Tâlhărie

Sentinţă penală 1487/2014 din 12.12.2014


SENTINŢA PENALĂ NR.1487/2014

Şedinţa publică din  12 decembrie 2014

Instanţa constituită din:

 PREŞEDINTE :  …………

GREFIER:  ………….

MINISTERUL PUBLIC-Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de procuror  ……………..

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 369 Cod procedură penală.

Pe rol fiind, soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul ………., trimis în  judecată sub acuzaţia comiterii infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 Cod Penal.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă inculpatul …., aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Oradea, asistat de apărătorul din oficiu, av. ………, în baza delegaţiei nr. 4829/05.11.2014 emisă de Baroul Bihor, lipsă fiind persoana vătămată …..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Instanţa constată faptul că prin încheierea nr. 688/CP/27.11.2014  judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din 03.11.2014 emis în dosar nr. 6603/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea privind pe inculpatul ……., trimis în judecată sub acuzaţia comiterii infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 Cod Penal, legalitatea  administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii în cauză. 

La întrebarea instanţei, inculpatul, asistat de avocat, arată că  doreşte să fie judecat pe baza procedurii recunoaşterii învinuirii prev. de art.375 Cod procedură penală. 

În baza art. 374 Cod procedură penală, instanţa face o prezentare succintă a actului de sesizare al instanţei. Astfel, preşedintele explică inculpatului ……………… în ce constă învinuirea ce i se aduce, îl înştiinţează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i atenţia că tot ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, precum şi cu privire la dreptul de a pune întrebări, persoanei vătămate, martorilor, experţilor şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti când socoteşte necesar.

Conform art. 374 al. 4 Cod procedură penală, instanţa pune în vedere inculpatului …………. că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

Inculpatul ……….. asistat de apărător, arată că doreşte să fie judecat pe baza procedurii recunoaşterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, întrucât recunoaşte fapta de care este acuzat.

Instanţa ia act că inculpatul solicită să fie judecat pe baza procedurii recunoaşterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală.

În baza art. 375 al. 1 Cod procedură penală, instanţa procedează la ascultarea inculpatului ……, declaraţia sa fiind consemnată în procesul verbal care se ataşează la dosar, după ce în prealabil a fost citită şi semnată de inculpat şi apărătorul acestuia.

Instanţa, având în vedere declaraţia inculpatului …….., pune în discuţie admisibilitatea cererii inculpatului de judecare conform procedurii recunoaşterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală.

Reprezentantul parchetului solicită a se dispune admiterea cererii inculpatului …… de judecare conform procedurii recunoaşterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens.

Apărătorul inculpatului …………… de asemenea, solicită a se dispune admiterea cererii inculpatului de judecare conform procedurii recunoaşterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens.

Instanţa, în baza art.375 al. 1 Cod procedură penală, admite cererea inculpatului ………, de judecare conform procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens.

Conform art. 375 al. 2 Cod procedură penală instanţa pune în discuţia apărătorului inculpatului dacă înţelege să depună la dosar înscrisuri.

Apărătorul inculpatului arată că nu deţine înscrisuri în circumstanţiere pentru a le depune la dosar.

În baza art.387 al. 1 Cod procedură penală, instanţa pune în discuţia procurorului, apărătorului inculpatului şi inculpatului dacă mai au de dat explicaţii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătoreşti.

Întrucât procurorul, apărătorului inculpatului şi  inculpatul nu formulează alte cereri sau precizări suplimentare, instanţa, în baza art. 387 al. 2 Cod procedură penală declară terminată cercetarea judecătorească  acordând cuvântul în dezbateri, conform art. 388 Cod procedură penală.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că susţine rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea prin care a fost trimis în judecată inculpatul ……... Apreciind că vinovăţia inculpatului este dovedită, astfel cum a fost şi recunoscută în faţa instanţei, solicită a se dispune condamnarea inculpatului, în baza art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la o pedeapsă just individualizată cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 233 Cod penal, art. 67 alin. 2 Cod penal, solicită să i se aplice inculpatului ……… pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b şi n Cod penal pe o perioadă de 5 ani, care se execută în condiţiile prev. de art. 68 al. 1 lit. c) Cod penal.

În baza art. 65 al. 1 Cod penal, solicită să i se aplice inculpatului …..pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b şi n Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 399 al. 1 Cod procedură penală, solicită a se  menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul ……….

În baza art. 72 Cod penal alin. 1 Cod penal, solicită să se  scadă din pedeapsa principală perioada reţinerii şi arestării preventive de la 10.10.2014 la zi.

