Abandon de familie

Sentinţă penală 37 din 20.06.2013


Dosar nr. (…) abandon de familie

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ÎNTORSURA BUZĂULUI

JUDEŢUL COVASNA

SENTINŢA PENALĂ NR. 37

Şedinţa publică din 20 iunie 2013

Instanţa constituită din :

PREŞEDINTE : (…)– Judecător

Grefier : (…)

Cu participarea Ministerului Public reprezentat prin procuror (...)

Pe rol fiind judecarea procesului penal privind pe inculpatul (...) trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abandon de familie prevăzută de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns martora (...), lipsă fiind inculpatul şi partea vătămată şi martora (...).

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care arată că s-a depus la dosar procesul-verbal întocmit de ag. (...) privind executarea mandatului de aducere emis pe seama martorei (...), din care rezultă că aceasta este plecată la muncă în Italia, martora (...) fiind prezentată în instanţă personal de către lucrătorul de poliţie şi cazierul judiciar al inculpatului, după care :

S-a procedat la audierea martorei (...), depoziţia acesteia fiind consemnată într-un proces-verbal depus la dosarul cauzei după citire şi semnare.

Faţă de lipsa martorei (...), reprezentantul Ministerului Public solicită acordarea unui nou termen de judecată, apreciind că în condiţiile în care inculpatul nu s-a prevalat de dispoziţiile art. 320/1 Cod procedură penală, nu s-a epuizat tot probatoriul solicitat a fi administrat în cauză.

În baza art. 329 Cod procedură penală instanţa constată că audierea martorei (...) este inutilă, având în vedere că întreg probatoriul administrat cauzei este suficient soluţionării cauzei, precum şi faptul că martora (...) este plecată în Italia, nu se cunoaşte data când aceasta ar putea reveni în ţară şi aceasta a dat declaraţie în cursul urmării penale.

În temeiul art. 339 Cod procedură penală instanţa a constatat terminată cercetarea judecătorească şi potrivit art. 340 Cod procedură penală s-a acordat cuvântul în dezbateri :

Reprezentantul Ministerului Public, după prezentarea stării de fapt, solicită a se constata vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal, condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, însă având în vedere că există dovezi în sensul că inculpatul şi-a achitat parţial obligaţiile stabilite în sarcina sa cu titlu de pensie de întreţinere, în temeiul art. 81 şi următoarle Cod penal solicită a se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală solicită a se dispune obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

De asemenea, solicită instanţei să aibă în vedere că inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. (...) pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

Dezbaterile cauzei de faţă s-au desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate pe suport audio-video.

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele :

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului emis în data de 07.09.2012 şi înregistrat pe rolul acestei instanţe sub dosar nr. (...), s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului (...) (fiul lui (...) şi (...), născut în data de (...), în (…)) pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie prevăzută de art. 305 alin. 1 lit. c C.pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a arătat că inculpatul a avut o relaţie de concubinaj în perioada 1998-2000 cu numita (...) din care a rezultat minora (...), născută în data de (...).

Prin sentinţa civilă nr. (...) a Judecătoriei Întorsura Buzăului, inculpatul (...) a fost obligat la plata pensiei de întreţinere pentru minora (...) în cuantum de 51,6 lei lunar, iar prin sentinţa civilă nr. (...) a Judecătoriei Întorsura Buzăului aceasta a fost majorată la suma de 83 lei începând cu data de 05.05.2008.

Inculpatul nu a achitat cu rea-credinţă pensia de întreţinere pentru minora (...) din septembrie 2010 până în prezent, deşi conform declaraţiilor sale a lucrat în Italia din anul 2003 până în prezent, pentru un venit de 800 euro lunar, apoi din 2005 până în 2007 pe un venit de 700 euro lunar, iar din anul 2007 şi până în luna august 2011 a lucrat la firma Gi Da.Impiati S.R.L. din Carrara având un venit de 1.000 euro pe lună. La data de 04.10.2011 acesta a fost concediat de la firma respectivă.

