Prin sentinţa civilă nr.324 din 22 septembrie 2005 a Tribunalului Suceava s-a respins ca nefondată cererea având ca obiect încuviinţarea adopţiei formulată de reclamanta M.I. în contradictoriu cu pârâţii C.I., M.V. şi C.I.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada creşterii majorului pe timpul minorităţii pe o perioadă destul de lungă şi cu caracter de continuitate.
Recursul declarat de reclamantă a fost admis prin decizia civilă nr.10 din 26 aprilie 2006 a Curţii de Apel Suceava prin care s-a modificat în totalitate sentinţa în sensul că s-a admis cererea, s-a încuviinţat adopţia majorului C.I. de către reclamantă şi s-a stabilit ca adoptatul să poarte numele de familie al adoptatoarei.
S-a dispus de asemenea ca Oficiul de Stare Civilă să elibereze un nou certificat de naştere.
Potrivit art.5 alin.3 din Legea nr.273/2004 persoana majoră poate fi adoptată numai dacă adoptatorul sau familia adoptatoare a crescut-o în timpul minorităţii.
De regulă adopţia se încheie pentru a crea copilului minor condiţiile asemănătoare cu cele dintr-o familie firească, urmărindu-se aşadar protejarea interesului superior al minorului.
Adopţia majorului este o situaţie de excepţie pentru încuviinţarea căreia se cere doar ca persoana majoră să fi fost crescută în timpul minorităţii de adoptator. Sigur că se impune dovada ca persoana ce urmează a fi adoptată a fost crescută de adoptator.
În speţă, reclamanta a făcut dovada faptului că adoptatul a fost crescut de ea. Astfel, martorii audiaţi au confirmat faptul că nepotul reclamantei a locuit cu ea încă de la naştere, părinţii lui locuind în altă localitate. Adeverinţa emisă de şcoala din localitate şi ancheta socială au făcut dovada faptului că adoptatul a urmat cursurile şcolii din localitate şi a locuit cu reclamanta.
S-a apreciat astfel că sunt întrunite cerinţele art.5 alin.3 din Legea nr.273/2004.
Curtea de Apel Suceava
ADOPŢIA MAJORULUI. DOVADA FAPTULUI CĂ PERSOANA MAJORĂ A FOST CRESCUTĂ ÎN TIMPUL MINORITĂŢII DE ADOPTATOR.
Tribunalul Dolj
Pentru autorizarea accesului la dosarul de adopţie este necesar să se facă dovada că petentul figurează printre persoanele adoptate.
Curtea de Apel Pitești
ADOPŢIE. NULITATE. INVOCAREA PROPRIEI CULPE. CONSECINŢE.
Tribunalul Gorj
Exprimarea Consimţământului la adopţie de către părinţii, fireşte prin act notarial în cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui său şi obligativitatea obţinerii raportului de consiliere întocmit de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi...
Curtea de Apel Constanța
Invalidarea hotărârii de respingere a plasamentului minorului. Aplicarea art. 8 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului. Inten?ia reclamantilor-intimati de eludare a prevederilor Legii nr. 273/2004 privind adoptia.