Indreptarea erorilor materiale. Omisiunea pronunţării asupra tuturor apelurilor declarate. Caz de casare prevăzut de art.385/9 pct.10 Cod procedură penală.

Decizie 528/R din 27.09.2007


Indreptarea erorilor materiale. Omisiunea pronunţării asupra tuturor apelurilor declarate. Caz de casare

prevăzut de art.385/9 pct.10 Cod procedură penală.

Omisiunea pronunţării asupra tuturor apelurilor

declarate nu poate fi considerată o eroare materială,

fiind incident cazul de casare prevăzut de art.385/9

alin.1 pct.10 Cod procedură penală, tribunalul

nepronunţându-se asupra unei cereri esenţiale pentru

părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să

influenţeze soluţia procesului.

(Curtea de Apel Piteşti – decizia penală

nr.528/R din 27 septembrie 2007)

Prin sentinţa penală nr.651 din 13 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, inculpata a fost

condamnată pentru săvârşirea a două infracţiuni concurente, săvârşite în formă continuată, şi achitată pentru săvârşirea

unei a treia infracţiuni.

Pe latură civilă, printre altele, a fost admisă acţiunea civilă a părţii  civile Statul Român – Agenţia Naţională de

Administrare Fiscală, inculpata fiind obligată, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 162.762 lei şi a

dobânzilor şi penalităţilor aferente.

Pentru a hotărî astfel,  prima instanţă a reţinut că inculpata Aldea Eugenia în calitate de administrator al SC”

GENA PROD” SRL Corbi a ridicat în mod repetat din patrimoniul acestei societăţi, în perioada iunie 2000  - decembrie 

2004 , diferite sume de bani sub formă de avansuri în valoare totală de 301.496,68 lei. Aceste sume nu au fost justificate cu

documente  legale şi au fost folosite în scopuri contrare intereselor societăţii. De

asemenea, inculpata a reţinut de la salariaţi şi nu a  virat în termen de 30 de zile  de la scadenţă sumele de bani

reprezentând contribuţii cu reţinere la sursă respectiv: şomaj, CAS şi impozite pe salarii iar în perioada martie 2003 –

decembrie 2004 s-a sustras de la obligaţia  privind plata contribuţiei asigurătorului la fondul de  şomaj în valoare totală de

3.312,45 lei.

Cu privire la infracţiunea prev. de art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990 s-a apreciat că nu  sunt întrunite

elementele constitutive ale acesteia, astfel încât în baza art.11  pct.2  lit. ”a” rap. la art.10 lit. „d” c.proc.pen. s-a dispus

achitarea.

În legătură cu latura civilă a cauzei s-a reţinut că pretenţiile părţii civile Agenţia Naţională de Administrare

Fiscală sunt fondate pentru suma  de 162.762 lei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de  pe lângă  Judecătoria Curtea  de Argeş  şi inculpata,

criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia penală nr.75 din 05 aprilie 2007, Tribunalul Argeş a admis apelul declarat de  PARCHETUL DE

PE LÂNGĂ  JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ, a desfiinţat sentinţa şi  a trimis  cauza spre rejudecare la aceeaşi

instanţa de fond.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că au fost încălcate  principiul unicităţii răspunderii

penale şi autoritatea de lucru judecat, pronunţându-se două soluţii de  condamnare pentru aceleaşi fapte.

Astfel fiind, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate absolută în contextul dispoziţiilor art.197

alin.2 c.proc.pen. În mod similar, instanţa de fond  a soluţionat greşit latura civilă a cauzei obligând pe inculpată la

despăgubiri civile reprezentând contravaloarea prejudiciului

produs în perioada martie 2002 - februarie 2003, deşi pentru această sumă mai exista un titlu executoriu.

Având în vedere că Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi inculpata au criticat împreună

aspectele reţinute  mai sus, în baza art.379  pct.2 lit. ”b” c.proc.pen. şi art.197 alin.1 şi 2 c.proc.pen. au fost admise ambele

apeluri, desfiinţată în întregime  sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

S-a recomandat ca instanţa de fond să procedeze conform art.335 alin.2 c.proc.pen. dispunând reunirea cauzei

de faţă cu cea în care a fost pronunţată sentinţa penală nr.306/2003 a Judecătoriei Curtea de Argeş, desfiinţând  parţial

aceasta din urmă sentinţă şi pronunţând o nouă hotărâre în raport cu toate actele materiale care intră în conţinutul

infracţiunii continuate.

Impotriva acestei decizii, au declarat recurs Direcţia generală a Finanţelor Publice Argeş şi Agenţia Naţională

de Administrare Fiscală – reprezentantă a Statului Român, citate în cauză de către tribunal, ca părţi civile, acestea

neindicând criticile pe care le aduc hotărârii atacate.

Prin decizia penală nr.528/R din 27 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, au fost admise

recursurile declarate de părţile civile Direcţia generală a Finanţelor Publice Argeş şi Statul Român, prin Agenţia Naţională

de Administrare Fiscală şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Curtea a reţinut următoarele:

Verificând minuta  întocmită conform  art.309 Cod procedură penală, s-a constatat că tribunalul a admis

apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Conţinutul minutei se regăseşte în dispozitivul „ în extenso”  al deciziei penale nr.75/2007 pronunţată de

Tribunalul Argeş.

Ulterior, prin încheierea camerei de consiliu din data de  25.04.2007, pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a

dispus, în baza art.195 Cod procedură penală, îndreptarea, din oficiu,  a erorii materiale  din dispozitivul deciziei penale

nr.75/5.04.2007 a Tribunalului Argeş, în sensul că a fost  înlocuită  menţiunea „admite apelul” cu menţiunea „ admite 

apelurile”.

Având în vedere această situaţie, prin prisma articolului nr.195 Cod procedură penală, curtea a notat că,  nu

constituie eroare materială în sensul dispoziţiilor mai înainte  menţionate, omisiunea instanţei de a se pronunţa şi de a se

consemna  în minuta şi dispozitivul deciziei  soluţia dată apelului declarat de una  dintre părţi.

Lecturând minuta deciziei, curtea a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine  asupra cărui apel a deliberat 

instanţa de apel.

Din examinarea deciziei tribunalului, s-a constatat că acesta a omis să se pronunţe  asupra apelului declarat de

către inculpată. Chiar dacă în considerentele deciziei se examinează motivele de apel ale inculpatei, motivarea  hotărârii

este  ulterioară deliberării şi nu poate suplini omisiunea de a se pronunţa  cu privire la  calea de atac folosită de una din

părţile  litigante.

Această omisiune nu poate fi considerată o eroare materială, cum în mod greşit a socotit instanţa de apel,

încercând să o remedieze  printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale, în baza art.195 Cod procedură penală.

O atare omisiune, în opinia curţii, constituie caz de casare a hotărârii, potrivit art.385/9 alin.1 pct.10 Cod

procedură penală, tribunalul nepronunţându-se  asupra unei cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile

lor şi să influenţeze soluţia procesului.