiind la domiciliul lui, care întocmea lunar un pontaj, în

baza căruia contestatoarea era retribuită.

Nu s-a făcut nici o dovadă însă că recurenta-contestatoare a

efectuat alte lucrări decât cele care rezultă din contractul individual de

muncă, situaţie în care, în urma reorganizării activităţii societăţii intimate,

a avut loc o desfiinţare a locului său de muncă care a fost efectivă şi a

avut o cauză reală şi serioasă. S-a dovedit că postul contestatoarei nu se

mai regăseşte în organigrama societăţii intimate, reorganizare ce a

prezentat un caracter obiectiv, impusă de dificultăţi economice.

Instanţa constată însă că, în situaţia în care concedierea se

dispune din motive ce nu ţin de persoana salariatului, angajatorul are

obligaţia de a-i propune acestuia alte locuri de muncă vacante în unitate,

compatibile cu pregătirea sa profesională. Atunci când angajatorul nu

dispune de locuri de muncă vacante, el are obligaţia de a solicita sprijinul

Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă, în vederea

redistribuirii salariatului, urmând să îi comunice acestuia soluţiile propuse

de Agenţie.

Dacă salariatul nu îşi manifestă expres consimţământul în

termenul prevăzut şi dacă Agenţia Teritorială de Ocupare a Forţei de

Muncă nu poate îndeplini obligaţia respectivă, angajatorul poate dispune

concedierea.

În art.70 alin.3 Codul muncii este reglementată obligaţia

angajatorului de a notifica Proiectul de concediere şi agenţiei, iar art.79

din Legea nr.76/2002 privind asigurările de şomaj şi stimularea forţei de

muncă prevede că în cazul unor restructurări ale activităţii care pot

conduce la modificări substanţiale ale numărului şi structurii profesionale

a personalului, angajatorii au obligaţia de a înştiinţa Agenţiile pentru

ocuparea forţei de muncă în vederea adoptării măsurilor pentru

combaterea şomajului.

În practica judiciară s-a apreciat că în pofida formulării

limitative a art.64 din Codul muncii, dispoziţiile sale trebuie aplicate şi în

situaţiile vizate de art.65 alin.1, întrucât relaţiile de muncă se bazează şi

pe principiul bunei-credinţe şi a garantării dreptului la protecţie împotriva

şomajului.

În consecinţă, s-a decis că obligaţia respectivă este prealabilă

desfacerii contractului, astfel încât omisiunea de a o aduce la îndeplinire

atrage nulitatea acestei măsuri.

Întrucât în speţă nu s-a făcut dovada că angajatorul s-a

adresat Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă, că a oferit

contestatoarei un alt loc de muncă, măsura concedierii luată este nulă,

situaţie în care a fost admisă contestaţia formulată şi anulată decizia

emisă, cu consecinţa reintegrării contestatoarei şi obligării intimatei, în

baza art.78 Codul muncii, la plata drepturilor salariale de la data emiterii

deciziei şi până la reintegrarea efectivă.

La cererea contestatoarei-recurente, a fost obligată intimata la plata sumei

de 200 RON cheltuieli de judecată, ce reprezintă onorariu avocat în

recurs şi se acordă în baza art.274 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare