Contestaţie decizie de pensionare. Obligarea Casei Judeţene de Pensii la emiterea unei decizii de pensionare pentru limită de vârstă. Plata drepturilor de pensie actualizate cu indicele de inflaţie la momentul plăţii.

Susţinerea pârâtei că activitatea desfăşurată de reclamantă nu se încadrează în grupa a II-a de muncă nu pot fi reţinute având în vedere conţinutul adeverinţei eliberate de angajator care atestă că activitatea desfăşurată de reclamantă pe o anumită perioadă de timp se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Menţiunile din adeverinţă se coroborează şi cu menţiunile din carnetul de muncă al reclamantei din care rezultă că activitatea desfăşurată de reclamantă în perioada 27.10.1979 – 31.03.2001 se încadrează în grupa a I-a de muncă.

Legalitatea şi temeinicia adeverinţelor prin care se atestă condiţiile de muncă nu pot fi cenzurate de casele de pensii, angajatorul purtând întreaga răspundere cu privire la valabilitatea şi corectitudinea acestora.

H.G. nr. 559/1990

Ordinul nr. 969/1990, anexa 2, punctul 5

Art. 52, art. art.104 alin.2 din Legea nr.263/2010

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 06.08.2014 sub număr de dosar 5917/118/2014, reclamanta [...]  a formulat în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII CONSTANŢA contestaţie împotriva deciziei nr.32467/4.06.2014.

În considerentele de fapt, reclamanta a arătat că, în mod nelegal, a fost respinsă cererea sa de pensionare nefiindu-i luată în considerare activitatea prestată în grupa superioară de muncă pentru perioada 27.10.1979 - 08.08.1980, 01.03.1981 - 01.03.2001, conform adeverinţei nr.503/2013.

Pârâta nu a formulat întâmpinare, însă a depus note scrise, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.

Prin sentinţa civilă nr.2333 din data de 6 octombrie 2014, pronunţată în dosarul civil nr.5917/118/2014, Tribunalul Constanţa a  respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta [...], în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Analizând cererea formulată prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei şi a dispoziţiilor normative incidente, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

La data de 07.05.2014, reclamanta a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă. Prin decizia nr. R32467/4.06.2014, s-a respins cererea de pensionare a reclamantei, reţinându-se şi faptul că perioadele 27.10.1979 - 08.08.1980 şi 01.03.1981 - 01.03.2001 nu s-au considerat în grupa superioară de muncă motivat de faptul că a avut calitatea de elev şi respectiv meseria/funcţia de primitor distribuitor şi gestionare care nu se regăsesc în temeiul legal indicat.

Contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei menţionate, la data de 17.06.2014, a fost soluţionată prin adresa nr. 9771/17.07.2014.

Potrivit adeverinţei nr.503/23.09.2013 emisă de SC [...] SA, reclamanta a desfăşurat activitatea în grupa a II-a de muncă, în perioada 27.10.1979-31.03.2001, în funcţia/meseria de elev curs calificare, lăcătuş mecanic, primitor-distribuitor şi gestionar, din care perioadele 27.10.1979 - 08.08.1980 şi 01.03.1981 - 01.03.2001 nu au fost luate în considerare ca fiind stagiu de cotizare realizat în această grupă de muncă.

În ceea ce priveşte temeiul juridic al încadrării în grupa a II-a de muncă, acesta este menţionat ca fiind HG nr.559/1990 şi pct.5 din anexa la Ordinul 969/1990.

Potrivit art. 2 din HG nr. 559/1990, în baza căruia a fost emis Ordinul nr. 969/1990, personalul care este in activitate din unităţile de profil, aparţinând Ministerului Industriei Chimice si Petrochimice, necuprins in grupa I de munca prin reglementările in vigoare, beneficiază de încadrarea in grupa a II-a de muncă in vederea pensionării, pe întreaga perioadă lucrată după data de 18 martie 1969. Categoriile de personal care, potrivit sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu, pot beneficia de această prevedere, se stabilesc de Ministerul Industriei Chimice şi Petrochimice, proporţional cu timpul efectiv lucrat in condiţii deosebite.

