Exercitare autoritate părintească

- exercitare autoritate părintească - 

Pe rol se află judecarea cauzei civile, în domeniul minori şi familie, privind pe reclamanta XX în contradictoriu cu pârâta YY  şi ZZ, având ca obiect exercitarea autoritate părintească.

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, a răspuns, pentru reclamantă, avocat Andreea Todiriţe, având împuternicirea avocaţială nr. 39531 din 11.10.2011, martorul propus de reclamantă, numitul AA, lipsă fiind pârâţii şi reprezentantul Autorităţii Tutelare din cadrul Consiliului Local Piatra Neamţ.

S-a expus referatul cauzei, grefierul de şedinţă învederând instanţei următoarele:

- stadiul procesual: al treilea termen de judecată;

- procedura de citare s-a efectuat prin afişare la uşa instanţei cu pârâţii YY şi ZZ, tatăl biologic al minorului, în sarcina reclamantei fiind stabilită obligaţia citării pârâţilor prin publicitate lărgită, într-un ziar de circulaţie naţională, cu 15 zile înainte de termenul de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 95 Cod procedură civilă;

- prin Serviciul arhivă-registratură, s-au depus la dosar:

•de către autoritatea competentă  de la reşedinţa reclamante, respectiv Tribunalul di Arezzo înscrisurile privind efectuarea anchetei psihosociale la reşedinţa reclamantei,  prin comisie rogatorie internaţională (filele  61-81 dosar), un  exemplar de pe acestea fiind comunicate reprezentantei reclamantei, avocat T A, în vederea traducerii

• de către reprezentanta reclamantei, avocat T A, un exemplar de pe înscrisurile comunicate, în traducere legalizată  în limba română (fila 82 dosar);

• s-a acordat termen în vederea administrării probei testimoniale, în sarcina reprezentantei reclamantei fiind  stabilită obligaţia de a asigura prezenţa martorului propus, numitul AA.

Avocat T A, pentru reclamantă, depune la dosar dovada  citării pârâţilor YY şi ZZ, prin publicitate lărgită într-un ziar de circulaţie naţională, cu 15 zile înainte de termenul de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 95 Cod procedură civilă.

Având în vedere prezenţa martorului propus de reclamantă, instanţa procedează la administrarea probei testimoniale, la ascultarea martorului sub prestare de jurământ, în considerarea dispoziţiilor art. 193 alin. 1 Cod procedură civilă, declaraţia acestuia fiind ataşată la fila 84 dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat,excepţii de fond de invocat sauprobe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei, în considerarea dispoziţiilor art. 150 Cod procedură civil.

 Reprezentanta reclamantei, avocat T A, solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, respectiv exercitarea exclusiv de către reclamantă a autorităţii părinteşti privind  minorul ŢF, stabilirea locuinţei minorului la reşedinţa mamei din străinătate şi obligarea pârâtului la contribuţia de întreţinere în favoarea  minorului, fără cheltuieli de judecată. Apreciază că, din probatoriul administrat, rezultă că mama reclamantei, bunica maternă a minorului, şi-a a neglijat obligaţia de întreţinere a minorului, dispusă prin sentinţa civilă nr. 576/09.02.2006 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, aceasta plecând  cu un alt bărbat în străinătate de mai mulţi ani. De asemenea, precizează că tatăl minorului nu se interesează de  nevoile materiale ale copilului său, singura  care contribuie la îngrijirea acestuia fiind reclamanta sprijinită de actualul soţ.  Astfel, cum rezultă din concluziile raportului de anchetă psihosocială efectuată la reşedinţa reclamantei din Italia,  aceasta deţine condiţiile necesare pentru creşterea şi educarea minorului, acesta din urmă fiind ataşat şi de fratele său vitreg şi dorind să locuiască împreună cu acesta, cu reclamanta şi soţul actual, acesta exprimându-şi acordul în acest sens.

S-au declarat dezbaterile închise, după care,

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 06.03.2012, sub nr. xxx, reclamanta XX a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta YY (fostă G), să exercitarea de către mamă a autorităţii părinteşti asupra minorului AA, născut la data de 02.02.2002, şi stabilirea locuinţei minorului la adresa sa de reşedinţă din Italia.

În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat instanţei următoarele:

A fost căsătorită cu tatăl minorului – ZZ, din anul 2002 până în anul 2006, iar la momentul în care cei doi au divorţat, întrucât reclamanta avea vârsta doar de 20 de ani, nu avea loc de muncă stabil şi mai adusese pe lume un copil, aceasta a fost de acord ca minorul să fie încredinţat bunicii materne.

