Excepţie tardivitate decizie de sancţionare disciplinară. Nulitate decizie pentru lipsa menţiunilor obligatorii.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la  6 ianuarie 2014, reclamantul  Z. L. C., prin Liga Sindicatelor din Î.  B., a formulat, în contradictoriu  cu pârâţii L.  T. S „Sf. S.” B. şi I. Ş..J. B. contestaţie împotriva Hotărârii I.Ş.J. 9 din 5 decembrie 2013, solicitând  anularea acesteia şi înlăturarea sancţiunii disciplinare „observaţie scrisă”  ce i-a fost aplicată de liceu şi menţinută de inspectorat.

În motivarea în fapt  a cererii sale, reclamantul a arătat că prin Decizia  58/ 31.10.2013 i s-a aplicat  sancţiunea disciplinară susmenţionată, iar contestaţia formulată împotriva acesteia a fost respinsă de către inspectorul  judeţean.

Sancţionarea sa ar fi însă nelegală, deoarece  decizia 58 nu conţine descrierea efectivă a motivelor de fapt care i-au atras răspunderea, nefiind menţionată concret latura materială a abaterii disciplinare ce se consideră că ar  fi săvârşit-o, ci, în decizie, s-au reprodus doar textele din regulament ce ar fi fost încălcate şi s-au folosit expresii „absolut  generice şi neîndestulătoare”, fără să se menţioneze concret măcar un minim de indicii care să informeze  asupra faptei, cum ar fi «elevul  sau elevii  în cauză, cine a fost vizat  de primele  acte de  presupusă violenţă şi  cine  a fost  vizat ulterior pentru „a nu-şi  susţine  plângerile înaintate”, data presupusei fapte (pentru a verifica eventuala  prescripţie), cuvintele  adresate,  contextul producerii lor, probele  existente şi în special persoanele  care le-au  perceput şi nivelul lor de instruire, exprimare şi capacitatea de a-şi exprima  ideile  în mod neinfluenţat, etc ..».

S-a mai arătat că pentru acest motiv, decizia de sancţionare ar fi lovită de nulitate absolută, în conformitate cu dispoziţiile art. 76 alin. 1 lit. (a) Codul muncii.

Pe fondul cauzei, reclamantul a arătat că nu a săvârşit nici o faptă de natura celor  generic descrise de art. 84 alin. 7 din ROF  al Învăţământului  Preuniversitar şi nici de art.  12 din ROI al liceului ori inspectoratului, astfel încât  sancţionarea sa ar fi nelegală.

S-a mai subliniat că datorită nedescrierii faptei în cuprinsul deciziei, reclamantul este „în imposibilitate de a formula  apărări efective şi punctuale  privind  faptele  ce i se impută, însă precizează  că, „din informaţiile  pe care le am,  există unii elevi  care au fost  determinaţi să dea nişte declaraţii  defavorabile pe care ulterior  şi le-au  retras sau nu le-au mai  recunoscut, arătând  că nu corespund  realităţii” .

În drept,  contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 76 şi 79 din Codul muncii.

În dovedire, s-au depus probe cu  înscrisuri.

Prin întâmpinare, pârâtul I. Ş. J.B. a solicitat  respingerea contestaţiei  arătând  că  din referatul analizat de comisia de  cercetare rezultă că reclamantul  se face vinovat de exercitarea unor acte de violenţă  fizică şi psihică  asupra elevilor  din unitatea de învăţământ, „nefiind  la prima abatere în acest sens ci, au  mai existat reclamaţii la adresa sa privind comportamentul  violent”.

S-a mai arătat că „este foarte grav  faptul ca un profesor,  oricât  de răi  ar fi acei elevi,  îi ameninţă  cu  sârma la şcoală. Consideră sancţiunea disciplinară ca fiind temeinică  şi legală prin aceea că s-a efectuat  descrierea efectivă a motivelor de  fapt  ce au  atras sancţionarea,  au fost  respectate prevederile legale privind  cercetarea şi sancţionarea.

