Încadrare în grupă de muncă.

Legea nr. 263/2010: art. 158;

Ordinul nr. 50/1990.

Chiar dacă atributul emiterii documentelor în conformitate cu Ordinul nr. 50/1990, cu respectarea condiţiilor de formă, este al angajatorului, o îndeplinire defectuoasă a documentelor ce i-au fost eliberate apelantului nu poate atrage pierderea dreptului salariatului de a uza la pensionare, de beneficiul acordat prin lege pentru munca prestată în grupa a II-a.

Având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei generate de împrejurarea că fostul angajator al apelantului este o societate în insolvenţă, iar societatea care a preluat arhiva acestuia a precizat că nu se mai găsesc documentele solicitate de intimata Casa Judeţeană de Pensii Harghita, coroborat cu vechimea de 30-40 de ani a documentelor în discuţie, este excesivă stabilirea în sarcina apelantului a unei obligaţii de a prezenta C.J.P. Harghita şi alte documente scrise (pe lângă cele amintite mai sus), care să emane de la angajator.

Prin sentinţa civilă nr. 2809 din 23 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia civilă, în dosar nr. 1011/96/2014, s-a  respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Harghita şi, pe fond, s-a respins ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de reclamantul B. L. în contradictoriu cu pârâţii SC M. SA prin lichidator judiciar Activ IPURL şi Casa Judeţeană de Pensii Harghita.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Harghita este neîntemeiată întrucât această instituţie este abilitată să stabilească, să calculeze şi să revizuiască pensiile din sistemul public. S-a reţinut că prin prezenta acţiune reclamantul a urmărit ca în situaţia în care instanţa va găsi ca admisibil capătul de cerere privind recunoaşterea unei perioade ca încadrabilă în grupa a II-a de muncă, instituţia pârâtă să fie obligată la stabilirea drepturilor de pensie.

Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a desfăşurat activitate în cadrul SC M. SA (fosta Î. F. – Vlăhiţa), în perioada 01.06.1974-19.03.1984, ocupând funcţia de strungar. Prin adeverinţa nr. 462 din 13.04.1992 pârâta confirmă că în perioada din litigiu reclamantul a fost angajatul societăţii, perioadă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă în vederea pensionării, conform Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 9/1991. Acest act a fost emis pentru a servi reclamantului la completarea carnetului de muncă. Pentru valorificarea adeverinţei amintită mai sus, reclamantul s-a adresat Casei Judeţene de Pensii Harghita, care a respins cererea de stabilire şi plată a drepturilor de pensie pe considerentul că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru a beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare. S-a reţinut că Adeverinţa nr. 462/1992 emisă de SC M. SA nu a fost întocmită conform prevederilor legale în vigoare şi, prin urmare, nu a fost posibilă valorificarea acesteia la acordarea pensiei. Instanţa de fond a mai reţinut că din actele dosarului rezultă că anterior emiterii adresei nr. 3719/06.03.2014, Casa Judeţeană de Pensii Harghita s-a adresat societăţii M. S. G. SRL, deţinătoare a arhivei SC M. SA, care a comunicat că nu este în măsură să elibereze vreo adeverinţă în sensul celor solicitate, deoarece nu au fost găsite documente din care să rezulte că reclamantul a lucrat în grupa a II-a de muncă. Prin adresa nr. 165/2014 SC M. S. G. SRL a comunicat reclamantului că în urma inventarierii documentelor fostei societăţi angajatoare, nu au identificat documentul justificativ intern emis de unitate conform Ordinului nr. 50/1990. Prima instanţa a avut în vedere prevederile acestui ordin, apreciind că deşi în carnetul de muncă al reclamantul s-au operat înscrieri cu privire la încadrarea acestuia în grupa a II-a în baza adeverinţei nr. 462/1992, din cuprinsul acestui document nu rezultă locul de muncă şi calitatea salariatului în favoarea căruia s-a emis actul respectiv, pentru a fi posibilă stabilirea condiţiilor concrete în care şi-a desfăşurat activitatea. S-a mai apreciat că nu este posibilă încadrarea locului de muncă ocupat de reclamant în grupa a II-a, datorită criteriilor şi metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite stabilit prin Hotărârea nr. 261/2001 şi apoi prin art. 19 alin. 2, 4 şi 5 din Legea 19/2000 coroborat cu art.10 alin. 2 din HG 1025/2003. S-a mai reţinut că şi potrivit Legii nr. 263/2010, condiţiile de muncă trebuie dovedite prin adeverinţe emise conform prevederilor legale.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul B. L. a declarat în termen legal apel, prin care solicită schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul susţine că sentinţa atacată este nelegală şi arată că instanţa de fond nu a avut în vedere toate probele administrate în cauză. Solicită a se avea în vedere declaraţia martorului B. M., care a confirmat faptul că au fost colegi de muncă şi că în perioada 1975-1980 au lucrat împreună la Î. F. Vlăhiţa. Apelantul arată că a lucrat în aceleaşi condiţii cu martorul amintit, iar din coroborarea acestei probe testimoniale cu înscrierea din carnetul de muncă rezultă că a lucrat în grupa a II-a de muncă. Apelantul arată că nu este echitabil ca din cauza unor greşeli şi omisiuni ale fostului angajator, care nu a întocmit adeverinţa nr. 462/1992 în conformitate cu prevederile legale, apelantul să nu beneficieze de drepturile prevăzute de lege, drepturi recunoscute celorlalţi colegi de muncă.