Tot în această perioadă, astfel cum rezultă din declaraţiile inculpatului coroborate cu înscrisurile de la dosar, acesta şi-a achiziţionat în data de 13.10.2008 un Ford Focus de 16.000 euro.

Veniturile inculpatului realizate în perioada 2005-2011 în Italia sunt confirmate de declaraţia martorei (...) care a locuit cu acesta în perioada respectivă şi a martorilor audiaţi în cauză care au arătat că din anul 2003 şi până în prezent acesta a lucrat în Italia.

În perioada 05.04.2005-05.09.2011 inculpatul a achitat pensie de întreţinere în cuantum de 350 euro, iar în cursul urmăririi penale a achitat suma de 1.000 lei, în acest sens fiind depuse la dosar chitanţe. În rest, acesta nu a achitat pensie de întreţinere datorită crizei financiare, a chiriilor mari şi al comportamentului urât al părţii vătămate care nu i-a permis să-şi vadă minora.

Din caracterizarea depusă la dosar de Primăria oraşului Întorsura Buzăului prin adresa nr. (...) a rezultat că inculpatul deţine o locuinţă proprietate personală cu 5 camere, are un debit de 80 lei la impozite restante şi e cunoscut de autorităţile locale pentru că a creat probleme prin neachitarea pensiei de întreţinere. 

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă : sentinţa civilă nr. (...) pronunţată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dos. nr. (...) (f. 20), certificat de naştere al minorei (...) (f. 21), chitanţe (f. 24-26), declaraţie inculpat (f. 29-34), declaraţia martorului (...) (f. 35-38), declaraţia martorului (...) (f. 39), declaraţia martorului (...) (f. 40-41), declaraţia martorului (...) (f. 42-43), declaraţia martorului (...) (f. 44-45), caracterizare nr. (...) emisă de Primăria oraşului Întorsura Buzăului (f. 56), adresa nr. (...) emisă de CAS Covasna (f. 57), acte medicale (f. 58-60) şi facturi (f. 64-65). De asemenea, la dosar de urmărire penală s-a ataşat şi fişa de cazier judiciar (f. 46).

În faza de cercetare judecătorească instanţa a audiat inculpatul (f. 107), martorul (...) (f. 116), martorul (...) (f. 117), martorul (...) şi martorul (...) (f. 132). Din oficiu, s-a depus la dosar sentinţa penală nr. (...) pronunţată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dos. nr. (...), definitivă prin nerecurare în data de 03.01.2013 (f. 103-105). Totodată s-a depus şi o nouă fişă de cazier judiciar (f. 100).

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a achitat suma de 1.650 lei cu titlu de pensia de întreţinere restantă (f. 91).

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :

Inculpatul a avut o relaţie de concubinaj în perioada 1998-2000 cu numita (...) din care a rezultat minora (...), născută în data de (...).

Prin sentinţa civilă nr. (...) a Judecătoriei Întorsura Buzăului, inculpatul (...) a fost obligat la plata pensiei de întreţinere pentru minora (...) în cuantum de 51,6 lei lunar. Prin sentinţa civilă nr. (...) a Judecătoriei Întorsura Buzăului aceasta a fost majorată la suma de 83 lei lunar începând cu data de 05.05.2008.

Inculpatul nu a achitat cu rea-credinţă pensia de întreţinere pentru minora (...) din luna septembrie 2010 şi până în momentul trimiterii în judecată, deşi conform declaraţiilor sale a lucrat în Italia din anul 2003 până în prezent, pentru un venit de 800 euro lunar, apoi din 2005 până în 2007 pe un venit de 700 euro lunar, iar din anul 2007 şi până în luna august 2011 a lucrat la firma Gi Da.Impiati S.R.L. din Carrara având un venit de 1.000 euro pe lună.

Tot în această perioadă, astfel cum rezultă din declaraţiile inculpatului coroborate cu înscrisurile de la dosar, acesta şi-a achiziţionat în data de 13.10.2008 un autoturism marca Ford Focus de 16.000 euro.

