Acţiune în constatare declaratorie, art. 111 Cod procedura civilă şi art. 109 Cod procedura civilă

Prin sentinţa civilă nr.1675 din 19.03.2008 a Judecătoriei Tg.Mureş s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de către pârâtă.

S-a respins cererea formulată de reclamanta C. E.-M., prin reprezentant legal C. I., în contradictoriu cu pârâţii Z.A., ca inadmisibilă.

A fost obligată reclamanta  la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada că în patrimoniul ei preexistă dreptul de folosinţă asupra terenului de 596 mp din terenul în suprafaţă de 742 mp, înscris în CF nr.1602/II, nr.top.859/2/1/1, 860/a/2/7, teren aferent casei de locuit, a cărui constatare, cu efect declarativ se cere, astfel încât acţiunea în constatare este inadmisibilă potrivit art.111 Cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr.350 din 19.11.2009 a Tribunalul Mureş s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C. E.-M., prin reprezentant legal C. I. împotriva sentinţei civile nr.1675 din 19.03.2008 a Judecătoriei Tg.Mureş.

A fost obligată apelanta la plata către intimata Z.A. a cheltuielilor de judecată  în apel.

Instanţa de apel a reţinut de asemenea că acţiunea în constatare este inadmisibilă, reclamanta având la îndemână acţiunea în realizare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta C. E.-M, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei Tribunalul Mureş, în vederea rejudecării apelului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că s-a aplicat în mod greşit art.111 Cod procedură civilă, deoarece acţiunea dedusă judecăţii nu este una de constatare ci o acţiune în realizare.

Scopul fiind urmărit de reclamantă a fost notarea în CF nr.1602/II Tg.Mureş a dreptului său de folosinţă asupra întregii suprafeţe evidenţiate tabular.

Investind instanţele judecătoreşti cu un petit de notare cu privire la un drept pretins (dreptul de folosinţă), manifestarea de voinţă a reclamantei recurente a fost aceea de realizare a dreptului său, apreciat de justiţiabil ca fiind un drept de folosinţă, prin înscrierea acestui drept în cartea funciară.

În atare condiţii, hotărârea prin care s-ar admite acţiunea reclamantei ar reprezenta în mod cert un titlu executoriu în raport cu notarea în Cartea funciară a dreptului pretins, fiind astfel depăşite limitele unei acţiuni în constatare.

În subsidiar s-a arătat că în raport de starea de fapt din speţă este evident că reclamanta recurentă nu are interesul în promovarea unei acţiuni în realizare vizând constituirea unei servituţi, atâta timp cât singura parte care posedă şi foloseşte în prezent întreaga suprafaţă de 741 mp, în calitate de teren aferent locuinţei  este chiar reclamanta, posesia acesteia nefiind tulburată în vreun  fel de intimată.

Cu privire la destinaţia şi implicit a folosinţei terenului deţinut de intimată, în partea I din Cartea funciară se precizează expres: „cota de teren aferentă locuinţei este de 741/741 parte din întreg de unde rezultă:

-întreaga suprafaţă de teren serveşte utilei folosinţe a edificatului şi dreptul invocat de reclamantă preexistă de la momentul dobândirii de către aceasta a edificatului;

-se impune clarificarea acestei situaţii, atâta timp cât descrierea din partea I-a a Cărţii funciare, nu este dublată de o evidenţiere explicită a dreptului de folosinţă în partea a III-a a Cărţii funciare.

Această contradicţie se impunea a fi lămurită şui ar fi fost necesară a aborda etapa cererilor în probaţiune.

Rolul instanţei nu este de a impune părţii o anume conduită procesuală şi nici de a îndruma partea în promovarea unei anume tip de acţiune.

Prin întâmpinarea depusă pârâta Z. A.-D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în motivele de apel reclamanta a susţinut că obiectul cererii introductive îl constituie constatarea dreptului de folosinţă al reclamantei asupra suprafeţei de 596 mp şi că aferent locuinţei este doar suprafaţa de 145 mp.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, instanţa constată că recursul declarat este nefondat din următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Tg.Mureş reclamanta C. E.-M, reprezentată de legal de C. I., a chemat în judecată pe pârâta Z.A. solicitând:

-constatarea dreptului de folosinţă, în favoarea reclamantei, asupra cotei părţi de 596 mp din terenul în suprafaţă de 741 mp, înscris în CF nr.1602/II nr.top. 859/2/1/1; 860/a/2/7, teren aferent casei de locuit a reclamantei;

-notarea în CF menţionat a dreptului de folosinţă astfel constatat;

-cu cheltuieli de judecată.

În drept s-au invocat disp. art.480 şi următoarele Cod civil şi disp. Legii nr.7/1996.

Prin întâmpinarea depusă în şedinţa publică din 28.11.2007 (f.16) pârâta Z.A.-D. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, arătând că acţiunea în constatare a unui drept de folosinţă este inadmisibilă.

Prin răspunsul depus (f.19 dosar fond) cât şi în concluziile depuse în faţa instanţei de fond reclamanta a arătat că cererea promovată are caracterul unei acţiuni în constatare declaratorie.

Prin urmare reclamanta a fost cea care a indicat obiectul cererii de chemare în judecată, în virtutea principiului disponibilităţii şi cu care a fost sesizată instanţa, astfel încât acest aspect nu mai poate fi pus în discuţie.

Contrar susţinerilor din motivele de recurs, acţiunea dedusă judecăţii de reclamantă, conform precizărilor făcute în faţa primei instanţe a fost o acţiune în constatare.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii în constatare a dreptului de folosinţă, în favoarea reclamantei, asupra cotei părţi de 596 mp trebuie reţinute următoarele:

Dreptul de folosinţă este un atribut al dreptului de proprietate care conferă proprietarului facultatea de a întrebuinţa bunul său.

Acţiunea în constatare declaratorie este acţiunea prin care se tinde la consacrarea judecătorească a existenţei sau inexistenţei unei situaţii juridice ori a unui drept, pentru a se înlătura astfel o situaţie de incertitudine. Astfel, între definiţia dată cererii în constatare în general şi aceea dată cererii în constatare declaratorie nu există nicio diferenţă.

Potrivit cu cele precizate la art.111 Cod procedură civilă, cum în mod corect au reţinut instanţele, o condiţie inalienabilă este ca partea să nu poată cere realizarea dreptului.

Ori dreptul de folosinţă, fiind un  atribut al dreptului de proprietate, conferă proprietarului bunului posibilitatea de a solicita obligarea pârâtului la respectarea dreptului său, dacă acest drept subiectiv civilă există.

Prin urmare, reclamantul, pentru a-şi proteja dreptul său de folosinţă are la îndemână calea acţiunii în realizare reglementată de art.109 Cod procedură civilă, prin care poate să obţină condamnarea pârâtului iar în această situaţie acţiunea în constatare este inadmisibilă.

Aşadar, nefiind incident vreun motiv de modificare sau casare prev. de art.304 Cod pr.civilă, instanţa, în baza art.312 Cod procedură civilă a respins recursul declarat ca nefondat.

Văzând şi disp. art.274 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare