Recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie. revocare liberare condiţionată.circumstanţa agravantă prevăzuta de art.75.lit.c.pen masura de siguranţă prevăzută de art.116 c.pen

Sentinţă penală 430 din 14.09.2009


DOSAR NR. 6367/301/2009

RECIDIVĂ POSTCONDAMNATORIE ŞI POSTEXECUTORIE. REVOCARE LIBERARE CONDIŢIONATĂ.CIRCUMSTANŢA AGRAVANTĂ PREVĂZUTA DE ART.75.LIT.C.PEN MASURA DE SIGURANŢĂ PREVĂZUTĂ DE ART.116 C.PEN

Prin sentinţa penala nr. 430 din 14.09.2009 pronuntata in dosarul nr. 6367/301/2009 Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti în temeiul art. 334 C.p.p., a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului M.V., din infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c şi alin. 21 lit. a, b C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, e C.pen. şi art. 271 alin. 4 C.pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. şi art. 33 lit. a C.pen., în infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c şi alin. 21 lit. a, b C.pen., cu aplicarea 41 alin.2 C.p., art. 37 lit. a şi b C.pen. şi art. 75 lit. c C.pen., art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, e C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a şi b C.pen. şi art. 75 lit. c C.pen. şi art. 271 alin. 4 C.pen.,  toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.

În temeiul art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c şi alin. 21 lit. a, b C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a şi b C.pen. şi art. 75 lit. c C.pen., art. 74 lit. c C.pen. şi art. 76 lit. b C.pen., art. 78 C.pen. şi art. 41 alin. 2 C.pen.s-a dispus la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 61 C.pen. s-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru condamnarea de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penale nr. 1363/2004 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală şi s-a contopit restul rămas neexecutat de 682 de zile cu pedeapsa stabilită prin prezenta, rămânând în final pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, e C.pen. raportat la art. 37 lit. a şi b C.pen., art. 75 lit. c C.pen., art. 74 lit. c C.pen., art. 78 C.pen., art. 76 lit. c C.pen. s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

 În temeiul art. 61 C.pen. s-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru condamnarea de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penale nr. 1363/2004 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală şi s-a contopit restul rămas neexecutat de 682 de zile cu pedeapsa stabilită prin prezenta, rămânând în final pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 271 alin. 4 C.pen. s-a dispus condamnarea  aceluiaşi inculpat la pedeapsa de o lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.

În temeiul art. 33 lit. a C.pen. raportat la art. 34 lit. b C.pen. s-a contopit pedepsele rezultante de 5 ani închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare cu pedeapsa de o lună închisoare şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare, cu executare.

S-a facut aplicarea art. 71 C.pen.si  art. 64 lit. a şi b C.pen.

În temeiul art. 88 alin. 1 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 02.04.2009 la zi, iar în temeiul art. 350 alin. 1 C.p.p. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

Pe latura civila instanţa în temeiul art. 346 C.pr.pen. raportat la art. 998 – 999 C.civ. a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.A.S. si a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2500 (douămiicincisute) lei, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a luat act de renunţarea la pretenţiile civile de către partea civilă Ş.R.A.

S-a luat act că părţile vătămate C.S. şi G. C. M. nu s-au constituit părţi civile, iar prejudiciul produs acestora a fost recuperat.

În temeiul art. 116 C.pen. s-a interzis  inculpatului a se afla în Mun. Bucureşti o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.

În temeiul art. 191 alin. 1 C.pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 950 (nouăsutecincizeci) lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotari astfel , instanta a retinut ca:

La data de 31.03.2009 si data de 02.04.2009(în baza aceleiasi rezoluţii infracţionale) inculpatul M.V.a deposedat părţile vătamate C.S. şi Ş.R.A. prin ameninţare cu un cuţit de doua telefoane mobile şi a asigurat paza învinuitului minor D.C., când acesta a smuls lănţişorul de aur de la gâtul părţii vătămate S.A. faptă care constituie infracţiunea de tâlhărie, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. c şi alin. 21 lit. a, b C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.,

La data de 02.04.2009, inculpatul M.V.a deposedat partea vătămată G.C.M. de telefonul mobil , faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, e C.pen,

Fapta aceluiaşi inculpat, de a încălca interdicţia de a se afla în Mun. Bucureşti, aplicată prin sentinţa penală nr. 1363/2004 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti, prevăzută de art. 271 alin. 4 C.pen..

Instanţa a mai retinut că inculpatul a fost anterior condamnat prin sentinţa penală nr. 325/2001 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă la data de 27.06.2001, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, , şi prin sentinţa penală nr. 1363/2004 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală la pedeapsa de 6 ani închisoare.

Având în vedere că infracţiunile de tâlhărie şi furt calificat pentru care inculpatul a fost trimis în judecată au fost săvârşite în termenul liberării condiţionate pentru pedeapsa de 6 ani închisoare, având un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 682 de zile, instanţa a revocat beneficiul liberării condiţionate acordate inculpatului pentru condamnarea aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 1363/2004 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală şi a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 682 de zile închisoare, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză pentru infracţiunile de tâlhărie şi furt calificat, aplicand inculpatului pedepsele cele mai mari

Deoarece pentru prima dintre condamnările anterioare se împlinise termenul în care ar fi considerată executată pedeapsa, iar pentru cea de-a doua condamnare termenul nu se împlinise, instanţa a reţinut că faptele de tâlhărie şi de furt calificat din cauză au fost comise de inculpat în stare de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie, motiv pentru care a făcut aplicarea art. 37 lit. a şi b C.pen., în loc de art. 37 lit. a C.pen.

 În ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 211 C.pen. şi art. 208 – 209 C.pen, întrucât inculpatul M.V. ştia că învinuitul D.C. este minor s-a reţinut inculpatului circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. c C.pen

Deoarece infracţiunea prevăzută de art. 271 alin. 4 C.pen. este sancţionată cu închisoarea de la o lună la trei luni sau amendă, instanţa a constat că nu este întrunită condiţia ca pedeapsa pentru infracţiunea mai nouă să fie de cel puţin un an închisoare, schimband astfel încadrarea juridică a faptei, în sensul că  nu a mai reţinut pentru această infracţiune starea de recidivă prevăzută de art. 37 C.pen.

Faptele fiind comise în concurs real de infracţiuni în temeiul art. 33 lit. a C.pen. raportat la art. 34 lit. b C.pen. instanţa a contopit pedepsele ce au rămas după efectuarea contopirilor, cu pedeapsa, stabilită prin hotărâre pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 271 alin. 4 C.pen. şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea.

Instanţa a aplicat inculpatului masura de siguranţă în temeiul art. 116 C.pen interzicând  acestuia a se afla în Municipiul Bucureşti o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei, faţă de faptul că inculpatul nu avea domiciliul în Mun. Bucureşti şi apreciindu+se că prezenţa lui în Capitală constituie un pericol social pentru ordinea publică.

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, sentinţa penală  nr.430 din 14.09.2009, dosarul nr. 6367/301/2009