Despăgubiri

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 9.11.2009 la Tribunalul Olt reclamantul C. C. C. în contradictoriu cu pârâtul  Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se  dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 83.683 lei, cu titlu de „reparare a pagubei băneşti” produsă ca o consecinţă directă a arestării şi inculpării sale, suma reprezentând: cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului la apărare în cadrul procesului penal; echivalentul salariilor lunare şi ale altor drepturi ale poliţiştilor ce s-ar fi cuvenit în mod corespunzător şi reclamantului, în perioada 22.03.2006 - 18.08.2009; plăţile făcute de reclamant, reprezentând restituirea cheltuielilor de şcolarizare, pentru perioada 2004 - dec.2005; precum şi la plata sumei de 300.000 lei daune morale, pentru consecinţele deosebit de grave produse asupra reclamantului şi a familiei acestuia.

În motivarea acţiunii s-a arătat, în fapt, că  prin Ordonanţa din 18 august 2009, definitivă, dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt în dosarul, după o perioadă de 3 ani şi jumătate, s-a dispus scoaterea reclamantului de sub urmărire penală pentru infracţiunea de  dare de mită, deoarece fapta nu a fost săvârşită de reclamant.

Privarea de libertate a reclamantului a început în seara zile de 22 martie 2006, urmare a unei înscenări judiciare, bazată pe un denunţ calomnios făcut de ofiţerul de poliţie B. Gh. Aşa fiind, prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt s-a dispus reţinerea, pentru 24 ore, a reclamantului împreună cu tatăl lui, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. A doua zi s-a  pus în mişcare acţiunea penală în ceea ce-l priveşte pe reclamant şi prin încheierea nr. 26/23.03.2006 a Tribunalului Olt s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului pe o perioadă de 29 de zile. Recursul declarat împotriva acestei ordonanţe a fost admis de Curtea de Apel Craiova, la data de 27.03.2006, care a dispus punerea  în libertate a inculpaţilor (reclamantul şi tatăl lui).

Lupta reclamantului pentru dovedirea nevinovăţiei a durat peste 3 ani, timp în care, într-o primă perioadă, organele de urmărire penală nu au făcut altceva decât să  încerce să ascundă înscenarea a cărei victimă fusese reclamantul.

Cea mai gravă consecinţă a  privării reclamantului de libertate şi a inculpării sale o reprezintă scoaterea sa din poliţie, începând cu data de 29.06.2006, prin considerarea ca „nepromovat” la examenul de definitivare în profesia de poliţist, din iunie 2006. În realitate

aceasta s-a întâmplat deoarece a fost considerat a fi „infractor”, situaţie în care a fost în imposibilitate de a-şi continua temele specifice din programul de pregătire în vederea definitivării şi de a promova examenul de definitivare. Prin nepromovarea examenului  s-a dispus şi încetarea raporturilor de serviciu. Convins fiind de nedreptatea suferită, reclamantul a atacat în contencios decizia şi, în prima fază s-a admis acţiunea şi s-a dispus reintegrarea în serviciu, pentru ca, prin decizia curţii de apel, acţiunea să fie respinsă.

Pretenţiile băneşti sunt reprezentate de plata onorariilor de avocat în faza de urmărire penală, judecată, care se ridică la 3.600 lei; cheltuielile de transport, evaluate la 5.515 lei,  drepturile salariale, aproximativ 72.000 lei, iar restituirea cheltuielilor de  şcolarizare, 2.568 lei.

Prejudiciul moral constă în primul rând în situarea reclamantului într-o poziţie de victimă a unei înscenări judiciare; apoi denigrarea prin mass-media, starea de arest, eliberarea din poliţie într-un asemenea mod încât i-a fost imposibil  să-şi mai găsească un loc de muncă şi nu în ultimul rând în raport cu întreaga familie.

În drept au fost invocate dispoziţiile  art. 504 alin. 2 şi 3, 505 alin. 1-4, 506 alin. 1-3, 5 alin.4 şi 14 alin. 1-5 Cod pr. penală.

În susţinerea cauzei s-au depus la dosar înscrisuri, inclusiv ordonanţa din 18 august 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, ,mandatul de arestare preventivă, încheierea nr. 53 din 2006 a Curţii de Apel Craiova, sentinţa şi decizia din contencios administrativ, înscris privind veniturile pe care le-ar fi obţinut reclamantul dacă şi-ar fi continuat raporturile de serviciu cu M.A.I. şi s-au audiat martori pentru dovedirea prejudiciului moral.

