Drept de proprietate. Accesiune imobiliară. Imobil construit de soţi pe terenul proprietatea părinţilor unuia dintre soţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 492 Cod civil, pe calea accesiunii imobiliare proprietarul terenului dobândeşte dreptul de  proprietate asupra construcţiilor  ridicate de o altă  persoană.

În consecinţă, chiar dacă se dovedeşte că soţii au construit împreună un apartament pe terenul în litigiu, proprietarii  terenului sunt cei care dobândesc dreptul de proprietate asupra  construcţiei respective.

Prin sentinţa civilă nr. 3126 din 30.06.2006, Judecătoria Târgu Mureş a admis excepţia lipsei de interes a reclamantului reconvenţional B.J.; a admis în parte cererea precizată şi formulată de reclamantul B. L. în contradictoriu cu pârâţii B.I. şi B.E.; a respins ca fiind formulată de o persoană lipsită de interes cererea reconvenţională formulată de B. I.; a admis cererea reconvenţională formulată de B.I.; a constatat că imobilul situat în localitatea T.M., str. A.I., nr. 42, judeţul Mureş, înscris în C.F. 1156 Târgu Mureş, nr. top 1990, 1989/2, cuprinde o construcţie formată din trei apartamente distincte şi teren aferent în suprafaţă de 149 mp.; a dispus înscrierea în foaia de proprietate a cărţii funciare a imobilului cele trei apartamente în locul construcţiei evidenţiată formată dintr-o singură încăpere; a constatat că apartamentul situat la etaj, format din 2 camere, 1 antreu, o bucătărie, o cămară şi o baie, formează proprietatea exclusivă a reclamantului, care a construit-o împreună cu soţia sa B.O.E.; a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 2  pe numele reclamantului în cartea funciară; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 580 de BNP N. G.; a dispus suplimentarea masei succesorale constatate prin certificatul de moştenitor nr. 2159/1994 şi nr. 39/2003 cu încă un apartamentul situat în Târgu Mureş, str. Avram Iancu, nr. 42, judeţul Mureş; a dispus ieşirea din indiviziune asupra celorlalte două apartamentul: 1 şi 3 ale imobilului, asupra cărora părţile au câte o cotă de 1/3 parte fiecare, prin atribuirea apartamentului nr. 3, a terenului aferent a apartamentului 2 şi 3 şi a anexelor reclamantului iar pârâtului B.I. a apartamentului nr. 1 şi a terenului aferent acestuia; a obligat reclamantul să plătească pârâtului B.E. 857,7 lei sultă, iar pe pârâtul B.I. în favoarea pârâtului B.E. a sultei de 36.722,3 lei; a dispus înscrierea în cartea funciară a partajului judiciar şi, în fine, a obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, cu compensarea parţială a acestor cheltuieli. Ulterior, prin încheierea civilă nr. 3126 din 7 septembrie 2006, Judecătoria Târgu Mureş a dispus îndreptarea din oficiu a erorii materiale din dispozitivul acestei hotărâri, în sensul că la aliniatul 2 al dispozitivului, se va trece că acţiunea civilă a fost formulată şi precizată de reclamanţii B.L. şi B. E., iar la aliniatul 8 al aceluiaşi dispozitiv se va trece că dreptul de proprietate asupra apartamentului 2 va fi înscris în cartea funciară pe numele reclamantului şi a soţiei sale defuncte.

Apelul declarat de B.I. şi B.E., continuat de moştenitorii B.C., B. J., B.A., B.E. şi B.E. a fost respins prin decizia civilă nr. 201 din 11 iunie 2007 a Tribunalului Mureş şi, de asemenea, a fost respinsă aderarea la apel declarată de apelanţii B. L., B. A. şi B. K..