În fapt, din înscrisurile  anexate ar reieşi  foarte clar  faptul că  reclamantul a încălcat  regulamentul,  motivele abaterii  disciplinare fiind  descrise în mod concret în raportul de cercetare întocmit de către Comisia de disciplină  a unităţii  de învăţământ.

Sancţiunea s-ar fi  acordat după abateri repetate care au adus un prejudiciu  de imagine  unităţii şcolare.  Iar reclamantul a beneficiat de clemenţă  şi înţelegerea colegilor de nenumărate  ori.

În dovedirea apărărilor formulate, I.Ş.J. B. a depus înscrisuri.

Şi pârâtul angajator a depus întâmpinare (f.  70 dosar), solicitând  respingerea contestaţiei, argumentând  că „din înscrisurile  anexate reiese foarte  clar faptul că domnul profesor  a încălcat  regulamentul  ceea ce a dus la această sancţiune. Motivele abaterii disciplinare au fost  descrise în mod concret în raportul de  cercetare întocmit  de Comisia  de cercetare (anexa 3). Sancţiunea s-a acordat după  abateri  repetate care au adus un prejudiciu  de imagine  unităţii şcolare şi din punctul lui de  vedere este destul de uşoară (...).Nu invocă în faţa instanţei decât  acele motive  descrise în raportul de cercetare disciplinară întocmit de comisia de  cercetare care în opinia acestuia face  front comun cu însăşi  decizia de  sancţionare”.

În dovedirea susţinerilor din această  întâmpinare, s-au depus înscrisuri.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a  corectat temeiul juridic al contestaţiei  ce fusese  menţionat în mod  greşit, precizând  că  acesta este dat de dispoziţiile art. 252  alin. 2 lit. a Codul muncii.

S-a mai răspuns apărărilor formulate de I. Ş. J. B., arătându-se că „nu înlătură  argumentele  de nulitate invocate  de reclamant, reiterându-se în mod eronat ideea  că motivarea sancţiunii este completă deoarece  descrierea faptei este realizată prin raportul de cercetare disciplinară.

În plus,  aceeaşi obligaţie a descrierii complete în fapt a abaterii este preluată şi în punctul 8.5.7. din Procedura operaţională privind  cercetarea abaterilor  disciplinare - ce a fost ataşată  întâmpinării de către I.Ş.J, unde se menţionează şi obligaţia de a se menţiona şi gradul de vinovăţie, împrejurările comiterii  faptei”.

Prin  sentinţa civilă nr. 1002 din 10.09.2014, Tribunalul Botoşani a admis excepţia nulităţii absolute a Deciziei nr. 58/31.10.2013, emisă de angajator şi, pe cale de consecinţă, a constatat nulitatea absolută a acestei decizii, admiţând contestaţia împotriva Hotărârii nr. 9/5.12.2013 a Colegiului de Disciplină de pe lângă I.Ş.J. B. şi a Deciziei nr. 58/31.10.2013, contestaţie formulată de reclamantul Z.L.C.- prin L.S. din Î. B.,  în contradictoriu cu pârâţii L.T.S.,Sf.S.” B. şi I.Ş. J. B. Pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a  hotărî  astfel, prima  instanţă a avut în vedere următoarele:

Prin Decizia 58/31.10.2013, pârâtul angajator a aplicat reclamantului în calitate de profesor  psihopedagogie specială  sancţiunea disciplinară  a „observaţiei scrise”, în conformitate cu disp. art.  280 din Legea 1/2011.

S-a menţionat expres în preambulul deciziei că această sancţiune este luată „în baza  Raportului de anchetă privind desfăşurarea cercetării disciplinare înregistrat cu nr.  489/25.10.2013 la unitate”, „urmare a  nerespectării  normelor  de conduită  în unitate prin lovirea elevilor  cu sârmă (arătătorul) şi/ sau palma  precum şi ameninţarea/intimidarea acestora pentru a  nu-şi susţine plângerile înaintate”.

