Pretentii contractuale intemeiate pe contractul de mandat, raspunderea contractuala in cazul rezolutiunii contractului

PRETENTII CONTRACTUALE INTEMEIATE PE CONTRACTUL DE MANDAT, RASPUNDEREA CONTRACTUALA IN CAZUL REZOLUTIUNII CONTRACTULUI

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 30.01.2009, reclamantul P C a solicitat instanţei obligarea pârâtei S.C. T CFR S.A. Bucureşti la plata sumei de 241.000 lei daune-interese echivalentul indemnizaţiilor neachitate şi la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că la 19.09.2008 reclamantul a încheiat cu pârâta contractul de mandat nr. Tc. 1/1983, perioada fiind de 4 ani începând cu 01.09.2008. Obligaţiile reclamantului prevedeau organizarea, conducerea şi gestionarea activităţii pârâtei, în calitate de Director General, fiind prevăzută o remuneraţie lunară.

La 17.11.2008, în urma întrunirii AGA a pârâtei, s-a decis revocarea din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, fapt reţinut în Hotărârea nr. 24 din data respectivă.

La 26.11.2008 s-a întrunit Consiliul de Administraţie care a dispus revocarea reclamantului şi din funcţia de Director General, precum şi revocarea contractului de mandat nr. Tc. 1/1983. La momentul luării acestor decizii reclamantul se afla în concediu medical şi a luat cunoştinţă de aceste decizii prin adresa nr. 100/27.11.2008.

Reclamantul consideră că revocarea mandatului este lovită de nulitate absolută, precum şi abuzivă şi lipsită de  o justă-cauză.

Cauza de nulitate invocată de reclamant se referă la prevederile art. 4 lit. B punctul 10 din contract, prin care părţile convin că revocarea mandatului se face după analizarea de către CA şi AGA a raportului trimestrial cu privire la situaţia economico-financiară a societăţii, cu referire la anumiţi indici enumeraţi în anexa 1 a contractului. În cauză revocarea a avut loc înainte de împlinirea unui trimestru de activitate şi fără o asemenea analiză. Pe de altă parte, CA şi-a depăşit atribuţiile prin revocarea sa din funcţia de Director General, deoarece AGA dispusese doar revocarea sa din funcţia de Preşedinte al CA. Mai mult, având în vedere faptul că reclamantul se afla în concediu medical, trebuia dispusă înlocuirea sa temporară cu o altă persoană şi cel mult suspendarea contractului de mandat, în nici un caz revocarea sa. Reclamantul consideră că aceste cauze de nulitate conduc spre aplicarea principiului „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis”.

În ceea ce priveşte caracterul abuziv al revocării, reclamantul face referire la art. 1371 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, care prevede expres dreptul la daune-interese în cazul unei revocări fără justă cauză a mandatului. Prin urmare, reclamantul şi-a evaluat daunele interese la drepturile care i-ar fi revenit în temeiul contractului de mandat, respectiv retribuţia lunară de 14.000 lei până la 01.01.2009 şi 5.000 lei de la 01.01.2009, pentru toată perioada contractuală.

În drept reclamantul a invocat art. 1371 alin. 4 şi art. 1401 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, art. 969 C.civ.

Au fost anexate în fotocopie următoarele documente : hotărârea nr. 16/26.11.2008 a CA al S.C. T CFR S.A. Bucureşti, hotărârea nr. 24/17.11.2008 a AGA, adresa nr. Tc./CA/100/27.11.2008, adresa nr. Tc. 1/2718/09.12.2008, contractul de mandat nr. Tc. 1/1983/19.09.2008, decizia nr. 17/01.08.2007 a S.C. T S.R.L., contractul individual de muncă nr. Tc./1/1/437/30.07.2007.

La data de 27.02.2009 pârâta S.C. T CFR S.A. Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a arătat că potrivit art. 7 alin. 2 din HG nr. 706/2002, directorul societăţii este şi preşedintele CA, motiv pentru care revocarea reclamantului din funcţia de director general este o consecinţă a revocării din funcţia de preşedinte al CA. De asemenea, în temeiul anexei 3 la aceeaşi HG – statut-cadru pentru C CFR S.A. şi, implicit, pentru pârâta care este o filială – AGA filialei alege membrii CA sau îi revocă cu acordul AGA a CFR. Aceasta din urmă a adoptat Hotărârea nr. 105/28.10.2008 prin care se propune ca în locul reclamantului să fie numit dl. M M C, dispunând implicit şi modificarea CA al pârâtei. Prin urmare, revocarea din funcţie a reclamantului a fost urmarea manifestării de voinţă a acţionarului majoritar. În raport cu aceste motive, pârâta a apreciat că nu sunt întemeiate nici susţinerile reclamantului cu privire la nulitatea absolută a hotărârilor de revocare din funcţie.

