Prelungire durată arestare preventivă în cursul urmăririi penale

Rezoluţie F.N. din 21.01.2011


Pe rol soluţionarea propunerii de prelungire a duratei arestării preventive privind pe inculpaţii: I. S., I. R., I. S. M., S. C. M., G. M. şi I. I. D. formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică s-au prezentat, în stare de arest, inculpaţii: S. C. M., G. M. şi I. I. D., asistaţi din oficiu de dl av. B. B., inculpatul I. S., asistat din oficiu de dl av. C. M., şi inculpatul I. R. asistat din oficiu de d-na. av. C. C., lipsă fiind inculpatul I. S. M., dar reprezentat din oficiu de dl av. C. M.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier învederând instanţei că s-a înaintat la dosar de către ANP Spital Penitenciar Bucureşti - Rahova, un referat medical din care rezultă că inculpatul I. S.-M. nu este transportabil, având o stare generală gravă, şi nu poate fi prezentat la instanţă din aceste motive, fiind în prezenţa prevederilor art. 159 al. 4 C.p.p., inculpatul având desemnat apărător din oficiu.

Instanţa, ia act că, pe perioada 16-31 ianuarie 2011 este programat pe măsuri preventive C1mp, acelaşi complet care s-a pronunţat şi pe măsura arestării preventive a tuturor inculpaţilor, iar potrivit Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 22/12.05.2008: „Judecătorul care a soluţionat în cursul urmăririi penale propunerea de arestare preventivă nu devine incompatibil să soluţioneze ulterior, în aceeaşi cauză, cereri care au ca obiect prelungirea arestării preventive”.

 Inculpaţii, pe rând, învederează instanţei că sunt de acord cu apărătorii desemnaţi din oficiu.

 Instanţa, nefiind cereri şi excepţii de ridicat, procedează la identificarea inculpaţilor prezenţi, aducându-le la cunoştinţă motivul prezentării lor în faţa instanţei, apoi procedează la audierea acestora, declaraţiile date fiind ataşate la dosar.

 Având în vedere precizarea inculpatului I. I. D. în sensul că nu ştie să scrie, să citească şi să se semneze, instanţa procedează la citirea declaraţiei acestuia.

 Reprezentatul parchetului şi avocaţii din oficiu ai inculpaţilor solicită judecarea cauzei pe fond.

 Instanţa, nemaifiind alte cereri, apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentatul parchetului precizează că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri se susţin în continuare, să se dispună prelungirea duratei arestării preventive a inculpaţilor pe o perioadă de 30 de zile, pentru fiecare, întrucât urmărire penală nu s-a încheiat, mai sunt de audiat martori în cauză, efectuarea unor confruntări între inculpaţi şi prezentarea materialului de urmărire penală.

D-na. av. C. C. pentru inculpatul I. R. pune concluzii de respingere a arestării preventive a inculpatului întrucât temeiurile care au stat la bala luării acestei măsuri nu mai subzistă, inculpatul a recunoscut în mod deschis săvârşirea faptei şi solicită să-i fie înlocuită măsura arestării preventive cu interdicţia de a nu părăsi localitatea.

Dl av. C. M. pentru inculpatul I. S., solicită respingerea propunerii prelungirii duratei arestării preventive a acestui inculpat întrucât în urma declaraţiilor date de inculpaţi la acest termen trebuie să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei; din declaraţiile inculpaţilor audiaţi astăzi în cauză rezultă  că inculpatul I. S. nu poate fi judecat pentru complicitate la tâlhărie, întradevăr a fost în noaptea respectivă pe raza oraşului Lehliu Gară dar el nu a cunoscut ce „combinaţie” are P. F., nu a cunoscut nici locul unde o să aibă loc „combinaţia”; el are o implicare în valorificarea bunului sustras ca cea a lui M. care nu se află astăzi în faţa instanţei şi una este pedeapsă pentru favorizarea infractorului la furt şi alta la tâlhărie. Date fiind aceste declaraţii care profită inculpatului, solicită să fie judecat în stare de libertate, s-au schimbat împrejurările care au condus la arestarea lui. Pentru inculpatul  I. S. M., lasă la aprecierea instanţei.

