Pretenţii. Daune moratorii.
Dosar nr. 18674/55/2013
Prima instanţă :
A admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta, societate de asigurări, să plătească reclamantului o despăgubire, fără daune moratorii; s-a argumentat soluţia cu aceea art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011 prescrie că asigurătorul datorează penalităţi de întârziere doar dacă nu achită despăgubirea în termenele prevăzute de art. 36; acest din urma text precizează că despăgubirea să datorează diferit, în funcţie de survenirea unui acord ori a unui litigiu; cum în cauză doar prin hotărâre judecătorească s-a stabilit despăgubirea, nu este obligată pârâta la plata de daune moratorii.
Instanţa de apel :
A admis apelul reclamantului; a arătat că acestuia i se cuvin daune moratorii, de la data formulării cererii de chemare în judecată, cum s-a solicitat; date fiind prevederile art. 36 alin. 5 din Ordinul CSA nr. 14/2011, despăgubirea trebuia plătită în termen de 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, moment în care în speţă era cunoscută suma ce trebuia achitată, fiind stabilită dinamica producerii accidentului şi avariile rezultate, astfel încât din acel moment sunt datorate şi penalităţile de întârziere.
Judecătoria Târgu Jiu
pretenţii
Tribunalul București
Acţiune în constatare
Tribunalul Iași
Legea 221/2009. Daune morale acordate moştenitorului persoanei condamnate pe motive politice in timpul regimului comunist.
Curtea de Apel Constanța
Raspunderea Statului Român pentru prejudiciul moral si material provocat reclamantului, ca urmare a încalcarii dreptului acestuia la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, sub aspectul duratei procedurii. ...
Curtea de Apel Suceava
Acţiune în daune contractuale. Netimbrarea acțiunii la instanța de fond. Cesiune de creanță. Punere în întârziere.