De asemenea, în finalul deciziei s-a reiterat menţiunea „Conform Raportului de anchetă nr. 489 din 25.10.2013, întocmit de comisia de cercetare, rezultă că domnul prof. Z.L. C.  se face vinovat de acuzele care i se aduc, comportamentul  dumnealui încălcând grav codul  deontologic al meseriei de educator, dăunând interesului învăţământului şi prestigiului instituţiei”.

Totodată, s-au  enumerat temeiurile emiterii deciziei – art. 12 din Regulamentul de  Organizare Internă a  Liceului Tehnologic Special „Sf. Stelian” şi Hotărârea  Consiliului de Administraţie 4/ 29.10.2013 – precum şi textul de lege încălcat: art. 84 alin. 7 din  Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a  Învăţământului Preuniversitar.

Prin Hotărârea nr. 9/5.12.2013, Colegiul de disciplină al I.Ş.J. Botoşani a respins contestaţia reclamantului împotriva deciziei de sancţionare.

La soluţionarea cauzei, tribunalul a avut în vedere disp. art.  252 alin. 2 Codul muncii potrivit cărora: „(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a)descrierea faptei care constituie abatere disciplinară (...)”.

De asemenea, Curtea Constituţională, învestită cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor fostului  art. 268 alin. 2 (actual  art.252 alin.2) din Codul muncii, a stabilit în mod constant că menţiunile şi precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conţină decizia de aplicare a unei sancţiuni disciplinare au rolul de a-l informa corect şi complet pe salariat cu privire la faptele, motivele şi temeiurile de drept pentru care i se aplică sancţiunea, aceste menţiuni fiind necesare şi pentru instanţa de judecată pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii luate (deciziile nr. 383/2005, nr. 58/2007, nr. 319/2007 şi nr. 654/2007 ale Curţii Constituţionale).

Astfel, în cuprinsul deciziei 319/2007,Curtea a constatat  că art.268 alin 2 (actual 252 alin 2 din Codul Muncii) „ se înscrie printre cele care au ca scop asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă, a desfăşurării acestora în condiţii de legalitate şi a respectării drepturilor şi îndatoririlor ambelor părţi ale raportului juridic de muncă. În acelaşi timp, sunt menite să asigure apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziţia obiectiv dominantă a angajatorului în desfăşurarea raportului de muncă.

 Aplicarea sancţiunilor disciplinare şi, în mod special, încetarea raportului de muncă din voinţa unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă riguros reglementate de legislaţia muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului.

 Menţiunile şi precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conţină decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l informa concret şi complet pe salariat cu privire la faptele, motivele şi temeiurile de drept pentru care i se aplică sancţiunea, inclusiv cu privire la căile de atac şi termenele în care are dreptul să constate temeinicia şi legalitatea măsurilor dispuse din voinţa unilaterală a angajatorului.

 Angajatorul, întrucât deţine toate datele, probele şi informaţiile pe care se întemeiază măsura dispusă, trebuie să facă dovada temeiniciei şi legalităţii acelei măsuri, salariatul putând doar să le combată prin alte dovezi pertinente. Astfel, menţiunile şi precizările prevăzute de textul de lege sunt necesare şi pentru instanţa judecătorească, în vederea soluţionării legale şi temeinice a eventualelor litigii determinate de actul angajatorului.”

Or, în speţă  tribunalul a constatat că nu au fost respectate dispoziţiile art. 252 alin. 2 lit. a, nefiind  descrisă  în decizie fapta ce i se impută reclamantului ca abatere disciplinară.

Astfel, este de observat că în cuprinsul deciziei nu sunt menţionate elementele  esenţiale  de individualizare a faptei săvârşite. Nu sunt trecute data şi locul comiterii acţiunii de violenţă reţinute şi nici împrejurările concrete: asupra căror elevi, cuvintele  adresate, contextul în care a acţionat reclamantul, ce persoane au fost prezente şi situaţia lor -  dacă aveau sau nu capacitate de percepţie şi exprimare păstrată în integralitate.