Dl av. B. B. pentru inculpaţii S. C. M., G. M. şi I. I. D., solicită să se respingă propunerea prelungirii duratei arestării preventive a acestor inculpaţi, să fie puşi în libertate, temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu mai subzistă, continuarea urmăriri penale se poate face chiar dacă aceştia sunt puşi în libertate; să se aibă în vedere că au colaborat cu organele de cercetare penală şi să li se aplice interdicţia de a nu părăsi localitatea.

Inculpaţii prezenţi, pe rând, având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetaţi în stare de libertate.

 

I N S T A N Ţ A

 Deliberând asupra cererii de faţă:

 La data de 20.01.2011, s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 107/249, referatul nr. 1609/P/2010 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, cu propunerea de prelungire a arestării preventive cu încă 30 de zile a inculpaţilor: I. S.; I. S. M.; I. R.; S. C. M.; I. I. D.; G. M.

 În motivarea cererii se arată că cei şase inculpaţi au fost arestaţi preventiv pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 30.11.2010, iar urmărirea penală nu s-a putut finaliza, deoarece în cauză se impune a se efectua:

 - audierea învinuitului C. F., care până în prezent s-a sustras urmăririi penale;

 - se aşteaptă răspuns de la Primăria com. Cernica  - Starea Civilă, Primăria com. Cernica – taxe şi impozite, C.M.J. Ilfov, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti – privind pe învinuitul C. F. în vederea îndeplinirii procedurii de căutare şi identificare; 

 - efectuarea de confruntări între inculpaţii P. F. şi G. M., P. F. şi I. I. D., I. R. şi G. M., S. C. M. şi I. S., G. M. şi I. S., deoarece există contraziceri între declaraţiile acestora, în urma reaudierii fiind prezentate situaţii contradictorii de către aceştia;

 - finalizarea expertizei medico-legale criminalistice efectuate de specialişti din cadrul INML „Mina Minovici”, prin care s-a solicitat compararea profilului genetic al urmelor/microurmelor biologice ridicate de la faţa locului cu probele de referinţă ridicate prin periaj bucal cu exudat faringian steril de la inculpaţii I. S., I. R., I. I. D., I. S. M., S. M. C., G. M. şi P. F.;

 - prezentarea materialului de urmărire penală.

 Se mai arată că s-a solicitat o primă prelungire a arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la 28.12.2010 până la 27.01.2011, propunere admisă prin încheierea din data de 22.12.2010 a Judecătoriei Lehliu – Gară, astfel că cererea de faţă este a doua de prelungire a arestării preventive, iar acesata ste necesară întrucât se menţin temeiurile ce au stat la baza luării măsurii, inculpaţii aflându-se în situaţia prev. de art. 148 lit. „f” C.p.p.

 În drept au fost invocate prevederile art. 155 şi urm. C.p.p.

 Fiind audiaţi în, faţa instanţei, inculpatul I. I. D. şi-a menţinut declaraţiile date în faţa organelor de cercetare penală, cu precizarea că inculpatul I. S. M. nu a participat la săvârşirea faptei şi că în noaptea respectivă nu s-a întâlnit deloc cu inculpatul I. S.. Şi inculpatul G. M. şi-a menţinut declaraţiile date în faţa organelor de cercetare penală, cu precizarea că în noaptea respectivă nu s-a întâlnit deloc cu inculpatul I. S. Inculpatul I. R. şi-a menţinut doar parţial declaraţiile date în faţa organelor de cercetare penală, cu precizarea că inculpatul I. S. M. nu a participat la săvârşirea faptei.

 Inculpatul I. S. şi-a menţinut declaraţiile date în faţa oganelor de cercetare penală, cu unele precizări în ce priveşte prezenţa sa în or. Lehliu – Gară în noaptea respectivă, iar inculpatul S. C. şi-a menţinut declaraţiile date în faţa organelor de cercetare penală.

 Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut următoarele:

