Prescripţia achizitivă. Aplicarea dispoziţiilor Decretului-Lege nr.115/1938.

Prescripţia achizitivă. Aplicarea dispoziţiilor Decretului-Lege nr.115/1938.

Curtea constată că prin sentinţa civilă nr. 1288/3.12.2003 a Judecătoriei Zărneşti  s-a respins acţiunea formulată de  reclamanţii BG şi BM , în contradictoriu cu pârâţii G.Ş. , G.Ş.Ş. , G.M.  şi P.C .

Împotriva acestei sentinţe au declarat  apel reclamanţii BM şi  BG , criticând-o pentru netemeinicie şi  nelegalitate.

Tribunalul Braşov prin decizia civilă nr. 95/31 martie 2009 a respins  apelul declarat de reclamanţii BM şi BG – cel de-al doilea decedat în cursul procesului la data de 05.05.2007 – apel continuat de moştenitorii săi BG, BI, BS, BM – prin curator BM -, BR, BR, BMA şi BC împotriva sentinţei civile nr.1288/03.12.2003 pronunţată de Judecătoria Zărneşti în  dosarul civil nr.1170/C/2003 pe care a păstrat-o.

A respins cererile părţilor de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această hotărâre , instanţa de apel a reţinut că terenul cu privire la care

apelanţii reclamanţi solicită să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune este înscris în CF nr.670 Poiana Mărului, nr.top 2474, 2475.

În anul 1944, dată la care se susţine că autorul apelanţilor reclamanţi – MM – a început posesia asupra imobilului, în evidenţele funciare era înscris ca titular al dreptului de proprietate S.I.I.I.

La 16 aprilie 1945, în baza încheierii Judecătoriei Rurale Zărneşti nr. G 596/1919, asupra imobilului s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea numiţilor SS, IS -minor-, MS -minoră-, AS -minoră- şi GS - minor, cu titlu de drept moştenire, în părţi egale.

La 19 martie 1946, asupra porţiunii lui GS s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea numiţilor I. I.I.S., M. Gh. P., n. S., A. I.G., născută S. şi S. I. S., cu titlu de drept moştenire.

La 18.februarie 1969, asupra porţiunii lui S. S. s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea numitei GE, cu titlu de drept moştenire testamentară.

La 16 august 1994, asupra porţiunii lui I. S. s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea numitei S. M.,soţie, cu titlu de drept moştenire.

La 31 iulie 1995, asupra cotei aparţinând  lui GE, s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea numiţilor intimaţi pârâţi din prezenta cauză – cu titlu de drept moştenire.

La aceeaşi dată, asupra cotei aparţinând  lui S. M. s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea numiţilor S. G, S. A şi S. S, cu titlu de drept moştenire.

Apoi, asupra cotelor aparţinând AS., căsătorită G., s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea lui GG , cu titlu de drept moştenire.

Apoi asupra cotelor aparţinând M S., căsătorită P., s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea lui P. I. , cu titlu de drept moştenire.

Apoi, asupra cotei aparţinând lui I. I.I.S. s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea numiţilor S. G, S. A şi S. S , cu titlu de drept moştenire.

La data de 01 august 1995, asupra întregului imobil descris la A+1, în baza sentinţei civile nr.3055/27.02.1995 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul nr.17040/1994, s-a întabulat dreptul de proprietate cu titlu de drept ieşire indiviziune în favoarea intimaţilor pârâţi din prezenta cauză .

În răspunsurile apelanţilor reclamanţi la interogatoriu aceştia susţin că folosesc terenul în litigiu din anul 1985, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la acest teren, şi că nu li s-a comunicat faptul că intimaţii pârâţi ar fi proprietarii terenului.