În principiu, legalitatea şi temeinicia adeverinţelor prin care se atestă condiţiile de muncă şi veniturile obţinute de salariaţi nu pot fi cenzurate de casele de pensii, persoanele care le-au eliberat purtând răspunderea pentru corectitudinea datelor. Înlăturarea unor astfel de adeverinţe de la aplicare în procesul de stabilire a drepturilor de pensie nu poate fi posibilă decât cel mult în cazul unor inadvertenţe evidente, cum ar fi de exemplu necorelarea dintre felul muncii descris şi poziţia indicată dintr-una dintre anexele Ordinului nr. 969/1990.

O asemenea inadvertenţă nu se regăseşte însă în speţă, unde HG nr. 559/1990 face referire expresă la activitatea din industria chimică şi petrochimică, domeniu în care reclamanta a lucrat la respectivul angajator, astfel încât nu se poate reţine o incompatibilitate a grupei a II-a de muncă cu temeiul legal invocat.

În speţă, desfăşurarea activităţii în grupa de muncă pe perioada în discuţie a fost probată de reclamantă aşa cum prevăd dispoziţiile legale sus enunţate atât cu menţiunile din carnetul de muncă, cât şi cu adeverinţa nr.503/23.09.2013 emisă de fostul angajator SC [...] SA.

În aceste înscrisuri se menţionează expres încadrarea în grupa a II-a de muncă în procent de 100 % din timpul efectiv lucrat cu referire la prevederile HG nr. 559/1990, Ordinului 969/1990 şi Decizia CA nr.559/1990.

Deci, fostul angajator şi-a asumat întreaga răspundere cu privire la menţiunile efectuate în carnetul de muncă şi conţinutul şi veridicitatea adeverinţei eliberate, aşa încât nici instanţa şi nici CJP, nu are abilitatea de a cenzura aceste afirmaţii atâta timp cât menţiunile din carnetul de muncă precum şi din adeverinţa eliberată nu au fost contestate în conformitate cu procedurile legale, iar conţinutul acesteia a fost consemnat cu respectarea menţiunilor  prevăzute  în  HG nr.257/2011.

Din acest punct de vedere, susţinerile pârâtei că reclamanta, în raport de natura funcţiei, nu putea fi încadrată în prevederile Ordinului nr.50/1990 nu au relevanţă, ţinându-se seama de menţiunile din carnetul de muncă şi din adeverinţa eliberată de fostul angajator, care atestă desfăşurarea de către fostul salariat a activităţii pe o anumită perioadă în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%. 

Prin urmare, pentru perioadele 27.10.1979-8.08.1980 şi 1.03.1981-1.03.2001, reclamanta era îndreptăţită la valorificarea grupei a II-a de muncă.

Potrivit art. 52 din Legea nr. 263/2010, pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de prezenta lege.

Conform art.158 alin.1 din Legea nr.263/2010, perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare.

Având în vedere data naşterii reclamantei, respectiv 28.07.1957, vârsta standard de pensionare este de 60 de ani şi 10 luni, iar stagiul minim de cotizare este de 15 ani.

Luându-se în considerare şi activitatea prestată în grupa a II - a de muncă, pentru perioadele 27.10.1979-8.08.1980 şi 01.03.1981 - 01.03.2001, rezultă un stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite de peste 10 de ani, iar raportat la disp.art.55 alin.1 lit. a din Legea nr.263/2010, reclamanta beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani.

Operând reducerea mai sus menţionată, reclamanta se putea pensiona la împlinirea vârstei de 58 de ani şi 10 luni.

La data depunerii cererii de pensionare – 7.05.2014, reclamanta avea vârsta de  56 ani şi 9 luni, iar stagiul minim era depăşit, astfel încât aceasta nu întrunea condiţiile prevăzute de lege pentru înscrierea la pensie, cu privire la vârsta de pensionare. Prin urmare, în mod corect, a fost respinsă cererea de înscriere la pensie.

