Constatare nulitate absolută a certifiactului de moştenitor.

Sentinţă civilă 926 din 05.07.2010


ROMANIA

JUDECĂTORIA INEU, JUDEŢUL ARAD Operator 2826

DOSAR Nr.977/246/2010

SENTINŢA CIVILĂ Nr.926/2010

Şedinţa publică din 5 iulie 2010

Preşedinte: …

Grefier: …

S-a luat în examinare cauza civilă privind acţiunea formulata de reclamanţii  V. C. şi V.M., împotriva pârâţilor P.P. şi S.C. ,,A ,,S.R.L. C.N., pentru constatare nulitate absolută act juridic.

La apelul nominal se prezintă pentru reclamanţi av.M.C.iar pentru  pârâta S.C. ,,A,, S.R.L. C.N., d-l.P.F.B., lipsă fiind pârâtul P.P.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se depune de către d-l.P.F.B., delegaţie de reprezentare, care arata ca nu sunt de acord cu cererea reclamanţilor, întrucât au cumpărat prin contract autentic, prin mandatarul pârâtului P.P., dl.L.S. imobilul descris, iar vânzătorul a garantat pentru evicţiune.

Apreciază ca sunt de bună credinţă, astfel ca solicită respingerea cererii reclamanţilor.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentantul reclamanţilor, arată că nu mai are de formulat alte cereri, raportat la înscrisurile depuse în susţinerea acţiunii.

Nemaifiind alte cereri instanţa a declarat încheiată faza probatorie şi a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Pentru reclamanţi, av.M.C., solicita admiterea cererii, anularea parţiala a contractului încheiat între pârâţi la data de 28 mai 2009, respectiv cu privire la vânzarea suprafeţei de 2 ha. şi 3600 mp., pentru cauza ilicita, cu consecinţa anularii înscrierii CF a dreptului de proprietate asupra aceluiaşi imobil în favoarea pârâta S.C.,, A ,, S.R.L. C. N.

 De asemenea arată că solicită cheltuieli de judecată.

 Se omit concluziile mandatarului pârâtei S.C. ,,A,, S.R.L. C.N. , potrivit art.68 c.pr.civilă.

Cererea este legal timbrată cu 1500 lei taxă de timbru conform art. 21 din Legea 146/1997 modificată, şi timbru judiciar în valoare de 5 lei.

J U D E C A T A

Constată că prin cererea înregistrată la aceasta instanţa la data de 13 mai 2010,  , legal timbrată, reclamanţii V.C. şi V.M.M., ambii cu domiciliul în comuna C., sat S. nr. .., Jud. A. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii P.P., cu domiciliul în comuna C., sat C., nr. .., jud. A., şi S.C. ,,A,, S.R.L., cu sediul în municipiul C.N., Aleea G., nr. .., jud. C., înmatriculata la Oficiul Registrului Comerţului sub nr…, cod fiscal .., sa se constate nulitatea absoluta parţiala a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1160 din 28 mai 2009 de BNP “F” cu privire la vânzarea imobilului înscris în C.F. 5006 Cermei, cu nr. top. T.138 A.661/25, nr. C. 1084, constând din teren arabil în suprafaţa de 2 ha 3600 mp, situat în extravilanul comunei C., contract încheiat între pârâţi.

Au mai solicitat sa se constate nevalabilitatea titlului în temeiul căruia s-a făcut înscrierea de sub B.2 din CF nr. 300082 Cermei, provenita din conversia CF nr. 5006 Cermei, cu nr. CAD:1084 , top. A.661/25 respectiv a se dispune anularea încheierii de CF nr. 4874/22 iunie 2009 în baza căreia s-a intabulat dreptul de proprietate al paratului de ordin 2 şi rectificarea cartii funciare nr. 300082 Cermei, (provenita din conversia de pe hârtie a CF nr. 5006 Cermei), cu nr. CAD:1084 ,top. A.661/25 în sensul radierii înscrierii de sub B.2 din CF nr. 300082 Cermei, provenita din conversia CF nr. 5006 Cermei, cu nr. CAD:1084, top. A.661/25.

A se dispune BCPI Ineu, efectuarea cuvenitelor menţiuni în Cf conform sentinţei.

Cu cheltuieli de judecata.

În fapt au arătat că, sunt proprietarii imobilului teren arabil înscris în Titlul de proprietate nr. 146267/06.06.2003, identificat prin nr. Top. T.138 A.661/25, în suprafaţa de 2 ha 3600 mp, teren situat in extravilanul comunei Cermei, prin cumpărare de la paratul de ordin 1, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 232 din 2 februarie 2004 de către BNP M.

Au arătat ca se afla în posesia imobilului şi achita taxele şi impozitele aferente.