Apelantul solicită în probaţiune administrarea probei testimoniale, cu martorul L. L., pentru a dovedi condiţiile concrete de muncă.

Intimata pârâtă Casa Teritorială de Pensii Harghita a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului declarat de reclamant. Arată că la efectuarea înscrierilor în carnetul de muncă nu se precizează încadrarea în grupa de muncă, deşi angajatorul avea obligaţia conform art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă (abrogat de art. 279 din Codul muncii), să precizeze pe lângă vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate şi timpul lucrat în locuri de muncă în condiţii deosebite. Ordinul nr. 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare şi evidenţa carnetului de muncă, preciza modul de evidenţiere a perioadelor ce se încadrau în grupele I şi II pentru pensie, cu precizarea locului de muncă, a grupei de muncă şi a punctului din tabelul anexă la ordinul ministrului muncii şi ministrului sănătăţii, la care figurează acest loc şi cu precizarea timpului cât cel în cauză se află în această situaţie, în raport cu programul de lucru. Când se produceau schimbări ale locului de muncă în cadrul aceleiaşi grupe sau de la o grupă de muncă la alta, se efectuau înscrieri corespunzătoare situaţiei nou create. Atunci când activitatea titularului carnetului de muncă nu se mai încadra în grupele I şi II de muncă, la coloana 3 din carnetul de muncă se înregistra „încetat încadrarea în grupa…” menţionându-se la celelalte coloane datele necesare.

Intimata susţine că din carnetul de muncă al apelantului rezultă că menţiunile cu privire la grupa de muncă prezentate mai sus, nu au fost respectate, iar ştampila care trebuia aplicată pe spaţiul de la coloana 3 la coloana 7, este aplicată pe o latură unde în mod normal se înscriau date despre unitatea unde lucrează persoana, de unde se poate deduce că a fost aplicată ulterior. Din lipsa documentelor emise conform prevederilor legale precizate mai sus, perioada 01.06.1974-19.03.1984 nu a fost valorificate în grupa a II-a de muncă, fiind valorificată în condiţii normale de muncă.

Intimata mai arată că pentru a veni în sprijinul apelantului s-au adresat SC M. S. G. SRL, deţinătoarea arhivei SC M. SA, dar din răspunsul comunicat rezultă că în urma verificării efectuate în arhiva angajatorului nu au fost găsite documente care să certifice activitatea desfăşurată în grupă de muncă de către apelant. Susţine că în lipsa documentelor verificabile aflate în arhiva societăţii şi raportat la prevederile legale aplicabile în perioada 01.06.1974-19.03.1984 cu privire la precizarea locurilor de muncă, a activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II, apelul este neîntemeiat, la fel şi solicitarea acestuia de luare în considerare a probei testimoniale pentru dovedirea condiţiilor de muncă. Intimata pârâtă mai arată că CJP Harghita nu este răspunzătoare pentru lipsa actelor doveditoare care să dovedească întrunirea condiţiilor legale pentru stagiul de cotizare pe care apelantul solicită să fie constatat în grupa a II-a de muncă, în condiţiile în care completarea carnetului de muncă şi în prezent, eliberarea adeverinţelor conform cerinţelor cuprinse în Legea nr. 263/2010, intră în competenţa angajatorilor.

