Comercial - Cerere de înlocuire a lichidatorului judiciar

Sentinţă comercială 168 din 18.01.2011


Prin Sentinta comerciala nr.168/18 ianuarie 2011, pronuntata de Tribunalul Arad în dosarul nr.316/108/2010, a fost admisa cererea creditoarei A F P Arad de înlocuire a lichidatorului Cabinet individual de insolventa „B E -M" Timisoara cu lichidatorul Societatea Profesionala E SPRL Arad .

A dispus  descarcarea de atributii lichidatorul Cabinet individual de insolventa „B E -M" Timisoara numit prin Încheierea comerciala .25/16.02.2010.

A dispus plata remuneratiei lichidatorului Cabinet individual de insolventa „B E -M" Timisoara pentru perioada cuprinsa între 16.02.2010 si 18.01.2011, data solutionarii cererii de înlocuire, în cuantum de 1.500 lei, din fondul prevazut de art.4 din Legea nr.85/2006,modificata.

Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca, totalul creantelor detinut de cei trei creditori depaseste 50 % din totalul creantelor debitoarei, în plus, judecator sindic constata ca înca de la termenul din 09.11.2011 creditorul SC O D SRL-Bucuresti a solicitat prin actul de la fila 392 dosar o cerere similara prezentata ulterior de creditorii SC P SRL-Arad si SC P & P P SRL(f 404 si 414),în sensul dezbaterii raportului lichidatorului judiciar, având în vedere balanta contabila la 31.12.2009 depusa la dosarul cauzei de catre debitoare si prezentarea situatiei patrimoniale a debitoarei,cu analizarea balantelor contabile lunare aferente lunilor ianuarie - februarie 2010,aspecte ce nu au fost analizate de catre lichidatorul judiciar.

În plus, raportat la cererea creditoarei SC P B SRL-Arad, de clarificare a situatiei patrimoniale a debitoarei, întrucât prin raportul lichidatorului nr.5 din 5 iulie 2010, sunt cuprinse greseli pentru ca , creanta în valoare de 132.676,93 lei nu exista în activul debitoarei la 31.12.2009, conform balantei, si nu este prezentat nici stocul de marfa de 40.851,38 lei existent conform balantei de la dosarul cauzei la soldul cont 371 marfuri,întrucât aceste aspecte nu au fost clarificate de catre lichidatorul judiciar, în urma sesizarii facute înca de la 09.11.2010 de catre creditorii SC P B SRL-Arad si O D SRL - Bucuresti;

Vazând prevederile art.19 al.4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei judecatorul sindic, va  dispune  înlocuirea  practicianului Cabinet ividual de insolventa „B E -M" Timisoara cu lichidatorul Societatea Profesionala E SPRL Arad, dispunând totodata si descarcarea de butii a fostului lichidator.

În baza art.4 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, judecatorul sindic va dispune plata remuneratiei lichidatorului Cabinet individual de insolventa ,,B E -M" Timisoara, pentru perioada cuprinsa între 14.04.2008, si 12.2009,data solutionarii cererii de înlocuire, în cuantum de 1500 lei din fondul prevazut de art. 4 din Legea nr. 85/2006,modificata.

Prin Decizia civila nr.930/5 mai 2011, pronuntata în dosarul nr.316/108/2010/a1, al Curtii de Apel Timisoara, a fost admis recursul declarat de recurenta-lichidator MBS Insolv Consult IPURL fost Cabinet Individual de Insolventa B E M împotriva Sentintei comerciale nr. 168/18 ianuarie 2011 pronuntata de Tribunalul Arad în dosarul nr. 316/108/2010 în contradictoriu cu intimata- debitoare SC O N SRL prin Lichidator judiciar E SPRL.

A fost modificata  în tot sentinta recurata, în sensul ca:

A fost respinsa cererea formulata de creditoarea A F P Arad de înlocuire a lichidatorului Cabinet individual de insolventa „B E -M" Timisoara cu lichidatorul Societatea Profesionala E SPRL Arad si înlaturata masurile subsecvente dispuse.

Pentru a hotarî astfel, Curtea a  retinut ca,  în sedinta publica de la data de 18 ianuarie 2011, creditoarea Ad F P Arad a solicitat înlocuirea lichidatorului, cererea fiind motivata prin aceea ca, prin Decizia nr. 42/21.04.2010 adoptata de Presedintele Comisiei de selectie a practicienilor în insolventa agreati de ANAF a fost selectionat practicianul E SPRL, cu un onorariu lunar de 50 lei si onorariu de succes de 1%.

Prin Sentinta comerciala nr. 168/18 ianuarie 2011 judecatorul-sindic a admis aceasta cerere, formulata oral de creditoarea A F P Arad si nemotivata în drept. Motivând solutia de înlocuire a practicianului, judecatorul-sindic a retinut ca cererea de înlocuire este formulata de creditori detinând mai mult de 50% din totalul creantelor, iar pe de alta parte lichidatorul nu a raspuns cererilor creditorilor SC P B SRL si O D SRL, de clarificare a situatiei patrimoniale a debitoarei, acesti creditori sustinând existenta unor erori în raportul lunar depus la 5.07.2010.

Curtea retine ca, potrivit art.11 lit.d) din Legea insolventei, judecatorul-sindic confirma, în procedura prevazuta de acest text de lege, lichidatorul desemnat fie de adunarea creditorilor, fie de un creditor ce detine mai mult de 50% din valoarea creantelor. De asemenea, în temeiul art.11 lit. e) din Legea insolventei, judecatorul-sindic poate înlocui lichidatorul, pentru motive temeinice. Dispozitiile art. 19 din Legea insolventei, retinute de judecatorul-sindic, stabilesc conditiile necesare confirmarii lichidatorului propus de creditori, în sensul art. 11 lit. d).

Se observa ca desemnarea lichidatorului la cererea creditorilor (art. 11 lit. d) rap. art. 19 din Legea nr. 85/2006) este independenta de retinerea vreunei culpe a practicianului în insolventa. Se retine totodata ca motivarea cererii admise de judecatorul-sindic, formulata de creditoarea A F P Arad, vizeaza înlocuirea practicianului în consecinta selectiei de la data de 21.04.2010, si nu în consecinta activitatii lichidatorului.

Prin urmare, astfel cum în mod corect a sesizat recurenta, procedura înlocuirii prevazuta de art. 19 din Legea insolventei se impunea a fi urmata întocmai, în sensul ca trebuia sa existe o decizie a adunarii creditorilor (ori a creditorului detinând mai mult de 50% din valoarea creantelor), publicata în BPI, precum si dovada necontestarii acesteia în termen de 3 zile de la data publicarii.

În cauza nu exista nici o decizie a adunarii creditorilor si nici o decizie a unui creditor ce ar detine mai mult de 50% din valoarea creantelor, necum dovada publicarii acestora în Buletinul procedurilor de insolventa.

Prin urmare, înlocuirea lichidatorului a fost dispusa prin sentinta recurata fara a fi îndeplinite cumulativ cerintelor prevazute de art.19 din Legea insolventei.