Contract de vânzare cumpărare. Nulitate. Buna credinţă a cumpărătorilor.

Decizie 2381 din 05.07.2006


Nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea că părţile au încheiat contractul, ştiind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane, ascunzând intenţia de a aduce altuia o pagubă, că actul este fondat pe o cauză ilicită sau fraudă având ca numitor comun reaua credinţă a părţilor. În  lipsa acestor împrejurări nu se justifică nulitatea contractului.

Contextul juridico-social în care s-au încheiat mai multe contracte de vânzare cumpărare a locuinţelor aflate în proprietatea statului au creat aparenţa proprietăţii statului şi au justificat atitudinea de bună credinţă a cumpărătorilor.

La data de 5 .10.2001 reclamantul N.A.C. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Craiova, RAPDFL Craiova, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, S.F. şi S.E. solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea contractului de vânzare - cumpărare nr. 33/1976 şi implicit a titlului de proprietate nr. 61/1977, prin care imobilul a fost vândut chiriaşilor S.F. şi S.E.

Prin sentinţa civilă nr.11034/28.10.2003 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 23189/2002 s-a respins acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâţilor.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul N.A.C. iar prin decizia civilă nr. 112/31 ianuarie 2005 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 5660/2005 s-a respins apelul, declarat de reclamantul decedat, la aceea dată, apel însuşit de reclamanţii moştenitori N.C., P.A. şi N.M., reţinându-se buna credinţă a cumpărătorului la dobândirea imobilului, prezumţie ce nu a fost răsturnată prin probatoriile administrate în cauză.

În temeiul art. 299 Cod procedură civilă, împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii moştenitori, criticând soluţia instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie.

 S-a susţinut că Statul a preluat în mod abuziv imobilul, neachitând o despăgubire efectivă în schimbul exproprierii lui, astfel că vânzarea  ulterioară a bunului a fost nelegală.

Recursul este nefondat.

Nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea că părţile au încheiat contractul ştiind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane, ascunzând intenţia de a aduce altuia o pagubă, că actul este fondat pe o cază ilicită sau fraudă, având ca numitor comun reaua credinţă a părţilor. În  lipsa acestor împrejurări nu se justifică nulitatea contractului.

Câtă vreme, în speţă nu s-a demonstrat o convenţie frauduloasă între vânzător şi cumpărător, prezumţia bunei credinţei a acestuia din urmă îşi produce pe deplin efectele.

În mod corect instanţele anterioare au apreciat că statul, la momentul înstrăinării bunului, beneficia de o aparenţă puternică a dreptului său de proprietate, de necontestat de nici o terţă persoană, chiar dacă actul de expropriere, în sine, ar fi fost inform.

Este adevărat că din corespondenţa purtată între autorităţile administrative ale Judeţului Dolj rezultă că în prezent acestea nu mai sunt în posesia listelor caselor vândute în Craiova în anul 1976, dar aceasta nu înseamnă că o asemenea listă nu a existat la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, în condiţiile în care în perioada anilor 1973-1977 au avut loc multe alte vânzări de locuinţe în temeiul respectivului actului normativ.

Arhiva Consiliului Judeţean Dolj, aşa cum rezultă din adresa nr. 2062/R/30.08.2005, nu mai deţine acea listă dar este în posesia contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în perioada respectivă.

Contextul juridico-social în care s-au încheiat mai multe contracte de vânzare cumpărare a locuinţelor aflate în proprietatea statului, la nivel naţional, nu doar la nivelul oraşului Craiova, au creat aparenţa proprietăţii statului şi au justificat atitudinea de bună-credinţă a cumpărătorilor.

Ca atare, nu se concurează nici un element care să conducă la ideea existenţei unei fraude în încheierea contractului şi implicit a nulităţii absolute a acestuia.

În consecinţă, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea  va respinge recursul ca nefondat.