Prin sentinţa civilă nr. 579/09.02.2006 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor, iar minorul a fost încredinţat bunicii materne, însă reclamanta locuia împreună cu băiatul, ocupându-se îndeaproape atât faţă de el, cât şi faţă de fratele său, care la momentul divorţului avea vârsta de o lună.

Deşi în acte minorul era dat spre creştere şi educare bunicii materne, în realitate de minor se ocupa reclamanta alături de actualul soţ, ce este tatăl celui de al doilea copil, precum şi de bunicul patern. Financiar, reclamanta a fost permanent susţinută de soţul său, care nu a făcut diferenţă între cei doi copii.

Imediat după pronunţarea hotărârii, în vara anului 2006, pârâta a intrat într-o relaţie de concubinaj, a divorţat şi a plecat în Italia, de minor ocupându-se mama, soţul acesteia şi bunicul matern. În vara anului 2007, reclamanta împreună cu soţul său şi copilul cel mic au plecat la muncă în Italia minorul CC rămânând în grija bunicului matern, mama fiind cea care trimitea bani şi pachete necesare întreţinerii şi educării copilului şi revinea în ţară de 2-3 ori pe an, interesându-se de situaţia şcolară a fiului său şi mergând împreună în vacanţe.

Reclamanta a mai arătat că, de când a părăsit domiciliul şi până în prezent, pârâta a venit în ţară o singură dată, ocazie cu care nu a venit să-şi vadă nepotul şi nici nu a contribuit în nici un fel la creşterea şi educarea minorului.

Reclamanta a mai precizat că minorii suferă când sunt despărţiţi, dorindu-şi să locuiască împreună, că are un program care i-ar permite să se ocupe de fiul său, că şcoala la care intenţionează să înscrie băiatul se află la o distanţă destul de mică de apartamentul pe care l-a luat în chirie şi că, atât ea, cât şi soţul său, obţin veniturile necesare pentru creşterea celor doi copii.

În drept au fost invocate prevederile art. 504, art. 398 alin. 1, art. 496 alin. 3 din noul Cod civil, precum şi art. 112 şi art. 274 Cod procedură civilă.

 Acţiunea a fost legal timbrată în conformitate cu art. 7 lit. c din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

La termenul de judecată din data de 12.04.2012 s-a dispus introducerea în cauză a pârâtului ZZ – tatăl biologic al minorului.

Pârâţii au fost legal citaţi, însă constatându-se că dovada de citare nu au fost semnate personal de aceştia şi că din susţinerile reclamantei şi a martorului audiat în cauză reiese că pârâţii actualmente au reşedinţa în străinătate, instanţa, în temeiul art. 95 Cod procedură civilă, a dispus citarea părţilor respective la uşa instanţei şi prin publicitate într-un ziar de circulaţie naţională. Cu toate acestea pârâţii nu s-au prezentat în faţa instanţei de judecată pentru a-şi susţine punctul de vedere în legătură cu acţiunea promovată de reclamantă şi cu susţinerile acesteia şi nici nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.

În susţinerea acţiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei fotocopii ale următoarelor acte: sentinţele civile nr. 579/2006 şi nr. 4339/2007 ale Judecătoriei Piatra Neamţ, certificatele de naştere ale minorilor CC şi IV, certificatul de căsătorie înregistrat sub nr. xxxx în Registrul stării civile al Primăriei municipiului Piatra Neamţ, adeverinţa nr. xxx emisă de Şcoala cu clasele I-VIII nr. x Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, o adeverinţă medicală, un contract de închiriere a unui imobil şi o comunicare de angajare, ambele în limba italiană şi în traducere legalizată, precum şi o caracterizare psihopedagogică a minorului CC. De asemenea, a solicitat administrarea probei testimoniale, propunând în calitate de martor pe numitul BB.

Instanţa a încuviinţat probele propuse în cauză şi a procedat la audierea martorului nominalizat de reclamantă, ale cărui declaraţii au fost consemnate în procesul – verbal ataşat la dosar. De asemenea, în temeiul art. 129 alin. 5 C.proc.civ., art. 44 alin. 2 cu referire la art. 42 alin. 1 teza a II-a din din Codul familiei (actualmente art. 396 din noul Cod civil) şi în conformitate cu art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii probelor în materie civilă sau comercială, instanţa a dispus efectuarea unei anchete psihosociale la reşedinţa reclamantei din Italia prin comisie rogatorie, autorităţile străine dând curs solicitării, raportul de anchetă psihosociale existând la dosar în original şi în traducere legalizată. Totodată, a fost efectuată o anchetă psihosocială la domiciliul actual al minorului din România, iar potrivit art. 264 din noul Cod civil, a fost audiat minorul în vârstă de peste 10 ani, în camera de consiliu.