 Prin rezoluţiile din data de 27.09.2010, ora 10,00, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei Judiciare Lehliu - Gară au început urmărirea penală faţă de învinuiţii: I. S. şi P. F. pentru faptul că, în noaptea de 26/27.09.2010, între orele 2400-0430, împreună cu inculpatul S. C. M. au asigurat paza în timp ce inculpaţii I. R., I. S. M., S. C. M., G. M., I. I. D. şi C. F., având cagule pe faţă, iar doi dintre aceştia fiind înarmaţi cu câte un cuţit, au pătruns în curtea S.C. I. S.A.- organizarea de şantier, l-au lovit în zona capului şi apoi pe tot corpul cu pumnii şi picioarele pe paznicul N. V., l-au imobilizat prin legare şi au sustras un tambur cu 1286 m conductor multifilar din cupru, precum şi aproximativ 60 m conductor multifilar din cupru dintr-un alt tambur, prejudiciul cauzat societăţii fiind de aproximativ 60.000 lei, iar urmare a agresiunii exercitate asupra sa, partea vătămată N. V. a suferit vătămări ce i-au pus în primejdie viaţa şi i-au creat infirmitate fizică permanentă, fiindu-i extirpată splina, faptă ce constituie infracţiunea de „complicitate la tâlhărie, prev. şi ped. de art. 26 C.p. rap. la art. 211 al. 1 şi al. 2 lit. „a şi b” şi al. 21 lit.”a, b şi e” C.p., şi pedepsită cu închisoarea de la 7 ani - la 20 ani; I. S. M., I. R., I. I.D. şi G. M. pentru faptul că, în noaptea de 26/27.09.2010, între orele 2400-0430, împreună cu numitul C. F., având cagule pe faţă, iar doi dintre aceştia fiind înarmaţi cu câte un cuţit, au pătruns în curtea S.C. I. S.A.- organizarea de şantier, l-au lovit în zona capului şi apoi pe tot corpul cu pumnii şi picioarele pe paznicul N. V., l-au imobilizat prin legare şi au sustras un tambur cu 1286 m conductor multifilar din cupru, precum şi aproximativ 60 m conductor multifilar din cupru dintr-un alt tambur, prejudiciul cauzat societăţii fiind de aproximativ 60.000 lei, iar urmare a agresiunii exercitate asupra sa, partea vătămată N. V. a suferit vătămări ce i-au pus în primejdie viaţa şi i-au creat infirmitate fizică permanentă, fiindu-i extirpată splina, faptă ce constituie infracţiunea de „tâlhărie”, prev şi ped. de art. 211 al. 1 şi al. 2 lit. „a şi b” şi al. 21 lit.”a, b şi e” C.p., şi pedepsită cu închisoarea de la 7 ani - la 20 ani; S. C. M. pentru faptul că, în noaptea de 26/27.09.2010, între orele 2400-0430, pe baza unei înţelegeri prealabile referitoare la săvârşirea unei infracţiuni de  „furt calificat”, împreună cu inculpaţii I. S. şi P. F. au asigurat paza, în timp ce inculpaţii I. R., I. S. M.,  G. M., I. I. D. şi C. F., având cagule pe faţă, iar doi dintre aceştia fiind înarmaţi cu câte un cuţit, au pătruns în curtea S.C. I. S.A.- organizarea de şantier, l-au lovit în zona capului şi apoi pe tot corpul cu pumnii şi picioarele pe paznicul N. V., l-au imobilizat prin legare şi au sustras un tambur cu 1286 m conductor multifilar din cupru, precum şi aproximativ 60 m conductor multifilar din cupru dintr-un alt tambur, prejudiciul cauzat societăţii fiind de aproximativ 60.000 lei, iar urmare a agresiunii exercitate asupra sa, partea vătămată N. V. a suferit vătămări ce i-au pus în primejdie viaţa şi i-au creat infirmitate fizică permanentă, fiindu-i extirpată splina, faptă ce constituie infracţiunea de „complicitate la furt calificat”, prev. şi ped. de art. 26 C.p. rap. la art. 208 al. 1- 209 al. 1  lit. „a,c,g,i” şi pedepsită cu închisoarea de la 3 ani - la 15 ani.

  Prin ordonanţele nr. 1609/P/2010 din data de 30.11.2010 ora 920, 825, 820, 845, 915, 840, 910 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu – Gară a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de învinuiţii I. S., I. S. M., I. R., I. I. D., S. C. M., G. M. şi P. F. pentru infracţiunea menţionată mai sus.

 Prin Ordonanţele de reţinere din 29.11.2010 emise de organele de poliţie judiciară Lehliu - Gară s-a luat faţă de inculpaţii I. S., I. S. M., I. R., I. I. D., S. C. M. şi G. M.  măsura reţinerii pe 24 de ore, începând cu data de 29.11.2010 orele 18,30, 19,45, 18,30, 19,00, 16,30 şi 19,15.

