Prescriptia dreptului de formula actiune in constatare valabilitate antecontract de vanzare-cumparare

Dosar nr. …/281/2007

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 418

Şedinţa publică din data de 14 Martie 2013

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 16.11.2007, sub nr. …/281/2007, reclamanta SC GT SA PLOIEŞTI a chemat în judecată pe pârâţii JJ, JJ, DG şi NM, solicitând instanţei ca  prin hotărârea ce se  va pronunţa, să dispună anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. …/15.09.2004 de B.N.P. OC, dintre PG si JJ, JJ pentru cauza ilicita, falsă şi imorală şi să se constate că reclamanta a dobândit de la PG dreptul de proprietate asupra terenului de 2280 mp, situate în comuna  B,  jud. Prahova tarlaua 15 parcela 87/6, hotărârea urmând a ţine loc de act de vânzare-cumpărare.

 În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la 28.06.2008 au început negocieri între reclamanta şi PG, pentru vânzarea-cumpărarea ternului indicat sens în care a fost încheiată o chitanţa de mână  semnată de asociaţii reclamantei IV, IN şi de pârâtul JJ, preţul fiind achitat in mai multe tranşe ultima fiind din 14.01.1997, terenul fiind luat în posesie.

În anul 2004 fără  acordul reclamantei, asociatul JJ, a început demersurile în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi pretinzând că, acţionează în numele societăţii s-a prezentat la notar cu numita PG, cu care a încheiat, în nume personal contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr..../15.09.2004 de BNP OC,  în fals şi în fraudarea drepturilor reclamantei.

La termenul din 18.11.2008 pârâtul JJ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii, având în vedere că  cei doi asociaţi pârâtul şi numitul IN au hotărât să cumpere ca şi persoane fizice doua terenuri limitrofe, pârâtul de la PG şi numitul IN de la SS, având în vedere sumele cu care achitaseră  firma, sens în care s-a şi încheiat contractul autentic.

La termenul din 8.04.2010 instanţa de fond  a încuviinţata pentru reclamanta proba cu înscrisuri, interogatoriul paratului JJ testimoniala cu doi martori, iar la termenul din 18.11.2010, pentru pârâţi  aceleaşi probe, iar la termenul din 16.02.2012 a încuviinţata suplimentarea probelor cu expertiza în specialitate topografie, pentru reclamantă.

La termenul din 01.11.2012, pârâţii J, au invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic şi admiterea  excepţia lipsei de interes cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. .../15.09.2004 autentificat de BNP OC.

Prin sentinţa civilă nr.15772/13.11.2012 Judecătoria Ploieşti a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care sa tina loc de act autentic, a admis  excepţia lipsei de interes cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. .../15.09.2004 autentificat de BNP OC, a respins acţiunea, formulată de reclamanta SC GT SA PLOIEŞTI în contradictoriu cu pârâţii JJ, JJ, DG şi NM, cu privire la capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, ca prescrisă şi cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. .../15.09.2004 autentificat de BNP OC, ca lipsită de interes.

De asemenea, a obligat  pe reclamanta la plata cheltuielilor de judecata de 10.000 lei, către pârâţi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, a reţinut că prescripţia extinctiva reprezintă o sancţiune pentru titularul dreptului subiectiv şi constă în stingerea dreptului de realizare silita a obligaţiei civile corelative ca urmare a neexercitării lui în termenul stabilit de lege.

Antecontractul, de vânzare-cumpărare a unui imobil, este o promisiune bilaterală de a contracta; în caz de neexecutare a obligaţiei asumate, răspunderea este contractuală, iar executarea silită în natură, a obligaţiei de a face, se asigură prin acţiunea personală având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act de vânzare-cumpărare, supusă termenului de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Termenul prescripţiei curge din momentul încheierii contractului, însă atunci când promitentul cumpărător a preluat imobilul, deţinerea lui, cu acordul promitentului-vânzător, echivalează cu recunoaşterea dreptului acestuia, în sensul art. 16 lit. a din decret.

Potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, „dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”, adică înlăuntrul termenului general de prescripţie de 3 ani, care începe sa curgă de la data naşterii dreptului subiectiv (art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958). Astfel, în temeiul textului de lege citat, „în obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept”. Justificarea acestei reguli este impusă de însăşi finalitatea prescripţiei extinctive, constând în stimularea titularilor drepturilor subiective de a-şi valorifica drepturile lor într-un termen cât mai scurt, pentru asigurarea certitudinii şi stabilităţii circuitului civil.

Aşadar, pentru a opera prescripţia extinctiva este necesara întrunirea a doua condiţii, respectiv inacţiunea prelungita a titularului dreptului material pe întreaga durata a termenului de prescripţie si invocarea prescripţiei împlinite de cel îndreptăţit.

Întrucât, în speţa, este vorba de o acţiune personală întemeiată pe drept de creanţă pur şi simplu, fără  să se fi stipulat vreun termen sau condiţie în care obligaţia ar urma să se execute şi neexistând un alt termen special de prescripţie aplicabil, înseamnă că este pe deplin incident termenul general de 3 ani.

Instanţa de fond a reţinut că, in cauză, reclamanta nu a dovedit intervenirea vreunei cauze de întrerupere  (art. 16 din Decretul nr. 167/1958) sau de suspendare (art. 13 si 14 din Decretul nr. 167/1958) care să zădărnicească acţiunea prescripţiei extinctive, din probele administrate în cauza instanţa de fond  reţinând că între părţile antecontractului de vânzare-cumpărare, chitanţele de mână au fost întocmite între 28.06.1996 -14.01.1997, şi, deşi reclamanta a pretins că a intrat în posesia terenului în cauză, acest fapt nu a fost dovedit, astfel din declaraţia martorului MA, instanţa de fond a reţinut că din 2004 pârâtul J a cumpărat ternul în cauză, de atunci încercând să îl cultive. Niciunul din martorii reclamantei nesusţinând că reclamanta a intrat în posesia şi folosinţa terenului.

Mai mult decât atât pârâtul J figurează din 2004 cu terenul intabulat şi înscris la administraţia financiară.

Se arată că din  raportul de expertiza topografie IC, rezultă că terenul situat în intravilanul comunei  B T15, parcela 87/6, categoria arabil, aşa cum rezultă şi din titlul de proprietate şi din contractul de vânzare-cumpărare nr. .../15.09.2004 autentificat de BNP OC, teren pe care pârâtul a şi încercat să îl cultive, însă reclamanta nu a întreprins niciun demers în vederea ocupării şi folosirii terenului, acesta fiind străbătut doar de o cale de acces probabil folosită de SC RE.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi data formulării prezentei acţiuni, respectiv 16.11.2007 şi data naşterii dreptului la acţiune 1996, instanţa de fond a apreciat  întemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic,  şi a respins cererea, ca fiind prescrisă.

Excepţia lipsei de interes cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. .../15.09.2004 autentificat de BNP OC, a fost admisă.

Instanţa de fond a reţinut că prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mişcare acţiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia. Interesul poate fi: material cum ar fi - obţinerea unei sume de bani, predarea unui bun, invocarea dobândirii dreptului de proprietate, situaţii care ambele în  cazul admiterii acestui capăt de cerere si repunerii in situaţia anterioara, nu se vor întruni în persoana reclamantei, având în vedere admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic.

Condiţia interesului trebuie îndeplinită nu numai la punerea în mişcare a acţiunii prin introducerea cererii de chemare în judecată, ci ea trebuie îndeplinită cu toate formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii, cum ar fi apărările, exercitarea căilor de atac, executarea silită.

Interesul trebuie să îndeplinească unele cerinţe: să fie legitim, să fie personal şi direct, să fie născut şi actual.

Din analiza acestui capăt de cerere aşa  cum a fost formulat şi motivat şi cu finalitatea la care se tinde in cazul admiteri acestuia, instanţa de fond a reţinut că  reclamanta nu a făcut dovada existenţei interesului actual in  promovarea acestei acţiuni.

In  aceste  condiţii,  instanţa de fond a admis excepţia  lipsei de interes  a  capătului  de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. .../15.09.2004 autentificat de BNP OC si  pe  cale  de  consecinţa l-a respins ca  lipsit  de  interes.

În baza art.274 C.pr.civ. a obligat  pârâta şi la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 10.000 lei, constând în onorariu de avocat, către pârâţii JJ si JJ.

Împotriva sentinţei civile nr.15772/13.11.2012 pronunţată de Judecătoria  Ploieşti a declarat recurs pârâta SC GT SA, criticând-o ca  nelegala si netemeinica, fiind afectata de nulităţile prev. de art.309 pct. 9 C.pr.civ.  prin care, in temeiul art.312 alin.5 C.pr.civ., solicitând  admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, respingerea excepţiilor privind prescrierea dreptului material la acţiune si cea privind excepţia lipsei de interes şi trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Ploieşti, pentru a se pronunţa pe fondul cauzei.

