Legea nr.10/2001. reguli aplicabile în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţită a solicita restituirea imobilelor.

LEGEA NR.10/2001. REGULI APLICABILE ÎN PRIVINŢA

DOVEDIRII DREPTULUI DE PROPRIETATE AL

PERSOANEI ÎNDREPTĂŢITĂ A SOLICITA RESTITUIREA

IMOBILELOR.

Art.22 din Legea nr.10/2001

Potrivit art.22 din Legea nr.10/2001, „actele doveditoare

ale dreptului de proprietate, precum şi în cazul moştenitorilor, cele

care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare …”.

Deoarece textul citat nu conţine prevederi speciale în

privinţa dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite

asupra imobilelor solicitate şi, eventual, a calităţii sale de

moştenitor al fostului ori adevăratului proprietar, înseamnă că sunt

aplicabile regulile de drept comun, respectiv cele întâlnite în

materia acţiunii în revendicare imobiliară.

(Decizia civilă nr.364/A din 18 octombrie 2007, pronunţată

de Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă pentru cauze privind conflicte de

muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie).

Prin acţiunea înregistrată la data de 24 iulie 2006, D.C.C. a

formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr.2202/2006 emisă de

Primarul Municipiului Piteşti prin care a solicitat, în temeiul Legii

nr.10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Piteşti, B-dul 

Eroilor, nr.43, iar, în caz  contrar, să i se acorde despăgubiri băneşti în 

echivalent.

Contestatorul a arătat că este unicul moştenitor al defuncţilor

D.I.C.  şi D.E.-E., iar autoarea sa,  a fost  expropriată  prin deciziunea de

expropriere nr.15/1943 a Curţii de Apel Bucureşti, cu suprafaţa de 396

m.p., rămânându-i în proprietate în anul  1943 suprafaţa de 4390 mp.

Din acest teren i s-a atribuit 2490 m,p. şi i s-a eliberat titlu de

proprietate, iar diferenţa de 1900 m.p. a solicitat-o în temeiul Legilor

nr.10/2001 şi nr.247/2005.

Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr.165 din17 mai 2007,

a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr.2202/2006 emisă de Primarul

Municipiului P. şi a dispus restituirea în natură a imobilului situat în

Piteşti, B-dul Eroilor, nr.43, compus din teren de 1900 m.p.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut  următoarele:

Contestatorul este unicul moştenitor al defuncţilor D.I.C. şi

D. E. E. şi persoană îndreptăţită la reconstituire.

Prin decizia de expropriere nr.15/08.12.1943 a Curţii de Apel

Bucureşti  a fost expropriată  suprafaţa de 396 m.p., rămânându-i în

proprietate 4390 m.p. la nivelul anului 1943, suprafaţă care, deşi nu a

făcut obiectul exproprierii, a fost preluată abuziv de stat, fără a primi în

schimb nici o despăgubire.

Din  totalul de 4390 m.p. i-a fost reconstituit deja dreptul de

proprietate pentru 2490 m.p. şi diferenţa de 1900 m.p. a solicitat-o

printr-o notificare în temeiul Legii nr.10/2001, iar prin dispoziţia

nr.2202/2006 ce a fost contestată i-a fost respinsă cererea formulată, pe

motiv că petentul nu a depus acte de proprietate pentru acest teren şi că

terenul în litigiu se află în proprietatea altor persoane.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză a

rezultat că terenul în litigiu de 1900 m.p. este în circuitul civil,  nu face

parte din domeniul public sau privat al acestuia, fapt ce rezultă din

arhivele Primăriei Piteşti ce au fost avute în vedere de expert, nu este

afectată suprafaţa în litigiu de construcţii sau lucrări de utilitate publică.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal,

Primarul Municipiului P., invocând următoarele:

Comisia Locală de aplicare a Legii nr.10/2001 a hotărât, în

mod întemeiat, respingerea cererii având în vedere faptul că  petentul nu

prezentat acte de proprietate  pentru terenul solicitat.  Se mai susţine că

în cauză a fost administrată şi proba cu expertiză tehnică de specialitate,

din cuprinsul căreia rezultă că a fost identificată suprafaţa de teren de

4390 m.p., constatându-se că această suprafaţă de teren se află în circuitul

civil în proprietatea mai multor persoane fizice şi juridice.

Se menţionează că aceste gospodării au fost edificate pe

terenul sus-menţionat înainte de anul 1990, an de referinţă pentru

aplicarea legilor proprietăţii, iar în zona respectivă nu au fost aplicate

decrete de expropriere.

Instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut că terenul în

suprafaţă de 1900 m.p. se află în circuitul civil şi poate fi restituit,

întrucât, aşa cum reiese şi din motivarea sentinţei civile atacate, nu a făcut

nici o precizare cu privire la localizarea terenului respectiv, limitându-se

la un singur aspect, respectiv faptul că terenul nu se află în domeniul

public şi nici în cel privat al statului şi pe cale de consecinţă poate fi

restitui, nemenţionându-se însă nici amplasamentul, nici eventualele

vecinătăţi şi de asemenea neţinând cont nici de actele de proprietate

depuse la dosar ale persoanelor care deţin acele terenuri.

În motivarea hotărârii instanţei de fond,  nu s-a putut,  să se 

indice clar limitele amplasamentului restituit reclamantului.

Or, în aceste condiţii în care instanţa de fond a trecut în mod

cu totul nejustificat peste actele de proprietate ale persoanelor care deţin

terenuri pe acest amplasament solicitat şi de reclamant şi, de asemenea,

având în vedere faptul că terenul atribuit reclamantului nu poate fi

practic identificat şi nici delimitat, ci doar se face referire la faptul că

reclamantul este îndreptăţit la restituirea unei suprafeţe de 1900 m.p. pe

vechiul amplasament, se apreciază că în mod netemeinic şi nelegal

instanţa de fond a pronunţat sentinţa atacată.

Se solicită admiterea apelului, desfiinţarea în totalitate a

soluţiei instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii şi menţinerii

Dispoziţiei Primarului Municipiului P. nr.2202/2006.

Apelul este fondat.

Legea nr.10/2001 nu conţine prevederi speciale în privinţa

dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţită a cere

restituirea imobilelor, fiind  aplicabile regulile de drept comun, respective

cele întâlnite în materia acţiunii în revendicare imobiliară. După

efectuarea procedurii prealabile prevăzută de Legea nr.10/2001,

reclamantul s-a adresat instanţei de judecată pentru a se dispune

restituirea în natură a unui imobil teren în suprafaţă de 1900 m.p. care a

aparţinut în proprietate autoarei  sale  – şi pe care o succede ca unic

moştenitor.

În dovedirea acţiunii reclamantul a depus la dosar o copie a

deciziunii de expropriere nr. 15 din 8 decembrie 1943, în care se

menţionează că autoarea sa a fost expropriată cu suprafaţa de 394 m.p.,

rămânându-i o suprafaţă în proprietate de 4390 m.p.

Potrivit art.22 din Legea nr.10/2001, „actele doveditoare ale

dreptului de proprietate, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care

atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare …”.

Deoarece textul citat nu conţine prevederi speciale în privinţa

dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite asupra

imobilelor solicitate şi, eventual, a calităţii sale de moştenitor al fostului

ori adevăratului proprietar, înseamnă că sunt aplicabile regulile de drept

comun, respectiv cele întâlnite în materia acţiunii în revendicare

imobiliară.

Întrucât textul vorbeşte de “actele doveditoare ale dreptului

de proprietate”, prin acestea se înţeleg înscrisurile constatatoare ale unui

act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ cu efect constitutiv,

translativ sau declarativ de proprietate şi care generează o prezumţie

relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă. Astfel,

constituie titluri de proprietate: actele juridice translative precum

vânzarea-cumpărarea, schimbul, donaţia, contractul de întreţinere, etc.;

actele juridice declarative, ca împărţeala judiciară sau tranzacţia; hotărârile

judecătoreşti de partaj, de constatare a uzucapiunii imobiliare (acte

jurisdicţionale declarative), ordonanţele de adjudecare, hotărârile

judecătoreşti prin care este suplinit consimţământul debitorului obligaţiei

de a încheia un contract etc.

Din această perspectivă, deciziunea  de expropriere depusă de

reclamant nu reprezintă în sensul legii “act doveditor al dreptului de

proprietate”,  pentru terenul neexpropriat, care nu a făcut obiectul

analizei în cauza respectivă.  Se  atestă o simplă situaţie  de fapt, respectiv

suprafaţă rămasă după expropriere in urma măsurătorilor, fără însă a se

analiza dreptul de proprietate, care de altfel este reţinut prin deciziunea 

menţionată ca fiind aparent.  Desigur, înscrisul exhibat de reclamant

poate fi folosit în completarea probatoriului în măsura în care se

întregeşte cu înscrisuri originale (titluri de proprietate), dar această

deciziune de expropriere, nu poate avea forţa probantă a actelor juridice

enunţate,  mai sus.

Expertiza efectuată in cauză a evidenţiat faptul că întreaga

suprafaţă revendicată de intimat este în proprietatea unor persoane fizice,

care au dobândit terenurile în anii 1954, 1956 şi 1959, prin cumpărare de

la alte persoane fizice.  Astfel  N.I.L., a cumpărat in anul 1956 suprafaţa

de 700 mp, de la vânzătorul  A.I. care la rândul său a dobândit acelaşi

teren prin cumpărare de la o altă persoană fizică în anul 1947.( fila 29

fond). În înscrisul de la fila 31 se menţionează că suprafaţa de 280 mp. a

fost înstrăinată de soţii  G.  în anul 1959, familiei  S.. Vânzătorii au 

cumpărat  terenul  in anul 1956 iar autorii lor l-au dobândit în timpul

căsătoriei  prin actul de vânzare-cumpărare din  anul 1933, anterior

exproprierii autoarei reclamantului.

Cealaltă suprafaţă de 866 mp, ce a fost restituită

reclamantului  a fost dobândită prin cumpărare in anul 1957 de N.H. , 

de la numiţii M.,  proprietari ai ternului  de peste 30 ani, pe care l-au

dobândit  prin moştenire de la autoarea lor.

Este cert că terenurile ce au fost restituite reclamantului nu

au fost preluate abuziv de stat, de la autoarea acestuia, deoarece aceste

terenuri au aparţinut altor persoane, astfel că în mod greşit prima instanţă

a admis contestaţia reclamantului, care nu a reuşit să facă dovada

dreptului de proprietate în condiţiile art. 22 din Legea nr.10/2001, cu atât

mai mult cu cât a rezultat clar din concluziile raportului de expertiză că

suprafaţa solicitată este în proprietatea unor persoane fizice.

Faţă de aceste considerente, apelul pârâtei a fost privit ca fondat şi,

urmare a admiterii lui potrivit dispoziţiilor art.296 Cod procedură civilă, a

fost schimbată  sentinţa atacată în sensul  respingerii contestaţiei.

Domenii speta

Spete similare