DREPTURI BĂNEŞTI JUDECĂTORI ŞI PERSONALUL AUXILIAR DE SPECIALITATE .
PRIMA DE VACANŢĂ ŞI SPOR VECHIME
Prin acţiunea civilă formulată : judecători şi personal auxiliar de specialitate au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata primă de vacanţă pentru perioada 2001-2004, cât şi la plata sporului de vechime pentru anii 2001-2004.
Instanţa de fond a admis în parte acţiunea civilă a reclamanţilor şi a obligat pârâtul la plata drepturilor băneşti privind prima de vacanţă pentru anii 2002-2004 şi la plata sporului de vechime pentru perioada anilor 2002-2004.
S-a reţinut în motivarea hotărârii că drepturile băneşti solicitate pentru anul 2001 sunt prescrise întrucât faţă de data introducerii acţiunii civile-22.11.2004- au trecut mai mult de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune.
Referitor la plata primei de vacanţă instanţa de fond a reţinut că suspendarea repetată a drepturilor prin Legile nr.631/2002, 507/2003 şi 511/2004 încalcă disp.art.38 şi 49 din Constituţie.
Cu privire la sporul de vechime s-a reţinut că acesta a fost acordat prin Legea nr.50/1996 –art.33 şi că prin OG nr.83/2000 acest drept nu a fost abrogat .
Recursul formulat de pârât cu privire la faptul că judecătorii şi personalul auxiliar de specialitate nu pot beneficia de prima de vacanţă întrucât acest drept a fost suspendat şi ulterior abrogat prin art.50 din OUG nr.177/2002 cât şi cu privire la faptul că judecătorii nu pot beneficia de spor de vechime întrucât acest drept a fost admis în parte.
S-a modificat hotărârea instanţei de fond şi s-a înlăturat din hotărâre obligarea pârâtului la plata primei de vacanţă pentru judecători pentru anii 2003-2004 cât şi la plata sporului de vechime tot pentru judecători pentru anii 2002-2004.
S-au menţinut celelalte dispoziţii.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs a reţinut că dreptul la prima de vacanţă pentru judecători a fost abrogat conform art.50 al.2 din OUG nr.177/2002.
S-a mai arătat că pentru anii 2001-2002 acordarea primei de vacanţă este legală întrucât suspendarea repetată a acordării dreptului nu înseamnă că a fost afectat însuşi dreptul la acordarea acesteia , suspendarea făcându-se cu încălcarea disp.art.41 şi 53 din Constituţia României revizuită.
In ceea ce priveşte personalul auxiliar s-a mai reţinut de instanţa de recurs că acest drept nu a fost abrogat ci numai suspendat, art.411 introdus prin OG nr.83/2000 referindu-se atât la magistraţi cât şi la personalul auxiliar , dar art.50 al.2 din OUG nr.177/2002 priveşte numai pe magistraţi.
Referitor la sporul de vechime pentru judecători s-a reţinut că potrivit art.33 al.2 din Legea nr.50/1996 republicată astfel cum a fost modificată prin OG nr.83/2000 acesta nu se acordă magistraţilor.
( Decizia civilă nr.32 din 18.01.2006
Curtea de Apel Bacău
Indemnizaţia de dispozitiv prevăzută de art. 13 din Legea nr. 138/1999 şi de pct. 9.2 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul M.I. nr. 275/2002, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordinul M.A.I. nr. 4962003. Sfera subiectelor de dre...
Curtea de Apel Bacău
Recurs - aplicarea reducerii de 25% prevăzută de Legea 118/2010 indemnizaţiei de concediu aferentă anului şcolar 2009-2010
Curtea de Apel Constanța
Acordarea stimulentului pentru cresterea copilului. Compensarea indemnizatiei pentru cresterea copilului incasata necuvenit cu restanta dreptului la alocatie si stimulentul pentru cresterea copilului.
Curtea de Apel Iași
Indemnizație de concediu de odihnă. Stabilirea prin luarea în considerare a sporului pentru condiții deosebite de muncă
Curtea de Apel București
Decizie de deschidere a drepturilor la indemnizatia de somaj.