Infractiuni prevazute in legi si decrete

Sentinţă penală 136 din 03.03.2011


JUDECĂTORIA MOINEŞTI.

Dosar nr. 6171/260/2010

SENTINŢA PENALA NR. 136

Şedinţa publică din  martie 2011

MINISTERUL PUBLIC REPREZENTAT DE PROCUROR

IONICĂ M

Constată că prin rechizitoriul Parchet:,' ii de pe lângă Judecătoria Moineşti nr. 2221/P/2010 a fost trimis în judecat? inculpatul S.A., recidivist pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are în sânge o îmbibaţi: alcoolică peste limita prevăzută de lege, prev. de art. 87 alin.l din OUG nr. 195/2002.

Se reţine din actul de sesizare a infantei, că pe data de 12.09.2010, inculpatul a condus pe drumurile publice ur. autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare decât limita prevăzută de lege.

Din probatoriul dosarului administrat o cauză, în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti instanţa r;:;ne,

ÎN FAPT:

In seara de 07.08.2010, în jurul ord 20.25 inculpatul a fost depistat conducând autoturismul cu nr. xxxxx pe D.' 117 Modârzău-Bălălău, fiind sub influenta alcoolului.

Inculpatul a fost testat cu aparatul e/.iOtest rezultând o concentraţie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirai.

Inculpatul a fost condus la Spitalul Moineşti în vederea recoltării probelor biologice.

Din buletinul de analiză toxicologică, aliat la fila 8 dosar urm. penală, se reţine că inculpatul avea în sânge o îmbibase alcoolică de 1.00 gr.%o la prima probă, inculpatul refuzând recoltarea celei c a doua probe.

Situaţia de fapt reţinută cic instanţă este confirmată de probele administrate în cauză, astfel. Auc\.:î în i;tza de urmărire penală martorul Ciobanu Vasile(f.l0 d.u.p.), a declarat că, «T prezenţa sa, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.76 mg i alcool pur în aerul expirat.

Această declaraţie se coroborează -. i susţinerile inculpatului, care a recunoscut că a consumat băuturi aîcooln::* cu o oră înainte de a fi depistat conducând autoturismul cu nr. xxxxx' 16 dup

Având în vedere aceste declaraţi' si în raport de celelalte probe administrate în cauză, instanţa apreciază că 'îuaţia de fapt reţinută în actul de sesizare este probată.

ÎN DREPT:

Fapta inculpatului, care a condus pe drumurile publice un autovehicul, având în sânge o îmbibaţie aice -ncă ce 1.00 gr.%o, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. j c oi OUU 195/2002, pentru care se va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa ochisorn.

La individualizarea pedepse o cont. art.72 C.penal, se va avea în vedere gradul de pericol social concret ai captei, ce persoana făptuitorului, care se află în stare de recidivă postexecutorie, precum şi de circumstanţele săvârşirii faptei.

Din fişa de cazier judiciar rezultă ca inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, pedeapsă care a fost executată.

în consecinţă, aplicând dispoziţiile art. 37 lit. b raportat la art. 39 C. pen. instanţa va condamna pe incuipat la pedeapsa de 1 an închisoare.

Se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II a şi litera b. C.penal în condiţiile şi pe :jurata prev. de art.71 C.penal.

Având în vedere starea cit recidivă postexecutorie în care se află inculpatul, instanţa constată că iu sunt îndeplinite condiţiile suspendării condiţionate prevăzute de art. 81 C .pen. De altfel, îndeplinirea acestor condiţii nu crează o vocaţie în favoarea inculpatului la suspendarea executării pedepsei.

Se va dispune ca, plata onorariului avocatului din oficiu din fondurile M.J. către B.A. Moineşti în sumă de 200 <ei, conform art. 189 C.pr.pen.

In baza art. 191 alin.l C.pr pen. va fi obligat inculpatul să restituie cheltuielile judiciare avansate de stat în fazele de umiărire penală şi cercetare judecătorească în sumă de 350 le o din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile M.J. către B.A. Moineşti.

Pentru aceste motive,