Prin notele scrise depuse la data de 09.04.2015 prin registratura instanţei, intimata solicită respingerea ca inadmisibilă a probei testimoniale solicitată de apelant, susţinând că legea cere pentru dovedirea grupei de muncă, forma scrisă.

În apel s-au administrat următoarele probe: proba cu înscrisuri – carnetul de muncă în copie integrală, depusă de apelant la termenul de judecată din data de 28.04.2015, filele 31-48 dosar – şi proba testimonială constând în audierea martorului L. L..

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin raportare la motivele de apel invocate şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată din prezentul dosar, apelantul reclamant a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA prin lichidator judiciar Activ IPURL şi Casa Judeţeană de Pensii Harghita, să se constate că în perioada 01.06.1974 – 19.03.1984 a desfăşurat în cadrul prim-pârâtei activitate în meseria de strungar, ce se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, stabilită astfel prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 9/1991; să se constate că beneficiată de reducerea vârstei standard de pensionare şi să se dispună obligarea pârâtei de rang 2 la emiterea deciziei de pensionare începând cu data de 24 iunie 2013. 

Prin adresa nr. 6719/06.03.2014 intimata pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Harghita a respins cererea prin care apelantul reclamant solicita înscrierea la pensia pentru limită de vârstă, pe considerentul că apelantul nu are vârsta standard de pensionare prevăzută de art. 55 din Legea nr. 263/2010 şi că nu îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru a beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare. S-a reţinut că adeverinţa nr. 462/1992 emisă de angajatorul SC M. SA Vlăhiţa ( societate în insolvenţă) nu a fost întocmită conform prevederilor legale în vigoare, motiv pentru care nu poate fi valorificată la acordarea pensiei. Din cuprinsul acestei adrese mai rezultă că intimata Casa Judeţeană de Pensii Harghita  s-a adresat şi deţinătoarei arhivei SC M. SA Vlăhiţa, care i-a comunicat că nu a găsit documentele din care să rezulte că apelantul a lucrat în grupa a II-a de muncă.

Pe de altă parte, apelantul aduce în susţinerea prestării activităţii în grupa a II-a de muncă în perioada în discuţie, înscrierile din carnetul de muncă (prezentat în original şi depus în copie integrală în apel) şi adeverinţa nr. 462 din 13 aprilie 1992 emisă de SC M. SA Vlăhiţa din care rezultă că apelantul a fost angajatul acestei societăţi în perioada 01.06.1974-19.03.1984 (9 ani, 9 luni şi 18 zile), perioadă care se încadrează în grupa a II-a de muncă în vederea pensionării, conform Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 9/1991.

În carnetul de muncă al apelantului reclamant se menţionează faptul că în perioada 01.06.1974-19.03.1984, acesta şi-a desfăşurat activitatea în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, la angajatorul intimat, activitatea fiind astfel încadrată conform Ordinului nr. 50/1990 şi Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 9/1991.

În justificarea refuzului de a soluţiona favorabil cererea apelantului reclamant, intimata pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Harghita invocă inexistenţa de documente scrise, care să fi fost întocmite cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute în actele normative în vigoare în perioada în discuţie – faptul că în carnetul de muncă acea menţiune privind desfăşurarea muncii în grupa a II-a nu apare în spaţiul de la coloana 3 la coloana 7, ci pe o latură unde în mod normal se înscriau date despre unitatea unde lucrează persoana şi că pe de altă parte, nu s-au mai găsit la societatea care a preluat arhiva angajatorului, înscrisuri verificabile care să ateste prestarea de către apelant a muncii în aceste condiţii.

Din adresa nr. 165/17.01.2014 transmisă de SC M. S. G. SRL rezultă că în urma inventarierii documentelor de la SC M. SA nu s-au  mai găsit documente interne emise de acea unitate conform Ordinului nr. 50/1990. M. S. G. SRL precizează că deţine decizii şi tabele nominale din anii 1986, 1987 şi 1988, însă nu şi pentru anul 1984 care îl viza pe reclamantul apelant.

Chiar dacă atributul emiterii acestor documente cu respectarea condiţiilor de formă, este al angajatorului, o îndeplinire defectuoasă a documentelor ce i-au fost eliberate apelantului nu poate atrage pierderea dreptului salariatului de a uza la pensionare, de beneficiul acordat prin lege pentru munca prestată în grupa a II-a.