Din răspunsurile intimaţilor pârâţi la interogatoriu rezultă că terenul în litigiu a făcut obiectul unui schimb în anul 1944, însă fără acte, între S. I. şi M I şi M M, dar, ulterior, a intrat în posesia lui M I , că acest teren a fost folosit de M.I., care, apoi, l-a dat lui GŞ şi soţiei acestuia E, că M M nu putea să vândă terenul pentru că nu îi aparţinea, că apelanţii reclamanţi au posedat în mod abuziv, din 1985, că discuţiile legate de posesia şi folosinţa terenului sunt vechi, intimatul GM spunând că era mic atunci când au început discuţiile, toţi intimaţii pârâţi susţinând că apelanţii reclamanţi nu sunt cunoscuţi ca şi proprietari ai terenului .

Martorul GT arată că, în perioada 1978-1984, bunicul său lucra în arendă pământul în litigiu, iar martorul îl ajuta, că proprietarul acestui teren era MI., că terenul a fost luat în arendă de la MI., nu de la M M şi că părţile se judecă pentru acest teren.

Martorul G I. arată că, în perioada anilor 1970-1985 a lucrat terenul în litigiu luându-l în arendă de la MI. care a intrat în posesia acestui teren aproximativ în perioada terminării celui de-al doilea război mondial. După anul 1985 şi în prezent terenul a fost şi este posedat de BM. , după anul 1985 începând disputele între B şi G, martorul auzind că părţile se judecă în legătură cu acest teren dar G nu a împiedicat-o pe B M. să folosească terenul.

Tribunalul a constatat, din cuprinsul deciziei civile nr.90/A/17.01.2001 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul civil nr. 5438/2000, rămasă irevocabilă urmare respingerii recursului declarat de reclamanţii B G şi B M. prin decizia civilă nr.516/R/04.04.2001 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul civil nr. 613/R/2000, că, în urma probatoriului administrat în cauza respectivă, nu s-a putut stabili cu certitudine că terenul folosit de reclamanţii BG şi BM. este acelaşi cu  cel primit în schimb de tatăl pârâtului MM de la S. I., autor al pârâţilor şi din cauza de faţă, iar în raportul de expertiză întocmit în acel dosar expertul H. a arătat că, în teren, imobilul a fost identificat numai pe baza indicaţiilor reclamanţilor.

În aceeaşi decizie instanţa a reţinut, cu putere de lucru judecat, că la data la care s-a perfectat schimbul invocat de reclamanţi (în anul 1944), S. I. era doar coproprietar al terenului în litigiu alături de alţi 6 coproprietari. Dacă bunul ar fi căzut, la partaj, în lotul acestui coproprietar, schimbul s-ar fi consolidat retroactiv, însă imobilul a căzut în lotul moştenitorilor altui proprietar tabular, astfel că schimbul a fost desfiinţat retroactiv pentru lipsa calităţii de proprietar a coschimbaşului. Însă, a mai reţinut instanţa că, în cauză, nu s-a făcut dovada schimbului.

Instanţa a mai reţinut cu acea ocazie, în legătură cu contractul de vânzare cumpărare încheiat de reclamanţi cu MM în anul 1985, că, din „întregul material probatoriu reclamanţii ştiau, la data perfectării actului de vânzare-cumpărare ( în realitate, cel mult o promisiune de vânzare-cumpărare) că situaţia imobilului este neclară şi că îşi asumă un risc, cumpărând de la o persoană care nu apărea ca proprietar (sau ca moştenitor al proprietarului) în nici un act (înscris ori nu în CF)”.

Din cuprinsul procesului-verbal nr.142/28.10.1998 întocmit de executorul judecătoresc BG rezultă că acesta s-a deplasat la imobilul înscris în CF 670 Poiana Mărului punându-le în vedere reclamanţilor B M. şi  BG dispoziţiile deciziei civile nr.1116/A/1998 a Tribunalului Braşov în sensul de a le lăsa pârâţilor în deplină posesie şi paşnică proprietate terenul înscris în CF 670 Poiana Mărului, nr.top 2474, 2475.