De asemenea, solicită a se constata faptul că persoana vătămată  ……..nu se constituie parte civilă  în cauză.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu modificările şi completările ulterioare, solicită a se dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul …………., în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, solicită a se dispune  obligarea inculpatul la plasta cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Apărătorul inculpatului ………….., având cuvântul, având în vedere atitudinea de recunoaştere a inculpatului, solicită a se da eficienţă prevederilor art. 374 alin. 4 Cod procedură penală şi art. 375 alin. 1 Cod procedură penală, cu solicitarea de a se dispune reducerea cu o tremie a limitelor de pedeapsă. De asemenea, solicită a se reţine în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante  judiciare, prev. de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal.

De asemenea, solicită a se avea în vedere circumstanţele reale în care s-a comis fapta, cu referire la faptul că inculpatul se afla sub imperiul unei stări de provocare.

Cu privire la latura civilă a cauzei, solicită a se avea în vedere faptul că prejudiciul a fost de o valoare mică, a fost recuperat, iar persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Solicită ca instanţa să aibă în vedere atitudinea de recunoaştere a inculpatului care a colaborat cu organele judiciare, a recunoscut fapta şi o regretă, că anterior comiterii faptei a consumat alcool împreună cu persoana vătămată ………….., iar la momentul comiterii faptei inculpatul era în stare de ebrietate. Solicită a se da eficienţă prevederilor art. 76 alin. 1 Cod penal cu privire la efectele circumstanţelor atenuante, respectiv reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Totodată, solicită a se avea în vedere şi situaţia personală a inculpatului, care are doi copii minori  în întreţinere, iar familia sa este privată de ajutorul său financiar şi moral.  Susţine că inculpatul a reflectat asupra faptei sale pe timpul stării de arest.

La individualizarea pedepsei, solicită ca instanţa să aibă în vedere faptul că scopul pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea unei pedepse fără privare de libertate.  Ca modalitate de executare, solicită să i se aplice inculpatului o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere, în baza art. 91 Cod penal. 

Inculpatul ……………, având ultimul cuvântul, solicită să fie liber şi să muncească, de asemenea, arată că regretă fapta.

I N S T A N Ţ A

 DELIBERÂND :

Constată  că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din data de 03.11.2014, emis în dosarul nr. 6603/P/2014 şi înregistrat la Judecătoria Oradea la data de 04.11.2014, sub nr. de dosar 23046/271/2014 a fost trimis în judecată inculpatul ……….., în stare de arest preventiv, sub acuzaţia comiterii infracţiunii  de  tâlhărie,  prev. de art. 233 Cod penal .

În esenţă,  procurorul a reţinut prin rechizitoriu că în data de 09.10.2014, în jurul orei 19.00, ca urmare a refuzului persoanei vătămate …….. de a-i da o sumă de bani,  inculpatul a lovit-o pe aceasta cu un pumn în zona feţei, iar după câteva minute, în timp ce aceasta era căzută la pământ, i-ar fi smuls persoanei vătămate un lănţişor metalic de la gât şi i-ar fi luat din buzunarul de la piept un telefon mobil.

Instanţa constată că prin încheierea din 05.11.2014 judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 348 Cod procedură penală, raportat la art. 207 alin. 2 şi 4 Cod procedură penală, a constatat temeinică şi legală şi a menţinut măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul ………….

Prin încheierea nr. …...P./2014 din data de 27.11.2014 judecătorul de cameră preliminară,  în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din 03.11.2014 emis în dosar nr. 6603/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea privind pe inculpatul .., trimis în judecată sub acuzaţia comiterii infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 Cod Penal, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul ……….

După începerea judecăţii, prin încheierea din 28.11.2014 instanţa a menţinut, conform art. 362 al. 2 rap. la art. 208 al. 2 şi 3 Cod procedură penală, măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpat.

 În cauză, inculpatul ……. a solicitat aplicarea procedurii judecăţii în cazul recunoaşterii învinuirii, prev. de art. 375 Noul Cod procedură penală, solicitare admisă de instanţă. 

Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, în raport de declaraţia inculpatului de recunoaştere a învinuirii, instanţa reţine în fapt următoarele:

În după-amiaza zilei de 09.10.2014, în timp ce persoana vătămată …… se găsea în barul “…” din incinta Gării Centrale din mun. Oradea, la masa acesteia s-au aşezat inculpatul ………… si o persoană de sex masculin a cărei identitate nu a putut fi stabilită, cei trei consumând împreună alcool până în jurul orei 18.00, când s-au hotărât să meargă să mănânce în altă parte.

Potrivit declaraţiei persoanei vătămate, ajungând toţi trei în zona unui parc din mun. Oradea, inculpatul i-a cerut acesteia o sumă de bani, dar persoana vătămată a refuzat să-i dea, motiv pentru care inculpatul i-a aplicat un pumn în zona fetei, numitul ………… căzând la pământ şi lovindu-se cu capul de o bordură din beton, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico-legală întocmit in cauză-f. 25 dosar  u.p..

