Contesta?ie simula?ie

Sentinţă civilă 4075 din 15.12.2009


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ONEŞTI

JUDEŢUL BACĂU

DOSAR NR. 2722/270/2009 constatare simulaţie

Înreg. 20.05.2009

SENTINŢA CIVILĂ NR. 4075

Şedinţa publică din  data de  15.12.2009

COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:

 PREŞEDINTE – .

GREFIER - .

 Astăzi a fost  pe rol rejudecarea cauzei  civile  pentru constatare simulaţie, formulată de reclamanta …………., împotriva pârâţilor …..

La apelul nominal făcut  în şedinţă se prezintă reclamanta, personal şi asistată de avocat …….., şi pârâţii, personal şi asistaţi de avocat …... 

 Procedura legal îndeplinită.

 S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă, după care: 

Instanţa procedează la administrarea probei cu interogatoriul părţilor, răspunsurile acestora fiind consemnate de preşedintele completului de judecată şi ataşate la dosarul cauzei. Interogatoriile pârâţilor sunt luate separat.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe excepţia inadmisibilităţii formulată de pârâţi şi pe fondul cauzei:

Avocat ………, pentru reclamantă, precizează că acţiunea este admisibilă; actul public este un act simulat, probaţiunea se face prin actul secret. Actul a fost încheiat între mamă şi fiu, operând prezumţia că vânzarea cumpărarea ar fi de fapt liberalitate. Precizează că a invocat şi imposibilitatea morală a preconstituirii  unui înscris, datorită relaţiei dintre mamă şi fiu. Ceea ce interesează instanţa este actul juridic în sensul de instrumentum iuris, nu instrumentum probationis. Solicită aşadar respingerea excepţiei inadmisibilităţii invocate de pârâţi. Pe fondul cauzei, precizează că mama şi-a înstrăinat gospodăria fiului, sub rezerva uzufructului viager. Preţul de fapt nu s-a încasat, fiind vorba de o liberalitate cu sarcini. Pârâţii nu au dreptul să se mute, uzufructul viager este un drept de folosinţă care aparţine în mod exclusiv reclamantei, acest drept neputând fi cenzurat. Situaţia dintre părţi este conflictuală şi singura posibilitate a reclamantei de a o curma era prezenta acţiune. Susţinerea pârâţilor că au plătit preţul înainte sau la data încheierii contractului este falsă. Banii de la bancă au fost luaţi după încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Solicită ca instanţa să constate că actul autentic este o donaţie deghizată şi să se dispună revocarea donaţiei. Precizează totodată că numai în cazul în care se va admite acţiunea, se va admite şi reconvenţionala. Respingerea acţiunii principale presupune şi respingerea reconvenţionalei. Solicită cheltuieli de judecată.

Avocat …….., pentru pârâţi, solicită admiterea excepţiei, întrucât acţiunea de faţă presupune existenţa a două acte, unul secret şi unul aparent. În prezenta cauză nu s-a făcut dovada existenţei unui alt act. Actul a fost încheiat în faţa unui notar public care a luat act de voinţa părţilor. Donaţia deghizată nu a fost dovedită de reclamantă. Totodată, face precizarea că pârâţii locuiesc într-o anexă, nu în casă şi plătesc cheltuielile aferente. Solicită respingerea acţiunii şi admiterea cererii reconvenţionale. Solicită cheltuieli de judecată.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a rămas în pronunţare.

I N S T A N Ţ A

Deliberând,

Asupra cauzei civile de faţă, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20.05.2009 sub nr. 2722/270/2009, reclamanta ……., domiciliată în ……….., judeţul Bacău a chemat în judecată pe pârâţii ………, cu acelaşi domiciliu, solicitând  să se constate că actul autentic de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager nr. 295/25.06.2008 încheiat la B.N.P. ……., este o donaţie deghizată, să se dispună revocarea donaţiei pentru ingratitudine şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că a încheiat cu pârâţii un act de vânzare - cumpărare sub rezerva dreptului de uzufruct viager. După facerea actului pârâţii s-au mutat în gospodărie şi au început să o bată pe reclamantă, să facă scandal, fapt care a determinat-o să ceară revocarea donaţiei pentru ingratitudine.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.  1175 şi urm. Cod civil, art. 829 şi urm. Cod civil, art. 274 Cod procedură civilă.

Prin încheierea din 24.11.2009 s-a admis cererea reclamantei şi s-a încuviinţat ajutorul public judiciar sub forma scutirii de plata taxelor judiciare de timbru în sumă de 1124 lei şi 278 lei.

Pârâţii au depus întâmpinare şi cerere reconvenţională cu 147 lei şi 16 lei taxă judiciară de timbru şi 3 lei timbru judiciar. Prin întâmpinare au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, deoarece simulaţia nu poate fi dovedită de către părţile contractante decât printr-un contraînscris. Actul secret, care ar modifica actul public, nu există.

Sub aspect reconvenţional, pârâţii solicită suma de 1900 lei, pe care au investit-o pentru îmbunătăţirea casei.

