Furt calificat

Analizând probele administrate în cursul urmaririi penale si al cercetarii judecatoresti, în fapt, instanta retine ca în noaptea de 10/11.12.2009 dintr-o baraca de la punctul de lucru al firmei IMPEX CONDI SRL Bals,  a fost sustrasa prin efractie o betoniera cu capacitate de 120 de litri, fapta care întruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat, prev. sj ped. de art. 208 alin.l - 209 alin.l lit.,g,i C.p..

Situatia de fapt retinuta se probeaza cu declaratia partii vatamate si a procesului verbal de cercetare la fata locului.

În ceea ce priveste însa autorul faptei penale retinute anterior, instanta apreciaza ca fapta penala dedusa judecatii nu a fost dovedita ca ar fi fost savârsita de catre inculpatul V L, pentru urmatoarele considerente.

Astfel, potrivit art. 69 C.p.p. „Declaratiile inculpatului facute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului, numai în masura în care sunt coroborate cu fapte si împrejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente în cauza”.

Pe de alta parte, conform art. 64 alin.1 C.p.p. „ Mijloacele de proba prin care se constata elementele de fapt ce pot servi ca proba sunt : declaratiile învinuitului sau inculpatului, declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile civilmente, declaratiile martorilor, înscrisurile, înregistrarile audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de proba, constatarile tehnico – stiintifice, constatarile medico – legale si expertizele.

Or, în cauza, prezumtia de nevinovatie care opereaza în favoarea inculpatului nu poate sa fie înlaturata prin administrarea de probe care sa dovedeasca cu certitudine vinovatia acestuia. Prezumtia nu este înlaturata în caz de îndoiala, care profita învinuitului sau inculpatului – in dubio pro reo.

Exista îndoiala atunci când din coroborarea tuturor probelor nu se poate retine cu certitudine nici vinovatia, nici nevinovatia celui în cauza. În acest caz, îndoiala care ramâne este echivalenta cu o proba pozitiva de nevinovatie ce conduce la achitarea inculpatului.

În speta, nu exista nici un mijloc de proba care sa dovedeasca cu certitudine ca autorul faptei deduse judecatii este inculpatul V L. Chiar si simpla recunoastere a comiterii faptei, facuta de catre inculpat în cursul urmaririi penale nu poate sa duca prin ea însasi la concluzia ca el ar fi autorul acelei fapte, daca declaratia sa nu poate sa fie coroborata cu nici un alt mijloc de proba.

Nu se poate sustine ca procesul verbal de reconstituire constituie un  mijloc de proba în sensul art.64 C.p.p. care sa dovedeasca pur si simplu faptul ca inculpatul este autorul faptei.

În cauza, din coroborarea declaratiei partii vatamate C I care a afirmat ca „ …persoane necunoscute au sustras … „ , a declaratiei martorei P C si a declaratiei inculpatului audiat nemijlocit,  instanta retine ca în cauza exista o îndoiala cu privire la vinovatia acestuia, îndoiala, care-i profita potrivit principiului -  in dubio pro reo.

Desi, conform art.202 alin.2 rap. la alin.1 C.p.p. „organul de urmarire penala este obligat sa strânga probele necesare pentru aflarea adevarului si pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei solutionari a acesteia, chiar daca învinuitul sau inculpatul recunoaste fapta „, în cauza singurele acte de procedura efectuate au fost cercetarea la fata locului si reconstituirea care au drept scop numai verificarea sau precizarea unor date  referitoare la modul si conditiile în care a fost savârsita fapta. Pentru ca cele constatate cu ocazia cercetarii la fata locului sa duca la concluzia ca fapta a fost comisa de inculpat, era necesar sa fie ridicate urme papilare în vederea efectuarii unui raport de constatare tehnico – stiintific dactiloscopica din care sa fi rezultat ca urmele ridicate de la locul faptei apartineau inculpatului.

Fata de considerentele expuse, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c C. pr. pen. va achita pe inculpatul V L, pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 208 alin.1- art.209 alin.1 lit. g, i cu aplicarea art.37 lit. a C.pen..

În baza 346 alin.3 C. pr. pen. va respinge ca neîntemeiata actiunea civila formulata de partea civila C I împotriva inculpatului V L, având în vedere ca fapta nu a fost comisa de acesta .

În baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare efectuate în cauza vor ramâne în sarcina statului, din care 200 lei, onorariu avocat din oficiu care va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei.

Data publicarii pe site: 22 martie 2011

Domenii speta

Spete similare