Veniturile inculpatului realizate în perioada 2005-2011 în Italia sunt confirmate de declaraţia martorei (...) care a locuit cu acesta în perioada respectivă şi a martorilor audiaţi în cauză care au arătat că din anul 2003 şi până în prezent acesta a lucrat în Italia.

În perioada 05.04.2005-05.09.2011 inculpatul a achitat pensie de întreţinere în cuantum de 350 euro, iar în cursul urmăririi penale a achitat suma de 1.000 lei, în acest sens fiind depuse la dosar chitanţe, iar în rest, acesta nu a achitat pensie de întreţinere.

Din caracterizarea depusă la dosar de Primăria oraşului Întorsura Buzăului prin adresa nr. (...) a rezultat că inculpatul deţine o locuinţă proprietate personală cu 5 camere, are un debit de 80 lei la impozite restante şi e cunoscut de autorităţile locale pentru că a creat probleme prin neachitarea pensiei de întreţinere. 

Din verificările efectuate rezultă că inculpatul nu este arestat, deţinut, nu este înregistrat ca fiind în căutarea unui loc de muncă sau ca beneficiar al ajutorului de şomaj. Mai mult decât atât din adresa nr. (...) emisă de CAS Covasna (f. 57) rezultă că acesta este asigurat întrucât a achitat în mod voluntar contribuţia de sănătate către F.N.U.A.S.S.

Din declaraţiile martorilor coroborate cu chitanţele depuse la dosar (f. 24-26) rezultă că până la începerea urmăririi penale inculpatul a achitat pensie de întreţinere în cuantum de 350 euro. Din facturile depuse la dosar (f. 64-65) rezultă că inculpatul a achitat în cursul urmării penale suma de 1.000 lei. În cursul judecăţii inculpatul a mai achitat suma de 1.650 lei (f. 91). Cu toate acestea până la momentul pronunţării prezentei hotărâri inculpatul nu a achitat integral pensia de întreţinere restantă.

În drept, fapta inculpatului (...) de a nu achita cu rea-credinţă pe o perioadă mai mare de 2 luni pensia de întreţinere, respectiv perioada septembrie 2009-septembrie 2011, la care a fost obligat prin hotărârea civilă în favoarea copilului său minor, (...) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abandon de familie, prevăzută şi pedepsită de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal.

Sub aspect subiectiv, fapta comisă îmbracă forma intenţiei directe, conform art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pen., vinovăţia inculpatului fiind dovedită cu mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în timpul judecăţii. Astfel, în prezenta cauză urmează a se reţine faptul că inculpatul a săvârşit fapta cu rea-credinţă întrucât deşi a avut posibilitatea de a plăti pensia de întreţinere a refuzat să o achite timp de mai mult de 2 luni.

La individualizarea pedepsei la care urmează a fi condamnat inculpatul, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârşită, gradul de pericol social concret al faptei relativ ridicat al faptei – fiind vorba de o perioadă lungă de timp –, relevat de modul de săvârşire a acesteia, de circumstanţele personale ale inculpatului care are antecedente penale fiind condamnat prin sentinţa penală nr. (...) pronunţată în dos. nr. (...) al Judecătoriei Întorsura Buzăului cu pedeapsa de 1 (un) an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în timp ce se găsea sub influenţa băuturilor alcoolice prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel, în baza criteriilor impuse de art. 72 C.pen., instanţa apreciază ca o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru inculpatul (...) pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie prevăzută de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal este aptă să răspundă scopurilor prevăzute de art. 52 C.pen.

În ce priveşte antecedentele inculpatului, instanţa constată că acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. (...) pronunţată în dos. nr. (...) al Judecătoriei Întorsura Buzăului, definitivă prin nerecurare în 03.01.2013 la 1 (un) an şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în timp ce se găsea sub influenţa băuturilor alcoolice prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

 Raportat la cele mai sus reţinute, instanţa constată că inculpatul a săvârşit infracţiunea de abandon de familie anterior rămânerii definitive a sentinţei penale nr. (...) pronunţată în dos. nr. (...) al Judecătoriei Întorsura Buzăului prin care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 86 ind. 5 C.pen. privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cele două infracţiuni fiind concurente.