Împotriva acestei decizii B.I. şi moştenitorii lui B.E.: B.C., B. J., B.A., B.E. şi B.E. au declarat recurs, solicitând casarea celor două hotărâri şi, în rejudecare, să se respingă acţiunea formulată de către reclamanţii intimaţi, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, recurenţii invocând dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, au susţinut nelegalitatea deciziei atacate pentru două motive.

În primul rând, recurenţii consideră că cererea reclamanţilor nu poate fi primită, atâta vreme cât, certificatele de moştenitor eliberate după moartea părinţilor lor, nu au fost atacate şi modificate. În aceste două certificate de moştenitor întocmite după dezbaterea succesorală, se arată fără putinţă de tăgadă că  masa succesorală o reprezintă casa părintească iar cele trei părţi, descendenţi, au o cotă egală de 1/3 parte fiecare.

În al doilea rând, susţin recurenţii, actele depuse la dosar nu sunt în măsură să dovedească fără putinţă de tăgadă, faptul că, reclamantul şi soţia acestuia sunt cei care au edificat, pe propria cheltuială, apartamentul nr. 2. La dosarul cauzei există destule înscrisuri care arată că această extindere a fost realizată de către părinţii părţilor.

B.A.V. şi B.E.K. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

 Intimaţii au susţinut că recursul părţilor adverse nu reprezintă o critică legală a hotărârii, motivele invocate neputând fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate, prevăzut de art. 304 alin.1 Cod procedură civilă. Ceea ce urmăresc de fapt recurenţii este să inducă instanţa în eroare, în condiţiile în care probele aflate la dosar arată fără putinţă de tăgadă, faptul că părinţii părţilor au edificat o casă formată dintr-o singură cameră iar ulterior, reclamantul şi soţia acestuia au edificat extinderea imobilului.

Verificând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate de recurenţi, Curtea a reţinut că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

1. Curtea a constatat faptul că intimaţii au contestat legalitatea recursului cu care a fost investită, susţinându-se că de fapt nu s-au invocat motive de nelegalitate. Cercetând declaraţia de recurs, Curtea a  constatat că în finalul acesteia, recurenţii au menţionat temeiul de drept pe care l-au avut în vedere, şi anume,  dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Chiar dacă declaraţia de recurs nu ar cuprinde temeiul de drept, Curtea totuşi este obligată să examineze recursul prin prisma motivelor invocate de recurenţi în declaraţia de recurs, urmând a verifica dacă, astfel, criticile se încadrează în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 alin.1 Cod procedură civilă.

Din analiza declaraţiei de recurs, Curtea a reţinut faptul că recurenţii au criticat decizia dată de către instanţa de apel pentru că ar fi aplicat greşit dispoziţiile legale, schimbând compunerea masei succesorale în condiţiile în care s-a emis pentru aceasta un certificat de moştenitor.

În concluzie, Curtea a reţinut că recursul este motivat, în fapt şi în drept, expunerea de motive corespunzând cu temeiul de drept invocat.

2. Asupra chestiunilor de fond, Curtea a reţinut că, în fapt, reclamantul şi pârâţii sunt descendenţi în gradul 1, după defuncţii B. K. şi B. R., decedaţi în martie 1992, respectiv în februarie 1994. În urma decesului celor doi, s-a întocmit un certificat de moştenitor cu nr. 2159/1994, din care rezultă că aveau calitate de moştenitori după primul defunct, soţia supravieţuitoare şi cei patru copii Iosif, Gheorghe, Eugen şi Laszlo, iar după cea de-a doua defunctă, doar cei patru fii Iosif, Gheorghe, Eugen şi Laszlo.

Masa succesorală era compusă din imobilul situat în T.M., str. A.I., nr. 42, cu descrierea casă de locuit şi curte în suprafaţă de 149 mp.

 Ulterior, în anul 2003, moare unul din cei patru fraţi, şi anume B. E., moştenitorii acestuia fiind ceilalţi trei fraţi, părţile din prezentul litigiu.

