T.v.a. condiţionarea dreptului de deducere, de înregistrarea agentului economic ca plătitor de t.v.a.

T.V.A. CONDIŢIONAREA DREPTULUI DE DEDUCERE, DE

ÎNREGISTRAREA AGENTULUI ECONOMIC CA PLĂTITOR

DE T.V.A.

-art. 18 din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată,

-art. 23 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea

adăugată,

-art. 145 şi urm. Cod fiscal

(Notă: O.U.G. nr. 17/2000 şi Lega nr. 345/2002 au fost abrogate, în prezent taxa pe valoarea

adăugată fiind reglementată prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal)

Pentru a beneficia de dreptul de deducere, potrivit reglementărilor în

vigoare în perioada 2001-2006, prima cerinţă care trebuia îndeplinită de către

agentul economic era aceea de a-şi dovedi calitatea de persoană înregistrată ca plătitor

de T.V.A.

În absenţa unei astfel de înregistrări, dreptul de deducere nu poate fi

acordat, fapt care rezultă din interpretarea art. 18 din O.U.G. nr. 17/2000, în art.

23 din Legea nr. 345/2002 şi în art. 145 şi urm. din Codul fiscal, fiind fără

relevanţă faptul că agentul economic a plătit, iar organele fiscale au încasat sumele

vărsate ca T.V.A.

(Curtea de Apel Piteşti – s.c.c.a.f., decizia nr. 527/R-C/ 16 mai

2008)

Prin sentinţa nr.239/2008, Tribunalul Vâlcea a admis în

parte acţiunea reclamantei SC U.I. SRL formulată în contradictoriu cu

D.G.F.P. V şi A.F.P. B  şi a anulat actele contestate pentru suma de

48.448 lei, menţinându-le pentru 4.408 lei., cu 1.200 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că organele de

inspecţie au constatat că reclamanta s-a comportat începând cu luna mai

1999 ca plătitoare de T.V.A. şi în mod greşit organul fiscal a primit şi a

înregistrat deconturile de T.V.A. fără a atrage atenţia asupra inexistenţei

declaraţiei la care obliga legea, nerealizând o îndrumare a contribuabililor

şi ignorând rolul activ pe care se impunea să-l aibă.

În aceste condiţii, aşa cum a reţinut şi expertul contabil,

T.V.A.- ul suplimentar în sumă de 51.262.351 lei nu este datorat de către

petentă, concluzie susţinută de faptul că era îndreptăţită să colecteze

T.V.A., întrucât şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege.

Nici T.V.A.- ul suplimentar calculat nu este datorat de vreme

ce au fost primite şi înregistrate deconturile depuse, iar suma de

2.794.118 lei neînregistrată ca T.V.A. al monetarului, nu este datorată

pentru că acest monetar a fost completat în mod eronat, nefiind nevoie

să fie înregistrat în contabilitate.

Este datorată însă suma de 1.625.036 lei reprezentând TVA

pentru anumite bonuri fiscale de aprovizionare carburanţi auto, pe care

nu sunt înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare al

autovehiculului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.G.F.P. Vâlcea,

criticând-o pentru motivele prevăzute de art.304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041

Cod procedură civilă, în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:

- reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută în mod

expres de lege ca la depăşirea plafonului legal să formuleze declaraţie

pentru a fi luată în evidenţă ca plătitor de taxă pe valoare adăugată. În

absenţa unei astfel de declaraţii, nu se poate beneficia de facilitatea

plătitorului, iar interpretarea pe care instanţa o dă dispoziţiilor art.7 din

Codul de procedură fiscală este greşită;

- dreptul de deducere nu poate fi exercitat decât de persoana

impozabilă înregistrată ca plătitor de T.V.A. şi aceasta în condiţiile expres

prevăzute de actele normative speciale;

- raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, de altfel

inutil soluţionării pricinii, în care se punea problema pronunţării asupra

unei chestiuni de drept, nu a răspuns obiectivelor fixate de instanţă.

Examinând criticile formulate se constată că ele sunt

fondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.

Soluţionarea prezentei pricini se impune a fi făcută cu

observarea în principal a aspectelor contestate de către reclamant atât în

acţiunea cu care a investit instanţa, cât şi în contestaţia adresată organelor

fiscale, cele două având, de altfel, un conţinut aproape identic.

