Judecată. Mijloace de probă. Prezumţie judecătorească. Aprecierea eronată a probelor.

Judecată. Mijloace de probă. Prezumţie judecătorească. Aprecierea eronată a probelor.

Legea nr. 64/1995, republicată, art. 33, art. 39, art. 137 alin. (1)

Hotărârea judecătorească se poate întemeia şi pe prezumţii, dacă acestea au greutatea şi puterea de a naşte probabilitatea.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de contencios administrativ,

 decizia nr. 1488/R/COM  din 28 noiembrie 2006

Prin sentinţa civilă nr. 68/S din 4.05.2006, Tribunalul Timiş sa dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară privind pe debitoarea falită societate comercială, prin lichidator judiciar, în contradictoriu cu creditorii Bankcoop S.A., prin lichidatori, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, fără angajarea răspunderii patrimoniale a organelor  de conducere şi sa dispus radierea debitoarei din evidenţele registrului pentru Societăţile Agricole al judeţului Timiş.

Tribunalul a reţinut că cererea nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege întrucât din actele depuse la dosarul cauzei nu a rezultat comiterea faptei prevăzute de art. 137 alin. (1) lit. d din Legea nr. 64/1995, creditoarea făcând referire la acest text în sensul că administratorul social persoană fizică a ţinut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente  contabile sau nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, citând textul de lege fără însă a preciza concret ce faptă a comis administratorul şi nici cu ce mijloc de  probă o dovedeşte.

Dacă se invocă încălcarea legii contabilităţii de către debitoarea falită, creditoarea practic îşi valorifică propria culpă, inadmisibil faţă de dispoziţiile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 31/1954 întrucât creditoarea, în calitate de instituţie publică specializată pentru controlul financiar contabil avea atribuţia şi obligaţia de a constata eventualele nereguli în contabilitatea societăţii şi de a aplica sancţiunile corespunzătoare.

În lipsa unor procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor  la Legea nr. 82/1991 afirmaţia privind o contabilitate fictivă sau neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea îi este în egală măsură imputabilă şi creditoarei.

Dispariţia unor documente contabile nu este de asemenea dovedită ca fapt  material ci prezumată de creditoare prin nedepunerea actelor contabile de către administratorul creditoarei, însă potrivit rezoluţiei Pachetului de pe lângă Tribunalul Timiş sa confirmat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dată de acelaşi parchet, rezultând că administratorul  nu a comis infracţiunea prevăzută de art. 145 din Legea nr. 64/1995, lipsind latura subiectivă întrucât făptuitorul este paralizat astfel cum a rezultat din ancheta de cercetare penală.

Împotriva sentinţei civile a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. Timiş, solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei iar pe fondul cauzei, dispunerea atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului societăţii pentru starea de insolvenţă în care a fost dusă societatea.

Prin decizia civilă nr. 1488/R/COM din 28 noiembrie 2006, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de creditoare, a modificat în parte hotărârea primei instanţe, în sensul că a dispus ca suma de 79.151 lei din pasivul societăţii să fie suportată de către administratorul societăţii.

Curtea a reţinut că, în speţă, administratorul debitoarei, în mod vădit a refuzat a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar actele prevăzute de art. 33 din Legea nr. 64/1995, republicată, deşi avea această obligaţie potrivit art. 39 din lege, astfel cum rezultă din rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar.

Că deşi urmare sesizării formulate în vederea începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 145 din lege constând în refuzul debitorului persoană fizică sau al administratorului, directorului, directorului executiv sau reprezentantului legal al debitorului, persoană juridică, de a pune la dispoziţie judecătorului-sindic, administratorului sau lichidatorului judiciar, în condiţiile prevăzute la art. 39, documentele şi informaţiile prevăzute la art. 33 alin. 1 lit. a –  f sau împiedicarea acestora, cu rea-credinţă, de a întocmi documentaţia respectivă, sa dispus neînceperea urmării penale considerânduse că refuzul nu a fost săvârşit cu reacredinţă ci sa datorat unor cauze obiective, respectiv stării de sănătate a făptuitorului, nici până în momentul întocmiri raportului final al lichidatorului, prin care sa propus atragerea răspunderii materiale a administratorului, acestea nu au fost prezentate.

S-a mai considerat că în atare situaţie se poate prezuma cu suficientă putere doveditoare că administratorul fie a ţinut o contabilitate fictivă, fie a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă sancţionată potrivit  art. 137 alin. 1 lit. d din Legea nr. 64/1995, republicată.

Pentru a stabili această împrejurare nu mai sunt necesare alte precizări sau dovezi ce, în condiţiile dezinteresului administratorului debitoarei, citat inclusiv la recurs cu menţiunea de a preda documentele contabile, nu se justifică şi nici nu se poate transfera asupra organului fiscal, respectiv a creditoarei, responsabilităţi şi o culpă care revine în exclusivitate administratorului social.

Prin urmare, hotărârea atacată se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, ce decurge dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, fiind îndeplinite condiţiile art. 137 alin. 1 lit. d din Legea nr. 64/1995, republicată, atât în ce priveşte calitatea persoanei responsabile, intimatul fiind administrator al societăţii, cât şi existenţa faptei culpabile a acestuia aşa cum s-a arătat, aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul constând în ajungerea societăţii în stare de încetare de plăţi şi imposibilitate de executare a obligaţiilor faţă de creditori şi, astfel fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 3041 şi potrivit art. 312 alin. 1 – 3 C. pr. civ., s-a dispus admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii primei instanţe şi admiterea cererii formulate de creditoarea recurentă, dispunânduse să fie suportată de către administratorul social creanţa creditoarei recurente în sumă de 79.151 lei, din pasivul societăţii, conform tabelului definitiv al creanţelor, sumele recuperate urmând a fi depuse în cont bancar distinct la dispoziţia judecătorului sindic pentru distribuirea în condiţiile legii, potrivit dispoziţiilor art. 140 alin. 2 din Legea nr. 64/1995, republicată, menţinânduse celelalte dispoziţii ale hotărârii.

1

Domenii speta

Spete similare