Plângere solutie procuror

Sentinţă penală 523 din 13.09.2010


R O M A N I A

JUDECATORIA ONESTI

JUDETUL BACAU

Dosar nr. 5705/270/2010

Din 27.08.2010 plângere solutie procuror 

SENTINTA PENALA NR. 523

Sedinta publica din data de 13.09.2010

COMPLETUL DE JUDECATA FORMAT DIN:

Presedinte – DANIELA POPA

Grefier – GILIOLA-RAMONA AVRAM

Ministerul Public reprezentat de procuror – VASILE DIMA

 

 Astazi a fost pe rol judecarea plângerii la solutia procurorului formulata de petentul ……..

 La apelul nominal facut în sedinta publica au raspuns petentul, lipsa faptuitorul.

 Procedura completa.

 S-a facut referatul oral al cauzei de grefierul de sedinta, dupa care, petentul, întrebat fiind, arata ca nu solicita termen de aparare.

 Petenta arata ca este proprietarul casei, ca faptuitorul a facut racord la instalatia sa de apa. Precizeaza ca l-a deranjat faptul ca i-a încalcat proprietatea si în prezent faptuitorul nu mai poate folosi apa întrucât i-a întrerupt racordarea. Considera ca este o încalcare a dreptului de proprietate si solicita admiterea plângerii, trimiterea cauzei la parchet.

 Procurorul, având cuvântul, considera ca solutia este temeinica si solicita respingerea plângerii, mentinerea solutiei procurorului, obligarea petentului la cheltuieli judiciare.

 Dezbaterile în cauza de fata s-au desfasurat în conformitate cu dispozitiile art. 304 Cod pr. pen, în sensul ca au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic si fiind terminate, cauza a ramas în pronuntare.

 I N S T A N T A

 Deliberând,

 Asupra cauzei penale de fata,

 Constata ca prin plângerea formulata în termen legal si înregistrata la aceasta instanta sub nr. 5705/270/27.08.2010, petentul …… a contestat solutia data de procuror în dosarul nr. 1137/P/2010 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Onesti.

 În motivarea plângerii, petentul arata în esenta ca la data de 12.05.2010 a formulat plângere penala împotriva cumnatului sau ……. pentru infractiunea de tulburare de posesie prev. de art. 220 Cod penal, motivat de faptul ca i-a ocupat abuziv o suprafata de teren.

 Solutia de neîncepere a urmaririi penale este netemeinica si nelegala întrucât teava de aductiune la care faptuitorul s-a racordat este amplasata pe terenul sau, suprafata cumparata de la parinti.

 În cauza s-a dispus atasarea dosarului penal nr. 1137/P/2010 al Parchetului Onesti si din consultarea actelor si lucrarilor acestuia, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

 La data de 12.05.2010, …… a formulat plângere penala împotriva numitului ….., solicitând efectuarea de cercetari fata de acesta sub aspectul savârsirii infractiunii de tulburare de posesie, constând în aceea ca i-a ocupat o suprafata de teren, racordându-se la instalatia de apa.

 Prin rezolutia data de procuror la data de 30.06.2010, în dosarul nr. 1137/P/2010, s-a dispus în baza art. 228 al. 6 si art. 10 lit. b, d cod pr. pen. neînceperea urmaririi penale fata de …., cercetat pentru comiterea infractiunii prev. si ped. de art. 220 al. 1 Cod penal.

 Se arata în considerentele rezolutiei ca:

 În anul 2008, petentul a cumparat de la parinti un imobil, 500 mp teren constructii si 1000 mp teren arabil, intravilan, situat în spatele casei parintesti.

 Dupa decesul tatalui, …., cu acordul sotiei supravietuitoare, …, între petent si fratii sai ……, ….. a intervenit o întelegere tacita potrivit careia fiecare dintre acestia urma sa utilizeze o parte din terenul în suprafata de 1000 mp,

 Între petent si …., cumnatul sau, au luat nastere relatii conflictuale perpetuate în timp datorita situatiei juridice ambigue a terenului pe care îl stapânesc împreuna.

 …… a reclamat infractiunea de tulburare de posesie si pentru a verifica temeinicia plângerii formulate, organele de politie s-au deplasat la fata locului, întocmind un proces verbal de constatare.

 Rezultatul verificarilor locale a profitat faptuitorului, stabilindu-se ca acesta ocupa terenul detinut de …… cu acordul posesorului de drept.

 Cealalta jumatate de teren obtinuta în urma întelegerii tacite de … si …… se întinde pâna la santul de scurgere a apei.

 Având în vedere aceste considerente, fapta reclamata de petent este de natura civila, contestatiile referitoare la dreptul de proprietate asupra unui teren putând face obiectul unui litigiu în cadrul caruia sa se stabileasca, dupa dezbaterea succesiunii, situatia juridica a imobilelor, întinderea dreptului de proprietate si limitele acestui drept.

 Aceasta solutie a fost mentinuta si de prim procuror prin rezolutia nr. 385/II/2/30.07.2010 apreciindu-se ca în mod corect s-a dispus neînceperea urmaririi penale, lipsind elementul constitutiv al infractiunii reclamate, cauza având caracter civil.

 Instanta legal sesizata cu solutionarea plângerii constata ca solutia este temeinica si legala, din urmatoarele considerente:

 Petentul …… a cumparat de la parintii sai în anul 1998 casa parinteasca si suprafata de 500 mp curti constructii si 1000 mp teren arabil aflat în spatele casei, suprafete înscrise în T.P. nr. 42355/29.03.1996.

 Dupa decesul tatalui lor, ….., atât petentul cât si …… (sotia faptuitorului) si ….., s-au înteles sa împarta tacit terenul din spatele casei, fiecare dintre ei câte 1000 mp, petentului revenindu-i suprafata de teren cumparata de la parinti.

 Din probatoriile administrate în dosarul penal, rezulta ca locul unde este instalata teava de aductiune se afla pe terenul lui ……., care în fapt este folosit de faptuitor si sotia, cu acordul fratelui, si nu pe terenul petentului care se afla la o distanta de 5 m.

 Martorele …… si ……., au confirmat aceasta situatie de fapt.

 Se constata asadar, ca în mod corect s-a retinut ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de tulburare de posesie, petentul nefacând dovada ca terenul în litigiu se afla în posesia sa ci în posesia fratelui si a mamei sale.

 În consecinta, în temeiul art. 2781 al. 8 lit. a Cod pr. pen. se va respinge plângerea, urmând sa se mentina solutia din rezolutia atacata.

 În baza art. 192 al. 2 Cod pr. pen., petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare catre stat.

 Pentru aceste motive,

 În numele legii,

 H O T A R A S T E:

 

 În baza art. 278/1 al. 8 lit. a Cod procedura penala, respinge plângerea formulata de petentul ………, domiciliat în ……, împotriva rezolutiei de neîncepere a urmaririi penale date de procuror în dosarul nr. 1137/P/2010 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Onesti fata de faptuitorul Ababei Ion.

 Mentine solutia din rezolutia atacata.

 În baza art. 192 al. 2 Cod procedura penala obliga petentul la 25 lei cheltuieli judiciare catre stat.

 Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronuntare pentru petent si de la comunicare pentru faptuitor.

 Pronuntata în sedinta publica, azi 13.09.2010.

 

 PRESEDINTE GREFIER

 

 

Domenii speta