Analizând şi coroborând susţinerile părţilor şi probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin sentinţa civilă nr. 579/2006 a Judecătoriei Piatra Neamţ, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate la data de 15.06.2002 între reclamantă şi pârâtul ZZ s-a dispus încredinţarea minorului CC, născut la data de 02.02.2002, bunicii materne – YY, la luarea acestei decizii instanţa ţinând seama de solicitarea bunicii materne, de faptul că aceasta s-a mai ocupat corespunzător de îngrijirea minorului cât timp mama a fost plecată în străinătate, precum şi de împrejurarea că ambii părinţii au fost de acord în privinţa acestuia aspect.

Ulterior luării acestei decizii, împrejurările avute în vedere de instanţa de judecată la momentul pronunţării hotărârii s-au modificat, în sensul că bunica nu s-a mai ocupat efectiv şi direct de creşterea, îngrijirea, supravegherea şi educarea minorului întrucât a părăsit domiciliul, plecând în străinătate încă din anul 2006, astfel că băiatul a rămas în grija efectivă a bunicului matern cu sprijinul financiar al mamei reclamante şi a soţului acesteia, care au reşedinţa în străinătate.  În timp relaţiile bunică maternă – copil şi tată - fiu au devenit distante, existând probleme de comunicare generate de lipsa contactelor directe şi a neimplicării pârâţilor în creşterea şi educarea minorului în condiţiile în care aceştia şi-au întemeiat alte familii, locuind în străinătate şi fiind dezinteresaţi de evoluţia copilului.

În drept, potrivit art. 403 din noul Cod civil „în cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituţiei de ocrotire, a instituţiei publice specializate pentru protecţia copilului sau a procurorului”, cu menţiunea că în cauză există premizele vizate de dispoziţiile legale enunţate anterior, iar potrivit art. 51 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cazul măsurilor stabilite prin hotărâre judecătorească anterior intrării în vigoare a Codului civil (1 octombrie 2011).

Prevederea respectivă trebuie coroborată cu art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului în care se stipulează că „reglementările adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului”, principiu ce „este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal”. În alineatul 3 al aceluiaşi articol se prevede că „ principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionare de instanţele judecătoreşti”.

Pe de altă parte, art. 44 din legea susmenţionată prevede că „orice copil are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială, iar părinţilor sau, după caz, altor reprezentanţi legali le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor, cele mai bune condiţii de viaţă necesare creşterii şi dezvoltării copiilor; părinţii sunt obligaţi să le asigure copiilor locuinţă, precum şi condiţiile necesare pentru creştere, educare, învăţătură şi pregătirea profesională”.

Pornind de la dispoziţiile legale invocate mai sus şi având în vedere prevalenţa principiului interesului superior al copilului în orice măsură care îl vizează, instanţa consideră că, în speţă, se impune ca autoritatea părintească asupra minorului CC să fie exercitată exclusiv de către mamă,  pentru următoarele considerente:

Din probele administrate în cauză, în mod special, din declaraţiile martorului audiat în speţă şi din rapoartele de anchetă psihosociale existentă la dosar, reiese că, după desfacerea căsătoriei şi până în prezent mama reclamantă, cu sprijinul substanţial al bunicului matern, a fost cea care a exercitat efectiv drepturile şi îndatoririle părinteşti, ocupându-se îndeaproape de acoperirea nevoilor de ordin material, afectiv şi moral ale fiului său, precum şi de toate demersurile necesare pentru integrarea socială a acestuia.

Totodată, trebuie remarcat că mama prezintă garanţiile morale şi materiale pentru dezvoltarea armonioasă a minorului din punct de vedere fizic, moral şi intelectual, care justifică măsura exercitării autorităţii părinteşti asupra copilului exclusiv de către mamă, cu atât mai mult cu cât prezenţa tatălui şi a bunicii materne în viaţa minorului nu a fost constantă, ci ocazională, o dovadă în acest sens fiind faptul că în perioada în care mama şi bunicul matern s-au ocupat de copil acesta a avut un comportament social normal, fiind o persoană comunicativă şi echilibrată, împrejurare percepută direct de instanţă cu ocazia audierii acestuia.

