Pretenţii

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi sub nr. 844/230/2009, reclamantul P. I. a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâţii M. I. şi M. A., să fie obligaţi pârâţii la plata sumei de 1700 lei reprezentând contravaloarea unei bovine pe care pârâţii au avut-o în pază şi care în timp ce se afla în paza pârâţilor şi-a fracturat piciorul.În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 04.07.2009, pârâţii au fost de rând cu vitele la câmp, iar în jurul orei 1030 a fost anunţat de pâtâtul M. I. să meargă la câmp pentru a-şi lua vaca , spunându-i-se că acesta şi-a fracturat piciorul.A mai arătat reclamantul că animalul era singura sa sursă de existenţă, neavând alte venituri.În dovedirea acţiunii, timbrată corespunzător cu taxă judiciară de timbru în sumă de 141,96 lei şi timbru judiciar de 0,45 lei, reclamantul a depus la dosar xerocopia certificatului sanitar veterinar nr. 25/04.07.2009 şi a solicitat încuviinţarea probei testimoniale.La data de 22.09.2009, pârâţii au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.În cuprinsul întâmpinării formulate, pârâţii au apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, întrucât nu au nicio culpă în producerea incidentului.Au susţinut pârâţii că la data de 04.07.2009 se aflau cu vitele de rând la păşunat pe islazul cunoscut sub numele de "Bongioica", iar vaca reclamantului s-a împuns în coarne cu o altă vacă şi a călcat cu piciorul stând din spate într-o crăpătură adâncă şi astfel şi-a fracturat piciorul.Totodată , pârâţii au arătat că în momentul în care au observat că animalul nu mai putea călca în picior, l-au anunţat pe reclamant, iar după aproximativ o oră a sosit la faţa locului .şi medicul veterinar  care a concluzionat că într-adevăr animalul îşi fracturase piciorul.

