Aprobare raport final

Sentinţă comercială 194 din 07.02.2012


Cod Operator 2443

Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Sentinţa nr. 194/2012

Şedinţa publică de la 07 Februarie 2012

Completul compus din:

Judecător sindic 

Grefier sindic

Pe rol fiind derularea procedurii insolvenţei debitoarei SC...................SRL şi judecarea cererii pentru aprobare raport final si situaţii financiare finale,formulată de lichidatorul judiciar ………….SPRL TG-JIU,  în contradictoriu cu creditorii …………………….

  La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns consilier juridic PI, pentru creditorul ……….GORJ şi practician în insolvenţă ML,  pentru lichidatorul judiciar, lipsă fiind restul creditorilor.

Procedura  completă.

S-a  făcut  referatul oral al cauzei de către grefierul sindic, reprezentantul lichidatorului judiciar depune la dosar procesul verbal al adunării creditorilor, copie după adresa nr.7446 din 2.02.2012, emisă de ……….Gorj, dovada de publicare a raportului final în BPI nr.702/18.01.2012 şi dovada de publicare în BPI a convocării adunării creditorilor, după care s-a acordat cuvântul .

Practician în insolvenţă ML, pentru lichidatorul judiciar, a  solicitat admiterea cererii , aprobarea raportului final si a situaţiilor financiare finale.

Consilier juridic PI pentru creditorul ……..GORJ, a solicitat admiterea cererii .

  JUDECĂTORUL SINDIC ,

Asupra cererii de faţă;

La data de  04.02.2010, debitorul SC...................SRL , a solicitat a fi supus procedurii simplificate a insolvenţei .

Prin sentinţa nr.9 din Camera de Consiliu din 9 februarie 2010, judecătorul sindic a admis cererea formulată de debitorul , SC...................SRL , cu sediul social în Novaci, pentru deschiderea procedurii simplificate  a insolvenţei .

În temeiul art.27, 32 alin 1, raportat la art.1 alin2, 107 alin1 lit.A din Legea privind procedura de insolvenţă, a dispus începerea procedurii falimentului  împotriva debitorului SC...................SRL .

În temeiul art.107 alin.2 din Legea privind procedura de insolvenţă, a numit lichidator  judiciar  SIOMAX SPRL, cu sediul social în Tg-Jiu, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, cu o retribuţie lunară de 700 lei.

În şedinţa publică din 9.03.2010, lichidatorul judiciar a depus la dosar  raportul amănunţit, privind cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei cu nr. 1165/9.03.2010, raport aprobat prin încheierea nr.416 din 6.04.2010.

La data de 18.06.2010, lichidatorul judiciar a depus la dosar tabelul definitiv consolidat modificat al creanţelor, unde figurează creditori ………..GORJ  cu o creanţă de 40.542  lei, …………..NOVACI cu o creanţă de 4810 lei şi SC ……….SRL BUCUREŞTI cu o creanţă de 61.480,88 lei, totalul creanţelor fiind de 106.832,88 lei .

La data de 22.06.2010, lichidatorul judiciar a depus la dosar procesul verbal al adunării creditorilor, din data de 21.06.2010, creditorii prezenţi aprobând modalitatea de vânzare a bunurilor prin licitaţie  publică deschisă cu strigare ,conform art.116-118 din Legea 85/2006, regulamentul de vânzare, onorariul variabil al lichidatorului judiciar  şi raportul de evaluare a bunurilor întocmit de SC ………….SRL TG-JIU .

La data de 29.06.2010, lichidatorul judiciar depune la dosar raportul de evaluare a bunurilor întocmit de SC ………….. SRL TG-JIU, regulamentul de vânzare bunuri mobile şi imobile şi modalitatea de vânzare a bunurilor din patrimoniul debitoarei.

Lichidatorul judiciar a propus ca modalitatea de vânzare a bunurilor debitoarei să se facă prin licitaţie publică, conform disp.art.116 -118  din Legea 85/2006.

În raportul de evaluare  se menţionează că bunurile imobile  au o valoare de lichidare de 14.962 lei , iar mijloacele fixe  au o valoare de 67.000 lei .

Prin încheierea nr.852 din 29.06.2010, judecătorul sindic a dispus afişarea tabelului definitiv modificat al  creanţelor. A aprobat  raportul  de evaluare  întocmit de SC ……..SRL TG-JIU  si depus  de  lichidatorul judiciar …………… SPRL ,pentru debitoarea  SC...................SRL .

A luat act de aprobarea  regulamentului de vânzare şi a dispus lichidarea bunurilor debitoarei, respectiv  prin licitaţie  publică  conform art.116 alin.1, din Legea 85/2006,  pornind  de la  preţurile  din  raportul de evaluare , conform adunării creditorilor din data de 21.06.2010 .