 Prin încheierea de şedinţă din data de 30.11.2010 pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară în dosarul nr. 1964/249/2010, definitivă prin încheierea nr. 87/03.12.2010 a Tribunlaului Călăraşi, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului I. S. pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora  18,30 până la data de 28.12.2010 ora 18,30, a inculpatului I. S. M. pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora  19,45 până la data de 28.12.2010 ora 19,45, a inculpatului I. R. pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora  18,30 până la data de 28.12.2010 ora 18,30, a inculpatului S. C. M. pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora  16,30 până la data de 28.12.2010 ora 16,30, a inculpatului I. I. D. pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora  19,00 până la data de 28.12.2010 ora 19,00 şi a inculpatului G. M. pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora  19,15 până la data de 28.12.2010 ora 19,15 şi s-a respins propunerea pentru inculpatul P. F., iar în baza acestei încheieri s-au emis mandatele de arestare preventivă nr. 35, 36, 37, 38, 39, 40 din 30.11.2010.

 La luarea măsurii arestării preventive instanţa a constatat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 C.p.p. şi există cazurile prevăzute de art. 148 lit. “f” C.p.p., reţinându-se că sunt indicii temeinice că în noaptea de 26/27.09.2010 inculpaţii au săvârşit fapta reţinută în sarcina lor, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

 Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 22.12.2010 pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară în dosarul nr. 2121/249/2010, definitivă prin încheierea nr. 94/27.12.2010 a Tribunlaului Călăraşi, s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului I. S. pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 28.12.2010 ora 18,30 până la data de 27.01.2011 ora 18.30, a inculpatului I. S. M. pe o perioadă de 30 de zile, de la 28.12.2010 ora 19,45 până la data de 27.01.2011 ora 19,45, a inculpatului I. R. pe o perioadă de 30 de zile, de la 28.12.2010 ora 18,30 până la data de 27.01.2011 ora 18,30, a inculpatului S. C. M. pe o perioadă de 30 de zile, de la 28.12.2010 ora 16,30 până la data de 27.01.2011 ora 16,30, a inculpatului I. I. D. pe o perioadă de 30 de zile, de la 28.12.2010 ora 19,00 până la data de 27.01.2011 ora 19,00, a inculpatului G. M. pe o perioadă de 30 de zile, de la 28.12.2010 ora 19,15 până la data de 27.01.2011 ora 19,15.

Analizând propunerea Parchetului raportată la actele dosarului de urmărire penală instanţa apreciază că temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate.

 Potrivit art. 681 C.p.p. „Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta.”

 Astfel, din probele administrate sunt indicii temeinice care să îndreptăţească presupunerea rezonabilă că, în noaptea de 26/27.09.2010, inculpaţii au săvârşit infracţiunea de care sunt învinuiţi fiecare dintre ei.

 În declaraţiile date în faţa organelor de cercetare penală, inculpaţii I. R. şi S. C. (deşi ulterior au revenit asupra acestora) au descris amănunţit modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, iar aceste declaraţii se coroborează cu celelalte probe aflate la dosar.

 Că în curtea societăţii au pătruns cinci persoane rezultă din declaraţia paznicului N. V. care a precizat „…am auzit în spatele meu paşi, m-am întors şi am văzut cinci persoane venind spre mine”, că „…Primul care s-a apropiat l-am lovit cu lanterna în zona capului, apoi imediat au început să mă lovească, prima lovitură primind-o în cap, am căzut la pământ, iar aceştia au continuat să mă lovească cu picioarele.”, că „După o lovitură primită în zona ficatului am rămas fără aer…”, „mi-au legat mâinile la spate cu o aţă. Mi-au spus că dacă încerc să fac ceva vor băga cuţitul în mine.”

 De asemenea, din declaraţiile martorului S. M. reiese faptul că numiţii P. F., I. R. zis „S., I. S. M. zis „C”, S. C. zis „C”, I. S. zis „L”, I. F. zis „D” şi alte persoane, sunt autorii infracţiunii de tâlhărie din seara zilei de 26/27.09.2010 comisă la S.C. I S.R.L-Organizaţia de şantier Lehliu Gară, din aceeaşi declaraţie rezultând şi faptul că, cablul din cupru sustras de la unitatea menţionată a fost vândut numitului M. I. zis „M” din com. Săruleşti.