În raportul de expertiză nr.447755/16.02.2009 întocmit de expert ing. AG se arată că imobilul înscris sub nr.top 2474, 2475 constituie un corp comun de proprietate având categoria de folosinţă „păşune”, pe teren sunt delimitate 3 parcele care constituie împreună nr.top 2474, 2475, acestea sunt folosite de apelanţii reclamanţi B, iar în cartea funciară dreptul de proprietate asupra acestora este înscris în favoarea intimaţilor pârâţi .

Din probele administrate în cauză şi prezentate anterior tribunalul a constatat că susţinerea apelanţilor reclamanţi în sensul că, în persoana acestora sunt îndeplinite condiţiile pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu prin uzucapiune, nu este întemeiată, după cum nici invocarea joncţiunii posesiilor nu are susţinere în probele administrate.

 Tribunalul a reţinut că, în cazul uzucapiunii începute în intervalul septembrie 1943-iulie 1947, posesorul va putea să dobândească dreptul de proprietate sau un alt drept real susceptibil a fi dobândit prin uzucapiune în condiţiile prevăzute de Codul civil român extins în teritoriile de peste Carpaţi.

 In materia prescripţiei achizitive, Codul civil consacră principiul potrivit căruia aceasta este fondată pe faptul posesiei în perioada cerută de lege a unui imobil (art.1846 Cod civil).

În conformitate cu dispozitiile art.1846 alin.2 C.civ. pentru existenţa posesiei trebuie îndeplinite cumulativ două elemente: corpus, respectiv actele materiale de folosire şi animus , respectiv elementul intenţional , care constă în faptul ca cel ce săvârşeşte actele materiale de folosire ale bunului are intenţia de a le face pentru sine, astfel cum le-ar fi exercitat proprietarul sau titularul dreptului real. Spre deosebire de elementul material, care poate fi exercitat fie personal de posesor, fie prin reprezentant, elementul intenţional  fiind un element de natură psihică, trebuie să fie prezent direct şi nemijlocit în persoana posesorului. Pentru a dovedi posesia, este necesar a se face dovada ambelor elemente.

Spre deosebire de posesie, detenţia precară presupune puterea materială a unui lucru, fără intenţia de a poseda pentru sine, sub nume de proprietar, ci numai cu intenţia de a deţine. Întrucât detentorul posedă pentru altul, în cazul detenţiei există corpus însă nu există elementul intenţional , animus possidendi .

Posesia, ca atribut al dreptului de proprietate, există în momentul în care sunt întrunite cele două elemente, corpus si animus . Pentru a produce însă efecte juridice, posesia trebuie să fie utilă, iar pentru a fi utilă este necesar să îndeplinească anumite calităţi care, în acelaşi timp reprezintă şi condiţii ale unei posesii utile, cum ar fi acelea de a fi continuă, neîntreruptă, netulburată, publică, neechivocă şi sub nume de proprietar.

În ce priveşte posesia, codul prevede, în art.1847, că pentru a duce la dobândirea drepturilor reale prin prescripţie, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar. Toate aceste condiţii pe care trebuie să le îndeplinească posesia sunt cumulative şi fac ca aceasta să fie aptă de a duce la dobândirea drepturilor reale ca urmare a exercitării ei pe durata cerută de lege. Lipsa calităţilor posesiei constituie vicii ale sale.

Joncţiunea posesiilor este o facultate pentru posesorul subsecvent, şi înseamnă adăugarea la termenul posesiei actuale ( proprii) a timpului cât lucrul a fost posedat de autorul său, cu condiţia ca posesorul actual să nu poată schimba în avantajul său natura posesiei anterioare (art.1860 C.civ.). Pentru a se realiza joncţiunea posesiilor este necesar un raport juridic între autor şi posesorul subsecvent, joncţiunea fiind exclusă când posesorul actual a intrat în posesie prin uzurpare sau autorul acestuia a fost un simplu detentor precar al bunului imobil.