În lipsa elementelor respective de individualizare, instanţa este în imposibilitate de a verifica existenţa faptei şi a caracterului  acesteia de abatere disciplinară, întrucât  angajatorul  nu poate completa decizia de sancţionare prin alte acte ulterioare şi nici  nu poate invoca în faţa instanţei  învestite  cu soluţionarea contestaţiei, alte motive de fapt.

De asemenea, simpla referire din decizia de sancţionare la raportul de anchetă 489/25.10.2013, nu este de natură a complini cerinţa legii referitoare la obligativitatea  descrierii faptei.

De altfel,  este de observat că nici măcar din concluziile acestui raport de anchetă  nu rezultă care sunt cu exactitate  faptele  reţinute la finalul cercetării,  împrejurările şi datele  săvârşirii (în contextul în care s-a invocat că reclamantul  nu este la prima abatere, astfel  încât  este necesar a se  distinge care fapte au fost  avute în vedere), ci, s-a expus ca şi concluzie,  doar afirmaţia cu caracter generic (preluată apoi şi în decizie) că „toate  acestea  conduc  la concluzia că într-adevăr domnul profesor Z. L. C. se face vinovat de acuzele care i se aduc, comportamentul dumnealui încălcând grav codul deontologic al meseriei de educator,  dăunând  interesului învăţământului şi  prestigiului instituţiei”.

De altfel, obligativitatea descrierii faptei (ceea ce presupune individualizarea sa prin data şi împrejurările  săvârşirii) este prevăzută  inclusiv la punctul  8.5.7.1 din „Procedura operaţională privind cercetarea abaterilor  disciplinare, procedură  aprobată de chiar unitatea şcolară  angajatoare (f.  42). Astfel, această normă  internă  prevede expres faptul că „Decizia de sancţionare va cuprinde în mod obligatoriu în preambul,  descrierea faptei săvârşite de salariat  care constituie  abatere  disciplinară, gradul de vinovăţie, împrejurările în care a fost comisă fapta (...)”.

Aşa fiind, întrucât dispoziţiile art. 252 alin. 2 au  caracter imperativ,  iar  nerespectarea lor atrage nulitatea absolută a deciziei de sancţionare, instanţa a admis contestaţia împotriva deciziei  respective şi a hotărârii Colegiului de disciplină.

Împotriva sentinţei au declarat apel pârâţii L.T.S. „Sf. S” B şi I. Ş. J. Botoşani.

În dezvoltarea motivelor de apel, întemeiate pe dispoziţiile art.  466 şi urm. din Noul cod de procedură civilă, apelantul L.T. S. „Sf. S.” a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a soluţionat cauza pe fond, deşi acţiunea cu care a fost sesizată era tardiv introdusă, adică după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 268 lit. b) din Codul muncii. Potrivit textului, termenul de 30 de zile curge de la data comunicării deciziei de sancţionare disciplinară şi nu de la data comunicării Hotărârii pronunţate de Colegiul de disciplină de pe lângă IŞJ Botoşani.

Din acest punct de vedere, înţelege să invoce excepţia tardivităţii formulării acţiunii.

Este adevărat că, potrivit art. 17-18 din Ordinul MECTS nr. 3866/2012, împotriva hotărârii colegiului se poate face acţiune la instanţă în termen de 30 de zile de la comunicare, dar acest termen are în vedere doar hotărârea colegiului, nu şi decizia de sancţionare disciplinară care are propriul termen de contestare de 30 de zile prevăzut de art. 268 lit.b) din Codul muncii.

Ordinul MECTS a fost dat în aplicarea art.280 şi urm. din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, iar, potrivit art. 280 (8) din Legea nr. 1/2011, persoana sancţionată are dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare decizia de sancţionare la colegiul de disciplină de pe lângă IŞJ.