La data de 17.11.2010 organele de poliţie l-au audiat pe M. I. zis „M.” care a relatat că în seara zilei de 26.09.2010 a fost sunat de către I. S. zis „L.” de pe un telefon cu nr. ascuns şi i-a spus să vină la Dor Mărunt să-i dea marfa, că apelul s-a repetat după miezul nopţii, apoi în timp ce se afla cu şoferul O. V. în drum spre loc. Dor Mărunt, spunându-i că atunci când va ajunge în Dor Mărunt, să treacă de biserică şi să-şi continue drumul până la un magazin cu materiale de construcţii de pe DN3, apoi să vireze la dreapta, să meargă înainte până la capătul străzii şi să vireze la dreapta, după care va găsi o casă pe partea dreaptă la circa 500-100 metrii unde va fi aşteptata de L. Aici s-a întâlnit cu L. şi apoi au pătruns în curte unde, după casă, erau mai mulţi colaci de cablu din cupru pe care ulterior, împreună cu alte două persoane l-au încărcat şi au plecat împreună în loc. Săruleşti, unde au descărcat marfa şi au luat suma de 3900 lei.

Conducătorul auto O. V. a confirmat cele relatate de către numitul M. I.

Nu în ultimul rând, de menţionat este faptul că prezenţa inculpaţilor pe raza or. Lehliu în noaptea respectivă şi permanenta legătură pe care aceştia au ţinut-o între ei sunt dovedite de evidenţa listingurilor telefonice aflate la dosar întocmite în urma autorizării de către instanţă a interceptărilor convorbirilor telefonice efectuate cu şi de pe telefoanele mobile aparţinând inculpaţilor I. R., I. S. M., S. C. M., localizaţi în noaptea de 26/27.09.2010, între orele 24,00 şi 06,00 de echipamentul de comunicaţii mobile din Lehliu – Gară şi Dor Mărunt; în aceeaşi noapte, postul telefonic aparţinând numitului „Monoc” (cel care a cumpărat cablurile), între orele 20,15 şi 05,12, a efectuat 10 convorbiri cu postul telefonic aparţinând inculpatului I. R. şi 2 convorbiri cu postul telefonic aparţinând inculpatului I. S. M.; în data de 27.09.2010, în intervalul orar 01:40:57 – 04:06:30, între inculpaţii I. S., P. F., I. R., I. S. M. şi S. C. a existat un trafic de 21 apeluri şi SMS-uri, fiind localizaţi de echipamentul de comunicaţie mobilă din Lehliu – Gară.

 Dispoziţiile art. 136 al. 1 C.p.p., prevăd că se poate lua una dintre măsurile preventive indicate la lit. a) – d) pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecată or, în speţă există indicii pentru luarea măsurii solicitate de parchet.

 De asemenea, pentru a fi în prezenţa prevederilor art. 148 lit. „f” C.p.p. trebuie îndeplinite cumulativ cele două condiţii, respectiv pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi existenţa probelor certe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

 Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că în cauză sunt indicii temeinice că inculpaţii, în noaptea de 26/27.09.2010, au săvârşit infracţiunea prev. de art. 211 al. 1 şi al. 2 lit. „a şi b” şi al. 21 lit.”a, b şi e” C.p., prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 211 al. 1 şi al. 2 lit. „a şi b” şi al. 21 lit.”a, b şi e” C.p., prev. de art.  26 C.p. rap. la art. 208 al. 1- 209 al. 1  lit. „a,c,g,i”, iar pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

 Pericolul concret pentru ordinea publică presupune o stare de fapt şi care se manifestă printr-un sentiment de insecuritate în rândul comunităţii, stare de fapt ce trebuie întemeiată pe probe certe, în conformitate cu art. 148 lit. “f” C.p.p. Aceasta presupune existenţa unei reacţii colective faţă de anumite stări de lucruri negative cu impact imediat asupra opiniei publice.

 În speţă, din probele administrate, rezultă că s-a produs un astfel de impact imediat şi mediatic în rândul opiniei publice, astfel că se poate vorbi de existenţa unei temeri colective, iar în analizarea pericolului social concret pentru ordinea publică trebuie avute în vedere toate circumstanţele referitoare la fapte, dar şi la  persoana inculpaţilor.

 Pentru a se susţine că inculpaţii prezintă un pericol public concret prin lăsarea lor în libertate care să justifice luarea arestării preventive trebuie să se demonstreze că întreaga colectivitate este pusă în primejdie dacă aceştia sunt liberi, fiind necesar ca la dosar să existe date concrete din care să rezulte, fără echivoc, pericolul pentru ordinea publică, întrucât în caz contrar se poate ajunge la arbitrariul, situaţie inadmisibilă în luarea unei hotărâri în privinţa libertăţii persoanei.