Pornind de la dispoziţiile legale precitate, aşa cum s-a arătat anterior, din probele administrate nu rezultă că M M, autorul apelanţilor reclamanţi ar fi posedat imobilul în litigiu începând cu anul 1944 aşa cum au susţinut apelanţii reclamanţi când au invocat joncţiunea posesiei lor cu cea a autorului lor.

Acest aspect rezultă atât din cuprinsul deciziei civile nr.90/A/17.01.2001 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul civil nr.5438/2000, rămasă irevocabilă urmare respingerii recursului declarat de reclamanţii BG şi B M. prin decizia civilă nr.516/R/04.04.2001 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul civil nr. 613/R/2000 anterior prezentat, cât şi din declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei de apel, precum şi din răspunsurile intimaţilor pârâţi la interogatoriu.

Astfel, martorii au arătat că terenul ar fi fost posedat începând aproximativ din perioada sfârşitului celui de-al doilea război mondial de către M I., care l-a şi dat în arendă martorului GI., iar după decesul lui M I., aproximativ în anii 1973-1974, terenul a fost dat în arendă de către M M, autorul apelanţilor reclamanţi care, în anul 1985 a şi încheiat cu apelanţii reclamanţi actul sub semnătură privată invocat de aceştia ca fiind  „contract de vânzare-cumpărare” .

Aşa fiind, se constată că apelanţii reclamanţi nu au dovedit că autorul lor a posedat imobilul în litigiu începând cu anul 1944 , şi nici că posesia acestuia ar fi îndeplinit condiţiile prevăzute de art.1847 C.civ. pentru a fi aptă să producă efectele juridice prevăzute de art.645 şi art.1837 C.civ.

Mai departe, s-a constatat că apelanţii reclamanţi posedă imobilul în litigiu din anul 1985 însă nici posesia lor nu este utilă, deoarece nu a fost o posesie netulburată, din actele dosarului, precum şi din răspunsurile părţilor la interogatoriile administrate şi din declaraţiile martorilor rezultând că, încă de  la nivelul anului 1998 între părţi au existat pe rolul instanţelor de judecată mai multe litigii, una dintre hotărârile judecătoreşti chiar încercându-se a fi adusă la îndeplinire cu concursul executorului judecătoresc, anume aceea prin care apelanţii reclamanţi erau obligaţi să lase în deplina posesie şi paşnica proprietate a intimaţilor reclamanţi imobilul teren obiect al prezentului litigiu.

În aceste condiţii prima instanţă în mod corect a reţinut că nu se putea invoca în cauză joncţiunea posesiilor, că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil, având în vedere faptul că posesia apelanţilor reclamanţi a început în anul 1985 când, pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune, trebuie să faci dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Decretul Lege nr.115/1938.

Împotriva susmenţionatei hotărâri a declarat recurs reclamanta B M..

În dezvoltarea motivelor de recurs  se susţine că din anul 1985 a cumpărat şi intrat în posesia unor suprafeţe de teren , astfel cum rezultă  din antecontractele de vânzare cumpărare.

Aceste suprafeţe de teren au fost folosite în mod continuu , public , netulburat şi sub nume de proprietar de către vânzătorii identificaţi în actele  aflate la dosarul cauzei.

Raportul de expertiză efectuat  în cauză evidenţiază faptul că atât  recurenta cât şi defunctul ei soţ foloseau suprafaţa  de teren aferentă nr. top 2474, 2475, aceste parcele fiind delimitate  cu semne vizibile de proprietăţile învecinate.

În continuare se aduc critici raportului de expertiză , susţinându-se că ceea ce interesează în cauză este identificarea corectă a imobilului supus uzucapiunii.

În ceea ce  priveşte sentinţa civilă nr. 3055 /1995 a Judecătoriei Zărneşti, recurenta reclamantă nu a fost parte în acel proces de sistare indiviziune , motiv pentru care nu îi sunt opozabile  cele două înscrisuri prezentate de intimaţii pârâţi.

Intimaţii pârâţi au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului  declarat şi menţinerea deciziei  atacate ca legală şi temeinică .