Procedura administrativ – jurisdicţională, prevăzută de Ordinul MECTS este una facultativă şi nu o procedură prealabilă obligatorie pe care persoana sancţionată trebuie să o respecte anterior sesizării instanţei, astfel încât dacă persoana sancţionată doreşte să urmeze ambele proceduri, ea trebuie să respecte toate termenele procedurale.

Ordinul nr. 3866/2012, ca act normativ inferior în ierarhia actelor normative, nu poate contraveni dispoziţiilor Legii nr. 53/2003, privind Codul muncii. Pe de altă parte, potrivit art. 78 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă, „ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora”.

Din acest punct de vedere, în situaţia în care s-ar considera că cele două acte normative conţin termene de sesizare a instanţei diferite, ce se calculează de la momente diferite, ar trebui acordată prevalenţă dispoziţiilor Codului muncii, în timp ce dispoziţiile ordinului ar trebui calificate ca nelegale.

La o analiză atentă, însă, se constată că cele două acte normative nu se contrazic, întrucât art.268 lit.c) din Codul muncii reglementează termenul de sesizare a instanţei în privinţa deciziei de sancţionare disciplinară, în timp ce art. 17-18 din Ordin reglementează termenul de sesizare a instanţei împotriva hotărârii colegiului de disciplină de pe lângă IŞJ.

Aşadar, persoana sancţionată trebuie să respecte ambele termene, dacă doreşte să parcurgă şi procedura ad-tiv jurisdicţională.

Pentru pârât, însă, dacă contestaţia reclamantului ar fi fost admisă de către colegiul de disciplină, singurul termen de respectat ar fi fost cel de 30 de zile de la data comunicării unei asemenea hotărâri.

În dezvoltarea motivelor de apel, I. Ş. J. B., a criticat sentinţa instanţei de fond, solicitând  anularea în totalitate a acesteia, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că domnul Z. L. C. a fost sancţionat în temeiul art. 280 din Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011.

Pe fond, solicită respingerea acţiunii formulate de reclamant cu privire la contestarea sancţiunii disciplinare stabilită de comisia de disciplina/consiliul de administraţie al liceului, dată prin Decizia nr.58/31.10.2013, sancţiune menţinută şi de ISJ B. prin Decizia nr. 9/5.12.2013.

Prima instanţă nu a ţinut cont de faptul ca personalul didactic şi personalul didactic auxiliar din învăţământ are la baza funcţionarii sale o lege specială, Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011.

Solicită menţinerea sancţiunii disciplinare „Observaţie scrisă”, aplicată conform art. 280 din Legea nr. 1/2011, reţinându-se în sarcina profesorului încălcarea articolului 84 aliniat 7 din ROFUIP, articolul 12 din ROI a L T S "Sf S." Botoşani, prin exercitarea unor acte de violenţă fizică şi psihică asupra elevilor din unitatea de învăţământ.

Menţionează faptul ca domnul profesor nu se afla la prima abatere în acest sens, considerând sancţiunea disciplinară ca fiind temeinică şi legală, prin aceea că s-a efectuat descrierea efectivă a motivelor de fapt ce au atras sancţionarea, au fost respectate prevederile legale privind cercetarea şi sancţionarea.

In fapt, din înscrisurile anexate reiese foarte clar faptul ca domnul profesor a încălcat regulamentul, ceea ce a dus la aceasta sancţiune. Motivele abaterii disciplinare au fost descrise în mod concret în raportul de cercetare întocmit de către Comisia de cercetare.

Sancţiunea s-a acordat după abateri repetate care au adus un prejudiciu de imagine unităţii şcolare, fiind destul de uşoară.

Profesorul Z. L. C. a beneficiat de clemenţa şi înţelegerea colegilor de nenumărate ori la unitatea de învăţământ; demararea cercetării disciplinare şi aplicarea sancţiunii s-a făcut urmare a sesizării venite din partea C. de P. „E. D.”, prin adresa nr. 256/9.10.2013, copilul agasat fiind instituţionalizat.