În esenţă susţinerea reclamantului-intimat este aceea că

aplicarea dispoziţiilor legale privind taxa pe valoare adăugată trebuie să se

facă  ţinându-se seama de faptul că în perioada ianuarie 2001-martie 2006

a plătit T.V.A. deşi nu se înregistrase la categoria persoanelor impozabile

cu această datorie fiscală, ceea ce constituie, în mare măsură, un aspect de

vinovăţie a A.F.P. B..

Nicăieri în conţinutul celor două sesizări nu se contestă

modul de calcul al cheltuielilor fiscale reţinute ca fiind datorate de către

agentul economic prin raportul de inspecţie, aşa încât erau total lipsite de

suport obiectivele fixate pentru raportul de expertiză (fila 77), obiective

încuviinţate în mare parte de către instanţă în şedinţa din 4 septembrie

2007.

Aşa cum de altfel se susţine în recurs, în cadrul procesual

constituit, raportul de expertiză contabilă reprezintă o probă inutilă.

Singurul aspect contestat era - nu întinderea obligaţiilor – ci dreptul pe

care îl are sau nu agentul economic, neînregistrat ca plătitor de T.V.A.

dar care în fapt face astfel de plăţi.

Dreptul pretins este acela de deducere, drept recunoscut în

art. 18 din O.U.G. nr. 17/2000, în art. 23 din Legea nr. 345/2002 şi în

art. 145 şi urm. din Codul fiscal.

Toate dispoziţiile legale precitate condiţionează dreptul de

deducere de înregistrare a agentului economic ca plătitor de T.V.A.

Atâta vreme cât comerciantul nu s-a înregistrat ca având

calitatea de persoană impozabilă – plătitoare de T.V.A., acesta nu poate

să exercite dreptul de deducere.

Este total lipsit de relevanţă sub aspectul dreptului de

deducere, faptul că i-au fost primite plăţi din această categorie fiscală,

atâta vreme cât nu s-a depus o cerere de înregistrare ca plătitor de T.V.A.

Rolul activ pe care trebuie să-l exercite organele fiscale nu

trebuie transformat într-o obligaţie de îndrumare a activităţii agenţilor

economici, în sensul de consiliere a acestora. Nu se poate admite ca

sancţiunea pentru neformularea unei cereri de către agentul economic,

singurul în sarcina căruia este stabilită de către legiuitor obligaţia, să fie

transferată în patrimoniul organului fiscal a cărei atribuţie principală sub

acest aspect este aceea de a primi şi înregistra solicitarea formulată.

Aşa cum s-a arătat mai sus, pentru a beneficia de dreptul de

deducere, potrivit reglementărilor în vigoare în perioada 2001-2006,

prima cerinţă care trebuia îndeplinită de către agentul economic era aceea

de a-şi dovedi calitatea de persoană înregistrată ca plătitor de T.V.A.

În absenţa unei astfel de înregistrări singura statuare care se

impune este aceea că dreptul de deducere nu poate fi acordat.

Faţă de această concluzie şi observând că nu s-au contestat

calculele şi întinderea obligaţiilor stabilite de organele fiscale urmează a se

reţine că începând cu ianuarie 2001 şi până în august 2006, reclamanta -

intimată datora T.V.A. în sumă de 63.044 lei din care achitase suma de 

29.387 lei, rămânând de plătit 33.657 lei, sumă compusă din T.V.A. din

evidenţă de 2.509 lei şi T.V.A. debit suplimentar de 31.848 lei (fila 37).

La suma de 33.657 lei se calculează accesoriile reprezentând penalităţi şi

dobânzi plus majorări (fila 47), ajungând la un total de 52.856 lei.

Aceste calcule sunt determinate, pe de o parte, de

raţionamentul mai sus exprimat potrivit căruia agentul economic nu era

îndreptăţit să deducă T.V.A., aşa încât deducerile operate nu pot fi avute

în vedere la calculul obligaţiei fiscale, iar pe de altă parte, se impune a fi

achitată diferenţa de T.V.A. calculată de organul de control şi plătită

numai în parte de agentul economic.

Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursul este fondat şi în

baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a fi admis, iar în fond

modificată sentinţa în sensul respingerii acţiunii.

Domenii speta

Spete similare