Pârâtul  Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt a formulat întâmpinare, invocând, pe cale de excepţie, tardivitatea acţiunii şi, pe fond a solicitat respingerea ei ca neîntemeiată, arătând că reclamantului nu i se pot acorda daunele morale în cuantumul solicitat întrucât  a fost privat de libertate 6 zile,iar durata procesului penal şi toate consecinţele ce decurg din acesta nu  justifică pretenţiile  sale.

Prin încheierea civilă nr. 3372/31 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus  strămutarea judecării  cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Analizând probatoriul administrat în cauză, tribunalul reţine următoarele:

Circumstanţele de fapt ale cauzei:

Prin încheierea nr. 26 din 23 martie2006 a Tribunalului Olt s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului şi a tatălui lui, pe o perioadă de 29 zile, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută şi sancţionată de art. 255 Cod penal, reţinându-se în fapt că cei doi inculpaţi i-au oferit lucrătorului de poliţie B. Gh. suma de 5.000.000 lei vechi pentru a-l determina să nu înceapă urmărirea penală într-un dosar în care reclamantul era cercetat pentru tentativă de viol. În aceeaşi zi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a întocmit  referatul cu propunerea de arestare preventivă,urmarea faptului că cei doi ar fi fost surprinşi în flagrant când ofereau suma de 1.800.000 lei vechi acelui lucrător de poliţie.

Prin încheierea nr. 53/27 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova  s-au admis recursurile declarate de cei doi inculpaţi, reclamantul şi tatăl lui, şi s-a casat încheierea atacată, s-a respins propunerea de arestare preventivă şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor.

În motivarea acestei încheieri s-a arătat că, potrivit art. 148 lit. h Cod pr. penală, măsura arestării preventive poate fi luată atunci  când pentru fapta săvârşită pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a făptuitorului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În speţă, însă, s-a reţinut că deşi prima condiţie e îndeplinită,  „nu există probe certe că lăsarea în libertate a celor doi ar pune în pericol buna funcţionare a aparatului de stat şi deranjarea liniştii cetăţeneşti, nici din materialitatea faptei şi nici din elementele extrinseci faptei, elemente ce nu sunt reţinute concret nici în actul de sesizare al instanţei şi nici în încheierea prin care s-a dispus arestarea inculpaţilor.”

Prin Ordonanţa din 18 august 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului, pe motiv că fapta nu a fost săvârşită de el. 

În paralel reclamantul a atacat, pe calea contenciosului administrativ, şi dispoziţia nr. S/1791/29.06.2006, emisă de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti,prin care  s-a dispus, unilateral, încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, în considerarea nepromovării de către acesta a examenului de definitivare în profesia de poliţist,şi a solicitat şi reîncadrarea în funcţia de agent de poliţie, deţinută anterior,precum şi obligarea la plata  unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în activitate.

Prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a, s-a admis acţiunea reclamantului, aşa cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, iar prin decizia civilă nr. a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a de Contencios Administrativ şi Fiscal s-a  admis recursul, s-a modificat în tot hotărârea şi s-a respins acţiunea reclamantului.

Reclamantul s-a mai adresat, formulând un memoriu,Ministrului Administraţiei şi Internelor, solicitând reactivarea ca agent de poliţie, urmare a definitivării cercetărilor penale urmare cărora s-a constatat că nu a săvârşit nici o faptă penală, şi, de asemenea,  a sesizat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Texte de lege incidente:

Art. 52 alin. 3 Constituţia României

(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

Art. 504 Cod pr.penală

 (2) Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

 (3) Privarea sau restrângerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, după caz, prin ordonanţa a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţa a procurorului de scoatere de sub urmărire penala sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzuta în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitiva de achitare sau prin hotărâre definitiva de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzuta în art. 10 alin. 1 lit. j).

Felul şi întinderea reparaţiei

Art. 505 Cod pr. Penală

(1) La stabilirea întinderii reparaţiei se tine seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsa.

(2) Reparaţia consta in plata unei sume de bani sau, ţinându-se seama de condiţiile celui îndreptăţit la repararea pagubei si de natura daunei produse, in constituirea unei rente viagere ori în obligaţia ca, pe cheltuiala statului, cel privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsa să fie încredinţat unui institut de asistenta sociala şi medicală.

(3) Persoanelor îndreptăţite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează, la vechimea în munca stabilita potrivit legii, şi timpul cat au fost private de libertate.

(4) Reparaţia este, în toate cazurile, suportata de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Acţiunea pentru repararea pagubei

 Art. 506 Cod pr. penală

(1) Acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornita de persoana îndreptăţita, potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuata sau pornita de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa.

