Anulare act /testament

Dosar nr. 10297/280/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 15/2012

Şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2012

Obiectul cauzei:anulare act /TESTAMENT

INSTANŢA

Asupra apelului civil de faţă, deliberând:

Constată că prin cererea înregistrată la data de 4.11.2008, sub nr. 10297/280/2008, reclamanta D.M.C. a chemat în judecată pe pârâta D.M. solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să anuleze testamentul autentificat sub nr. 1765/2007 întocmit de către defunctul D.A. , pentru lipsa discernământului acestuia.

În motivare reclamanta a arătat că este fiica defunctului D.A.  care a decedat la data de 25.11.2007 în urma unei boli incurabile. A mai precizat că, anterior decesului, respectiv cu câteva zile înainte, acesta a încheiat testamentul atacat, deşi starea fizică determinată de afecţiunea medicală gravă de care suferea i-a afectat discernământul.

În susţinere au fost ataşate, în copie, înscrisuri.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, cu motivarea că nu există niciun motiv întemeiat care să conducă la concluzia că defunctul nu a avut discernământ la momentul încheierii actului.

Au mai fost ataşate cauzei, în copie, şi alte înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 2.04.2009, instanţa a încuviinţat proba cu expertiza medico legală.

A fost depus raportul de expertiză medico – legală nr. ...

Prin sentinţa civilă nr. 6169/15.10.2009 pronunţată de Judecătoria Piteşti, a fost respinsă acţiunea formulată de către reclamanta D.M. C. , domiciliată în … în contradictoriu cu pârâta D.M. , domiciliată în … .

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin testamentul universal autentificat sub nr. ... (f. 6), numitul D.A. , tatăl reclamantei (f. 7) a testat în favoarea pârâtei întreaga avere mobilă şi imobilă ce se va găsi în patrimoniul său la data decesului.

Potrivit aceluiaşi act, defunctul a înţeles să dispună în acest sens, având deplina şi libera capacitate de dispoziţie, pârâta nefăcând niciun act deliberat care să îi determine această voinţă, sperând că aceasta îl va întreţine şi îngriji la vreme de neputinţă, iar la deces îl va înmormânta şi va respecta tradiţiile locale.

La data de 25.11.2007 D.A.  a decedat, astfel cum a rezultat din cuprinsul certificatului de deces …  (f. 8).

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta solicită anularea testamentului pentru lipsa discernământului defunctului, apreciindu-se că, din cauza bolii fizice grave de care suferea (caz de incapacitate naturală) acesta a fost lipsit de discernământ la data încheierii actului.

Având în vedere nulitatea invocată de reclamantă s-a constatat că aceasta este o sancţiune de drept civil care lipseşte actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Nulitatea intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic, nu au fost respectate condiţiile de valabilitate.

Potrivit art. 802 Cciv. testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă, de tot sau parte din avutul său. Conform doctrinei şi practicii judiciare acesta trebuie să întrunească condiţiile esenţiale pentru validitatea actului juridic în general, prevăzute de art. 948 Cciv., respectiv: capacitatea de a testa, consimţământul valabil al testatorului, un obiect determinat şi o cauză licită. Conform art. 953 consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol.

Astfel, potrivit regimului juridic al nulităţii relative, aceasta poate fi invocată doar de către una dintre părţile contractante, respectiv de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului, de reprezentantul sau ocrotitorul legal al acestuia. Ea poate fi invocată şi de succesorii părţii ocrotite prin norma juridică încălcată la încheierea actului atacat, cu excepţia acţiunilor intuitu personae.

Instanţa a apreciat că, în prezenta cauză, era necesar a se dovedi de către reclamantă că actul atacat ar fi fost încheiat în lipsa discernământului defunctului. Această dovadă, însă, nu a fost făcută în nici un mod, mai ales în condiţiile în care, din economia dispoziţiilor art.1171 – 1174 Cciv, a rezultat că înscrisul autentic, dacă cel puţin aparent a fost regulat întocmit, se bucură de prezumţia de autenticitate.

Astfel, din cuprinsul raportului de expertiză medico - legală (f. 75), a rezultat că tatăl reclamantei suferea de …, iar nu de vreo boală psihică, din actele medicale puse la dispoziţie cu ocazia întocmirii raportului, comisia de expertiză neputându-se pronunţa asupra stării discernământului la data întocmirii testamentului atacat. În acest context şi în acord cu dispoziţiile art. 1169 Cciv reclamanta era cea care trebuia să producă noi dovezi pentru a-şi susţine cauza, dar cu toate că a beneficiat de asistenţă juridică calificată, nu a făcut acest lucru.

Solicitările sale cu privire la încuviinţarea probei cu relaţii de la instituţiile medicale unde defunctul a fost internat, dar şi de la medicul de familie care să comunice acte medicale şi tratamentul medicamentos prescris acestuia, precum şi dacă acest tratament a avut vreun efect asupra discernământului defunctului nu au putut fi primite din următoarele considerente:

În legătură cu actele medicale solicitate la fila 64, instanţa a constatat că au fost depuse la dosar (f. 33-49), acte ce au fost avute în vedere cu ocazia efectuării expertizei.