La data de 28 mai 2009, paratul de ordin 1, prin mandatar Leah Sandu Virgil, a încheiat un nou contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1160 din 28 mai 2009 de către BNP “F”cu privire la acelaşi imobil cu parata de ordin 2, contract de vânzare cumpărare, iar prin Încheierea nr. 4874/22 iunie 2009, parata S.C.,, A,, S.R.L., şi-a intabulat dreptul de proprietate în CF.

Potrivit prevederilor art. 1295 alin.1 Cod Civil, contractul de vânzare cumpărare este un contract translativ de proprietate, la data încheierii acestuia vânzătorul trebuie sa fie proprietarul lucrului vândut deoarece nimeni nu poate da mai mult decât are, iar la  data încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1160 din 28 mai 2009 vânzătorul nu mai era proprietarul imobilului ce făcea obiectul vânzării, parata de ordin 2 încheind actul cu un neproprietar.

Actul autentic de vânzare cumpărare nr. 1160 din 28 mai 2009 este lovit de nulitate absoluta, acesta fiind bazat pe o cauza ilicita, urmărindu-se prejudicierea reclamanţilor, ceea ce legea interzice.

În acest sens, au arătat ca potrivit prevederilor art. 966 Cod Civil, obligaţia nelicita nu poate avea nici un efect, iar potrivit prevederilor art. 969 Cod Civil, pentru a avea putere de lege între parţi, convenţiile trebuie legal făcute, iar contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1160 din 28 mai 2009 de către Biroul Notarial Public “F” nu este legal făcut.

În fine, au arătat ca, titlul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea de sub B.2 din CF nr. 300082 Cermei, cu nr. CAD:1084 , top. A.661/25 nu este unul valabil, motiv pentru care se impune şi rectificarea cărţii funciare nr. 300082 Cermei, în sensul radierii înscrierii de sub B.2 din CF 300082 Cermei.

În drept, reclamanţii şi-au fondat cererea pe prevederile art. 948, art. 966, art. 968, art. 969, art. 1294, art. 1295 cod civil, Legea nr.7/1996 republicata.

Pârâtul P.P. nu a depus întâmpinare, nu a formulat cereri sau excepţii.

Pârâta S.C.,, A,, S.R.L nu a depus întâmpinare în apărare, iar prin concluziile puse prin reprezentant la termenul din 14 iunie 2010, a solicitat respingerea ca nefondata a cererii, fara cheltuieli de judecata.

Pentru soluţionarea cauzei s-au depus la dosar acte scrise 6-12,21.

Din coroborarea acestor probaţiuni , instanţa reţine în fapt următoarele:

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.232/ 2 februarie 2004 de către BNP M., pârâtul P.P. a vândut reclamantului V.C., căsătorit cu reclamanta V. M. M., suprafaţa totala de 3 ha.ţi 3800 mp. teren arabil, situat în C., identificat în tarla 135, parcela 741/5 de 1,020 ha, respectiv tarla 138, parcela 661/25, de 2,36 ha., înscrise în Titlul de proprietate nr. 146267/06.06.2003, terenuri asupra cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate pârâtului P.P., fila 11 dosar.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1160/ 28 mai 2009 de către BNP “F”, fila 12 dosar, pârâtul P. P. prin mandatar L.S., a vândut pârâtei S.C. ,,A,, S.R.L suprafaţa de 2,36 ha., tarla 138, parcela 661/25 înscrisa în CF 5006 Cermei.

Prin încheierea de CF nr. 4874 din 22 iunie 2009 s-a dispus înscrierea în CF 300082 Cermei, provenita din conversia CF 5006 Cermei, cu nr. CAD:1084, top. A.661/25, a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei S.C. ,,A,, S.R.L, sub B.2, fila 7,10 dosar.

Conform art.1295 al.1 c. civil, contractul de vânzare este un contract translativ  de proprietate, fiind de principiu deci, că la data realizării acordului de voinţe, vânzătorul trebuie să fie proprietarul lucrului vândut  , căci potrivit  principiului „ nemo dat quod non habet” , nimeni nu poate transmite mai mult decât are el însuşi.

Ori, potrivit celor reţinute mai sus, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1160/ 28 mai 2009 vânzătorul P.P.nu mai era proprietarul imobilului ce făcea obiectul vânzării, pârâtei S.C.,, A,, S.R.L încheind actul cu un neproprietar.

Actul autentic de vânzare cumpărare nr. 1160/ 28 mai 2009 este lovit de nulitate absoluta, acesta fiind bazat pe o cauza ilicita, prin încheierea acestuia urmărindu-se prejudicierea reclamanţilor, ceea ce contravine principiilor de drept prevăzute la art.969 c.civil, respectiv 1295 c.civil.

În acest context, rezultă fără tăgadă că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare asupra terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1160/ 28 mai 2009 de către BNP “F”, la data încheierii acestui contract vânzătorul nemaiavând calitatea de proprietar al imobilului – teren , în suprafata totala de 2,36 ha teren arabil.

Potrivit art. 948 cod civil, condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt capacitatea de a contracta , consimţământul valabil al  părţii  ce se obligă, un obiect determinant , şi o cauză licită.

