EFECTELE APLICARII ART.320/1 C.P.P.
Prin sentinţa penală nr.61/28.04.2011 definitivă prin neapelare, pronunţată de Judecătoria Făurei în dosarul penal nr.xxx/228/2011, s-a dispus condamnarea inculpatului P.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare în temeiul art.87 al.1 din O.U.G. 195/2002 republicată cu aplicarea art.320/1 c.p.p., art.74 al.1, lit.a şi c C.p., 76 al.1 lit. d C.p., 71 al.5 C.p.
În baza art.81 al.1 C.p. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni determinată conform art.82 C.p., iar în baza art.359 C.p.p. i s-a atras atenţia acestuia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor legale privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În cauză s-au aplicat şi dispoziţiile art.320/1 C.p.p. deoarece inculpatul a recunoscut comiterea faptei şi a consimţit ca judecarea să se facă numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Aplicarea art.320/1 C.p.p. a avut ca efect reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă şi aplicarea şi a dispoziţiilor art.74 al.1 lit.a-c C.p. şi 76 al.1 lit.d C.p. a condus la stabilirea unei pedepse modice de natură a conduce la prevenirea comiterii de noi fapte.
Tribunalul Iași
Infracţiunea de luare de mită – elemente constitutive; analiza probatoriilor în baza cărora se reţine vinovăţia inculpatului; puterea probantă a declaraţiei date de mituitor; individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare. Procesele verbale...
Curtea de Apel Constanța
Gresita revocare a gratierii conditionate a pedepsei de 6 luni inchisoare si executarea ei alaturi de pedeapsa aplicata deoarece aceasta pedeapsa a fost inclusa in pedeapsa de 1 an si o luna inchisoare prin sentinta penala 1931/2005 a Judecatoriei Co...
Judecătoria Curtea de Argeș
Fara titlu
Curtea de Apel Galați
Pedepse. Individualizare. Închisoare. Amânarea aplicării pedepsei. Abandon de familie.
Tribunalul Caraș Severin
Contopire pedepse pentru concurs de infracţiuni. Pedepse pentru infracţiuni concurente săvârşite sub imperiul legii penale vechi,unele dintre pedepse fiind stabilite conform legii noi. Aplicarea legii penale mai favorabile la sancţionarea concursului de i