Aşadar potrivit celor mai sus reţinute, instanţa în baza art. 447 C.pr.pen. raportat la art. 86 ind. 5 C.pen. va dispune anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. (...) pronunţată în dos. nr. (...) al Judecătoriei Întorsura Buzăului, definitivă prin nerecurare în 03.01.2013.

În baza art. 33 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. raportat la art. 36 alin. 2 C.pen., instanţa va contopi pedeapsa aplicată inculpatului de 1 (un) an şi 4 luni închisoare prin sentinţa penală nr. (...) pronunţată în dos. nr. (...) al Judecătoriei Întorsura Buzăului cu pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa cea mai mare de 1 (un) an şi 4 luni închisoare.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa reţine că natura faptei săvârşite, modalitatea de săvârşire a acesteia, duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, motiv pentru care în baza art. 71 C.pen., exerciţiul acestora va fi interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante, considerând că scopul acesteia poate fi atins şi fără executare, instanţa va reţine aplicabilitatea art. 86 ind. 1 C.pen. raportat la faptul că pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani (având în vedere aplicarea dispoziţiilor vizând concursul de infracţiuni), iar inculpatul nu a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mici de un an şi că acesta nu va mai săvârşi infracţiuni, chiar fără executarea pedepsei, urmând a suspenda executarea sub supraveghere a acesteia pe durata unui termen de încercare stabilit în condiţiile art. 86 ind. 2 C.pen. – între 2 şi 5 ani –, în speţă, 4 ani şi 4 luni.

Aşadar potrivit art. 86 ind. 1 C.pen. instanţa va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 4 ani şi 4 luni care constituie termen de încercare potrivit art. 86 ind. 2 C.pen. şi care potrivit art. 86 ind. 5 alin. 2 C.pen. va începe să curgă de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. (...) pronunţată în dos. nr. (...) al Judecătoriei Întorsura Buzăului, adică 03.01.2013.

În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 lit. a-d Cod penal, pe perioada termenului de încercare, inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere :

-  să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna ;

- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare, care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea ;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă ;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă.

În baza art. 359 C.pr.pen. instanţa pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86 ind. 4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în situaţia în care nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere impuse.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal instanţa va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

Nu în ultimul rând, instanţa va lua act că partea vătămată (...) nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. instanţa va obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

În baza art. 305 alin. 1 lit. c C.pen., condamnă inculpatul (...), fiul lui (...) şi (...), născut în data de (...), în (…), cu domiciliul în (…), CNP (…), la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie.

În baza art. 447 C.pr.pen. raportat la art. 86 ind. 5 C.pen. dispune anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. (...) pronunţată în dos. nr. (...) al Judecătoriei Întorsura Buzăului, definitivă prin nerecurare în 03.01.2013.

În baza art. 33 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. raportat la art. 36 alin. 2 C.pen.. contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului de 1 (un) an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. (...) pronunţată în dos. nr. (...) al Judecătoriei Întorsura Buzăului cu pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa cea mai mare de 1 (un) an şi 4 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, pe durata executării pedepsei principale, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

Potrivit art. 86 ind. 1 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 4 ani şi 4 luni care constituie termen de încercare potrivit art. 86 ind. 2 C.pen. şi care potrivit art. 85 alin. 3 C.pen. începe să curgă de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. (...) pronunţată în dos. nr. (...) al Judecătoriei Întorsura Buzăului, adică 03.01.2013.

În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 lit. a Cod penal, pe perioada termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere :

-  să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna ;

- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare, care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea ;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă ;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă.

În baza art. 359 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86 ind. 4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în situaţia în care nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere impuse.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

Ia act că partea vătămată (...) nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat şi de la comunicare pentru partea vătămată.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.06.2013.

PREŞEDINTE, GREFIER,

(…) (…)

RED. jud. (…).

TEHNORED. gr. (…).

2 ex./21.06.2013

Domenii speta