În acest sens,se mai retine că potrivit prevederilor art. 966 c.civ. obligaţia nelicita nu poate avea nici un efect.

Cauza, ca element esenţial al contractului, este prezumata a exista în orice contract, iar lipsa cauzei, trebuie probata de cel ce o invoca, în cauza de fata fiind dovedita prin aceea ca terenul în cauza a intrat în posesiunea reclamanţilor, aceştia achitând impozitele şi taxele locale, obligaţie ce revine doar proprietarului, fila 8 dosar.

În speţă, chiar dacă reclamanţii sunt terţi, faţă de contractul autentic încheiat  între părţi , pot solicita instanţei constatarea nulităţii  absolute  a contractului , fondat pe o cauza ilicită,  pentru apărarea dreptului de proprietate, dobândit licit anterior încheierii actului autentic, fără a se aduce atingere principiului securităţii juridice, nimănui nefiindu-i îngăduit să-şi exercite drepturile prin abuz.

Pârâta S.C.,, A ,,S.R.L., deşi a arătat ca este de buna credinţa , iar vânzătorul a garantat pentru evicţiune, nu a înţeles sa formuleze în cauza o cerere de chemare în garanţie, pentru atragerea răspunderii vânzătorului.

În consecinţă, în considerarea celor expuse, văzând în drept dispoziţiile art. art. 948, art. 966, art. 968, art. 969, art. 1294, art. 1295 cod civil, se va admite capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1160 din 28 mai 2009 la BNP “F” din localitatea V., urmând a constata nulitatea absoluta parţiala a contractului menţionat cu privire la vânzarea imobilului înscris în C.F. 5006 Cermei, cu nr. top. T.138 A.661/25, nr. cadastral 1084, constând din teren arabil în suprafaţa de 2 ha. 3600 mp., situat în extravilanul comunei Cermei, jud. Arad, contract încheiat între pârâţi.

Dispoziţiile  art.20 din Legea nr.7/1996 republicata dispun ca ,, Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil.,,

Art.33 din acelaşi act normativ arata ca, în cazul în care cuprinsul cărţii funciare nu corespunde, în privinţa înscrierii, cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia.

Potrivit art.34 din Legea nr.7/1996 republicata, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că: înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;dreptul înscris a fost greşit calificat; nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a imobilului.

 Ca urmare a admiterii capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1160 din 28 mai 2009, urmează a se dispune şi anularea încheierii de CF nr. 4874 din 22 iunie 2009 si rectificarea cărţii funciare nr. 300082 Cermei, provenita din conversia de pe hârtie a CF nr. 5006 Cermei, cu nr. CAD:1084, top. A.661/25 în sensul radierii înscrierii de sub B.2 din CF nr. 300082 Cermei, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 5006 Cermei, cu nr. CAD:1084 , top. A.661/25, autorizând BCF Ineu, la efectuarea cuvenitelor menţiuni în Cf conform hotărârii, la rămânerea definitivă.

Văzând că s-au solicitat cheltuieli de judecată, pârâţii fiind căzuţi în pretenţii, în drept dispoziţiile art. 274 c. pr. civilă, urmează a fi obligaţi în solidar la 2505 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi, constând în taxa judiciara de timbru, onorariu de avocat.

 Pentru aceste motive, în numele legii ,

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite acţiunea civilă formulată de reclamanţii  V.C. si V.M.M., ambii cu domiciliul în comuna C., sat S., nr. 181, Jud. A., împotriva pârâţilor P.P., cu domiciliul în comuna C., sat C., nr. 677, jud. A. şi S.C.,, A,, S.R.L., cu sediul în municipiul C. N., Aleea G., nr… jud. C., înmatriculata la ORC sub nr. …, cod fiscal …, pentru constatare nulitate absolută act juridic, şi în consecinţă:

-constată nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1160 din 28 mai 2009 la BNP “F” din localitatea V., cu privire la vânzarea imobilului înscris în C.F. 5006 Cermei, cu nr. top. T.138 A.661/25, nr. cadastral 1084, constând din teren arabil în suprafaţa de 2 ha. 3600 mp., situat în extravilanul comunei Cermei, contract încheiat între pârâţi,

-dispune anularea încheierii de CF nr. 4874 din 22 iunie 2009 şi rectificarea cărţii funciare nr. 300082 Cermei, provenita din conversia de pe hârtie a CF nr. 5006 Cermei, cu nr. CAD:1084, top. A.661/25 în sensul radierii înscrierii de sub B.2 din CF nr. 300082 Cermei, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 5006 Cermei, cu nr. CAD:1084 , top. A.661/25,

-autorizează BCF Ineu, la efectuarea cuvenitelor menţiuni în Cf conform prezentei, la rămânerea definitivă. 

Obligă pârâţii în solidar la 2505 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 14 iunie 2010.

 Preşedinte Grefier

Domenii speta