În motivarea recursului, recurenta – reclamantă a arătat că în mod greşit instanţa de fond a analizat mai întâi excepţia invocata de către intimaţii - pârâţi, privind al doilea capăt de cerere, în loc sa soluţioneze pe fond mai întâi  primul capăt de cerere, având ca obiect constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare. Precizează recurenta că al doilea capăt de cerere nu poate fi pus în discuţie decât după soluţionarea definitivă şi irevocabilă a primului capăt de cerere, deoarece numai în situaţia desfiinţării contractului autentic de vânzare cumpărare, încheiat intre pârâţii  Jost şi PG se poate analiza al doilea capăt de cerere privind constatarea vânzării-cumpărării dintre societatea pârâtă şi PG , privind terenul ce face obiectul prezentului litigiu.

Recurenta – reclamantă arată că prin probele administrate pe fondul cauzei, a făcut dovada că între SC GT SA şi PG, s-a încheiat, la data de 28.06.1996, un antecontract de vânzare - cumpărare privind terenul situat în intravilanul comunei B, sat B, în suprafaţă de 2.280 mp. Deoarece vânzătoarei nu i se eliberase titlu de proprietate la momentul încheierii antecontractului de vânzare - cumpărare, nu a putut perfecta contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, la această convenţie de vânzare-cumpărare participând şi JJ, care în acea perioadă avea calitatea de administrator al societăţii, semnând în numele acesteia toate actele premergătoare.

Se menţionează că în anul 2004, JJ fără  să aducă la cunoştinţă societăţii că documentaţia este finalizata a încheiat în nume propriu actul de vânzare cumpărare, PG având credinţa că tranzacţionează cu societatea .

De asemenea, se arată că instanţa de fond analizând mai întâi  excepţia prescrierii dreptului la acţiune, privind al doilea capăt de cerere, a inversat ordinea soluţionării capetelor de cerere ; al doilea fiind subsidiar primului capăt de cerere.

Faţă de cel de-al doilea  motiv de critica a hotărârii recurate, recurenta arată că  priveşte modul defectuos în care instanţa de fond  a soluţionat prima excepţie invocată de către intimaţii –pârâţi, privind prescrierea dreptului material la acţiune referitor la al doilea capăt de cerere al acţiunii introductive , prin care solicită instanţei să pronunţe o hotărâre  care sa ţină loc de act autentic, critică care are în vedere următoarele aspecte :

Totodată se precizează că instanţa de fond a făcut o aplicare vădit eronată a dispoziţiilor legale în materia prescripţiei extinctive, considerând nejustificat că termenul de prescripţie, privind pronunţarea unei hotărâri care sa tina loc de act autentic, ar începe să curgă în speţă , potrivit art.7 alin. 2 din Decretul nr.167 /1958 , de la data încheierii antecontractului de vânzare - cumpărare.

Or, dreptul acestora  la acţiune s-a născut ulterior, mai exact la momentul la care se putea încheia actul în formă autentică, data fiind cea arătată chiar de către cei ce au invocat excepţia , în cuprinsul întâmpinării, ca fiind în cursul anului 2004 .

Astfel, termenul de prescripţie nu a curs împotriva sa de vreme ce, în cursul anului 2004, intimatul – pârât  JJ, în calitatea sa de acţionar şi administrator al său, a "încheiat actul în formă autentică în nume personal şi nu în numele societăţii pe care o administra, aşa cum era prevăzut în antecontractul de vânzare-cumpărare.

Pentru toate aceste considerente, recurenta – reclamantă solicită admiterea  recursului, casarea  sentinţei  civila nr.15.772 din 01.11.2012, respingerea  excepţiei privind prescrierea dreptului material la acţiune şi cea privind excepţia lipsei de interes şi trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Ploieşti, pentru a se pronunţa pe fondul cauzei.

În drept, recurenta – reclamantă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile  art.312 alin. 5 rap. la art.304 pct.9 si 3041 C.pr.civ.

Intimaţi pârâţi JJ şi jJ, au formulat întâmpinare potrivit disp. art. 308 alin. 2 C. pr. civ., prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Primindu-se cauza pe rolul Tribunalului Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. 16899/281/2007.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate,  în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi din oficiu conform disp.art.3041C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Recurenta reclamantă a solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare nr. ... din 15.09.2004pentru cauză falsă, ilicită şi imorală, şi să se constate că a dobândit de la PG dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2280 mp, situat în comuna B, judeţul Prahova, hotărârea urmând a ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare.

Intimaţii pârâţi J, au invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind capătul de cerere referitor la  pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare, excepţie admisă de instanţa de fond prin hotărârea criticată.