Dispoziţiile art. 23 din Constituţia României garantează libertatea individuală a persoanei, arestarea unei persoane făcându-se numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. Este de principiu că starea naturală a individului este starea de libertate, privarea de libertate fiind excepţia.

 Nu în ultimul rând trebuie menţionate dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care prevăd şi excepţiile lipsirii de libertate, lit. „c” referindu-se la situaţia „dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia”.

 De precizat că toţi inculpaţii sunt prieteni vechi sau rude.

 Astfel, inculpaţilor S. C. M., I. S., I. R., I. S. M., C. F. şi P. F. le-a venit ideea să fure cablu de la organizarea de şantier din Lehliu Gară încă din ziua de 25.09.2010, când s-au întâlnit în faţa Primăriei Dor Mărunt, iar pe data de 26.09.2010, în jurul orei 14,00, aceeaşi inculpaţi, inclusiv G. M., s-au întâlnit în parc, stabilind de comun acord să sustragă fier sau cupru de la SC I. SA Lehliu, urmând să acţioneze după ora 22,00, stabilind şi un plan de acţiune.

 În jurul orei 23,00, în autoturismul marca Ford condus de inculpatul P. F. s-au urcat I. R., I. I. D., C. F., G. M. şi I. S., iar în autoturismul Dacia papuc s-au urcat inculpaţii I. S. şi S. C.

 În timp ce inculpaţii P. F., I. S. şi S. C. asigurau paza, efectuând patrulări prin oraş pentru a urmări maşina poliţiei, inculpaţii I. R., G. M., I. I. D., I. S. şi C. F. au pătruns în curtea societăţii (punându-şi pe cap cagule improvizate), îndreptându-se spre locul unde se aflau mai mulţi tamburi din lemn pe care se aflau înfăşurate cabluri, au desfăcut scândurile din jurul unui tambur cu ajutorul unor bucăţi din fier, au tăiat bucăţi de cablu în lungime de 2 – 3 m, moment în care au fost surprinşi de paznicul societăţii, care l-a lovit pe inculpatul I. R. cu lanterna peste nas, situaţie faţă de care inculpaţii I. I. D. şi G. M. s-au repezit asupra acestuia, l-au lovit cu pumnii şi l-au trântit la pământ, continuând să-l lovească cu pumnii peste corp şi faţă, imobilizându-l apoi, legându-i mâinile cu o sârmă.

 Cei cinci inculpaţi au stat în curtea societăţii între orele 24,00 – 3,30, aruncând cablurile tăiate peste gard, încărcându-le apoi în Dacia papuc pe care o conducea P. F. plecând spre com. Dor Mărunt şi descărcându-l la locuinţa numitului I. F.

 Cablul sustras a fost vândut de către I. S. numitului M. I. zis „M.” din com. Săruleşti.

 În privinţa prejudiciului cauzat părţii vătămate SC I. SA acesta este de 60.000 lei potrivit adresei nr. 67/17.11.2010.

 În urma agresiunilor exercitate de inculpaţi, paznicului N. V. i s-au provocat leziuni ce au necesitat 25 – 30 de zile de îngrijiri medicale, leziunile de violenţă punându-i viaţa în primejdie, practicându-i-se splenectomie (lipsa unui organ), potrivit fişei de constatări preliminare emisă de SML Călăraşi. Victima a fost internată în Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” în perioada 27.09.2010 – 05.10.2010, fiind diagnosticat cu ”traumatism toraco – abdominal. Hemoperitoneu prin ruptură de splină”

 S-au făcut toate aceste precizări pentru a reliefa modalitatea şi împrejurările comiterii faptei.

 Având în vedere modalitatea şi împrejurările comiterii faptei – de opt persoane împreună, prin exercitarea de violenţe asupra victimei, punând-o în neputinţă de a se apăra, persoane mascate cu cagule, înarmate, pe timp de noapte, punându-se de comun acord în ce priveşte săvârşirea infracţiunii, modul de operare, valorile sustrase, cuantumul deosebit de ridicat al prejudiciului, fapta săvârşită de inculpaţi prezintă un real pericol.

