Obligaţia de a face

Sentinţă civilă 729 din 29.05.2012


OBLIGATIA DE A FACE - SENTINTA CIVILA NR.  729/29.05.2012

Reclamanta SC ACP SRL prin reprezentant MR, a chemat în judecata pe pârâtul SM, solicitând radierea autoturismului de la numele reclamantului – vânzator potrivit art. 8 din Ordinul nr. 1501/13 mai 2006, care avea obligatie de a face cerere în acest sens si a depune toate actele autoturismului în posesia carora a intrat în momentul cumpararii si obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând contravaloarea impozitului, din momentul cumpararii autovehiculului, 2009.

Instanta a retinut : Chiar daca vânzatorul nu mai dispune de actele necesare pentru radierea autovehiculului, deoarece le-a predat cumparatorului în urma înstrainarii autovehiculului, acesta are obligatia sa se adreseze mai întâi organului competent sa dispuna radierea, sa faca dovada acestei solicitari, iar în caz de refuz, sa se adreseze Tribunalului – Sectia contencios administrativ, conform dispozitiilor Legii 554/04, a contenciosului administrativ. Instanta va respinge cererea având ca obiect radiere autovehicul, competenta apartinând unui organ al statului fara activitate jurisdictionala, respectiv, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor.