Ordonanta presedintiala

Sentinţă civilă 2425 din 07.09.2010


ROMÂNIA

JUDECATORIA ONESTI

JUDETUL BACAU

DOSAR NR. 5848/270/2010 ordonanta presedintiala

SENTINTA CIVILA NR. 2425

Sedinta publica din data de 7.09.2010

COMPLETUL DE JUDECATA FORMAT DIN:

PRESEDINTE – ANGHEL LUMINITA

GREFIER - BEJENARU SABINA MARIA

 Pe rol solutionarea cauzei civile privind pe reclamantii ……. si  …….., în contradictoriu cu pârâtul ….., având ca obiect ordonanta presedintiala.

 La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta reclamantul …., personal si asistat de avocat …, care o reprezinta si pe reclamanta ……, lipsind pârâtul.

Procedura completa.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:

Nefiind cereri de formulat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe fondul cauzei:

Avocat ……., pentru reclamanti, solicita admiterea cererii motivat de faptul ca între parti s-a încheiat un contract de vânzare-cumparare a unui apartament situat în Onesti pentru suma de 900 milioane lei vechi, pârâtul a achitat suma de 300 milioane lei vechi, urmând ca în decurs de un an sa plateasca restul pretului, dar nu si-a îndeplinit aceasta obligatie, data scadenta fiind 1.09.2010. În contract s-a prevazut un pact comisoriu de gradul IV, contractul fiind astfel rezolutionat de plin drept, vânzatorii redevenind proprietari. Totodata, face precizarea ca reclamantii au început edificarea unei case, au împrumutat bani si sunt presati de datorii. Nu solicita cheltuieli de judecata.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a ramas în pronuntare.

 

I N S T A N T A

Deliberând,

 Asupra cauzei civile de fata, constata ca:

 Prin cererea adresata acestei instante la data de 3.09.2010 sub nr. 5848/270/2010 reclamantii …… si …., domiciliati în ……… jud. Bacau, au chemat în judecata pe pârâtul ……., domiciliat în ………, jud. Bacau, solicitând ca pe cale de ordonanta presedintiala si cu citare parti, sa se dispuna evacuarea pârâtului din imobilul situat în ……. jud. Bacau.

 În motivare se arata ca, prin contract de vânzare-cumparare autentic, reclamantii au vândut pârâtului apartamentul situat în ………, jud. Bacau, stabilind pretul si modalitatea de achitare a acestuia, respectiv în transe. Pârâtul nu a achitat decât prima transa, astfel ca reclamantii solicita activarea pactului comisoriu prin care, în cazul neachitarii ratelor scadente, contractul este rezolutionat de plin drept.

 În drept, au fost invocate dispozitiile art. 581 Cod de procedura civila.

 Cererea a fost timbrata cu 10 lei taxa judiciara de timbru si 0,30 lei timbru judiciar.

 Desi a fost legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanta si nici nu a depus întâmpinare.

 Reclamantii au depus la dosar: contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1002/01.09.2009, declaratie autentificata sub nr. 1051/9.09.2009.

 În baza art. 167 Cod procedura civila, instanta a încuviintat proba cu înscrisuri ca fiind utila, pertinenta si concludenta cauzei.

 Din analiza actelor si lucrarilor dosarului instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

 Prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1002/1.09.2009, reclamantii au vândut pârâtului apartamentul situat în ………., cu suma  de 90.000 RON. La încheierea contractului, la 1.09.2009, au primit suma de 30.000 RON, urmând ca restul de 60.000 RON sa-i achite în rate la termenele stabilite în contractul de vânzare-cumparare.

 Prima rata în suma de 10.000 RON trebuia achitata la 8.09.2009. Pentru ca nu a avut bani  sa o achite la acea data, pârâtul da o declaratie la notar pe 9.09.2009 prin care îsi ia obligatia ca la data scadenta a ratei de 25.000 RON, respectiv 1.03.2010, sa achite suma totala de 45.000 RON, suma formata din 10.000 RON suma restanta care trebuia achitata la 8.09.2009, 25.000 RON rata ce trebuie achitata la 1 martie 2010, plus 10.000 lei , ca urmare a faptului ca nu a achitat prima rata.

 La data scadenta nu a achitat aceasta suma. Ultima rata, potrivit contractului de vânzare-cumparare, ar fi fost data de 1.09.2010, când ar fi trebuit sa achite 25.000 lei plus restul ratelor.

 Concluzionând, pârâtul nu a achitat din pretul acestui apartament decât suma de 30.000 RON.

 În contract s-a prevazut o clauza (pact comisoriu) în care se arata ca în cazul neachitarii ratelor scadente la datele stabilite, partile considera ca prezentul contract este rezolutionat de plin drept si fara nici o somatie sau punere în întârziere, partile fiind puse în situatia anterioara în sensul  ca vânzatorii îsi redobândesc dreptul de proprietate  asupra imobilului înstrainat.

 Potrivit art. 581 Cod de procedura civila, doua sunt conditiile specifice exercitarii ordonantei presedintiale: urgenta si caracterul vremelnic al masurii ce se ia pe aceasta cale. Din caracterul vremelnic decurge si o a treia conditie si anume, ca prin masura luata sa nu se prejudece fondul cauzei.

 Conditiile exercitarii ordonantei presedintiale trebuie sa existe cumulativ, iar nerezolvarea fondului cauzei înseamna neexaminarea fondului prin interpretarea titlurilor prezentate de parti.

 Actele prezentate de reclamanti, în cadrul ordonantei presedintiale, se pot examina sumar, instanta neputând interpreta clauzele litigioase ale contractului. De aceea, examenul sumar al actelor exclude posibilitatea instantei de a interpreta, rezilia sau rezolutiona conventia în cadrul unei cereri întemeiate pe dispozitiile art. 581 Cod de procedura civila, asa cum se urmareste în cauza.

 Pe de alta parte, evacuarea este o sanctiune civila aplicabila în cazul neîndeplinirii de catre locatari a obligatiilor legale referitoare la modul de exercitare a drepturilor locative asupra unei locuinte.

 Actiunea în evacuare asigura protectia dreptului de folosinta atunci când acest drept izvoraste dintr-un raport obligational.

 În speta, pârâtul a dobândit dreptul de a folosi spatiul în temeiul contractului de vânzare-cumparare, autentificat sub nr. 1002/1.09.2009 care contine o clauza privind plata pretului si durata valabilitatii conventiei.

 Or, daca aceasta clauza este sau nu pact comisoriu, care este gradul pactului comisoriu si procedura de urmat sunt împrejurari care presupun interpretarea clauzei înscrise în contract, interpretare ce nu se încadreaza într-un examen sumar al actului, posibil pe calea ordonantei presedintiale.

 Prin urmare, nefiind întrunite conditiile înscrise în art. 581 Cod de procedura civila, instanta va respinge actiunea.

 

 Pentru aceste motive,

 În numele legii,

 H O T A R A S T E :

 

Respinge actiunea formulata de reclamantii …… si ……, domiciliati în ………, jud. Bacau, împotriva pârâtului ……, domiciliat …...

Cu recurs în 5 zile de la pronuntare.

 Pronuntata în sedinta publica azi, 7.09.2010.

 

 PRESEDINTE, GREFIER,

 

1

Domenii speta