Dispoziţiile art. 3 din Decretul 167/1958 privind prescripţia extinctivă prevăd că termenul de prescripţie este de 3 ani, data de la care curge acest termen fiind de la data când se naşte dreptul la acţiune, anume data plăţii bunului.

În cauza de faţă, recurenta reclamantă nu a făcut dovada faptului că a intervenit vreo cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului.

Totodată recurenta reclamantă nu a făcut dovada faptului că a intrat în posesia terenului, ci dimpotrivă terenul a fost cumpărat din anul 2004 de către intimatul pârât JJ, acer de atunci a început să îl cultive.

Acelaşi pârât figurează din anul 2004 cu terenul intabulat şi înscris la administraţia financiară.

Aşa fiind, tribunalul constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat  că se impune admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

Critica recurentei reclamante în sensul că în mod greşit instanţa de fond a analizat excepţie invocată de intimaţii pârâţi J privind prescripţia dreptului la acţiune  a capătului de cerere prin care a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare în loc să analizeze mai întâi capătul de cerere privind constarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare, deoarece numai în situaţia desfiinţării contractului de vânzare cumpărare dintre intimaţii pârâţi J şi PG se poate analiza al doilea capăt de cerere, este nejustificată, având în vedere în primul rând că a fost soluţionată excepţia prescripţiei invocată de intimaţii pârâţi care făcea de prisos cercetarea fondului. Instanţa se va pronunţa cu precădere asupra excepţiilor atunci când acestea sunt invocate.

Pe cale de întâmpinare, intimaţii pârâţi J au invocat prescripţia dreptului la acţiune ca şi excepţie iar nu ca apărare de fond.

Dispoziţiile art. 137 C. pr. civ. prevăd că instanţa se va pronunţa asupra excepţiilor de procedură şi celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.

Rezultă din analiza acestui text de lege că instanţa de fond a soluţionat în mod corect capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare cumpărare prin admiterea excepţiei prescripţiei şi ulterior capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare.

Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei reclamante în sensul că instanţa de fond a inversat ordinea soluţionării capetelor de cerere, întrucât nu există un capăt principal de cerere şi unul subsidiar, ambele capete de cerere trebuie soluţionate concomitent.

Susţinerea recurentei reclamante în sensul că termenul de prescripţie nu a curs împotriva sa de vreme ce intimatul pârât J a încheiat actul în nume personal şi nu în numele societăţii pe care o administra, este nejustificată, având în vedere faptul că chitanţele de mână au fost întocmite la data de 28.06.1996 şi 14.01.1997 între recurenta reclamantă şi PG, fără ca recurenta reclamantă să intre în posesia terenului, astfel că de la data de 28.06.1996 şi până la momentul introducerii acţiunii16.11.2007, au trecut mai mult de 3 ani, excepţia prescripţiei fiind admisă în mod corect de instanţa de fond.

Cât priveşte excepţia lipsei de interes, tribunalul constată că a fost admisă în mod corect de instanţa de fond, având în vedere faptul că prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mişcare acţiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Recurenta  reclamantă  nu justifică interesul în promovarea cererii privind constatarea nulităţii  absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. .../15.09.2004, în condiţiile în care cererea sa de pronunţare a unei hotărâri care să  ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare a fost respinsă ca prescrisă, condiţia interesului urmând a fi îndeplinită pe tot parcursul procesului şi nu doar la data introducerii acţiunii.

Prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Interesul trebuie să fie născut şi actual, deci să existe în momentul în care se exercită dreptul la acţiune, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune.

Interesul trebuie să fie personal şi direct, în sensul că folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.

Interesul trebuie să fie în legătură cu pretenţie formulată, deci cu dreptul subiectiv civil afirmat, ori cu situaţia juridică legală pentru a cărei realizare calea justiţiei este obligatorie.

Aşa cum s-a menţionat anterior, în condiţiile în care a fost admisă excepţia prescripţiei capătului de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, recurenta nu  are interes în promovarea cererii referitoare la  constatarea nulităţii  absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. .../15.09.2004.

Pentru considerentele arătate, tribunalul va respinge recursul declarat de recurenta reclamantă ca nefondat, potrivit disp. art. 312 alin. 1 C. pr. civ.

În baza disp. art. 274 C. pr. civ., va obliga recurenta la 7000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii Jost, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul, ca nefondat.

Obligă recurenta la 7.000 lei, cheltuieli de judecată către intimaţi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.03.2013.

PREŞEDINTE,JUDECĂTORI,

Domenii speta

Spete similare