Valabilitatea deciziei Casei Judeţene de Pensii Constanţa contestate la Comisia Centrală de Contestaţii trebuia analizată de către instanţă în funcţie de data formulării cererii de înscriere la pensie, neavând importanţă împlinirea vârstei de pensionare ori modificările legislative intervenite ulterior, în timpul soluţionării contestaţiei. Reclamanta are posibilitatea de a formula ulterior o nouă cerere de înscriere la pensie, fără ca aceasta să însemne că respingerea cererii formulate anterior împlinirii acestei vârste nu s-ar fi făcut legal.

Pentru aceste considerente, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost  respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal,  a declarat apel reclamanta [...], pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

Consideră calculul efectuat de instanţa de fond ca fiind eronat.

Precizează că a beneficiat de grupa a II-a de muncă în perioada 27.10.1979 – 08.08.1980, 01.03.1981 – 01.03.2001, pentru perioada avută deja în vedere de pârâtă – 08.08.1980 – 01.03.1981.

Astfel, activitatea prestată de apelantul reclamant în grupa superioară de muncă este de mai bine de 20 ani şi nu cum reţine în mod greşit instanţa de fond ca fiind de 10 ani.

Fiind activitatea de minim 20 ani prestaţi în grupa superioară de muncă şi raportându-se şi la prevederile reţinute de instanţa de fond rezultă că beneficiază de o reducere a vârstei de pensionare de minim 4 ani şi 6 luni.

Cum vârsta apelantei reclamante la data formulării cererii de pensionare este de 56 ani şi 9 luni consideră că putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă începând cu 54 ani şi 10 luni.

Aşa cum a menţionat şi în primă instanţă, în cadrul adeverinţei sus menţionată se arată în mod clar că toţi salariaţii beneficiază de încadrare în grupa superioară de muncă conform Deciziei Consiliului de Administraţie nr.559 din 02.05.1990, Contractului Colectiv de muncă, H.G.559/1990 şi Ordinului M.I.Ch. nr.969/1990.

Adeverinţa sus menţionată este emisă de unitatea angajatoare şi urmează a fi avută în vedere de pârâtă.

Astfel, chiar angajatorul menţionează în mod clar în cuprinsul adeverinţei că nominalizarea s-a efectuat în baza Ordinului nr.559/1990, Decizia Consiliului de Administraţie nr.559/1990, Ordinului M.I.Ch. nr. 969/1990, prin urmare, încadrarea în grupa a II-a de muncă este la latitudinea angajatorului şi nu poate fi apreciată de către Casa Judeţeană de Pensii atâta timp cât suntem în prezenţa unor adeverinţe şi înscrisuri doveditoare depuse şi de angajator.

Consideră că trebuie avute în vedere prevederile cuprinse în Ordinul nr. 50/1990 conform cărora „Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

De asemenea, aceeaşi prevedere o găsim şi în cadrul H.G.1223/1990, art.2 conform căruia „nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa a-II-a de muncă, se face de consiliile de administraţie, împreună cu sindicatele libere din unităţi”.

 În raport de prevederile legale sus menţionate, adeverinţa emisă de către angajator în baza unui act propriu – Decizia Consiliului de Administraţie nr.559/1992, Casa Judeţeană de Pensii Constanţa nu are latitudinea de a aprecia asupra adeverinţelor emise.

Consideră astfel că se impune anularea deciziei sus menţionată şi deschiderea drepturilor sale de pensie precum şi plata drepturilor de pensie de care a fost lipsită.

De asemenea, consideră că se impune actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflaţie la momentul achitării drepturilor de pensie cuvenite.

Analizând sentinţa apelată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis apelul ca fondat pentru următoarele considerente:

La data de 07.05.2014 reclamanta [...] a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă.