(2) Acţiunea poate fi introdusa în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecata sau a ordonanţelor procurorului, prevăzute în art. 504.

(3) Pentru obţinerea reparaţii pagubei, persoana îndreptăţita se poate adresa tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază, chemând în judecata civila statul, care este citat prin Ministerul Finanţelor Publice.

(4) Acţiunea este scutita de taxa judiciara de timbru.

(5) Hotărârea este supusă numai recursului.

Art.998 Codul civil

Orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greşeala s-a ocazionat, a-l repara.

Art. 999 Codul civil

Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenta sa.

Consideraţiile tribunalului  cu privire la acţiunea reclamantului:

O primă menţiune care se impune a fi făcută este aceea că, cu privire la excepţia de tardivitate invocată de către pârât, excepţie asupra căreia instanţa este obligată să se pronunţe, conform art. 137 Cod pr. civilă, înainte de cercetarea fondului cauzei, tribunalul s-a pronunţat prin încheierea de şedinţă din data de 8.11.2010, respingând-o ca neîntemeiată, iar pentru aceea că argumentele de fapt şi de drept au fost reţinute cu acea ocazie, nu vor mai fi reluate în acest moment.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul consideră în parte întemeiată acţiunea reclamantului,pentru considerentele ce urmează:

În aplicarea reglementării cadru din Constituţia României,potrivit căreia  statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, s-a  menţionat în art. 504 din Codul de pr. penală că acest drept, la repararea pagubei,îl are si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea in mod nelegal. Tribunalul apreciază că reclamantul este în drept să invoce aceste dispoziţii legale în condiţiile în care a fost arestat preventiv pentru o faptă ce,ulterior, prin ordonanţa procurorului, s-a decis că nu ar fi fost săvârşită de el. Este dificil de susţinut, şi  tribunalul nu achiesează la acest punct de vedere, că la momentul arestării ar fi fost indicii suficiente care să justifice această măsură, în condiţiile în care persoana este, în final, scoasă de sub urmărire penală pentru motivul că fapta nu a fost săvârşită de ea. Aşa fiind, tribunalul reţine că pentru cele 6 zile de arest preventiv şi pentru toate consecinţele pe care această situaţie de fapt le-a creat reclamantului şi familiei lui, acesta este în drept să obţină o reparaţie patrimonială.

În soluţionarea unei astfel de cereri sunt aplicabile normele Codului civil, respectiv ale art. 998 şi 999 care, prin dispoziţii de principiu, concepute în termeni generali, permit o interpretare largă, de natură a asigura o  reparare integrală a prejudiciului produs reclamantului, fără a distinge între  cel material şi cel moral.

Dacă sub aspectul întinderii prejudiciului, în ceea ce-l priveşte pe cel material, acesta poate fi cuantificat potrivit prevederilor art. 1084 cod civil, pentru cel moral chestiunea este mai dificil de abordat.

În privinţa prejudiciului material, tribunalul a reţinut că sunt întemeiate cererile reclamantului de plată a cheltuielilor de transport, efectuate în cursul procesului penal, şi dovedite cu chitanţele şi bonurile de la dosarul cauzei, pe care le-a acordat în întregime, în cuantumul pretins, de 5515 lei.

Reclamantul a solicitat şi obligarea la plata parţială a onorariilor avocaţilor,plătite în cursul urmăririi penale, iar tribunalul ar fi considerat, pentru toate argumentele de fapt şi de drept deja expuse, întemeiată şi o astfel de cerere, dar  a reţinut că la dosarul cauzei toate aceste chitanţe, dovedind plata onorariilor de avocat, sunt pe numele tatălui reclamantului ( a se vedea copiile chitanţelor de la filele 141 şi 144 din dosar), aşa încât reclamantul nu a făcut dovada, potrivit cu cerinţa din art. 1191 Cod civil, că a efectuat aceste cheltuieli şi pentru acest motiv această pretenţie a fost respinsă. 

Reclamantul a mai solicitat şi plata drepturilor salariale care i s-ar fi cuvenit în perioada 22.03.2006-18.08.2009, motivând că pierderea calităţii de angajat se datorează tot procesului penal în care a fost implicat, finalizat prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală.