Examinând decizia recurată în raport cu criticile formulate în  recurs, Curtea constată că recursul este nefondat.

Motivele de recurs invocate  de recurenta reclamantă nu se circumscriu  motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă.

Criticile vizează în esenţă raportul de expertiză cu privire la identificarea imobilului supus prescripţiei achizitive şi probele administrate  în cauză care ar dovedi dobândirea  dreptului de proprietate asupra  imobilului teren , prin cumpărare , în baza unui antecontract  şi a exercitării unei posesii utile asupra  acestui imobil .

Referitor la exercitarea  unei posesii  utile în raport cu dispoziţiile art. 1846 – 1847  Cod civil, în speţă probele  administrate au demonstrat  neîndeplinirea condiţiilor pentru a dobândi dreptul  de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Relevante sub acest aspect sunt răspunsurile la interogatoriu din care  rezultă că terenul în litigiu a făcut obiectul unui schimb în anul 1944  însă fără acte între S. I. şi M.I. şi M, precum şi  faptul că reclamanţii au  posedat în mod abuziv  din 1985 .

Din antecontractul de vânzare cumpărare , coroborat cu întregul  material probator rezultă cu deplină  evidenţă că situaţia juridică  a imobilului era neclară , precum şi faptul că  prin cumpărarea cestuia reclamanţii şi-au asumat un risc , deoarece vânzătorul nu era proprietarul  bunului vândut.

Prin decizia civilă 516/2001 a Curţii de Apel Braşov s-a stabilit cu putere de lucru judecat că la data la care s-ar fi perfectat schimbul de terenuri, respectiv în anul 1944 , S. I. era doar coproprietar  al terenului alături de alţi şase coproprietari . Însă, instanţa a reţinut  că în cauză nu s-a făcut dovada schimbului.

Pe de altă parte, prin decizia civilă nr. 1116/1998 a Tribunalului Braşov a fost admisă acţiunea în revendicare a pârâţilor din prezenta cauză, reclamanţii fiind obligaţi să le lase  în deplină posesie şi proprietate  terenul înscris în CF nr. 670 Poiana Mărului.

În ceea ce priveşte joncţiunea posesiilor, aceasta este exclusă , atâta timp cât autorul  reclamanţilor nu a posedat imobilul începând cu anul 1944 , iar posesia  acestuia nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1847 Cod civil pentru a fi aptă să producă efectele  juridice prevăzute de art. 645 şi art. 1837 Cod civil.

Ceea ce are relevanţă în prezenta  cauză în raport cu momentul  de la care reclamanţii posedă imobilul  este legea aplicabilă. Sub acest aspect  prevederile diferite din Codul civil referitoare la uzucapiunea  dreptului de proprietate imobiliară nu sunt aplicabile în teritoriile aflate  sub regimul publicităţii  cărţilor funciare , uzucapiunea având  un caracter de excepţie.

Prin decizia civilă nr. 86 a  Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că posesia imobilelor situate  în regimul de carte funciară , începute sub imperiul Decretului Lege 115/1938 acţiunea  în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementată în exclusivitate  de prevederile acestui decret chiar şi după data intrării în vigoare a Legii 7/1996.

În speţă fiind vorba de o regiune  supusă  regimului de publicitate  imobiliară, prin vechile cărţi funciare , uzucapiunea se circumscrie dispoziţiilor  art.  28 potrivit căreia „cel ce a posedat un bun nemişcător , în condiţiile legii timp de 20 de ani după moartea  proprietarului înscris în cartea funciară , va putea cere înscrierea dreptului  uzucapat.”

Faptul posesiunii , ca fundament al prescripţiei achizitive, nu  este demonstrat în condiţiile prevăzute de  art. 28 din actul normativ  menţionat.

Faţă de considerentele ce preced , în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul declarat a fost respins.

Decizia nr. 1286/R/28 octombrie 2009

Domenii speta

Spete similare