Divorţ - necompetenţă

Potrivit art.17 din acelaşi Regulament(CE) NR. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, instanţa judecătorească dintr-un stat membru sesizată cu o cauză pentru care nu este competentă în temeiul prezentului regulament şi pentru care, în temeiul prezentului regulament, este competentă o instanţă dintr-un alt stat membru, se declară, din oficiu, necompetentă.

Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 17.01.2008 şi înregistrată sub nr.324/225/2008,reclamanta C. N. V. a chemat  în judecata pe  pârâtul C. Ghe. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună  desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a  pârâtului,revenirea la numele avut anterior încheierea căsătoriei, încredinţarea minorului  spre creştere si educare,obligarea pârâtului  la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului.

În motivare acţiunii se arată că părţile s-au căsătorit la data de 26.10.2002 din relaţiile de căsătorie a rezultat minorul C. A.-G.,născut la data de 26.08.2002 şi că relaţiile de căsătorie sau deteriorat ca urmare a comportamentului pârâtului care  o insulta,era violent,consuma excesiv băuturi alcoolice,iar în urmă cu aproximativ 3 ani a părăsit domiciliul conjugal plecând în străinătate astfel că în prezent sunt despărţiţi în fapt.

În drept acţiunea reclamantei se întemeiază pe dispoziţiile art.37 alin.2, 40,42 alin.1,42 alin.3 şi art.94 C.fam.

În dovedirea acţiunii s-a depus la dosarul cauzei în copie următoarele înscrisuri:certificat de căsătorie,certificatul de naştere a minorului şi copie carte de identitate reclamantă,dovada de reşedinţă în Italia.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâtul legal citat nu a formulat întâmpinare.

În dovedirea acţiunii reclamanta a solicitat şi instanţa a încuviinţat proba cu martori,în cadrul administrării acestei probe fiind ascultaţi T. G. şi S. Ghe.,din declaraţiile acestora rezultând că părţile nu mai locuiesc în ţară.

Potrivit art..137 C.p.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.

Faţă de excepţia invocată instanţa o constată întemeiată şi o va admite pentru următoarele considerente.

Potrivit art.3 alin.1 din REGULAMENTUL (CE) NR. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului, sunt competente să hotărască în problemele privind divorţul, separarea de drept şi anularea căsătoriei instanţele judecătoreşti din statul membru:

a) pe teritoriul căruia se află:

- reşedinţa obişnuită a soţilor sau

- ultima reşedinţă obişnuită a soţilor în condiţiile în care unul dintre ei încă locuieşte acolo sau

- reşedinţa obişnuită a pârâtului sau

- în caz de cerere comună, reşedinţa obişnuită a unuia dintre soţi sau

- reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin un an imediat înaintea introducerii cererii sau

- reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin şase luni imediat înaintea introducerii cererii şi în cazul în care acesta este fie resortisant al statului membru respectiv, fie, în cazul Regatului Unit şi al Irlandei, are "domiciliul" în acel loc,

Înainte de a antama competenţa de soluţionare în fondul ei se impun câteva precizări.

Regulamentele sun acele acte normative emise de către organismele C.E. care au caracter obligatoriu pentru statele membre,astfel că acestea au obligaţia de a le aplica cu prioritate faţă de legislaţia internă. Pe de altă parte trebuie menţionat că deşi regulamentul nu defineşte termenul de „reşedinţă”,înţelesul acesteia este dat de sensul său obişnuit,respectiv acel loc în care o persoană îşi desfăşoară viaţa sa privată,având caracter de stabilitate.

Dacă în ceea ce priveşte divorţul reglementarea competenţei a fost arătată se impune analizarea şi a competenţei instanţei cu privire la cererea de încredinţare a minorului.

Dacă prin art.8 din Regulament se stabileşte că instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părinteşti privind un copil care are reşedinţa obişnuită în acest stat membru la momentul la care instanţa este sesizată,prin art.12 se realizează o prorogare de competenţă,astfel că instanţele judecătoreşti din statul membru care exercită competenţa în temeiul articolului 3 cu privire la o cerere de divorţ, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei sunt competente în orice chestiune privind răspunderea părintească în legătură cu această cerere.

Prin urmare cum la momentul efectuării anchetei sociale se arată că minorul rezultat din căsătorie locuieşte împreună cu mama sa în localitatea Alexandria, Italia,minorul nemaiavând o reşedinţă în România,atunci cererea de încredinţare este în competenţa instanţei stabilită prin art.3 din Regulament.

Faţă de acestea întrucât părţile nu mai locuiesc în România de mai mult timp iar prin art.17 din acelaşi Regulament, instanţa judecătorească dintr-un stat membru sesizată cu o cauză pentru care nu este competentă în temeiul prezentului regulament şi pentru care, în temeiul prezentului regulament, este competentă o instanţă dintr-un alt stat membru, se declară, din oficiu, necompetentă,apreciind întemeiată excepţia invocată o va admite şi va respinge acţiunea ca nefiind de competenţa instanţelor române.

Faţă de acestea întrucât părţile nu mai locuiesc în România de mai mult timp iar prin art.17 din acelaşi Regulament, instanţa judecătorească dintr-un stat membru sesizată cu o cauză pentru care nu este competentă în temeiul prezentului regulament şi pentru care, în temeiul prezentului regulament, este competentă o instanţă dintr-un alt stat membru, se declară, din oficiu, necompetentă,apreciind întemeiată excepţia invocată o va admite şi va respinge acţiunea ca nefiind de competenţa instanţelor române.

Domenii speta

Spete similare