Chiar dacă s-ar accepta că reclamantul ar fi putut face dovada susţinerilor sale, tribunalul consideră că în condiţiile existenţei  deciziei civile a Curţii de Apel Bucureşti, o asemenea pretenţie nu  poate fi admisă. Instanţa de contencios administrativ a stabilit, cu putere de lucru judecat, atât faptul că nu se poate nici anula  dispoziţia prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale reclamantului, cât şi faptul că acesta nu poate primi,pe cale de consecinţă, drepturile salariale solicitate, acestea din dosarul de faţă incluzându-se în cele pretinse prin acea acţiune. Nu este  vorba despre o autoritate de lucru judecat în sensul ei pozitiv,pentru că nu există o identitate de părţi, ci este vorba aici de efectul negativ, şi anume acela care asigură imutabilitatea verificării jurisdicţionale; cu alte cuvinte imposibilitatea rediscutării aceluiaşi litigiu după rezolvarea lui definitivă. Aşa fiind, în condiţiile în care, în mod irevocabil, s-a decis că încetarea raporturilor de muncă ale reclamantului a fost legală şi că nu este în drept la plata de despăgubiri materiale reprezentând drepturile salariale, acesta nu poate pretinde, cu succes, într-un litigiu ca cel pendinte acelaşi lucru, făcând proba că încetarea raporturilor de muncă ar fi fost nelegală, aşa încât pretenţiile sale materiale să fie justificate.

Pentru aceste considerente, acest capăt de cerere din acţiunea reclamantului, incluzând aici şi  cheltuielile de şcolarizare, a fost respins.

Aprecierea prejudiciului moral încercat de reclamant este mai dificil de realizat, cuantificarea lui nefiind un cumul aritmetic  al suferinţelor; el nu se rezumă la determinarea „preţului” unor suferinţe fizice şi psihice, de altfel imposibil de stabilit, ci reprezintă o apreciere  globală a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului şi a implicaţiilor în toate aspectele vieţii persoanei. Aşa fiind instanţa va încerca să  determine şi să aprecieze, în măsura în care obiectiv acest lucru este posibil, ceea ce reclamantul pierdut prin arestarea sa, prin cercetarea penală în care a fost implicat, el şi familia lui, atât pe plan fizic, cât şi psihic, social,profesional din ceea ce trebuia să însemne o viaţă normală,liniştită şi fericită, pentru prezent şi viitor.

Martorii audiaţi în cauză au vorbit despre stresul reclamantului şi al familiei sale pe toată perioada cercetărilor, şi în special în perioada arestării, despre temerile cu care a rămas de atunci, despre cum s-a schimbat percepţia oamenilor în comunitate în ceea ce-l priveşte pe reclamant, despre faptul că a încetat o relaţie de prietenie cu o fată datorită faptului că era cercetat şi părinţii acesteia nu au mai permis să aibă legături cu o asemenea persoană, despre suferinţele părinţilor şi bunicilor săi.

Reclamantul a arătat că cel mai mult l-a afectat faptul că au încetat raporturile de serviciu în poliţie, dar acest aspect nu-l putem reţine în legătură cu cercetarea penală, tocmai datorită  considerentelor deciziei instanţei de contencios,la care am făcut referire.

Pe de altă parte,  tribunalul reţine şi un aspect pozitiv în viaţa reclamatului din toată această perioadă de stres evident, anume faptul că s-a şi mobilizat într-un asemenea mod, încât a reuşit să absolve cursurile unei facultăţi de drept, ceea ce este un aspect lăudabil şi care poate forma credinţa că are capacitatea de a depăşi aceste suferinţe şi de a se integra  profesional.

Aprecierea prejudiciului moral depinde de importanţa valorii morale lezate,pentru persoana respectivă. Libertatea individului este o valoare supremă şi ea a fost, într-o anumită măsură, lezată în cazul reclamantului. Ea a fost, însă, redusă ca perioadă de timp şi  consecinţele ei pe plan fizic şi psihic,se pare, din probele la care am făcut referire, tind să se atenueze tot mai mult pe măsură ce timpul a trecut.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că acordarea unei sume de 40.000 lei ca prejudiciu moral este îndestulător. Şi recunoaşterea caracterului abuziv al măsurii privării de libertate este în sine o acoperire parţială a prejudiciului moral suferit de reclamant.

Reclamantul a pretins o sumă mult mai mare, 300.000 lei, însă instanţa reaminteşte părţii, revăzând nu numai jurisprudenţa naţională, dar şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia daunele morale trebuie apreciate rezonabil, pe o bază echitabilă, corespunzător prejudiciului real şi efectiv produs victimei, că un asemenea cuantum al prejudiciului excede cu mult peste ceea ce s-a acordat deja de instanţele menţionate. Doar cu titlu de exemplu, amintim astfel  deciziile 4458/2005, 3189/2005, 1276/2004, 1256/2004, 4790/2003, 148/2008, ale Instanţei Supreme.

Nu s-au solicitat cheltuieli  de judecată.

Domenii speta

Spete similare