Lichidatorul judiciar a depus rapoarte lunare de activitate, arătând stadiul derulării procedurii şi măsurile luate periodic, în adunarea generală a creditorilor din 28.06.2010 aprobându-se reducerea preţului de vânzare cu 25% faţă de preţul de evaluare .

Prin încheierea de şedinţă din 19.04.2011, judecătorul sindic a luat act de raportul de activitate nr. 2206 din 18.04.2011 şi de procesul verbal al adunării creditorilor din data de 18.0.42011, de hotărârea privind respingerea propunerii lichidatorului judiciar de reducere a preţului de vânzare cu 75% faţă de preţul de evaluare  faţă de cel stabilit prin raportul de evaluare .

A amânat cauza la  data  de 31 mai 2011  pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei.

La data de 28.06.2011, lichidatorul judiciar a  depus la dosar raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare, cu nr. 3270 din 27.06.2011 şi planul de distribuire a sumelor, arătând că în perioada 9.02.2010 - 27.06.2011 s-au încasat sume totale de 42.532 lei, din vânzările bunurilor aparţinând debitoarei, fiind efectuate şi plăţi totale în sumă de 17.975,15 lei, soldul actul fiind de 17.328,02 lei, în această perioadă s-au efectuat cheltuieli de procedură în sumă de 6198,74 lei, onorariul lichidatorului judiciar se ridică la 18.975,17 lei.

Suma de repartizat este 17.322,08 lei, din care , lichidatorul judiciar a propus să se achite 850,64 lei, reprezentând 2% către UNPIR, rezervă 1471,44 lei , 10.098,31 către SC S…………RL,  4381,82 lei către …………. Gorj şi  519,87 lei către ……………. Novaci .

Prin încheierea din data de 28.06.2011, judecătorul sindic a dispus afişarea raportului şi a planului de distribuire.

A luat act de  raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare, cu nr.3270 din 27.06.2011, de planul de distribuire şi de procesul verbal al adunării creditorilor din data de 6.06.2011 .

A amânat cauza  la  data  de 6 septembrie 2011  pentru continuarea procedurii , convocarea adunării creditorilor în vederea discutării acestora.

La data de 9 ianuarie 2012, lichidatorul judiciar ……………SPRL TG-JIU, desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC...................SRL a depus raportul final nr.78 din 9.01.2012, ce a fost înregistrat sub nr.882/95/2011/a1,  raport în care  a fost prezentată întreaga activitate  desfăşurată  în cursul procedurii de către lichidatorul judiciar.

În raport se prezintă principalele momente ale procedurii, hotărârile pronunţate de judecătorul sindic , bunurile lichidate, licitaţiile organizate, sumele distribuite , au fost valorificate bunurile din patrimoniul debitoarei, nefiind sume de distribuit între creditori, că în urma vânzării bunurilor s-a obţinut suma de 47.232  inclusiv TVA, masa pasivă fiind în sumă de 106.832,88 lei.

În şedinţa publică din 7.02.2012, lichidatorul judiciar a depus la dosar procesul verbal al adunării creditorilor, copie după adresa nr.7446 din 2.02.2012, emisă de …………Gorj, dovada de publicare a raportului final în BPI nr.702/18.01.2012 şi dovada de publicare în BPI a convocării adunării creditorilor.

Judecătorul sindic, constatând că raportul final a fost  comunicat  creditorilor  societăţii debitoare, aceştia  fiind notificaţi  cu termenul din 7.02.2012, acordat  pentru aprobarea  raportului  final  şi nu s-au  formulat obiecţiuni, raportul fiind publicat şi în BPI nr.702 din 18.01.2012  şi nici un creditor nu a formulat obiecţiuni, raportul fiind discutat şi în adunarea generală a creditorilor din data de 7.02.2012.

Constatând că  nu  mai există  bunuri  în patrimoniul societăţii  debitoare care  să poată  face obiectul lichidării si ţinând  cont  de faptul că  debitoarea nu mai  are  creanţe de  încasat , iar sumele  au fost  distribuite  către creditori urmează ca în baza art.129  din Legea nr. 85/2006  să aprobe  raportul final .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite  cererea  formulată de  lichidatorul judiciar  ……………… SRL TG-JIU ,  cu sediul în Tg-Jiu,  strada …………..  judeţul  Gorj, CUI ………………,  nr. UNPIR: RSP…………., pentru debitoarea  SC...................SRL cu sediul social în ………….,  judeţul Gorj, cod de identificare fiscală RO ……….. , număr de ordine în registrul comerţului J18………….., în contradictoriu cu  creditorii ………………………

În baza art. 129 din Legea nr. 85/2006 aprobă raportul final nr. 78 din  9.01.2012.

Cu recurs .

Pronunţată în şedinţa publică din  7 februarie 2012  la  Tribunalul Gorj  .

Judecător sindic  , Grefier-sindic ,