În timp ce persoana vătămată era căzută la pământ, inculpatul s-a aplecat asupra acesteia si i-a smuls un lănţişor metalic de la gât, iar cealaltă persoană a cărei identitate nu a putut fi stabilită l-a căutat prin buzunare pe ………, i-a luat banii din portofel, portofelul punându-i-l înapoi în buzunar, iar apoi i-a luat si telefonul mobil pe care ulterior i l-a dat lui ……, după care atât inculpatul, cât si cealaltă persoana au plecat de la faţa locului (declaraţiile persoanei vătămate ……….

Inculpatul ……. a declarat că în timp ce se veneau de la barul  Orient, ajungând într-un loc întunecos dintr-un parc, profitând de faptul că nu mai era nimeni în preajmă în afară de ei trei, l-a lovit cu un pumn în figură pe …… pe motiv că acesta nu mai dorea să-i restituie telefonul mobil pe care anterior i-l dăduse ca să asculte muzică, ….. căzând la pământ si lovindu-se cu capul de o bordură. În timp ce …… era căzut la pământ, cealaltă persoana care se mai găsea cu ei i-a luat lui ………… portofelul dintr-un buzunar si a scos din acesta trei bancnote de 1000 ECU si mai mulţi lei, după care au fugit amândoi până după colţul unei clădiri din apropiere, unde persoana cu identitate necunoscută i-a dat inculpatului o bancnotă de 1000 ECU. După câteva momente, inculpatul si cealaltă persoana s-au întors la locul faptei, dar nu l-au mai găsit acolo pe …….., acesta aflându-se câţiva metri mai încolo pe marginea unei şosele şi îi curgea sânge din cap. Inculpatul susţine că s-a deplasat la persoana vătămată si i-a cerut să-i dea lui telefonul mobil si lănţişorul de la gât, ca să nu vină cealaltă persoană să i le ia, după care i-a smuls persoanei vătămate lănţişorul de la gât si i-a luat telefonul mobil din buzunarul de la piept, plecând după aceea singur în direcţia gării.

În timp ce era căzut în genunchi în faţa Liceului CFR din mun. Oradea, s-a apropiat de persoana vătămată ………. care, văzând că acesta zăcea într-o baltă de sânge, având o rană deschisă la cap, a apelat nr. de urgentă 112, la faţa locului ajungând un echipaj de politie şi un echipaj SMURD care l-a transportat pe ……….la spital. Persoana vătămată a fost internată la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă Oradea in perioada 10-13.10.2014 .

În jurul orei 20.30, organele de politie l-au depistat pe inculpatul …… din mun. Oradea, asupra sa găsindu-se o bancnotă de 1000 ECU, un telefon mobil marca Samsung model ……, o cartela telefonica marca Orange, un lănţişor metalic, o bancnota de 5 lei si 3 bancnote de 1 leu, bunuri ce au fost ridicate de la inculpat şi restituite persoanei vătămate.

În urma efectuării reconstituirii în cauză, s-a constatat că fapta a avut loc în Parcul Petofi, în spatele fostului Liceu … din mun. Oradea.

După sesizarea instanţei, inculpatul a recunoscut fapta de care este acuzat, atât în procedura de cameră preliminară-fila 9 verso, cât şi în faţa instanţei de judecată, declaraţie fila 60 -dosar instanţă.

În drept, fapta inculpatului …. care, în data de 09.10.2014, în jurul orei 19.00, ca urmare a refuzului persoanei vătămate …….. de a-i da o sumă de bani,  a  lovit-o pe aceasta cu un pumn în zona feţei, iar după câteva minute, în timp ce aceasta era căzută la pământ, i-a  smuls persoanei vătămate un lănţişor metalic de la gât şi i-a luat din buzunarul de la piept un telefon mobil, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prev. şi ped. de  art. 233 Cod penal.

Instanţa, constatând vinovăţia inculpatului ………, întrucât din probele administrate în cauză rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că există fapta pentru care a fost trimis în judecată, că fapta constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat,  în baza art. 233 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, îl va condamna, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, la o pedeapsă principală de 4 (patru) ani închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 67 al. 2 Cod penal instanţa va aplica inculpatului ……..pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b şi n (interzicerea dreptului de a comunica cu victima …… sau cu membrii de familie ai acesteia) Cod penal pe o perioadă de 4 ani, care se execută în condiţiile prev. de art. 68 al. 1 lit. c) Cod penal.

