Revocarea măsurilor preventive. Indicarea datelor sau raţionamentelor care să conducă la concluzia că ar fi încetat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive.

Decizie 494/R din 12.09.2007


. Revocarea măsurilor preventive. Indicarea datelor sau raţionamentelor care să conducă la concluzia  că ar fi

încetat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive. 

Dacă instanţa constată că temeiurile care au

determinat arestarea preventivă au încetat sau

că nu există temeiuri noi care să justifice 

privarea de libertate, dispune , prin încheiere,

revocarea arestării  preventive şi punerea de 

îndată în libertate a inculpatului.

(Curtea de Apel Piteşti - decizia 

penală nr.494/R/12.09.2007).

Prin încheierea din 10.09.2007 pronunţată de Tribunalul Argeş, printre altele,  în temeiul dispoziţiilor art.300/1

alin.2 Cod procedură penală, a fost revocată măsura arestării preventive luată faţă de inculpata şi s-a dispus punerea, de

îndată,  în libertate a acesteia, după rămânerea definitivă a hotărârii, dacă nu este arestată în altă cauză.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că lăsarea în libertate a inculpatei nu ar prezenta un pericol

concret pentru ordinea publică.

La această concluzie s-a ajuns având în vedere că,  din declaraţiile celor  opt părţi vătămate rezultă că numai

partea vătămată minoră a declarat în legătură cu această inculpată precum şi o martoră, astfel încât indiciile  temeinice

privind  contribuţia acestei inculpate la săvârşirea faptelor imputate  este restrânsă.

Pe de altă parte, faptul că această inculpată este trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de

persoane nu conduce automat la concluzia  că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

având în vedere că, în lipsa celorlalţi inculpaţi nu ar mai putea să săvârşească  astfel de fapte, iar pe de altă parte, este

mamă a doi copii minori.

Prin decizia penală nr.494/R/12.09.2007, Curtea de Apel Piteşti a constatat că prima instanţă nu a arătat, aşa

cum  cere textul  art.300/1 alin.2 Cod procedură penală, care sunt datele sau raţionamentele care să conducă la concluzia

că ar fi încetat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive.

Împrejurările neinvocate dar care ţin de stadiul procedurii, respectiv  scurgerea unei perioade de aproximativ  o

lună de la  momentul luării măsurii şi împrejurarea că a fost sesizată instanţa prin rechizitoriu, nu sunt suficiente pentru a

se aprecia că a încetat orice temei privind arestarea preventivă şi că ar fi stins pericolul concret pentru ordinea publică pe

care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatei.

Din contră, din probele administrate în cauză, s-a conturat participarea inculpatei  la  aproape toate activităţile

desfăşurate de grupul din care făcea parte, iar dobândirea bunurilor imobile de mare valoare de către această inculpată,

personal,  reflectă participarea acestuia la săvârşirea faptelor.

În consecinţă, ţinându-se seama şi de împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele, curtea a apreciat

că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică iar menţinerea arestării preventive a

acesteia este impusă şi de  necesitatea unei bune  administrări a justiţiei  în cursul judecăţii.