Pe de altă parte, având în vedere vârsta minorului, faptul că acesta se află în plin proces de dezvoltare afectivă, emoţională şi psihică şi de formare a personalităţii sale, instanţa apreciază că primordială în această perioadă este prezenţa efectivă şi directă a părinţilor în viaţa sa, în vederea satisfacerii nevoilor de ordin afectiv care presupune asigurarea unui mediu familial şi social stabil, fără modificarea reperelor umane şi morale care constituie fundamentul formării ca adolescent şi, ulterior, ca adult. Or, această exigenţă poate fi satisfăcută prin exercitarea autorităţii părinteşti de către mamă şi prin stabilirea locuinţei minorului la locuinţa reclamantei, cu menţiunea că interesul minorului este de a fi alături de persoanele faţă de care au un ataşament profund şi, în mod special, de a creşte împreună cu fratele său, pentru a se evita declanşarea unei crize de identitate.

Totodată, instanţa apreciază că, deşi stabilirea locuinţei minorului la reşedinţa din străinătate a mamei presupune mutarea acestuia în ţara de reşedinţă a reclamantei, există premizele ca minorul să nu întâmpine dificultăţi majore de integrare în noul mediu familial şi social şi de adaptare şcolară, lingvistică şi socială, având în vedere că băiatul va beneficia de ajutorul reclamantei şi soţul acesteia de care este foarte apropiat şi este pregătit din punct de vedere psihologic pentru această schimbare din viaţa sa, pe care şi-o doreşte. Mai mult decât atât, reclamanta şi soţul ei şi-au exprimat întreaga disponibilitate în acest sens, fiind dispuşi să facă demersurile necesare integrării sociale şi şcolare a băiatului în ţara de reşedinţă şi au condiţii locative propice creării unui mediu favorabil dezvoltării acestuia.

Un alt argument în favoarea reîncredinţării minorului reclamantei este acela că aceasta a demonstrat în timp că are capacitatea de a-şi creşte, educa şi îngriji copiii, atât sub aspect economic, cât şi din punct de vedere moral, întrucât a fost şi este foarte atentă la nevoile acestora, oferindu-le libertatea de a decide în privinţa relaţiilor lor cu părinţii şi acceptându-le opţiunile.

Pe de altă parte, prin exercitarea autorităţii părinteşti de către unul dintre părinţi se evită situaţiile conflictuale generate de refuzul celuilalt părinte de aş da acordul atunci când o anumită decizie în legătură cu minorul este condiţionată de un astfel de acord, precum şi orice fel de neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti şi care ar presupune intervenţia instanţei de tutelă conform art. 486 din noul Cod civil, cu atât mai mult cu cât părinţii nu mai ţin legătura, iar tatăl este total dezinteresat de copil.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art.  483 din noul Cod civil, autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului, iar părintele are obligaţia de a exercita autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.

În schimb, trebuie arătat că, în conformitate cu prevederile art. 398 alin. 2 rap. la art. 403 din noul Cod civil, părintele care nu exercită autoritatea părintească păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copiilor, iar potrivit art. 401 şi art. 496 alin. 5 din acelaşi act normativ, dreptul de a avea legături personale cu aceştia.

Raportat la prevederile legale enunţate anterior, instanţa reţine că, în cauza pendinte, faptul că relaţiile interpersonale între tată şi copil şi cele între bunica maternă şi nepot au fost sporadice şi formale a avut drept consecinţă o înstrăinare între pârâţi şi copil, care practic nu mai are sentimentul de apartenenţă paternă şi nu îşi percepe tatăl şi bunica ca pe două persoane importante în viaţa lui, copilul fiind destul de matur în a face astfel de aprecieri. În aceste condiţii şi în acest moment al dezvoltării minorului este necesar ca relaţia paternă să fie dezvoltată treptat prin contacte directe, pentru a se reconstrui o legătura tată - copil durabilă, bazată pe încredere şi afecţiune reciproce, tatăl având obligaţia morală de a face demersurile necesare în acest sens.

Faţă de cele ce preced şi având în vedere, în mod special, opţiunea copilului, instanţa va dispune ca reclamanta să exercite exclusiv autoritatea părintească asupra minorului CC, astfel consfinţindu-se juridic o situaţie de fapt existentă de câţiva ani de zile.

Totodată, potrivit art. 400 alin. 1 din noul Cod civil,  instanţa va stabili locuinţa copilului la locuinţa reclamantei, din ţara de reşedinţă, situată în Italia, xxx. Argumentele acestei decizii sunt faptul că mama se va ocupă efectiv de creşterea, îngrijirea şi educarea copilului, precum şi împrejurarea că reclamanta urmează să exercită exclusiv autoritatea părintească.