În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia tratamentul medicamentos ar fi fost de natură a afecta discernământul testatorului, instanţa a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine acest lucru. Astfel, chiar dacă defunctului i-au fost prescrise anumite medicamente (ex. calmante puternice), având în vedere boala de care suferea, se apreciază că nu se putea stabili cu certitudine, nici măcar de către o comisie medicală, dacă acestea i-au afectat discernământul, întrucât, pe de o parte, fiecare persoană reacţionează diferit la tratamentul aplicat, iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada că aceste medicamente ar fi fost, într-adevăr, administrate defunctului, iar acesta s-a aflat sub influenţa acestora la momentul prezentării la notariat şi la întocmirea actului atacat.

Or, simpla presupunere a unor asemenea fapte nu poate atrage concluzia lipsei discernământului, astfel că existând un dubiu asupra stării defunctului la momentul întocmirii actului atacat, acesta nu poate profita decât actului autentic, nefiind făcută dovada contrară celor menţionate în cuprinsul actului atacat cu privire la starea discernământului defunctului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând următoarele motive:

Prima instanţă trebuia să dea dovadă de rol activ în sensul de a administra probele necesare stabilirii unei situaţii de fapt reale, conform  art.129 Cod pr.civilă, instanţa  putea ordona dovezile pe care le credea de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotriveau.

Prima instanţă era datoare să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.

Cu o motivare neconvingătoare prima instanţă a respins acţiunea arătând că nu se poate stabili în mod neechivoc că autorul a fost lipsit de discernământ la momentul întocmirii testamentului.

Prima instanţă în mod nelegal şi netemeinic, cu interpretarea eronată a probelor a respins  solicitările apelantei cu privire la încuviinţarea probei cu relaţii de la instituţiile medicale unde defunctul a fost internat dar şi de la medicul de familie şi cu privire la refacerea raportului de expertiză întocmit în cauză.

Prima instanţă nu a observat că  prin cererea de chemare în judecată şi pe tot parcursul procesului reclamanta a arătat că medicamentaţia prescrisă defunctului , a determinat lipsa discernământului testatorului la momentul încheierii actului, reţinând că nu se poate stabili cu certitudine că tratamentul medicamentos ar fi fost de natură  a afecta discernământul testatorului.

Prima instanţă a încălcat principiul contradictorialităţii întrucât respingând cererea de imposibilitate de prezentare a apărătorului ales al reclamantei, nu a pus în discuţia părţilor cererea de suplimentare a probatoriului formulată  prin notele de şedinţă de la f.102 şi nu s-a pronunţat cu privire la această cerere.

În calea de atac a apelului reclamanta a solicitat instanţei încuviinţarea probei cu relaţii ce urmează a fi solicitate de la medicul de familie , de la BNP C.E.D. şi de la Institutul Oncologic Fundeni Bucureşti şi a probei cu expertiză medicală.

Instanţa de apel a apreciat ca fiind utile, concludente şi pertinente cauzei probele solicitate, motiv pentru care le-a încuviinţat şi a dispus emiterea de adrese şi efectuarea expertizei.

La dosarul cauzei au fost înaintate relaţiile solicitate şi a fost  depus raportul de expertiză medico-legală dispus.

Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel, funcţie de probele administrate în cauză, atât la fond cât şi în apel tribunalul apreciază apelul ca nefondat.

Astfel, în ce priveşte cele 3 motive de apel formulate , motive ce vizează lipsa de rol activ şi nesuplimentarea probatoriului, tribunalul a dispus suplimentarea probatoriului aşa cum s-a solicitat.

Analizând  întreg materialul  administrat tribunalul reţine  că instanţa de fond prin interpretarea şi aprecierea  corectă  a probelor administrate a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică reţinând corect că nu s-a putut stabili mai presus de orice îndoială lipsa de discernământ a defunctului la momentul întocmirii  actului atacat.

Concluzia instanţei de fond este confirmată de raportul de expertiză medico-legală  efectuat în calea de atac a apelului, raport în care se menţionează că nu a putut fi evaluată precis starea discernământului defunctului cu prilejul întocmirii actului în litigiu respectiv testamentul universal autentificat sub nr. ... de BNP C.E.D. .

În ce priveşte susţinerile apelantei potrivit cărora dacă notarul ar fi avut îndoieli cu privire la deplinătatea facultăţilor mintale ale părţii trebuia să solicite un înscris de la medicul specialist care să ateste dacă partea poate să-şi exprime valabil consimţământul, tribunalul apreciază că această dispoziţie prev.de art.59 din Legea 36/1995 nu-şi găseşte aplicabilitatea întrucât notarul nu a avut îndoieli  asupra stării discernământului testatorului.

Tribunalul constată că prin concluziile scrise apelanta invocă existenţa unei cereri de redactare şi autentificare a testamentului fiind vorba de o cerere nouă formulată direct în apel, deci  inadmisibilă.

Instanţa de apel reţine că în cauză nu s-a făcut dovada că testamentul a fost încheiat în lipsa discernământului testatorului, întrucât boala de care acesta suferea nu era o boală psihică iar expertiza medico-legală  efectuată nu a putut preciza  cu certitudine dacă urmare a tratamentului prescris discernământul  acestuia a fost sau nu afectat.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.296 Cod pr.civilă urmează a respinge apelul ca nefondat.

În baza art.274 cod pr.civilă obligă apelanta să plătească intimatei suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta  D. M. C.  domiciliată în … , împotriva sentinţei civile nr. 6169/15.10.2009 pronunţată de Judecătoria Piteşti in dosar nr. 10287/280/2008, intimată fiind pârâta  D. M., domiciliată în …

Obligă apelanta-reclamantă la 2000 lei lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2012

Domenii speta

Spete similare