 Într-adevăr, planul de acţiune a fost minuţios pus la punct de inculpaţi, fiind stabilite cu exactitate atribuţiile fiecăruia, de la operaţiunile de patrulare în zonă la operaţiunea de sustragere şi transport a cablului.

 Faptul că inculpaţii P. F., S. C. M. şi I. S. au fost doar complici la săvârşirea faptei, nu le diminuează pericolul faţă de împrejurările şi modalitatea săvârşirii faptei, dându-le celor aflaţi în curtea societăţii un sentiment de siguranţă faţă de operaţiunile de patrulare şi asigurare a pazei în zonă efectuate de aceştia.

 În privinţa inculpaţilor I. S., G. M. şi I. I. D., aceştia nu sunt la prima confruntare cu legea penală, suferind condamnări pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat. Este adevărat că pentru aceste condamnări a intervenit reabilitarea, dar aceştia persistă în săvârşirea unor fapte penale de o gravitate din ce în ce mai mare, cum este cea de faţă.

 Toate acestea denotă faptul că lăsarea în libertate a inculpaţilor I. S., I. I.D., I. R., I. S. M., S. C. M. şi G. M. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Chiar dacă s-ar lua măsura obligării de a nu părăsi localitatea nu înseamnă că îi va împiedica pe aceştia să mai săvârşească fapte prevăzute de legea penală sau că prezenţa lor nu ar mai reprezenta pericol pentru comunitate.

 În concluzie, se apreciază că săvârşirea infracţiunii de către inculpaţi este de natură să împiedice normala funcţionare a unui sistem, iar în comunitatea din localitatea unde a fost săvârşită fapta, impactul unei asemenea fapte este foarte puternic asupra locuitorilor, având în vedere modalitatea de operare, creând un sentiment de insecuritate nu numai asupra patrimoniului acestora, dar şi asupra integrităţii lor fizice.

 În condiţiile speţei, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaţilor de a fi pus în stare de libertate.

Potrivit dispoziţiilor art. 155 al. 1 C.p.p. „Arestarea inculpatului dispusă de instanţă poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate”.

Astfel, probele administrate în cauză nu au modificat presupunerea că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi în stare de arest preventiv, ci doar se impun clarificări în ce priveşte modalitatea de participare a acestora, având în vedere schimbarea repetată a declaraţiilor inculpaţilor.

Este adevărat că în cursul desfăşurării procesului penal inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate şi numai în cazuri deosebite, respectiv când fapta sau persoana făptuitorului prezintă un pericol social grav, inculpatul să se afle în stare de deţinere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii, astfel cum a statuat cu valoare de principiu Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Tudorache c. României), caracterul rezonabil al procedurilor în materie penală se apreciază în funcţie de complexitatea cauzei, atitudinea inculpatului şi comportamentul autorităţilor.

În speţă, instanţa consideră că această cauză este una complexă, întrucât cadrul procesual se referă la un şase inculpaţi, o victimă căreia i s-au cauzat grave probleme de sănătate, confruntarea inculpaţilor, reaudieri de martori, procedee specifice de căutare a învinuitului care se sustrage, definitivarea unei expertize medico – legale, situaţie ce justifică întinderea procesului penal.

 În privinţa atitudinii inculpaţilor,se poate aprecia că aceasta a stat la baza prelungirii procedurii, având în vedre, aşa cum s-a menţionat, modificarea repetată a declaraţiilor.

 În ceea ce priveşte comportamentul organelor de cercetare penală, se poate observa că s-au depus toate diligenţele pentru strângerea probelor necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

 Faţă de considerentele susarătate, în cauza de faţă, condiţiile prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. „f” C.p.p. avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive sunt îndeplinite, iar aceste temeiuri se menţin şi în prezent.

 Motivele invocate de parchet în solicitarea prelungirii măsurii arestării preventive, justifică necesitatea acestei cereri, căci actele procesuale enumerate în referatul parchetului pot fi realizate numai în starea de arest preventiv a inculpaţilor, căci, în sens contrra, buna desfasurare a procesului penal ar fi  impietată de continuarea urmăririi penale cu inculpaţii în stare de libertate.

 Astfel, unul dintre învinuiţi, respectiv C. F., se sustrage urmării penale, fiind necesare efectuarea procedeelor specifice de căutare, impunându-se împiedicarea întâlnirii acestuia cu ceilalţi inculpaţi şi o eventuală înţelegere în ce priveşte declaraţiile ce vor fi date de acesta.