De asemenea, în baza art. 65 al. 1 Cod penal, instanţa va aplica inculpatului ……. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b şi n (interzicerea dreptului de a comunica cu victima …….. sau cu membrii de familie ai acesteia) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului …….,  instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Noul Cod penal, fapta concretă comisă de inculpat şi pericolul social concret al acesteia, împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii precum şi mijloacele folosite, respectiv pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi pe fondul unor neînţelegeri minore cu victima, inculpatul i-a aplicat acesteia o lovitură cu pumnul în plină figură,  victima căzând la pământ si lovindu-se cu capul de o bordură de beton. S-au mai avut în vedere urmările produse (8-9 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii) ori urmările mai grave care s-ar fi putut produce dacă victima, care zăcea pe partea carosabilă, într-o baltă de sânge, având o rană deschisă la cap, nu ar fi fost descoperită în timp util de o martoră care a apelat nr. de urgenţă 112, victima fiind astfel preluată de un echipaj SMURD.

S-a avut în vedere şi faptul că inculpatul ………. nu este la primul contact cu legea penală,  din analiza fişei de cazier a inculpatului rezultând că acesta a mai suferit condamnări la pedeapsa închisorii, pentru fapte îndreptate împotriva persoanei sau contra patrimoniului, respectiv că a fost sancţionat în anul 2013 cu amendă administrativă, într-un dosar ale Parchetului de pe lângă Judecătoria ……….. pentru infracţiuni prev. de Legea nr. 61/1991, rep.

Pe de altă parte s-a ţinut seama de atitudinea procesuală cooperantă a inculpatului, care a precizat că doreşte să fie judecat pe baza procedurii recunoaşterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, întrucât recunoaşte fapta de care este acuzat, fiind astfel aplicată o pedeapsă cu închisoarea, între limitele de pedeapsă  reduse cu 1/3, conform art. 396 al. 10 Cod procedură penală, într-un cuantum corespunzător gravităţii infracţiunii comise,  infracţiune comisă cu violenţă, împreună cu o altă persoană, rămasă neidentificată până în prezent, impunându-se executarea  pedepsei în regim privativ de libertate

Întrucât subzistă şi în prezent temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, în baza art. 399 al. 1 Cod procedură penală, instanţa va menţine măsura arestării preventive a inculpatului …………….., dispusă prin încheierea  nr.41/10.10.2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Oradea, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 37/10.10.2014.

În baza art. 72 Cod penal instanţa va scădea din pedeapsa principală de 4 ani închisoare perioada reţinerii şi arestării preventive de la 10.10.2014 la zi.

Instanţa va constata că persoana vătămată  …………  nu se constituie parte civilă  în cauză, în condiţiile în care prejudiciul material efectiv cauzat prin fapta inculpatului a fost recuperat prin restituirea bunurilor ce au fost găsite de poliţie asupra acestuia (dovada de predare, fila 30, dosar up.), iar daune morale nu s-au solicitat.

Faţă de gravitatea faptei comisă de inculpat şi constatând că sunt îndeplinite condiţiile legale în acest sens, instanţa, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu modificările şi completările ulterioare, va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul ………….., în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală instanţa va obliga inculpatul să plătească statului 800 lei cheltuieli judiciare, iar în baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu …….., în cuantum de 200 lei, va fi plătit din fondurile M.J. în contul Baroului Bihor, conform delegaţiei nr. 4829/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 233 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul ……, fiul lui ………, cetăţenie română, studii 8 clase, ocupaţia-cioban, cu antecedente penale, în prezent aflat în arest preventiv în Penitenciarul Oradea, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, la o pedeapsă principală de:

4 (patru) ani închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 67 al. 2 Cod penal aplică inculpatului ……… pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b şi n (interzicerea dreptului de a comunica cu victima ……. sau cu membrii de familie ai acesteia) Cod penal pe o perioadă de 4 ani, care se execută în condiţiile prev. de art. 68 al. 1 lit. c) Cod penal.

În baza art. 65 al. 1 Cod penal aplică inculpatului …… pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b şi n (interzicerea dreptului de a comunica cu victima …. sau cu membrii de familie ai acesteia) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 399 al. 1 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului …………., dispusă prin încheierea  nr.41/10.10.2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Oradea, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 37/10.10.2014.

În baza art. 72 Cod penal scade din pedeapsa principală de 4 ani închisoare perioada reţinerii şi arestării preventive de la 10.10.2014 la zi.

Constată că persoana vătămată  …..  nu se constituie parte civilă  în cauză.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu modificările şi completările ulterioare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul …, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului 800 lei cheltuieli judiciare.

În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu ……., în cuantum de 200 lei, va fi plătit din fondurile M.J. în contul Baroului Bihor, conform delegaţiei nr. 4829/2014.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare cu procurorul, cu inculpatul şi cu persoana vătămată. 

Pronunţată în şedinţa publică din 12.12.2014.

 PREŞEDINTE , GREFIER,