Indemnizaţie de dispozitiv-personal contractual

Dosar nr. 2656/88/2008

SENTINŢA CIVILĂ NR. 4

Şedinţa publică din data de 7 ianuarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe, înregistrată sub nr.2656/88/2008, reclamanţii  ... şi ..., au chemat în judecată Consiliul Local al com.... şi Primăria ..., solicitând obligarea pârâţilor la plata în favoarea fiecărui reclamant a îndemnizaţiei de dispozitiv, pe perioada ultimilor trei ani, calculaţi de la data introducerii cererii, precum şi pentru viitor pe toată durata valabilităţii contractelor de muncă.

În motivare, reclamanţii au arătat că, au calitatea de primar şi viceprimar al comunei ....

Au precizat reclamanţii că, în această calitate de persoane angajate pe bază de contract, solicită ca, în conformitate cu prevederile art.9.2 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr.275/2002 modificat şi completat prin  Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr.496 din 28.07.2003 pârâtele să fie obligate să le plătească indemnizaţia de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, pe perioada ultimilor trei ani calculaţi de la data introducerii cererii.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art.11 pct.1 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr.496 din 28.07.2003.

În dovedire, au depus la dosar copii xerox după următoarele înscrisuri: sent.civ.nr.1772/25 iunie 2004 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dos.nr.3805/2004, Hot.nr.5 din 25.06.2004 a Consiliului Local al com...., jurămintele depuse de reclamanţi în calitatea lor de primar şi viceprimar, sent.civ.nr.27/CC din 23 iunie 2008, pronunţată de Judecătoria Tulcea în dos.nr.2842/327/2008, Hot.nr.5/18.06.2008 a Consiliului Local al com. ....

În şedinţa din data de 28 nov.2008, instanţa de contencios administrativ a trimis cauza spre competenţă soluţionare completului de conflicte de drepturi şi asigurări sociale.

Pârâţii, legal citaţi nu au formulat întâmpinare şi nu au depus probe în apărare.

Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, instanţa constată în fapt următoarele:

Sporul de dispozitiv solicitat are ca bază legală art.13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi Ordinul nr.496/2003 al ministrului administraţiei şi internelor privind modificarea şi completarea  Ordinului ministrului de interne nr.275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar şi civil din Ministerul de interne, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art.13 din Legea nr.138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili beneficiază de o indemnizaţie de dispozitiv lunară de 25% din soldă, respectiv din salariul de bază conform art.1 din Legea nr.138/1999.

În conformitate  cu prevederile art.1 din Legea nr.138/1999 -  „Dispoziţiile prezentei legi se aplică personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei”.

Potrivit prevederilor art.47 şi 49 din menţionata lege, personalul civil din  ministerele şi instituţiile centrale enumerate în art.1, care desfăşoară activităţi în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile şi indemnizaţiile acordate acestora.

Prin Ordinul Ministrului de Interne nr.275 din 05.06.2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare  a Legii nr.138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat şi completat prin Ordinul MAI nr.496/28.07.2003.

Potrivit punctului 9.2., introdus prin Ordinul modificator: ” Indemnizaţia de dispozitiv  se acordă şi personalului civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice”.

Punctul 31.1 din Ordin prevede că: ”Prin personalul civil, în sensul  prezentului Ordin , se înţelege funcţionarii publici şi personalul contractual civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor. Personalul civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepţia celui din domeniul administraţiei publice, care beneficiază doar de  dreptul prevăzut de art.13 din lege, precum şi de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaţilor omologi din sectorul bugetar”.

Din coroborarea dispoziţiilor legale anterior menţionate se constată că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr.138/1999, trebuie ca personalul civil să-şi desfăşoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau  într-una din instituţiile şi autorităţile prev. în art.1 din Legea nr.138/1999.

Personalul contractual din cadrul Primăriei ... (inclusiv reclamanţii săi) fac parte dintr-un organ al administraţiei publice locale, şi nu din cadrul Ministerului de Interne, astfel ca  ordinul invocat nr.496/2003 al Ministerului Administraţiei şi Internelor nu îşi are aplicabilitate în privinţa acestora.

Că este aşa reiese şi din punctul VI al ordinulu, care arată că măsuri de aplicare al ordinului vor fi luate de comandanţii şi şefii de unităţi .

În aceste condiţii, ministrul administraţiei şi internelor nu avea nici o atribuţie în privinţa salarizării personalului contractual din cadrul administraţiei publice locale şi, prin  urmare, ordinul sus menţionat nu poate fi aplicat în cazul pârâtului şi cu atât mai puţin dispoziţiile Legii nr.138/1999, care nu fac nici o referire la salarizarea personalului civil  din administraţia publică locală.

Că este aşa o demonstrează şi denumirea legii, care se referă în primul rând la personalul militar şi la personalul civil, dar din  cadrul aceloraşi unităţi ( adică a unităţilor militare) –or, în mod evident, pârâta Primăria ..., nu are personal militar privind salarizarea.

Chiar denumirea indemnizaţiei, aceea de dispozitiv, demonstrează că această indemnizaţie nu se aplică în cadrul instituţiilor cu caracter eminamente civil.

De asemenea, nu sunt  aplicabile nici dispoziţiile art.16 din Constituţia României şi nici cele din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, deoarece nu există nicio egalitate între persoanele care îşi desfăşoară activitatea într-un dispozitiv militar -în care există anumite reguli specifice de acces, de circulaţie în interiorul dispozitivului, de comunicare- şi o instituţie publică, în care toate acele reguli nu se aplică.

Aşa fiind, instanţa urmează a respinge cererea, ca nefondată.

1

Domenii speta

Spete similare