Unitatea de învăţământ, cât şi sistemul  de învăţământ protejează, prin regulament, aceşti copii, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o şcoală specială în care elevilor li se  acordă permanent  asistenţă psiho-pedagogică.

Susţine apelantul că instanţa de judecată poate verifica existenţa faptelor şi întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, cu martori  sau membri ai comisiei de cercetare. Se precizează că nu invocă  decât motivele descrise în raportul de cercetare disciplinară  întocmit de comisia de cercetare.

Solicită a se  reţine faptul că, contestatorul face referire la art. 76 alin. 1 lit.  a) din Codul muncii, care se referă la concediere şi nu la sancţiunea acordată  conform Legii nr. 1/2011.

Prin  întâmpinarea formulată în cauză de  către  intimat, prin Liga Sindicatelor din  Învăţământ Botoşani, se solicită respingerea, ca nefondate, a  celor  două  apeluri.

Analizând actele dosarului, Curtea constată apelurile nefondate, pentru următoarele considerente:

Referitor la motivul vizând tardivitatea introducerii contestaţiei, susţinut de către L.T. S. ,,S S ”Botoşani, pentru prima oară în cadrul memoriului de apel, Curtea reţine că această critică este neîntemeiată. Astfel, deşi era obligatorie inserarea în conţinutul deciziei de sancţionare atacate, în conformitate cu dispoziţiile art.252 alin.2 literele e şi f din Codul muncii, a termenului în care sancţiunea poate fi contestată şi a instanţei competente la care sancţiunea poate fi contestată, din conţinutul deciziei emise de apelant nu rezultă existenţa acestei menţiuni. Singura menţiune se referă la posibilitatea angajatului de a contesta decizia la Colegiul de disciplină de la I.S.J.B., cale pe care acesta a şi urmat-o, obţinând Hotărârea nr.9 din 05.12.2013 a Colegiului de Disciplină de pe lângă I.Ş.J.B., prin care s-a respins contestaţia reclamantului, hotărâre, de asemenea, contestată în prezenta cauză. Faţă de cele reţinute, şi având în vedere că apelantul îşi invocă, în fapt, propria culpă, nu se poate socoti contestaţia reclamantului ca fiind introdusă tardiv.

În ceea ce priveşte celelalte critici invocate de către pârâtul I.Ş. al J.B., Curtea constată că în mod just prima instanţă a admis excepţia nulităţii absolute a deciziei nr.58/31.10.2013, emisă deangajator, pentru lipsa descrierii faptei.

Din conţinutul deciziei rezultă că îi sunt reţinute reclamantului fapte generice, de exemplu: ,, abuzuri fizice şi psihice asupra elevilor clasei”, ,,lovirea elevilor cu sirma (arătătorul) şi/sau palma precum şi ameninţarea/intimidarea acestora pentru a nu-şi susţine plângerile înaintate”, neevidenţiindu-se, în mod concret, datele săvârşirii faptelor, împrejurările săvârşirii acestora sau persoanele asupra cărora s-au exercitat pretinsele fapte de violenţă, aspecte de natură a individualiza faptele pentru analizarea lor de către instanţă şi pentru a-i da posibilitatea celui sancţionat să se apere, în mod punctual, de cele imputate.

Cum normele referitoare la forma şi conţinutul deciziei de sancţionare sunt norme juridice imperative, încălcarea lor fiind sancţionată cu nulitatea absolută, Curtea apreciază că decizia de sancţionare are un caracter formal, lipsa menţiunilor obligatorii pe care aceasta trebuie să le cuprindă neputând fi complinită prin alte înscrisuri administrate în acest sens, după cum susţine apelantul I. Ş. al J. B., atunci când invocă faptul că decizia de sancţionare este complinită de raportul de cercetare disciplinară.

Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu prevederile art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelurile ca nefondate.

Domenii speta

Spete similare