Suntem în prezenţa unei imposibilităţi obiective a reclamantului apelant de a prezenta alte documente scrise emise de angajator în perioada în discuţie, cu referire la grupa de muncă.

Pentru toate aceste motive, având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei generate de împrejurarea că fostul angajator al apelantului este o societate în insolvenţă, iar societatea care a preluat arhiva acestuia a precizat că nu se mai găsesc documentele solicitate de intimata Casa Judeţeană de Pensii Harghita, coroborat cu vechimea de 30-40 de ani a documentelor în discuţie (aferente perioadei  iunie 1974 - martie 1984), este excesivă stabilirea în sarcina apelantului a unei obligaţii de a prezenta C.J.P. Harghita şi alte documente scrise (pe lângă cele amintite mai sus), care să emane de la angajator.

În aceste condiţii proba testimonială solicitată de apelantul reclamant este admisibilă, întrucât vizează lămurirea aspectelor de fapt legate de munca prestată de  apelant în perioada în discuţie. Această probă urmează a fi coroborată cu înscrisurile care emană de la angajator, depuse de apelant în dosar. 

Astfel, Curtea a avut în vedere că din cuprinsul prevederilor art. 159 coroborat cu art. 17 din Legea nr. 263/2010 rezultă că dovada vechimii în muncă realizată până la 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă.

Menţiunea cuprinsă în carnetul de muncă al apelantului (chiar dacă a fost aplicată sub forma unei ştampile în dreptul coloanei 1 – fila 37 dosar apel), conţine toate elementele necesare pentru a determina condiţiile de muncă : se atestă funcţia deţinută de apelantul reclamant (aceea de strungar), perioada în care a desfăşurat activitate în grupa a II-a de muncă (01.06.1974-19.03.1984), în ce procent (100%) şi în baza cărui temei – Ordinul nr. 50/1990 şi Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 9/1991.

Această menţiune din carnetul de muncă al apelantului conduce la prezumţia existenţei la acel moment a unor documente interne emise de angajator în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Ordinul 50/1990.

În plus, această stare de fapt a fost atestată de angajator şi prin adeverinţa nr. 462/13.04.1992.

Martorul B. M. şi martorul L. L. lămuresc împrejurările de fapt, concrete, ale muncii prestată de apelant. Ambii martori au arătat că au fost colegi de muncă cu apelantul în perioada în discuţie, au lucrat ca şi strungari. Martorul L. a mai declarat că a lucrat împreună cu apelantul la acelaşi strung, în schimburi diferite (se lucra în trei schimburi de 8 ore pe zi, numai la strung). Martorul mai arată că lui i s-a recunoscut grupa a II-a de muncă.

Pornind de la aceste elemente ale cauzei, Curtea a apreciat că apelul declarat de reclamant este întemeiat şi atrage conform art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Pe cale de consecinţă, în baza probelor administrate şi reţinând considerentele prezentate mai sus, instanţa a constatat că în perioada 01.06.1974-19.03.1984 apelantul a fost angajatul societăţii pârâtă de rând 2, în funcţia de strungar şi a prestat activitate în grupa a II-a de muncă, cu  timp efectiv lucrat de 100%.

Reţinând că din Adresa nr. 6719/06.03.2014, reiese faptul că intimata pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Harghita nu a analizat pe fond cererea de înscriere la pensie formulată de apelant, instanţa dispus obligarea acestei pârâte la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului începând cu data de 24 iunie 2013, cu luarea în considerare conform art. 158 alin. 1 din Legea 263/2010, a celor constatate mai sus.

Acestea fiind limitele efectului devolutiv al prezentului apel, determinate conform art. 477 alin. 1 din Codul de procedură civilă de ceea ce s-a apelat, dispoziţiile primei instanţe neatacate urmează a fi menţinute.

Cu privire la cererea apelantului de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în apel, instanţa are în vedere că din cuprinsul prevederilor art.452 din Codul de procedură civilă rezultă că partea care solicită cheltuieli de judecată trebuie să le dovedească sub aspectul existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului. În cauză, apelantul a formulat în scris o cerere de obligare a intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată, la care a anexat două chitanţe, însă cererea a fost depusă prin registratura Curţii de Apel Tg.Mureş, după închiderea dezbaterilor. În aceste condiţii, reţinând că apelantul nu a dovedit în condiţiile legii cheltuielile de judecată solicitate, prezenta cerere urmează a fi respinsă.

Domenii speta

Spete similare