Au menţionat pârâţii că acest diagnostic l-a nemulţumit pe pârât, care la acel moment i-a acuzat că intenţionat i-ar fi lovit vaca şi i-ar fi rupt piciorul, datorită relaţiilor de duşmănie existente între familia reclamantului şi cea a pârâţilor, relaţii ce datează de aproximativ 14 ani de zile.De asemenea, pârâţii au susţinut că afirmaţia pârâtului, în sensul că vaca implicată în incident era singura sa sursă de venit, este nesinceră întrucât fiind vecini cu acesta, au cunoştinţă de faptul că acesta mai deţine şi alte animale.În cursul interogatoriului administrat din oficiu de instanţă la termenul din data de 27 octombrie 2009, reclamantul a precizat că i-a chemat în judecată pe ambii pârâţi întrucât împreună au fost de rând cu vacile atunci când animalul său  şi-a fracturat piciorul şi nu au avut grijă de acesta. Totodată, reclamantul a recunoscut faptul că ulterior a vândut animalul şi a obţinut pe acesta suma de 600 lei.Instanţa a încuviinţat şi administrat proba testimonială, fiind audiaţi la propunerea reclamantului martorii M. M. şi F. Ghe., iar la propunerea pârâtului martorii P.E.şi Z. T.De asemenea, instanţa, din oficiu a dispus citarea şi audierea în calitate de martor a numitului M. Ghe., medicul veterinar care s-a deplasat la faţa locului şi a eliberat certificatul sanitar veterinar nr. 25/04.07.2009 .Instanţa constată că reclamantul a invocat ca temei al acţiunii sale culpa pârâţilor în exercitarea atribuţiilor de pază pe care le aveau în timpul  cât au avut grijă de animalele satului Tatomireşti, inclusiv de bovina reclamantului, astfel că temeiul juridic al acţiunii sale îl reprezintă răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie prev. de art. 998-999 Cod civil. Din prevederile art. 998 şi 999 cod civil - rezultă că pentru a exista răspundere civilă delictuală , trebuie îndeplinite următoarele condiţii generale: existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, a culpei.Martorul M. Ghe., medicul specialist care a examinat animalul după producerea incidentului a relatat că la momentul la care s-a deplasat la faţa locului a constatat că acesta avea piciorul fracturat şi a concluzionat că fractura suferită de bovina reclamantului nu putea fi urmare a unei acţiuni umane, astfel că este exclusă ipoteza ca pârâţii să fi accidentat cu intenţie bovina reclamantului.În aceste condiţii, se pune problema existenţei unei culpe oricât de mică a pârâţilor în producerea unui eveniment care ar fi cauzat vătămarea animalului reclamantului.Se observă că înşişi pârâţii în întâmpinare recunosc că bovina reclamantului s-a împuns , „ s-a luat în coarne” cu un alt animal, recunoscând în continuare  şi faptul că bovina reclamantului a călcat într-o crăpătură şi astfel şi-ar fi putut fractura piciorul. Deşi, instanţa nu reţine ca certă această stare de fapt , ia act , având în vedere şi declaraţia medicului veterinar M. Ghe., că o astfel de întâmplare putea duce la fracturarea piciorului bovinei.În aceste condiţii, trebuie verificat dacă pârâţii  şi-au îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile de pază a animalelor şi cum aceste obligaţii sunt stabilite de către proprietarii animalelor ce se organizează în vederea păşunatului, instanţa a audiat 3 martori, F. Ghe,P. E. şi Z. T., foşti proprietari şi proprietari de bovine pentru a stabili care erau obligaţiile pârâţilor, inclusiv în situaţia în care animalele se împung pe câmp.Din declaraţiile martorilor, instanţa reţine că la nivelul satului Tatomireşti a existat o înţelegere între proprietarii de bovine, stabilindu-se ca fiecare dintre aceştia să meargă într-o anumită zi, prin rotaţie, cu vacile la păşunat şi se constată că au fost stabilite anumite sarcini pentru persoanele ce asigurau paza acestor animale , respectiv să aibă grijă ca acestea să nu se piardă, să nu fie furate  şi să nu pătrundă în recoltele aflate în preajmă .Nu rezultă din niciuna dintre declaraţii că paznicul animalelor ar avea obligaţia să vegheze îndeaproape asupra acestor animale pentru a nu se răni, împungându-se, întrucât o asemenea obligaţie  ar fi greu de îndeplinit , dat fiind comportamentul natural şi imprevizibil al animalelor , precum şi faptul că acestea se dispersează pe câmp tot timpul.În raport de aceste considerente, instanţa apreciază că  nu poate fi reţinută nicio culpă în sarcina pârâţilor în producerea evenimentului care a dus la fracturarea piciorului bovinei. Astfel nici în situaţia în care animalul s-a rănit în timp ce se lua în coarne cu un alt animal, nici în situaţia în care ar fi călcat în vreo crăpătură în aceste împrejurări nu poate fi reţinută culpa pârâţilor, întrucât o asemenea culpă presupunea încălcarea unor obligaţii sau reguli pe care le-ar fi avut orice persoană care ar fi fost paznicul acestor animale.Cu atât mai mult, pârâţii nu au nicio culpă în situaţia în care  bovina şi-a fracturat piciorul ,  datorită  reliefului ( crăpături ) sau  altor împrejurări.În concluzie, instanţa constată că în cauză nu sunt întrunite răspunderii civile delictuale, lipsind culpa pârâţilor în producerea evenimentului, faptei sau împrejurării care a dus la fracturarea piciorului bovinei reclamantului, considerente pentru care instanţa va urma să respingă acţiunea ca neîntemeiată.Va fi respinsă şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtul M. I., ca nedovedită, întrucât la dosar nu au fost depuse înscrisuri prin care să se facă dovada existenţei unor astfel de cheltuieli.Instanţa va admite însă cererea de despăgubiri formulată de martorul M. Ghe., apreciind-o întemeiată întrucât acesta desfăşurând o activitate de liber profesionist, în intervalul de timp în care acesta s-a deplasat la instanţă şi a rămas în sala de judecată pentru a fi audiat ca martor, a suferit un prejudiciu constând în suma de bani pe care acesta ar fi putut-o încasa cu titlu de consultaţii, sumă pe care martorul a apreciat-o ca fiind de 100 lei şi va obliga reclamantul la plata acestei sume, cu titlu de despăgubiri către martor, în temeiul dispoziţiilor art. 200 C.pr.civ., potrivit cărora „ martorul poate cere să i se plătească cheltuielile de drum şi să fie despăgubit după starea  sau îndeletnicirea sa şi potrivit cu depărtarea domiciliului şi timpul pierdut”.Respinge acţiunea civilă având ca obiect " pretenţii" formulară de reclamantul P.I.,  împotriva pârâţilor M. I.şi M. A. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtul M. I., ca nedovedită.Admite cererea martorului M. Ghe.Obligă reclamantul , la plata sumei de 100 lei , cu titlu de despăgubiri către martor.Executorie privind plata martorului.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Domenii speta

Spete similare