Drept procesual civil. Respectarea principiului nemijlocirii. Administrarea probei prin comisie rogatorie. Competentele instantei rogate.

Atunci când se constată că instanţa rogată şi-a depăşit atribuţiile în ce priveşte doar numirea şi plata experţilor, instanţa rogantă este obligată să reia dezbaterile asupra aspectelor astfel dezlegate, pentru respectarea principiului nemijlocirii.

Art. 169 alin. 4 Cod procedură civilă

Art. 214 Cod procedură civilă

Unul din principiile care guvernează procesul civil este cel al nemijlocirii, care presupune ca probele solicitate de către părţi să fie propuse, încuviinţate şi administrate, fără nici o altă interpunere, de instanţa în faţa căreia se desfăşoară procesul. Alături de principiul contradictorialităţii - care implică dreptul părţilor litigante de a-şi dovedi pretenţiile, respectiv, de a-şi construi apărarea în scopul stabilirii adevărului şi în vederea pronunţării unei soluţii legale şi temeinice - principiul nemijlocirii constituie un pilon al asigurării unui proces echitabil, pentru că stabileşte cadrul general de valorificare a tuturor drepturilor şi obligaţiilor procesuale, anume, înaintea instanţei competente să judece cauza.

Raţiunea şi scopul nemijlocirii în administrarea probelor într-un litigiu sunt indisolubil legate de necesitatea prezentării în faţa judecătorului cauzei a surselor primare de documentare asupra situaţiei de fapt, fiind cu neputinţă a vorbi de echitate atunci când acesta este chemat doar să ,,îmbine’’ probe administrate de către alte instanţe ori produse în faţa unor autorităţi publice, în diferite perioade şi cu privire la diverse aspecte aflate mai mult sau mai puţin în legătură cu raportul litigios.

Astfel fiind, regula procesului civil este aceea a valorificării probelor înaintea instanţei chemate să soluţioneze litigiul, indiferent de etapa procesuală (fond, apel, recurs), excepţiile de la această regulă fiind limitativ stabilite şi generate de imposibilitatea administrării probei în aceeaşi localitate de reşedinţă (audierea unui martor nedeplasabil la instanţa rogantă şi aflat într-o altă jurisdicţie, cercetarea la faţa locului în afara ariei de competenţă teritorială, etc.).

Instanţa rogată nu se va putea însă substitui instanţei rogante în plenitudinea atribuţiilor conferite potrivit principiului nemijlocirii, întrucât dacă legea stabileşte excepţiile de la regula administrării directe a probelor înaintea instanţei competente, judecătorul nu le poate extinde ori modifica într-o măsură care să încalce esenţa sus-menţionatului principiu, spre a-şi facilita sarcina deliberativă ori pentru a-şi atenua rolul activ.

 Curtea va reţine că în speţă Tribunalul Constanţa a dispus, urmare îndrumărilor din decizia de casare nr. 652C/23.11.2011, efectuarea unei expertize judiciare topografice şi a unei expertize tehnice imobiliare, cu obiectivele menţionate prin încheierea de şedinţă din 21.05.2012, urmând ca ambele probe să fie efectuate prin intermediul comisiei rogatorii, la o altă instanţă, egală în grad.

Cerinţele celor două expertize judiciare, precum şi limitele prorogării de competenţă prin intermediul acestui mecanism procesual aparte reglementat prin art. 169 alin. 4 cod procedură civilă 1864, s-au regăsit în adresa înaintată instanţei menţionate, la 26.06.2012.

Însă, dacă în considerarea dispoziţiilor art. 169 alin. 4 cod procedură civilă, instanţa rogată va putea proceda ea însăşi la ,,administrarea dovezii’’ atunci când se produce uno ictu (spre exemplu, audierea unui martor, cercetarea la faţa locului cu întocmirea procesului-verbal constatator al situaţiei de fapt, inventarierea unor bunuri şi întocmirea unui act procesual în acest context etc.), în situaţia administrării unei expertize judiciare intervin dispoziţiile explicite ale art. 214 cod procedură civilă, care arată că dacă expertiza se face de o altă instanţă prin delegaţie, ,,numirea experţilor şi statornicirea plăţii ce li se cuvine se va putea lăsa’’ în sarcina acestei din urmă instanţe.

Distincţia nu este întâmplătoare, întrucât administrarea expertizei judiciare de către experţii aflaţi în evidenţele Ministerului Justiţiei şi înregistraţi la birourile locale de pe lângă tribunale implică mai multe etape în abordare, anume, nu doar desemnarea lor în raport de specializarea şi de competenţele recunoscute, cu plata corespunzătoare a muncii depuse, ci şi dezbaterea în condiţii de contradictorialitate a conţinutului rapoartelor astfel întocmite, ascultarea părţilor cu privire la obiecţiunile formulate şi la necesitatea unei expertize contrarii, în raport de prevederile art. 212 cod procedură civilă.

Prin urmare, aşa cum arată art. 214 cod procedură civilă, se va putea delega instanţei rogate (în măsura în care instanţa rogantă nu desemnează ea însăşi experţii de pe listele comunicate) doar numirea experţilor în raport de specificul lucrării dispuse şi plata ce urmează a fi făcută prin biroul local pentru expertize judiciare, în contabilitatea instanţei rogate.