În drept au invocat dispoziţiile art.  115, art. 119 şi urm. Cod procedură civilă şi art. 831 Cod civil.

Reclamanta  a depus la dosar: acte de stare civilă, contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 295/25.06.2008, corespondenţa cu Postul de Poliţie al comunei ………. A solicitat şi probele cu interogatorii şi cu martori.

Pârâţii au depus la dosar: rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 1702/P/25.06.2009, contract de credit de consum, practică judiciară. Au solicitat şi probele cu interogatoriu şi cu martori.

În baza art. 167 Cod procedură civilă instanţa a încuviinţat probele cu înscrisuri şi cu interogatorii, ca fiind utile, pertinente şi concludente cauzei şi a respins proba cu martori ca fiind neutilă şi nepertinentă cauzei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 137 Cod procedură civilă instanţa va da rezolvare mai întâi excepţiei inadmisibilităţii:

Excepţia inadmisibilităţii nu are consacrat un loc distinct, fiind mai degrabă o construcţie artificială, deoarece legislaţia şi literatura juridică română acoperă cu noţiunile deja existente toate situaţiile. Noţiunea de inadmisibilitate vizează nu excepţia, ci efectul spre care tinde aceasta, o anumită modalitate de respingere a cererii.

În consecinţă excepţia va fi respinsă.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 295/25.06.2008 de către B.N.P. ….. din Adjud, ……… a vândut pârâţilor suprafaţa de 865 m.p. teren intravilan şi una casă de locuit cu două camere şi dependinţe, situate în …., învecinat cu drumul sătesc……. …….

Vânzarea s-a făcut cu rezerva uzufructului viager pentru vânzătoare şi soţul ei, …., la preţul de 7.754 lei. La data de 02.12.2008 …….. a decedat.

Pârâţii au contractat un împrumut bancar (filele 27-30 dosar) la data de 19.06.2008, cu care au achitat preţul stabilit.

Donaţia este deghizată când este făcută sub forma unui contract cu titlu oneros, în sensul că o parte declară nereal că a primit echivalentul bănesc în schimbul folosului prestat de ea.

Pârâtul ……… este fiul reclamantei şi în ceea ce-l priveşte îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 845 Cod civil: valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreaptă, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezervă de uzufruct va fi socotită în porţiunea disponibilă şi excedentele, de este, se va trece în masa succesiunii.

Pârâta …….. este nora reclamantei şi faţă de aceasta nu operează dispoziţiile legale de mai sus. Însă, aşa cum s-a arătat, pârâţii au contractat un împrumut bancar şi au plătit preţul stipulat, fapt menţionat şi în contractul de vânzare - cumpărare.

În materie de contracte, există simulaţie când părţile fac o convenţie aparentă, publică, pentru a masca o altă convenţie reală, diferită sau pentru a ascunde lipsa oricărei convenţii.

În speţă, nu s-a încheiat decât un singur act, cel de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 295/25.06.2008 care corespunde voinţei reale a părţilor.

Cazurile de revocare a donaţiei sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, în art. 831 Cod civil:

1. Dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului;

2. Dacă este culpabil de delicte, cruzimi sau injurii grave.

3. Dacă fără cuvânt, îi refuză alimentele.

Reclamanta susţine că este necesar să aplice sancţiunea revocării donaţiei, fiului său, pentru a fi scutită de ameninţări, scandaluri şi agresiuni din partea acestuia.

Contractul de vânzare - cumpărare are efecte unice între părţi şi faţă de terţi. Este antijuridic ca actul autentic despre care s-a făcut vorbire să fie revocat în ce-l priveşte pe pârâtul ……. şi să rămână în vigoare pentru pârâta ………, în condiţiile în care reclamanta nu a dovedit liberalitatea.

Cu atât mai mult, îşi găseşte justificare o acţiune prin care se cere numai executarea obligaţiilor asumate, această cerere fiind mai puţin radicală în efectele ei, decât revocarea donaţiei.

Pentru toate aceste motive, instanţa va respinge acţiunea reclamantei.

Întrucât contractul de vânzare - cumpărare nu a fost desfiinţat, nu se mai justifică cererea pârâţilor de plată a sumei de 1900 lei.

În consecinţă, cererea reconvenţională va fi respinsă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 reclamanta fiind căzută în pretenţiuni, va fi obligată să restituie ajutorul public judiciar de care a beneficiat, sub forma scutirii de plata taxelor judiciare de timbru.

Conform art. 276 Cod procedură civilă se vor compensa cheltuielile de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Respinge excepţia inadmisibilităţii formulată de  pârâţi.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta …….., domiciliată în comuna ……., jud. Bacău împotriva pârâţilor ….., cu acelaşi domiciliu.

Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâţi.

Dispune ca reclamanta să plătească statului suma de 1124 lei şi suma de 278 lei reprezentând ajutor public judiciar.

Conform art. 276 Cod procedură civilă compensează cheltuielile de judecată.

Executorie în ceea ce priveşte restituirea ajutorului public judiciar.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.12.2009.

PREŞEDINTE, GREFIER,