Reclamanta nu a probat prin niciun mijloc de probă faptul că pârâtul locuieşte în apartamentul proprietatea sa şi implicit atingerea adusă dreptului său de proprietate de către pârât, cu toate că, potrivit art. 1169 din vechiul Cod civil, aplicabil raport

Sentinţă civilă 1637/2013 din 23.09.2013


EVACUARE DIN IMOBILUL PROPRIETATE PERSONALĂ .

Reclamanta nu a probat prin niciun mijloc de probă faptul că pârâtul locuieşte în apartamentul proprietatea sa şi implicit atingerea adusă dreptului său de proprietate de către pârât, cu toate că, potrivit art. 1169 din vechiul Cod civil, aplicabil raportat la data introducerii acţiunii, cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. Mai mult, reclamanta, în şedinţa publică din data de 27.02.2013, a arătat că pârâtul nu mai locuieşte în apartamentul proprietatea acesteia din data de 17, 18 sau 19 noiembrie 2012.

Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 1637/2013, pronunţată în dosarul nr. 13152/190/2012

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul de mai sus reclamanta P.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul  B.V., evacuarea acestuia din imobilul apartament din Bistriţa, str. A.H., nr.1, sc. B, ap.21, judeţul Bistriţa Năsăud.

În motivare a arătat că, locuieşte în concubinaj cu pârâtul de aproximativ 20 de ani. Împreună au un băiat de 18 ani. În toţi aceşti ani, au fost agresaţi violent şi verbal, ameninţaţi cu moartea, de câteva ori ameninţându-i cu cuţitul, cu toporul, lovindu-i cu pumnii şi picioarele.

În ultimul timp situaţia s-a înrăutăţit mult, aceasta fiind nevoită să cheme organele de poliţie. De asemenea a solicitat şi un certificat medico legal, pentru că a fost lovită. Menţionează faptul că, este proprietara exclusivă a apartamentului mai sus menţionat.

În drept nu s-a invocat nici un temei legal.

În probaţiune nu s-au depus înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 28.01.1992 reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului apartament nr. 21, situat în Bistriţa, A.H., nr. 1, drept de proprietate ce conferă reclamantei cele trei atribute: posesia, folosinţa şi dispoziţia.

Reclamanta a arătat, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, faptul că a avut timp de 20 de ani o relaţie de concubinaj cu pârâtul, însă acesta este violent verbal şi fizic, însă reclamanta nu a probat prin niciun mijloc de probă faptul că pârâtul locuieşte în apartamentul proprietatea reclamantei şi implicit atingerea adusă dreptului său de proprietate de către pârât, cu toate că, potrivit art. 1169 din vechiul Cod civil, aplicabil raportat la data introducerii acţiunii, cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. Mai mult, reclamanta, în şedinţa publică din data de 27.02.2013, a arătat că pârâtul nu mai locuieşte în apartamentul proprietatea acesteia din data de 17, 18 sau 19 noiembrie 2012, motiv pentru care instanţa apreciază că cererea de evacuare a pârâtului din imobilul apartament proprietatea reclamantei este neîntemeiată, urmând a o respinge.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în  termen legal reclamanta, solicitând  admiterea apelului, schimbarea sentinţei în sensul admiterii cererii ca întemeiată.

În motivarea sumară a căii de atac reclamanta a învederat  că din data de 17.11.2012 nu mai locuieşte împreună cu pârâtul, însă acesta o ameninţă că vine să locuiască la această adresă, pentru că are domiciliul  acolo, chiar împotriva voinţei reclamantei. Cererea nu a fost motivată în drept.

 Intimatul, legal citat,  nu a depus întâmpinare, însă s-a prezentat la termenul fixat şi a solicitat respingerea apelului, arătând că locuinţa în discuţie  constituie  domiciliul său, şi că nu are o altă posibilitate locativă, în prezent locuind la un adăpost.

Instanţa de control judiciar a constatat că apelul  declarat de reclamantă este nefondat.