 Nu se vor putea însă ,,delega’’ instanţei rogate atribuţiile privitoare la judecarea cererilor incidente legate de numirea experţilor (spre ex., a celor de recuzare), precum şi a celor care implică analizarea fondului procesului (contestaţiile care evocă lipsa răspunsului la obiectivele impuse, cererile de întregire a probei cu noi obiective ori de efectuare a unei expertize contrarii). Toate aceste dezlegări presupun aplicarea principiului nemijlocirii (iar nu doar a celui al contradictorialităţii), ele urmând a fi supuse judecăţii instanţei rogante.

În prezenta cauză, administrarea celor două expertize a fost dispusă prin decizia de casare a Curţii de Apel Constanţa ca probe esenţiale, de natură să conducă la o justă dezlegare a pricinii şi să configureze cuantumul pretenţiilor reclamanţilor în raport de bunul litigios; astfel fiind, ele urmau a fi administrate şi cercetate, sub toate aspectele care implicau discuţii contradictorii, în faţa instanţei care a judecat fondul litigiului, chiar dacă aceasta presupunea reluarea unor chestiuni deja abordate (tranşate) de către instanţa rogată.

Celeritatea soluţionării unui proces nu justifică acoperirea unor situaţii de nelegală aplicare a legii, iar însuşirea statuărilor pe fond ale unei instanţe interpuse, care nu fusese sesizată decât cu numirea experţilor şi cu stabilirea sumelor cuvenite acestora, nu răspunde cerinţei asigurării unui proces echitabil, cu atât mai mult cu cât cel interesat a solicitat, la termenul din 15.10.2013, reluarea dezbaterilor pe asemenea statuări.

În acest caz, Tribunalul Constanţa urma să reia discuţiile pe existenţa unor situaţii de posibilă lipsă de imparţialitate a experţilor judiciari aflaţi în evidenţa Biroului local pentru expertize judiciare din cadrul Tribunalului J., pe obiecţiunile legate de modalitatea de convocare în raport de disp. art. 208 cod procedură civilă, dar şi pe obiecţiunile formulate la termenul din 5.02.2013. Însă, cu toate că la restituirea dosarului vizând administrarea probei prin comisie rogatorie, Tribunalul Constanţa a putut constata că au fost soluţionate de către instanţa rogată cereri de recuzare formulate împotriva experţilor, contestaţiile legate de nulitatea raportului de expertiză efectuat de domnul M.M. pentru neconvocarea legală a părţilor şi obiecţiunile la expertiza dl. P.N., s-a refuzat dezbaterea în detaliu pe aceste elemente esenţiale care concurau la legalitatea şi valabilitatea expertizelor în ansamblul probator – arătându-se, conform consemnărilor din încheierea de la termenul din 15.10.2013 – că sunt respinse toate aceste obiecţiuni ale apelantei pârâte (atât cu privire la nulitatea expertizelor, cât şi la conţinutul obiecţiunilor), cu argumentul că experţii au răspuns punctual tuturor obiectivelor fixate.

Prin urmare, nici în cuprinsul încheierii întocmite cu ocazia închiderii dezbaterilor şi nici în considerentele deciziei recurate nu s-a explicat de ce susţinerile apelantei pârâte nu sunt fondate, cu atât mai mult cu cât principalul argument adus de parte în privinţa experţilor judiciari a fost legat de soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de admitere a cererii de strămutare a dosarului de la Curtea de Apel X pe motiv de bănuială legitimă, după ce în prealabil cauza se judecase la Tribunalul J. în mai multe cicluri procesuale, fiind efectuate acolo mai multe expertize judiciare; nu s-a explicat motivul pentru care numirea din nou a domnului expert M.M., la termenul din 5.03.2013, după schimbarea nominalizării sale conform încheierii din 5.02.2013 a Tribunalului J., a fost corectă din punct de vedere procesual; de ce nu se impunea administrarea unei expertize contrarii în vederea identificării topografice, aşa cum a solicitat pârâta la termenul din 15.05.2013.

Procedând în acest mod, instanţa rogantă a pronunţat o soluţie pe baza unor probe administrate cu încălcarea principiului nemijlocirii, supuse unor pertinente contestaţii de formă şi fond câtă vreme aceste probe esenţiale au ajuns să fie administrate complet de către o instanţă care nu mai putea să se pronunţe vreodată pe fondul procesului pendinte – faţă de admiterea cererii de strămutare prin încheierea  din 12.05.2011 a Î.C.C.J.

Astfel fiind, a fost găsit întemeiat motivul de recurs formulat în acest sens de către recurenta pârâtă, care intră sub incidenţa art. 304 pct. 9 cod proc. civilă cât priveşte aplicarea greşită a legii în materie procesuală şi încălcarea principiului menţionat, iar faţă de dispoziţiile art. 312 alin. 3 teza a treia şi alin. 5 cod procedură civilă, soluţia nu poate fi modificată, impunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare, în vederea stabilirii pe deplin a situaţiei de fapt şi a cercetării fondului.

Domenii speta

Spete similare