Pe fond, aceleaşi considerente ar conduce instanţa, în opinia pârâtei, la ideea lipsei culpei pârâtei în cadrul răspunderii civile delictuale.

A fost ataşată în copie hotărârea de înfiinţare a filialei-pârâte.

În cadrul probei cu înscrisuri încuviinţată ambelor părţi, reclamantul a mai depus chitanţa privind onorariul de avocat, iar pârâta, deşi i s-a pus în vedere să depună documentaţia in extenso care a stat la baza revocării mandatului reclamantului, a mai depus doar regulamentul de organizare şi funcţionare a pârâtei.

Analizând actele de la dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Obiectul cauzei cu care a fost învestită instanţa este obligarea pârâtei la daune interese pe temeiul răspunderii contractuale. Reclamantul nu a cerut nici anularea vreunei hotărâri, nici constatarea vreunui alt fapr sau drept. Cele susţinute de acesta sunt în fapt motive ale acţiunii, nu capete distincte de cerere. De altfel, instanţa nici nu ar fi fost competentă să soluţioneze o cerere de anulare a unei hotărâri AGA sau o constatare a nelegalei încetări a contractului de muncă.

În speţă se discută doar aspectele patrimoniale ale revocării contractului de mandat nr. Tc. 1/1983/19.09.2008. Prin urmare, instanţa se va concentra numai asupra acestui aspect.

Reclamantul P C  a încheiat cu pârâta S.C. T CFR S.A. Bucureşti contractul individual de muncă nr. Tc./1/1/437/30.07.2007 şi apoi contractul de mandat nr. Tc. 1/1983/19.09.2008. acest din urmă mandat îi conferea calitatea de director general, cu drepturile şi obligaţiile prevăzute la art. 4. Potrivit art. 4 lit. A pct. 9 din acest contract, la încheierea contractului de mandat încetează de drept contractul individual de muncă pentru funcţia de director general – respectiv contractul individual de muncă nr. Tc./1/1/437/30.07.2007 -, iar în caz de revocare a mandatului mandatarul urma să fie reangajat cu data imediată în cadrul societăţii pe funcţia deţinută anterior celei de director general.

Aşadar, la 01.09.2008, când şi-a început efectele contractul de mandat nr. Tc. 1/1983/19.09.2008, a încetat de drept să îşi producă efectele contractul individual de muncă nr. Tc./1/1/437/30.07.2007.

Contractul de mandat a fost încheiat pe o perioadă de 4 ani, fiind prevăzută o indemnizaţie lunară de 14.000 lei (art. 4 lit. A pct. 1).

Prin urmare, nu suntem în materia unui litigiu de muncă, ci în materia răspunderii civile contractuale a mandantului pentru revocarea mandatului.

Prin hotărârea nr. 24/17.11.2008 a AGA S.C. T CFR S.A. Bucureşti, reclamantul P C a fost revocat din funcţia de Preşedinte al CA începând cu 17.11.2008. Hotărârea nu oferă un motiv pentru această măsură.

Prin hotărârea nr. 16/26.11.2008 a CA al S.C. T CFR S.A. Bucureşti (fila 6) se arată :

„Referitor la pct. 1 „Notă privind revocarea contractului de mandat nr. Tc.1/1983/19.09.2008 încheiat cu dl. P C.”

Ia cunoştinţă de art. 3 din Hotărârea AGA nr. 24/17.11.2008 de numire în funcţia de director general al S.C. T CFR S.A. a d-lui M M Cn, începând cu data de 17.11.2008 prin revocarea din funcţia de director general a d-lui P C, cu aceeaşi dată, iar, conform art. 2 din OUG 79/2008, se impune încheierea unui contract de mandat cu dl. M M C începând cu data de 17.11.2008 şi, implicit REVOCAREA contractului de mandat nr. Tc.1/1983/19.09.2008 încheiat cu dl. P C, începând cu aceeaşi dată (material nr. Tc. 1/2/92/2008).”

Instanţa remarcă faptul că, dacă hotărârea AGA îl revoca pe reclamant din funcţia de Preşedinte al CA, prin hotărârea CA se menţionează că tot AGA l-a revocat din funcţia de director general. Acest aspect pe fond este relevant pentru cauză, deoarece, deşi art. 7 alin. 2 din HG nr. 706/2002 (fila 29) stabileşte identitatea între persoana Preşedintelui CA şi cea a Directorului General, instanţa reţine că nici AGA şi nici CA ale pârâtei nu vor să îşi asume expres răspunderea pentru măsura revocării. Acest aspect este confirmat de susţinerile pârâtei, care pune pe seama acţionarului majoritar, CFR, decizia de revocare din funcţie a reclamantului, invocând Hotărârea nr. 105/28.10.2008 a AGA a acestei societăţi, fără a o depune la dosar.