O consecinţă a faptului că de minor se va ocupa reclamanta este aceea că celălalt părinte are obligaţia de a contribui la întreţinerea copilului (conform art. 499 din noul Cod civil, potrivit căruia „tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională”). În acest sens art. art. 525 şi art. 529 alin. 2 din Noul Cod civil reglementează obligaţia de întreţinere a copilului minor de către părinţii săi. Această obligaţie este independentă de împrejurarea că minorul are statutul unui copil din căsătorie sau din afara instituţiei matrimoniale, fiind condiţionată doar de starea de nevoie a creditorului, respectiv a minorului, şi de obţinerea unor venituri de către debitor care să-i permită acestuia să-şi îndeplinească obligaţia legală. 

În ceea ce priveşte prima condiţie enunţată anterior, referitoare la starea de nevoie a creditorului, această condiţie este îndeplinită în speţă având în vedere că persoana în favoarea căreia se datorează pensie de întreţinere este minoră şi frecventează învăţământul gimnazial, iar art.  525 alin. 1. din Noul Cod civil prevede că minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.

Referitor la condiţia obţinerii de venituri de către debitor (respectiv tatăl minorului), deşi în cauză nu s-a făcut dovada cu privire la veniturile nete lunare obţinute din muncă de către acesta sau a altor venituri cu caracter periodic ale acesteia, totuşi se poate prezuma că aceasta obţine venituri cel puţin la nivelul venitului minim pe economie care să îi permită să se întreţină şi să-şi îndeplinească obligaţiile legale faţă de descendenţii săi, chiar dacă nu există dovezi privind obţinerea unor venituri legale. În acest sens art. 527 din noul Cod civil statuează că poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, iar la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinerea se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a acestora.

Ţinând seama de faptul că, în speţă, sunt îndeplinite cele două condiţii menţionate anterior, pârâtul EE urmează să fie obligat la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului, în cuantum de 25 % din venitul minim lunar pe economie ((în valoare de 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore in medie pe luna in anul 2012, reprezentând 4,13 lei/ora, potrivit H.G. nr. 1225/2011), de la data introducerii acţiunii (06.03.2012) şi până la majoratul minorului, valoarea contribuţiei fiind stabilită cu respectarea dispoziţiilor art. 529 alin. 2 din Codul civil, conform cărora când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din câştigul său din muncă pentru un copil.

În privinţa modalităţii de stabilire a cuantumului pensiei de întreţinere, ţinând seama de realităţile economice actuale, aplicarea unui procent asupra venitului minim net lunar pe economie corespunde cel mai bine atât acestor realităţi, cât şi nevoilor minorului, nereprezentând o dezavantajare a pârâtului deoarece suma ce reprezintă echivalentul acestui procent este la rândul ei variabilă, în raport de fluctuaţiile ce vor surveni în veniturile nete ale pârâtei.

Având în vedere că minorul va locui împreună cu mama sa, care se va ocupa direct de creşterea şi îngrijirea sa, urmează ca reclamanta să exercite obligaţia de întreţinere faţă de copilul său în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, conform art. 530 alin. 1 din noul Cod civil.

În considerarea prevederilor art. 533 alin. 1 din noul Cod civil, potrivit căruia pensia de întreţinere se plăteşte în rate periodice, la termenele convenite de părţi sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească, instanţa va stabili ca termen de plată a contribuţiei de întreţinere de către tată data de 15 a fiecărei luni.

În temeiul articolului 274 Cod procedură civilă, instanţa va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea formulată de reclamanta XX,  cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat TA, cu sediul în Piatra Neamţ, ssss jud. Neamţ, în contradictoriu cu pârâţii YY , cu domiciliul în  Piatra Neamţ, ddddd, jud. Neamţ şi ZZ, cu domiciliul în Piatra Neamţ, sssss, jud. Neamţ.

 Dispune ca reclamanta să exercite exclusiv autoritatea părintească privind minorul CC, născut la data de 02.02.2002, pârâtul ZZ păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului.

Stabileşte locuinţa minorului ca fiind locuinţa de reşedinţă a reclamantei, situată în Italia, xxxx.

Obligă pârâtul ZZ la plata unei contribuţii lunare de întreţinere în favoarea minorului CC, în cuantum de 25 % din venitul minim pe economie, de la data introducerii acţiunii (06.03.2012) şi până la majoratul creditorului obligaţiei de întreţinere (02.02.2020), urmând ca reclamanta să execute obligaţia de întreţinere în natură.

Stabileşte ca termen de plată a contribuţiei de întreţinere de către pârâtul  ZZ data de 15 a fiecărei luni.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.10.2012.

Preşedinte, Grefier,

Domenii speta

Spete similare