Drept penal Infracţiuni contra patrimoniului. Furt – abuz de încredere. Elemente constitutive. Diferenţieri

Existând raportul contractual între inculpat şi partea civilă, chiar dacă acest raport nu a îmbrăcat o formă scrisă, în cauză nu se poate reţine existenţa infracţiunii de furt.

- art. 208 C.p., art. 213 C.p. –

Prin sentinţa penală nr.574 din 6 februarie  2006, pronunţată de Judecătoria Craiova,  în dosarul nr.9139/2004, s-a dispus în baza art.334 Cod pr.penală, schimbarea încadrării juridice dată faptelor din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, din două infracţiuni de furt prev.de art.208, 209 lit.e Cod penal, într-o singură infracţiune prev.de art.213 alin.1 Cod penal, cu aplic.art,41 alin.2 Cod penal, iar în baza acestei încadrări juridice inculpatul B. D. S. a fost condamnat la 1.500 lei amendă penală.

Pentru a pronunţa sentinţa, prima instanţă a constatat că inculpatul, în cursul lunii mai 2001, a luat mai  multe piese de pe autoturismul aparţinând părţii vătămate, marca Renault nr.HN-ND-215, pe care le-a înstrăinat cu suma de 1.300.000 lei ROL, iar la data de 24 aprilie 2002, a înstrăinat autoturismul în cauză martorului Toma Ion, pentru suma de 4.000.000 lei ROL, susţinând că maşina îi aparţine.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel partea vătămată Moraru Ion,  cu motivarea, printre altele, că în mod greşit s-a schimbat încadrarea juridică a faptei.

Apelul a fost respins, prin decizia penală nr.313 din 24 mai 2006, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.952/P/2006,  instanţa de control judiciar reţinând că în mod temeinic şi legal s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de furt în infracţiunea prev.de art.213 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, deoarece probatoriul dovedeşte că autoturismul a fost lăsat în custodia inculpatului, pentru ca acesta să-l repare.

Împotriva deciziei a formulat recurs partea vătămată, invocând, în esenţă, aceleaşi motive ca cele arătate în apel, în sensul că inculpatul a comis infracţiunea de furt şi nu pe cea de abuz de încredere.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.213 alin.1 Cod penal, se pedepseşte cu închisoare ori cu amendă însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.

Aşa cum rezultă din declaraţiile de martori, cât şi din înscrisurile existente la dosar, inclusiv din recunoaşterile inculpatului şi susţinerile părţii civile, autoturismul în cauză s-a stricat în timp ce partea vătămată se îndrepta spre municipiul Craiova, că inculpatul a tractat acel autoturism într-o parcare de lângă locuinţa sa şi că partea vătămată a lăsat acest bun la dispoziţia inculpatului, în vederea eventualei reparări, o perioadă îndelungată de timp.

Ori, în acest caz, este evident că partea vătămată avea custodia bunului pe perioada în care ar fi trebuit să procedeze la repararea lui, iar ulterior datorită unor neînţelegeri, a dispus pe nedrept de bunul în cauză, în scopul recuperării unei datorii.

Existând raportul contractual între inculpat şi partea civilă, chiar dacă acest raport nu a îmbrăcat o formă scrisă, în cauză nu se poate reţine existenţa infracţiunii de furt.

Domenii speta

Spete similare