Instanţa nu poate decât să remarce faptul că s-a voit cu orice preţ revocarea din funcţie a reclamantului, acestuia neoferindu-i-se vreun motiv pentru aceasta. Nici obligaţia din art. 4 lit. B pct. 10 din contractul de mandat nu este îndeplinită, în sensul că nu s-a făcut revocarea după analiza raportului trimestrial de activitate. Pe de o parte o asemenea analiză nici nu apare în motivarea hotărârilor emise de organele de conducere ale pârâtei, dar pe de altă parte ar fi fost imposibilă, din moment ce contractul cu reclamantul îşi producea efectele de numai două luni şi jumătate (01.09. – 17.11.2008). Pârâta nu dovedeşte că ar fi făcut uz nici de prevederea art. 5 lit. B pct. 2 din contractul de mandat, care îi dădea posibilitatea verificării lunare a îndeplinirii criteriilor de performanţă din anexa 1 la contract.

De altfel, este evident că pârâta nu poate oferi pentru revocarea mandatului altă explicaţie decât aceea că revocarea s-a făcut la ordinul acţionarului majoritar – explicaţie nesusţinută de probe. Instanţa reţine, aşadar, că revocarea mandatului s-a făcut intempestiv şi discreţionar, contrar clauzei contractuale de la art. 4 lit. B pct. 10. Potrivit art. 1371 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, la ale cărei dispoziţii face trimitere chiar art. 13 din contractul de mandat, „administratorii pot fi revocaţi oricând de către adunarea generală ordinară a acţionarilor. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, administratorul este îndreptăţit la plata unor daune-interese”. Lipsa de culpă invocată de pârâta în mod greşit pe terenul răspunderii civile delictuale nu ar fi aplicabilă nici în cazul răspunderii civile contractuale, deoarece legea specială citată mai sus prevede expres răspunderea patrimonială, culpa fiind subînţeleasă prin lipsa justei-cauze a revocării.

Cu privire la cuantumul daunelor solicitate, calculat de reclamant potrivit înscrisului depus la 12.06.2009, instanţa o reţine ca fiind rezonabilă şi întemeiată. Prejudiciul suferit de reclamant apare ca incontestabil, mai ales că acesta se afla la momentul revocării în concediu medical, considerând în mod legitim că singurul efect ar fi cel prevăzut de art. 1401 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, respectiv înlocuirea temporară cu o altă persoană. Imposibilitatea temporară de exercitare a atribuţiilor nu este o cauză de încetare a mandatului prevăzută în contract sau în lege. Reclamantul se afla în situaţia în care ocupa un post de conducere, avea aşteptarea îndeplinirii în continuare a mandatului său, în cel mai bun caz pe durata de 4 ani convenită de părţi. Prejudiciul material este evident, pârâta încercând dar nereuşind să facă dovada că reclamantul ar avea alte mijloace de subzistenţă. De altfel, existenţa unor astfel de mijloace ar fi şi irelevantă la aprecierea prejudiciului, pentru că singura reparaţie echitabilă în cazul încălcării contractului ar fi suplinirea prin daunele-interese a lipsirii reclamantului de venitul pe care i-l asigura prezentul contract.

Prin urmare, reclamantul avea a se aştepta la 48 de luni de desfăşurare normală a contractului, remunerate după cum urmează : 7.000 lei retribuţia pentru perioada 17.11.2008-30.11.2008, 14.000 lei luna decembrie 2008 – ambele sume potrivit contractului dintre părţi, 220.000 lei pentru restul de 44 de luni până la expirarea contractului cu câte 5.000 lei retribuţie lunară stabilită potrivit OUG nr. 222/30.12.2008, respectiv „o sumă egală cu indemnizaţia prevăzută de lege pentru funcţia de secretar de stat din ministere”. Este vorba în acest ultim caz doar de un criteriu orientativ, pentru că daunele-interese sunt lăsate de lege la aprecierea instanţei. Suma de 5000 lei pe lună nu reprezintă o reparare exagerată a prejudiciului şi trebuie să acţioneze ca un argument ca pe viitor această situaţie să nu se mai repete.

Prin urmare, instanţa  va admite cererea reclamantului şi va obliga pârâta la 241.000 lei daune-interese către acesta. În temeiul art. 274 C.proc.civ., va obliga pe pârâta căzută în pretenţii la cheltuieli de judecată de 1705 lei, reprezentând 1000 lei onorariu avocat conform chitanţei, 700 lei taxa judiciară de timbru în cuantumul revizuit de instanţă şi 5 lei timbrul judiciar.

Domenii speta

Spete similare