Prin sentinţa civilă nr.3 din 24 ianuarie 2006 a Tribunalului Suceava s-a încuviinţat adopţia minorului E.S.A., născut la 13 septembrie 1994 de către reclamantul E.V.B. şi s-a dispus ca minorul să poarte numele de familie al adoptatorului acela de E.V.
S-a reţinut că reclamantul este soţul mamei minorului, iar tatăl acestuia, pârâtul G.R. a manifestat dezinteres faţă de copilul său.
Recursul declarat de pârât a fost respins ca nefundat prin decizia civilă nr.9 din 26 aprilie 2006 a Curţii de Apel Suceava.
Instanţa de recurs a reţinut că, după pronunţarea divorţului, pârâtul a avut o conduită neglijentă faţă de minor, aspect confirmat de probatoriul administrat în cauză, iar reclamantul dispune de condiţiile necesare creşterii şi educării minorului, prin căsătoria cu mama acestuia stabilindu-se între ei relaţii de afectivitate specifice celor dintre părinţi şi copii.
Susţinerile minorului au confirmat faptul că acesta are o relaţie foarte apropiată cu reclamantul.
Art.13 din Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei prevede că în mod excepţional instanţa de judecată poate trece peste refuzul părinţilor fireşti de a consimţi la adopţia copilului, dacă se dovedeşte prin orice mijloc de probă că aceştia refuză în mod abuziv să-şi dea consimţământul la adopţie şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului ţinând seama şi de opinia acestuia.
Ambele instanţe au apreciat că, faţă de probatoriul administrat în cauză devin incidente dispoziţiile articolului menţionat.
Tribunalul Dolj
Faptul că mama minorei nu are în prezent locuinţă proprie şi nici venituri pentru a se putea ocupa de creşterea şi educarea minorei, nu reprezintă împrejurări excepţionale, pentru a se trece peste consimţământul acesteia şi a încuviinţa cererea privi...
Tribunalul pentru minori și familie Brașov
Adoptie. Adoptat major. Conditii. Lipsa obligativitatii introducerii in cauza a parintelui firesc al adoptatului
Curtea de Apel Pitești
Corelarea disp. art. 194 alin. 3 si 4 din Legea nr.19/2000 cu art. 20 alin. 3 din Legea nr.164/2001 Art. 194 alin. 3 si 4 din Legea nr.19/2000 Art. 20 alin. 3 din Legea nr.164/2001
Curtea de Apel Pitești
SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE DREPT CIVIL 1. Respingerea acţiunii în revendicare ca inadmisibilă, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/200...
Curtea de Apel București
Criteriile de apreciere a unei adopţii ca fiind adopţie naţională sau internaţională în lumina dispoziţiilor Legii nr.273/2004.