Prin decizia nr.R32467/04.06.2014 emisă de pârâtă s-a respins cererea de pensionare a reclamantei cu motivarea că perioadele 27.10.1979 – 08.08.1980 şi 01.03.1981 – 01.03.2001 nu s-au considerat în grupa superioară de muncă motivat de faptul că a avut calitatea de elev şi respectiv meseria/funcţia de primitor-distribuitor şi gestionare care nu se regăsesc în temeiul legal invocat.

Contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respinsă prin adresa nr.9771/17.07.2014.

Din adeverinţa nr.503/23.09.2013 emisă de S.C. „[...]” S.A. rezultă că reclamanta a desfăşurat activitate în grupa a II-a de muncă în perioada 27.10.1979 – 31.03.2001, în funcţia/meseria de elev curs calificare, lăcătuş mecanic, primitor-distribuitor şi gestionar în procent de 100%.

Temeiul juridic al încadrării în grupa a II-a de muncă îl reprezintă H.G. nr. 559/1990 şi Ordinul nr. 969/1990, anexa 2, punctul 5 şi Anexa nr.11 din Contractul colectiv de muncă al S.C. „[...]” S.A. punctul 12.

Susţinerea pârâtei că activitatea desfăşurată de reclamantă nu se încadrează în grupa a-II-a de muncă nu pot fi reţinute având în vedere conţinutul adeverinţei menţionate mai sus, eliberată de angajator care atestă că activitatea desfăşurată de reclamantă pe o anumită perioadă de timp se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Menţiunile din adeverinţă se coroborează şi cu menţiunile din carnetul de muncă al reclamantei din care rezultă că activitatea desfăşurată de reclamantă în perioada 27.10.1979 – 31.03.2001 se încadrează în grupa a-II-a de muncă.

Legalitatea şi temeinicia adeverinţelor prin care se atestă condiţiile de muncă nu pot fi cenzurate de casele de pensii, angajatorul purtând întreaga răspundere cu privire la valabilitatea şi corectitudinea acestora.

Conform art.52 din Legea nr.263/2010 pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc cumulativ la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare sau specialitate, după caz, prevăzute de prezenta lege.

Prin art.158 al.1 din acelaşi act normativ se prevede că: „perioadele de vechime realizate în grupele I şi a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite în vederea reducerii vârstelor de pensionare…”.

Având în vedere data naşterii reclamantei respective 28.07.1957, conform anexei 5 din Legea nr.263/2010, vârsta standard de pensionare este de 60 ani şi 6 luni, iar stagiul minim de cotizare este de 15 ani.

Luându-se în considerare activitatea prestată în grupa a-II-a de muncă pentru peruoadele 27.10.1979 – 08.08.1980 şi 01.03.1981 – 01.03.2001, rezultă un stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite de peste 20 de ani, iar raportat la dispoziţiile art.55 al.1 lit.a) din Legea nr.263/2010, reclamanta beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 4 ani şi 6 luni.

La data depunerii cererii de pensionare – 07.05.2014, reclamanta avea vârsta de 56 ani şi 9 luni.

Operând reducerea vârstei standard de pensionare cu 4 ani şi 6 luni, reclamanta se putea pensiona la vârsta de 56 ani şi 6 luni.

În consecinţă, reclamanta îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru pensionarea pentru limită de vârstă.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.480 al.2 Cod procedură civilă, Curtea a admis apelul formulat şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul admiterii cererii, anulării deciziei nr.32467/04.06.2014 şi obligării pârâtei la emiterea unei decizii de pensionare pentru limită de vârstă începând cu 07.05.2014 potrivit art.104 al.2 din Legea nr.263/2010.

Pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea nelegală a cererii de pensionare, Curtea a obligat pârâta la plata drepturilor de pensie actualizate cu indicele de inflaţie la momentul plăţii.

Potrivit art.453 al.1 Cod procedură civilă Curtea a obligat intimata pârâtă la 300 lei cheltuieli de judecată către apelantă.

Domenii speta

Spete similare