 De asemenea, analizând declaraţiile inculpaţilor date până la momentul de faţă, inclusiv cele cu ocazia audierii în faţa instanţei, se poate observa că au intervenit modificări în conţinurul acestora, inculpaţii revenind asupra declaraţiilor iniţiale în ce priveşte participarea unora dintre ei la săvârşirea faptei, impunându-se confruntarea acestora.

 Pe de altă parte, expertiza medico-legală criminalistică dispusă în cauză ce urmează a fi efectuată de IML Mina Minovici Bucureşti necesită timp, iar o eventuală punere în libertate a inculpaţilor ar putea face dificilă efectuarea expertizei în situaţia în care aceştia s-ar sustrage urmării penale şi ar fi nevoie de alte probe biologice de la aceştia.

 Toate acestea sunt activităţi, în realizarea cărora starea de libertate a inculpaţilor ar putea interveni negativ, câtă vreme nu se cunosc eventualele declaraţii ale peroanelor ce urmează a fi audiate sau confruntate şi nici concluziile expertizei medico – legale.

 La momentul de faţă, ţinând seama de perioada de arest a inculpaţilor, dar şi de considerentele anterioare, instanţa apreciază că durata măsurii arestarii preventive nu a depăşit un termen rezonabil, fiind arestaţi la data de 30.11.2010 (având în vedere şi prevederile art. 159 al. 13 C.p.p.), raportat la natura şi gravitatea infracţiunii, iar înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură nu se impune.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa apreciază că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi în baza art. 155 C.p.p., instanţa apreciază întemeiată cererea, urmând

a o admite şi a dispune prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului I. S. pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 27.01.2011 ora 18,30 până la data de 26.02.2011 ora 18.30, a inculpatului I. S. M. pe o perioadă de 30 de zile, de la 27.01.2010 ora 19,45 până la data de 26.02.2011 ora 19,45, a inculpatului I. R. pe o perioadă de 30 de zile, de la 27.01.2010 ora 18,30 până la data de 26.02.2011 ora 18,30, a inculpatului S. C. M. pe o perioadă de 30 de zile, de la 27.01.2010 ora 16,30 până la data de 26.02.2011 ora 16,30, a inculpatului I. I. D. pe o perioadă de 30 de zile, de la 27.01.2010 ora 19,00 până la data de 26.02.2011 ora 19,00, a inculpatului G. M. pe o perioadă de 30 de zile, de la 27.01.2010 ora 19,15 până la data de 26.02.2011 ora 19,15.

Conform art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorilor oficiu în cuantum de 600 lei (câte 100 lei pentru fiecare inculpat) – Baroul de avocaţi Călăraşi (100 lei - av. C. C., 300 lei – av. B. B. şi 200 lei – av. M. C.) se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

D I S P U N E

 În baza art. 155 şi urm. C.p.p., admite propunerea formulată de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară.

 Prelungeşte durata arestării preventive a inculpatului I. S.,  pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 27.01.2011 ora 18,30 până la data de 26.02.2011 ora 18.30.

 Prelungeşte durata arestării preventive a inculpatului I. S. M., pe o perioadă de 30 de zile, de la 27.01.2010 ora 19,45 până la data de 26.02.2011 ora 19,45.

 Prelungeşte durata arestării preventive a inculpatului I. R., pe o perioadă de 30 de zile, de la 27.01.2010 ora 18,30 până la data de 26.02.2011 ora 18,30.

 Prelungeşte durata arestării preventive a inculpatului S. C. M., pe o perioadă de 30 de zile, de la 27.01.2010 ora 16,30 până la data de 26.02.2011 ora 16,30.

 Prelungeşte durata arestării preventive a inculpatului I. I. D., pe o perioadă de 30 de zile, de la 27.01.2010 ora 19,00 până la data de 26.02.2011 ora 19,00.

 Prelungeşte durata arestării preventive a inculpatului G. M., pe o perioadă de 30 de zile, de la 27.01.2010 ora 19,15 până la data de 26.02.2011 ora 19,15.

Conform art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorilor oficiu în cuantum de 600 lei (câte 100 lei pentru fiecare inculpat) – Baroul de avocaţi Călăraşi (100 lei - av. C. C., 300 lei – av. B. B. şi 200 lei – av. M. C.) se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi inculpaţii prezenţi şi de la comunicare pentru inculpatul I. S. M.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.01.2011.