Reclamantul a chemat în judecată pe ceilalţi doi fraţi ai săi susţinând că, împreună cu soţia sa, au devenit prin edificare proprietarul unei părţi din această construcţie, ce a făcut obiectul succesiunii, şi în consecinţă, a cerut ca această parte să fie recunoscută ca fiind proprietatea sa, urmând ca restul imobilului să facă obiectul partajului judiciar.

Pe baza probelor din dosar, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel, au primit cererile reclamantului, considerând că acesta împreună cu soţia sa, sunt proprietari exclusiv ai apartamentului identificat sub nr. 2, în raportul de expertiză.

Curtea reaminteşte faptul că, dacă unul dintre fii construieşte un imobil pe terenul proprietatea părinţilor săi, sau dacă ridică o anexă la construcţia părinţilor săi, nu dobândeşte un drept de proprietate asupra acelui imobil sau anexă, ci eventual doar un drept de creanţă.

 Potrivit dispoziţiilor art. 492 şi următoarele Cod civil, pe calea accesiunii imobiliare, proprietarul terenului dobândeşte dreptul de proprietate asupra construcţiilor ridicate de o altă persoană.

În speţă, chiar dacă s-ar dovedi, în mod indubitabil că reclamantul împreună cu soţia sa ar fi construit acest apartament identificat sub nr. 2, părinţii reclamantului dar şi a pârâţilor sunt cei care au dobândit dreptul de proprietate asupra acestei anexe.

Diferit de cele mai sus arătate, Curtea a remarcat faptul că, la momentul dezbaterilor succesorale, reclamantul nu a contestat în niciun fel dreptul de proprietate a părinţilor săi asupra întregului imobil, în certificatul de moştenitor nu este descrisă o casă cu o singură încăpere ci, este menţionat doar casă de locuit, fără a fi modificat certificatul de moştenitor emis la dezbaterea succesiunii după părinţi, nu se poate contesta dreptul celorlalţi succesori.

Constatând aşadar, greşita aplicare a legii de către celelalte instanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct.9 raportat la art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul, a  modificat în parte decizia dată în apel, a admis apelurile pârâţilor şi a schimbat hotărârea primei instanţe, în ceea ce priveşte cererile reclamanţilor de a se constata că ei sunt proprietarii apartamentului nr. 2, aceste cereri au fost respinse ca neîntemeiate şi, în consecinţă, admiţându-se în parte acţiunea reclamanţilor a dispus ieşirea din indiviziune asupra întregului imobil compus din 3 apartamente aşa cum va fi de altfel readnotat în cartea funciară şi, în conformitate cu art. 673 indice 9 Cod procedură civilă, a atribuit reclamantului apartamentele 2 şi 3, cu anexe, iar pârâtului B. I. apartamentul nr. 1.

În privinţa terenului, pentru că este vorba doar de 149 mp., pentru că suprafaţa este foarte mică şi nu poate fi partajabilă comod în natură, pentru că aproape tot terenul este ocupat cu construcţia casă de locuit şi anexe, Curtea a dispus ca reclamantul şi pârâtul B. I., să rămână în indiviziune forţată, cota pe care aceştia urmează să o deţină asupra imobilului va fi  proporţională cu suprafaţa apartamentelor deţinute, şi astfel, reclamantul va avea 2/3 din teren iar pârâtul B. I. 1/3 din teren.

Pentru că doar cei doi, adică reclamantul şi pârâtul B. I., au primit în urma partajului părţi din imobil, în conformitate cu art. 673 indice 5 Cod procedură civilă, au fost acordate pentru defunctul B.E., sulte, proporţional cu cota primită, astfel B.L. va plăti o sultă de 54.483 lei iar pârâtul B.I. 9.143 lei.

Cum în cauză părţile au făcut cheltuieli de judecată, cum acţiunea civilă a fost admisă doar în parte, Curtea a dispus compensarea tuturor cheltuielilor de judecată făcute de părţi, atât în fond cât şi în apel şi în recurs, conform art. 274 – 276 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare